Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 24 octombrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal
Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Articolul UNICArticolul II din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, se modifica şi va avea următorul cuprins:"Art. II. – Dispoziţiile prezentei legi cu privire la liberarea condiţionată nu se aplică persoanelor condamnate care au săvârşit infracţiunea înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.Dispoziţiile alin. 1 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.Dispoziţiile art. 39 alin. 6 sunt aplicabile şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau a închisorii."Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA IONESCU-QUINTUSAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORANDREI IOAN CHILIMAN––––-