Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
ARTICOL UNICDupă articolul I^10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2006, aprobată cu completări prin Legea nr. 191/2007, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi articole, art. I^11 și I^12, cu următorul cuprins: +
Articolul I^11În vederea aplicării Deciziei (UE) 2022/1.206 a Consiliului din 12 iulie 2022 privind aderarea Uniunii Europene la Convenția de la Haga din 2 iulie 2019 privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială, denumită în continuare Convenția de la Haga din 2019, se stabilesc următoarele reguli: +
Articolul 1Cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar care este stat contractant la Convenția de la Haga din 2019, în condițiile prevederilor Convenției, sunt de competența tribunalului. +
Articolul 2(1)În cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în România și pentru care se solicită recunoașterea sau încuviințarea executării într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar care este stat contractant la Convenția de la Haga din 2019, competența de a emite, potrivit art. 12 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Convenția de la Haga din 2019, certificatul după modelul recomandat de Conferința de la Haga de drept internațional privat aparține primei instanțe.(2)În cazul în care se solicită recunoașterea sau încuviințarea executării pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar care este stat contractant la Convenția de la Haga din 2019, a unei hotărâri pronunțate de instanța română, în condițiile legii, pentru încuviințarea unei tranzacții judiciare, competența de a emite, potrivit art. 11 și art. 12 alin. (1) lit. d) din Convenția de la Haga din 2019, certificatul după modelul recomandat de Conferința de la Haga de drept internațional privat aparține acelei instanțe. +
Articolul I^12În vederea aplicării Convenției de la Haga din 30 iunie 2005 privind acordurile de alegere a forului, semnată în numele Comunității Europene prin Decizia Consiliului 2009/397/CE din 26 februarie 2009 și aprobată, în numele Uniunii Europene, prin Decizia Consiliului 2014/887/UE din 4 decembrie 2014, denumită în continuare Convenția de la Haga din 2005, se stabilesc următoarele reguli: +
Articolul 1Cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării pe teritoriul României a hotărârilor pronunțate de o instanță a unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar parte la Convenția de la Haga din 2005, desemnată printr-un acord exclusiv de alegere a forului, sunt de competența tribunalului. +
Articolul 2(1)În cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în România de o instanță română, desemnată printr-un acord exclusiv de alegere a forului, și pentru care se solicită recunoașterea sau încuviințarea executării într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar parte la Convenția de la Haga din 2005, competența de a emite certificatul după modelul recomandat de Conferința de la Haga de drept internațional privat aparține primei instanțe.(2)În cazul în care se solicită recunoașterea sau încuviințarea executării pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar parte la Convenția de la Haga din 2005, a unei hotărâri pronunțate de instanța română, în condițiile legii, pentru încuviințarea unei tranzacții judiciare, competența de a emite certificatul prevăzut la alin. (1) aparține acelei instanțe.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
ALFRED-ROBERT SIMONIS
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANUBucurești, 10 ianuarie 2024.Nr. 14.