Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul 1Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 25 mai 1992, se modifica şi se completează după cum urmează:După articolul 2 se introduce articolul 2^1 cu următorul cuprins:"Art. 2^1. – (1) Posturile de televiziune, persoane juridice, vor asigura până la data de 1 ianuarie 2003, în mod progresiv, în măsura posibilului şi prin mijloacele corespunzătoare creaţiilor audiovizuale europene, un procentaj majoritar al timpului de emisie, în calculul căruia nu vor intra emisiunile informative şi sportive, jocurile, publicitatea şi serviciile de teletext.(2) În sensul prezentei legi, prin creatii audiovizuale europene se înţelege operele care îşi au originea în statele membre ale Consiliului Europei, precum şi operele realizate, în totalitate sau majoritar, de producători, autori şi lucrători care îşi au domiciliul în unul sau mai multe state membre ale Consiliului Europei. … (3) Din creaţia audiovizuala europeană difuzată cel puţin 40% va fi creaţie audiovizuala românească. … (4) Prin creatii româneşti se înţelege operele care îşi au originea în România sau care sunt realizate, în totalitate sau majoritar, de producători, autori şi lucrători care îşi au domiciliul în România. … (5) Posturile de televiziune, persoane juridice române, vor rezerva, în condiţiile alineatelor precedente, 10% din timpul lor de emisie creaţiilor realizate de producători independenţi de posturile de difuzare respective. … (6) Aplicarea alin. (1) şi (5) se va face treptat, pe baza unor norme obligatorii elaborate de Consiliul Naţional al Audiovizualului." … + Articolul 2Prezenta lege intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. + Articolul 3Legea audiovizualului nr. 48/1992, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o noua numerotare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 11 decembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,CONSTANTIN DUMITRESCUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 decembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,PAULA IVANESCU–––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.