pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul IDefiniţii + Articolul 1În sensul prezentei legi, prin alimentaţie sănătoasă se înţelege acel mod de alimentaţie dovedit ştiinţific a fi optim creşterii, dezvoltării şi menţinerii stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor în colectivităţi. + Articolul 2În cuprinsul dispoziţiilor prezentei legi, sub denumirea aliment nerecomandat preşcolarilor şi şcolarilor se înţelege un aliment cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compuşilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale. + Articolul 3În sensul prezentei legi, prin colectivităţi se înţelege toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare, inclusiv centrele de vacanţă, unităţi ce asigură servicii similare, creşele şi unităţile destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar. + Articolul 4Unităţile care asigură prepararea şi distribuirea alimentelor către colectivităţile prevăzute la art. 3 sunt obligate să respecte prevederile prezentei legi. + Capitolul IIPrincipii şi norme de bază + Articolul 5În cadrul general al asigurării bunăstării cetăţenilor, statul recunoaşte importanţa deosebită a sănătăţii populaţiei. + Articolul 6Deprinderea de către cetăţeni a unei alimentaţii sănătoase este o componentă majoră a sănătăţii publice. + Articolul 7Prezenta lege afirmă rolul statului, al societăţii civile şi al cetăţenilor în promovarea unei alimentaţii sănătoase în rândul tinerei generaţii. + Articolul 8Dreptul societăţii civile şi al cetăţenilor de a se implica în elaborarea strategiilor şi metodologiilor prezentei legi este garantat. + Capitolul IIIReglementări principale + Articolul 9Instituţiile abilitate ale statului întocmesc, actualizează şi difuzează lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, după cum urmează:a) Ministerul Sănătăţii Publice întocmeşte şi actualizează lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, conform recomandărilor specialiştilor în nutriţie; … b) inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti preiau lista prevăzută la lit. a) şi o comunică tuturor unităţilor de învăţământ, mai puţin creşelor; … c) creşelor li se comunică lista direct de către Ministerul Sănătăţii Publice. … + Articolul 10În incinta unităţilor de învăţământ sunt interzise prepararea, comercializarea şi distribuirea oricăror alimente conţinute în lista prevăzută la art. 9 lit. a). + Articolul 11Meniurile servite în cantinele sau locaţiile asimilate cu cantinele din colectivităţi sunt avizate de către personalul medical şi aprobate de către conducătorul unităţii. + Capitolul IVReglementări suplimentare + Articolul 12Campaniile de promovare a alimentaţiei sănătoase în colectivităţi se derulează cu acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. + Articolul 13Programele şcolare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului vor cuprinde teme privind formarea unui comportament alimentar sănătos la copii şi adolescenţi. + Articolul 14Programele de formare şi perfecţionare a cadrelor din învăţământul preşcolar, şcolar, gimnazial şi liceal vor conţine noţiuni cu caracter ştiinţific privitoare la alimentaţia sănătoasă şi promovarea acesteia prin activitatea de învăţământ. + Capitolul VSesizarea, constatarea şi sancţionarea încălcărilor legii + Articolul 15Constatarea încălcărilor prezentei legi şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice. + Articolul 16Constituie contravenţii încălcarea dispoziţiilor art. 9-12 şi se sancţionează conform reglementărilor în vigoare. + Capitolul VIDispoziţii finale + Articolul 17Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 27 mai 2008.Nr. 123.___________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.