Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul 1(1)Prin derogare de la prevederile art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, se instituie Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social. (2)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social face parte din categoria decorațiilor civile pe domenii de activitate.(3)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social este o decorație ce se acordă atât cetățenilor români și străini, cât și instituțiilor, asociațiilor, fundațiilor și altor organizații neguvernamentale din țară și din străinătate, pentru merite deosebite în domeniul promovării drepturilor omului și al angajamentului social, al susținerii spiritului caritabil și de voluntariat, de impact local, regional, național sau internațional.(4)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se poate acorda, în mod excepțional, unităților și instituțiilor care funcționează în subordinea și în coordonarea ministerelor de resort sau sub autoritatea acestora, instituțiilor autonome centrale, regiilor autonome, societăților comerciale cu capital de stat, mixt sau privat. +
Articolul 2(1)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul și rozeta.(2)Însemnul Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social este o cruce cu brațe egale, confecționată din argint, emailată albastru deschis, având pe avers un medalion circular pe care este stanțată stema României. +
Articolul 3Regulamentul privind descrierea și modul de acordare a Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, pentru fiecare grad, precum și modelul desenat sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege. +
Articolul 4(1)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se conferă de Președintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale făcute, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, republicată, de către miniștrii și conducătorii instituțiilor și organizațiilor centrale autonome de resort, pentru persoanele din domeniul lor de activitate.(2)Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/2000, republicată.(3)Președintele României poate să confere Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social și din proprie inițiativă, în proporție de 1% din numărul total stabilit prin lege, pentru fiecare grad, cu excepția gradului de Mare Ofițer, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000, republicată. +
Articolul 5(1)Repartiția numărului maxim de decorații privind Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, care se acordă anual, se realizează de către Cancelaria Ordinelor, în limitele locurilor vacante.(2)Pentru primul an de la intrarea în vigoare a prezentei legi se poate conferi maximum 15% din numărul decorațiilor pentru fiecare grad. +
Articolul 6(1)Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social este limitat la maximum 6.000 de membri.(2)Instituțiile, asociațiile, fundațiile și alte organizații neguvernamentale cărora li s-a conferit Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social nu intră în numărul prevăzut la alin. (1).(3)Cetățenii străini sau instituțiile, asociațiile, fundațiile și organizațiile neguvernamentale din străinătate cărora li s-a conferit Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social nu intră în numărul prevăzut la alin. (1). +
Articolul 7Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social cuprinde 4 grade. Ierarhia în ordine descrescătoare este următoarea:a)Mare Ofițer; … b)Comandor; … c)Ofițer; … d)Cavaler. … +
Articolul 8(1)Atestarea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se face printr-un brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 29/2000, republicată.(2)Brevetele pentru Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social sunt validate, pentru gradele de Cavaler și Ofițer, prin parafa Președintelui României, iar pentru gradele de Comandor și Mare Ofițer, prin semnătura autografă a Președintelui României. Brevetele pentru toate gradele sunt contrasemnate autograf de ministrul de resort și de cancelarul ordinelor, în conformitate cu art. 25 lit. b) din Legea nr. 29/2000, republicată. +
Articolul 9Membrii Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, indiferent de gradul pe care îl au, sunt numiți „Cavaleri ai Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social“. +
Articolul 10(1)Ziua Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se sărbătorește la data de 20 decembrie.(2)Cu prilejul Zilei Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, ministerele de resort și celelalte instituții și organizații centrale autonome abilitate să facă propuneri de decorare pot organiza, cu sprijinul Cancelariei Ordinelor, întrunirea Cavalerilor Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social. +
Articolul 11(1)Calitatea de membru al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social se poate pierde în condițiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 29/2000, republicată.(2)Pentru judecarea faptelor dezonorante, care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele ce au dus la condamnarea membrilor Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social la o pedeapsă privativă de libertate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, se constituie un consiliu de onoare, în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 29/2000, republicată. +
Articolul 12(1)Consiliul de onoare al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social este compus din 5 membri, astfel: câte un membru din gradele de Cavaler, Ofițer și Comandor și câte 2 membri din gradul de Mare Ofițer. Președinte al consiliului de onoare va fi, de regulă, cel mai în vârstă membru din gradul de Mare Ofițer.(2)În cazul în care din consiliul de onoare nu face parte niciun membru din aceeași categorie cu persoana învinuită, în consiliul de onoare vor fi cooptați pentru cauza în speță și 2 Cavaleri ai ordinului din aceeași categorie, cu drept de vot deliberativ. (3)Consiliul de onoare se constituie sau se alege cu prilejul Zilei Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, pe termen de 5 ani, de Cavalerii acestui ordin.(4)Pot fi realeși pentru o nouă perioadă 3 dintre membrii consiliului de onoare, dintre care cel puțin unul din gradele inferioare.(5)Ministerele de resort vor pune la dispoziție spații adecvate desfășurării activității consiliului de onoare. +
Articolul 13(1)Cavalerii Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social pot semnala consiliului de onoare faptele comise de alți membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora.(2)Ca urmare a sesizării se convoacă consiliul de onoare și persoana învinuită, în termen de maximum 30 de zile de la sesizare.(3)Cavalerii ordinului pot semnala și direct Cancelariei Ordinelor faptele comise de alți membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora. Ca urmare a sesizării, Cancelaria Ordinelor convoacă consiliul de onoare și persoana învinuită, în termen de maximum 45 de zile de la sesizare.(4)În cazul în care persoana învinuită nu se prezintă la termenul fixat, consiliul de onoare o convoacă la alt termen, iar în cazul neprezentării și a doua oară, cazul va fi judecat în lipsă.(5)Consiliul de onoare deliberează și decide după cercetarea cazului, dar nu mai târziu de 60 de zile de la prima întrunire pentru cazul respectiv. Dacă faptele aduse la cunoștință sunt întemeiate, consiliul de onoare poate propune Cancelariei Ordinelor retragerea decorației.(6)Retragerea decorațiilor se face prin decret semnat de Președintele României, la propunerea Cancelariei Ordinelor, cu aplicarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 29/2000, republicată. +
Articolul 14Sumele necesare confecționării însemnelor, rozetelor, brevetelor și cutiilor decorațiilor Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social vor fi asigurate din bugetul aprobat anual al Administrației Prezidențiale. +
Articolul 15Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 februarie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 7 alineatul (1), litera A se modifică și va avea următorul cuprins:A.Ordine:– Ordinul Meritul Agricol; … – Ordinul Meritul Cultural; … – Ordinul Meritul Industrial și Comercial; … – Ordinul Meritul pentru Învățământ; … – Ordinul Meritul Sanitar; … – Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social; … – Ordinul Meritul Sportiv; … – Ordinul Meritul Diplomatic. … … … 2.La articolul 10 alineatul (1) punctul II, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 5^1, cu următorul cuprins:5^1.Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social cuprinde 4 grade: a)Mare Ofițer; … b)Comandor; … c)Ofițer; … d)Cavaler. … … … 3.La articolul 30, punctele 6, 8, 11 și 14 se modifică și vor aveau rmătorul cuprins:6.gradul de Mare Ofițer al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Comandor al Ordinului Steaua României, egal cu gradul de Mare Ofițer al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial și Comercial, Meritul pentru Învățământ, Meritul Sanitar, Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, Bărbăție și Credință, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace și clasa I a Ordinului Meritul Sportiv; … ……………………………………………………………………………………..8.gradul de Comandor al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Comandor al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial și Comercial, Meritul pentru Învățământ, Meritul Sanitar, Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, Bărbăție și Credință, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace și clasa a II-a a Ordinului Meritul Sportiv; … ……………………………………………………………………………………..11.gradul de Ofițer al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Ofițer al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial și Comercial, Meritul pentru Învățământ, Meritul Sanitar, Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, Bărbăție și Credință, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace și Virtutea Maritimă de pace; … ……………………………………………………………………………………..14.gradul de Cavaler al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Cavaler al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial și Comercial, Meritul pentru Învățământ, Meritul Sanitar, Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, Bărbăție și Credință, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace și clasa a III-a a Ordinului Meritul Sportiv; … … Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUCBucurești, 3 iulie 2020.Nr. 107. +
Anexa nr. 1REGULAMENTprivind descrierea și modul de acordare a Ordinului Meritulpentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social +
Anexa nr. 2*)*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.
MODELUL DESENAT
al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, gradul de Cavaler 
MODELUL DESENAT
al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, gradul de Ofițer 
MODELUL DESENAT
al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, gradul de Comandor 
MODELUL DESENAT
al Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social, gradul de Mare Ofițer
––