privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii în baza programului CCC – Legea publică nr. 480/1992, precum şi a altor costuri externe aferente acestei cote-părţi
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1Rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte a creditului, aferentă anilor 2004 şi 2005, în valoare de 830.000 USD, din creditul acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii în baza programului CCC – Legea publică nr. 480/1992, în care este inclusă şi suma de 16.199,55 USD reprezentând penalizări de la întârzierea plăţii privind achitarea dobânzii şi a altor costuri externe aferente anului 2003, se va efectua din fondurile aprobate cu această destinaţie Ministerului Economiei şi Comerţului de la bugetul de stat. + Articolul 2Ministerul Finanţelor Publice va deschide procedura legală pentru a recupera creanţele respective pe baza documentaţiei înaintate de Ministerul Economiei şi Comerţului în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 3Ministerul Economiei şi Comerţului va urmări recuperarea contravalorii în lei a obligaţiilor financiare prevăzute la art. 1 de la importatori. + Articolul 4(1) Titlurile executorii pronunţate în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Comerţului în litigiile privind recuperarea contravalorii în lei a obligaţiilor financiare prevăzute la art. 1 de la importatori se pun în executare de către organele de executare ale Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Sumele recuperate potrivit alin. (1) se virează la bugetul de stat la data recuperării. … Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 8 mai 2006.Nr. 125.––––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.