Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul 1(1)Prezenta lege reglementează condițiile generale în care pot fi utilizate autovehiculele școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat în scopul deplasării la cursuri și la alte activități culturale/educative de natură să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale în rândul acestora.(2)Transportul elevilor cu autovehiculele școlare, potrivit prevederilor de la alin. (1), este gratuit, în condițiile hotărârii autorității deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale, și este asigurat de unitățile administrativ-teritoriale sau unitățile de învățământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deținute cu orice alt titlu.(3)Transportul elevilor prevăzut la alin. (2) se efectuează în baza certificatului de transport în cont propriu și a copiei/copiilor conforme ale acestuia, potrivit prevederilor art. 18^1 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 2(1)Utilizarea autovehiculelor școlare se realizează cu respectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice și transporturile rutiere.(2)Autovehiculele școlare sunt inscripționate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, atât în partea frontală, cât și pe lateral cu textul „TRANSPORT ȘCOLAR“, textul având culoarea neagră pe fond galben.(3)Cheltuielile implicate de îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2) cad în sarcina unităților administrativ-teritoriale și sunt suportate din bugetul local. +
Articolul 3(1)În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele școlare, unitatea de învățământ transmite primarului: graficul de circulație, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportați într-o cursă și numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfășurării cursurilor anului școlar curent. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăși numărul locurilor.(2)În scopul deplasării elevilor și cadrelor didactice la activități culturale/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale, pentru autovehiculele școlare, unitatea de învățământ transmite primarului: locul de îmbarcare, locul de destinație/punctele de destinație, traseul/traseele, durata, perioada de efectuare a traseului/traseelor și frecvența. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăși numărul locurilor. Traseele se pot organiza pentru orice destinație de pe teritoriul național atât în timpul anului școlar, cât și în perioada vacanțelor. +
Articolul 4La stabilirea graficului de circulație, în ceea ce privește deplasările prevăzute la art. 3 se vor avea în vedere, după caz:a)orele de începere și finalizare a cursurilor, după caz, a activităților culturale/educative; … b)timpul necesar parcurgerii traseului; … c)starea drumurilor; … d)condițiile meteo în funcție de anotimp; … e)numărul de curse efectuat de respectivul autovehicul școlar; … f)orice alt factor care poate influența graficul de circulație; … g)distanța dintre locul de îmbarcare și locul de debarcare. … +
Articolul 5(1)În ceea ce privește traseul/traseele cu locul de îmbarcare și debarcare ale deplasărilor prevăzute la art. 3, acestea sunt aprobate prin hotărâre a autorității deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale.(2)Locurile de îmbarcare-debarcare pentru elevi, aflate pe drumurile publice, sunt stabilite prin hotărâre a autorității deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale.(3)Locurile de îmbarcare-debarcare, precum și orele de îmbarcare-debarcare sunt trecute în foaia de parcurs a conducătorului auto.(4)Îmbarcarea-debarcarea elevilor se va realiza doar în locurile special stabilite în acest sens. Pentru îmbarcarea-debarcarea elevilor în alte locuri decât cele stabilite și pentru orice eventual incident petrecut cu această ocazie va fi răspunzător direct conducătorul auto.(5)Însoțirea elevilor în autovehiculele școlare în scopul supravegherii acestora și asigurării condițiilor de securitate va fi asigurată de autoritățile publice locale cu atribuții în acest sens sau, în cazul în care infrastructura autorității publice locale nu permite acest lucru, de către conducătorul autovehiculului respectiv.(6)În sensul dispozițiilor prevăzute la alin. (5) se întocmește un proces-verbal din care să rezulte obligațiile pe care și le asumă reprezentantul autorității publice, respectiv conducătorul auto cu atribuții în acest sens, în calitate de însoțitor(i), precum și un angajament scris din partea acestuia/acestora.(7)Autovehiculele prevăzute la art. 1 alin. (1) vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video și localizare GPS, în timp real, pentru a asigura supravegherea în timpul deplasării, în condiții de siguranță a elevilor.(8)Elevii sunt obligați să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament și un limbaj civilizat și să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul.(9)Elevii care nu respectă obligațiile prevăzute la alin. (8) pot primi sancțiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menționate, pentru o perioadă determinată de timp. +
Articolul 6(1)Autovehiculele școlare nu pot efectua transportul unor terțe persoane, altele decât cele menționate la art. 3 alin. (2).(2)Răspunderea disciplinară pentru încălcarea prevederilor acestui articol aparține conducătorului autovehiculului și poate conduce, în funcție de repetabilitate și gravitate, până la desfacerea contractului de muncă, în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale contractului colectiv de muncă aplicabil, dacă este cazul.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANUBucurești, 29 mai 2024.Nr. 162.