privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1Prezenta lege instituie a doua duminică din luna mai ca Zi Naţională a Portului Tradiţional din România. + Articolul 2Cu prilejul Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional. + Articolul 3(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor, pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România. … (2) Fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale, ce au ca obiect de activitate promovarea culturii tradiţionale, pot participa la organizarea manifestărilor culturale dedicate Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România, în colaborare cu instituţiile prevăzute la alin. (1) şi (3). … (3) Muzeele de etnografie şi centrele pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale pot acorda asistenţă de specialitate şi pot monitoriza manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone. … + Articolul 4(1) Cu ocazia acestei sărbători, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile. … (2) În cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică – sau disciplinele echivalente – vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în conturarea şi păstrarea identităţii naţionale etnice. … + Articolul 5Autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul conservării şi promovării multiculturalismului pot institui distincţii specifice care se vor acorda persoanelor fizice sau juridice cu merite deosebite în domeniul promovării educaţiei multiculturale şi/sau în domeniul tradiţiilor populare. + Articolul 6Institutul Cultural Român şi Departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni pot susţine financiar şi logistic realizarea unor programe şi proiecte culturale sau multiculturale, cu ocazia organizării şi desfăşurării Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 7 mai 2015.Nr. 102.–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.