Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICArticolul 8 din Legea nr. 71/1995 privind dreptul absolvenților învățământului particular liceal, postliceal și superior de a susține examenul de finalizare a studiilor la unități și instituții similare din învățământul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 6 iulie 1995, cu modificările ulterioare, se completează cu alineatele (2) și (3) cu următorul cuprins:(2)Absolvenții învățământului particular profesional, liceal și postliceal, ale cărui unități de învățământ, respectiv filiere, specializări sau profiluri au obținut autorizația de încredere sau acreditarea, conform prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, și ale Ordonanței Guvernului nr. 87/1998 privind înființarea Comisiei de Evaluare și Acreditare a Învățământului Preuniversitar, aprobată și modificată prin Legea nr. 196/1999, nu susțin examenul de selecție în vederea prezentării la examenul de finalizare a studiilor.(3)Absolvenții învățământului particular menționați la alin. (2), ale cărui unități de învățământ, respectiv filiere, specializări sau profiluri nu au obținut autorizația de încredere sau acreditarea, conform legii, se pot prezenta la examenul de finalizare a studiilor la unități similare din învățământul de stat numai dacă au promovat examenul de selecție în condițiile prezentei legi. Susținerea examenului de selecție se face cu taxa în cuantum de 700.000 lei, reactualizata anual cu rata inflației.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 23 mai 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, MIRON TUDOR MITREAAceastă lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ULM NICOLAE SPINEANU
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru completarea art. 8 din Legea nr. 71/1995 privind dreptul absolvenților învățământului particular liceal, postliceal și superior de a susține examenul de finalizare a studiilor la unități și instituții similare din învățământul de stat
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.