privind prevenirea şi combaterea pornografiei(actualizată până la data de 24 iulie 2003*)
–––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 20 mai 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 24 iulie 2003 cu modificările şi completările aduse de RECTIFICAREA nr. 196 din 13 mai 2003.Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1Prin prezenta lege se instituie măsuri de prevenire şi combatere a pornografiei, în scopul protejării demnităţii persoanei, a pudorii şi a moralităţii publice. +
Articolul 2(1) În sensul prezentei legi, prin pornografie se înţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte. … (2) Prin acte cu caracter obscen se înţelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificatia lor aduc ofensa la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecenta privind viaţa sexuală, dacă se savarsesc în public. … (3) Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugereaza o activitate sexuală. … +
Articolul 3(1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cazul operelor de arta sau ştiinţifice. … (2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cazul materialelor realizate în interes artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau al informării. … +
Capitolul IIPrevenirea şi controlul activităţilor cu caracter pornografic +
Articolul 4(1) Persoanele care deţin sau administrează localuri în care se prezintă programe de strip-tease sau erotice trebuie să asigure următoarele condiţii: … a) desfăşurarea acestor activităţi în spaţii inaccesibile privirilor din exterior; … b) interzicerea accesului minorilor în aceste localuri; … c) afişarea la intrare a listei de preţuri la programele oferite. … (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie autorizate şi înscrise la Registrul comerţului, iar localurile administrate de acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: … a) să deţină toate avizele necesare unei unităţi de alimentaţie publică; … b) să aibă o suprafaţa de minimum 100 mp; … c) să aibă paza asigurata; … d) să deţină cel puţin o scena; … e) sa nu folosească o reclama stradala indecenta; … f) să fie amplasate la o distanta mai mare de 250 m faţă de şcoli, de internate sau de lacasuri de cult. … –––-Litera f) a alin. (2) al art. 4 a fost rectificată de RECTIFICAREA nr. 196 din 13 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 24 iulie 2003. +
Articolul 5(1) Publicaţiile având caracter pornografic sunt destinate exclusiv persoanelor majore şi vor fi marcate cu un patrat de culoare roşie pe prima coperta a acestora şi vor fi comercializate în ambalaje care nu permit rasfoirea publicaţiei la stand. … (2) Publicaţiile prevăzute la alin. (1), care redau explicit pe coperte acte sexuale, trebuie comercializate în spaţii special amenajate, autorizate conform legii. … +
Articolul 6Activităţile prevăzute la art. 4 şi 5 se autorizeaza de către o comisie a Ministerului Culturii şi Cultelor, din care fac parte şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Turismului. +
Articolul 7(1) Persoanele care comercializează publicaţiile prevăzute la art. 5 sunt obligate sa avertizeze cumpărătorii asupra caracterului acestora. … (2) Afişarea de materiale cu caracter obscen în vitrinele spaţiilor de comercializare a publicaţiilor este interzisă. … +
Articolul 8(1) Persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic sunt obligate să le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai după ce s-a plătit o taxa pe minut de utilizare, stabilită de realizatorul site-ului şi declarata la organele fiscale. … (2) Persoanele care realizează sau administrează site-uri trebuie să evidenţieze clar numărul accesarilor site-ului respectiv, pentru a putea fi supus obligaţiilor fiscale prevăzute de lege. … (3) Activităţile prevăzute în prezentul articol se autorizeaza de către o comisie a Ministerului Culturii şi Cultelor, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei. … (4) Se interzic realizarea şi administrarea site-urilor având caracter pedofil, zoofil sau necrofil. … +
Articolul 9Filmele pornografice, indiferent de suportul pe care sunt realizate, se vor închiria sau vinde numai în spaţii cu destinaţie specială, autorizate de comisia prevăzută la art. 6, şi nu vor fi închiriate sau vândute minorilor. +
Capitolul IIIInfracţiuni şi contravenţii +
Articolul 10Racolarea, obligarea, determinarea sau folosirea minorilor ori a persoanelor cu deficiente psihofizice în acte cu caracter obscen se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. +
Articolul 11Organizarea de reuniuni la care participa sau asista minori şi în cadrul cărora se comit acte cu caracter obscen se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. +
Articolul 12(1) Distribuirea materialelor cu caracter obscen, care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. … (2) Cu aceeaşi pedeapsa se pedepseşte şi deţinerea de materiale prevăzute la alin. (1), în vederea răspândirii lor. … +
Articolul 13Dispoziţiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea specială a bunurilor se aplică în mod corespunzător. +
Articolul 14Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 250.000.000 lei următoarele fapte:a) permiterea accesului minorilor în spaţiile destinate comercializării materialelor cu caracter obscen; … b) amenajarea de spaţii destinate vânzării de materiale cu caracter obscen la o distanta mai mica de 250 m faţă de şcoli şi de internate, precum şi de lacasuri de cult; … –––Litera b) a art. 14 a fost rectificată de RECTIFICAREA nr. 196 din 13 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 24 iulie 2003.c) vânzarea materialelor cu caracter obscen fără ambalajele corespunzătoare; … d) vânzarea materialelor prevăzute la art. 5 alin. (2) în alte spaţii decât cele autorizate; … e) expedierea sau distribuirea la domiciliu, cu scop de reclama, a unor publicaţii având caracter pornografic, fără ca destinatarul sa fi solicitat acest lucru; … f) expunerea în spaţii publice sau în vitrine a unor materiale cu caracter obscen explicit; … g) oferirea, punerea la dispoziţie, vânzarea, difuzarea ori deţinerea, în vederea distribuirii de materiale cu caracter obscen, în alte spaţii decât cele amenajate; … h) iniţierea, organizarea, finanţarea ori desfăşurarea unor manifestări sau programe ori spectacole cu caracter obscen, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 4; … i) nerespectarea dispoziţiilor art. 5, referitoare la aplicarea unui patrat de culoare roşie pe coperta publicaţiilor destinate adulţilor sau pe paginile tipariturilor care publică ocazional materiale cu caracter obscen; … j) nerespectarea dispoziţiilor art. 7, referitoare la avertizarea cumparatorilor asupra caracterului unor publicaţii ca fiind destinate persoanelor majore; … k) nerespectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), referitoare la obligaţia de parolare a site-urilor cu caracter pornografic şi de impunere a unei taxe pentru accesul la aceste site-uri. … +
Articolul 15(1) Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii poate primi sesizări cu privire la nerespectarea prevederilor art. 8. … (2) În cazul primirii unei sesizări şi al verificării conţinutului site-ului, Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii solicita furnizorilor de servicii pentru Internet blocarea accesului la site-ul în cauza. … (3) Nerespectarea de către furnizorii de servicii pentru Internet a obligaţiei de a bloca accesul la site-urile care nu respecta prevederile art. 8, în termen de 48 de ore de la primirea solicitării prevăzute la alin. 2 din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei. … +
Articolul 16Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 14 şi 15 se fac de către organele de poliţie din cadrul Ministerului de Interne. +
Articolul 17Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29. +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 18Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 19În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei vor elabora normele de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, care să detalieze procedura de obţinere a avizelor necesare funcţionarii localurilor, cea a creării unor site-uri pe Internet, precum şi componenta şi modul de funcţionare a comisiilor prevăzute în prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 13 mai 2003.Nr. 196.────────────