INSTRUCŢIUNI nr. 4.524 din 28 iunie 1993

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 16 august 1993
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 10 29/01/1991
ActulREFERIRE LALEGE 10 29/01/1991 ART. 17
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind modul de încasare a veniturilor, de alocare a fondurilor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate şi de evidenţiere şi raportare a fondului specific pentru cercetare-dezvoltare



În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea bugetului de stat pe anul 1993, se emit următoarele instrucţiuni:I. Cu privire la incasarea veniturilor fondului special pentru cercetare-dezvoltare.1. Potrivit art. 24 din Legea nr. 21/1993, veniturile fondului special pentru cercetare-dezvoltare se constituie din contribuţia agentilor economici, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, cu excepţia agentilor economici scutiti de plată impozitului pe profit prin lege, în cota de 1% aplicata asupra incasarilor realizate din activitatea industriala, de constructii-montaj, agricola, silvica, transporturi, telecomunicatii, comert, turism şi prestări de servicii, după deducerea impozitului pe circulatia marfurilor şi a accizelor, precum şi a taxei pe valoarea adăugată de la data aplicarii acesteia.Pentru produsele şi serviciile subvenţionate de la bugetul de stat, potrivit legii, pe calea diferentelor de pret şi tarif sau a subventiilor pentru activitatea desfăşurată, agentii economici nu datorează taxa mentionata la alineatul precedent.Agentii economici din comert şi turism, precum şi cei din sectoarele în care se practica adaosul comercial sau comisionul aplica cota de 1% asupra valorii adaosului comercial sau a comisionului incasat.Agentii economici cu capital majoritar şi integral privat varsa cota de 1% incepind cu data de 1 mai 1993.2. Agentii economici au obligaţia de a vira lunar sumele datorate fondului special pentru cercetare-dezvoltare, până la data de 15 din luna urmatoare şi, respectiv, data de 20 în cazul agentilor economici din telecomunicatii.Virarea sumelor în contul fondului special pentru cercetare-dezvoltare se efectueaza de către agentii economici astfel:a) La judeţele unde nu funcţionează trezorerii ale finanţelor publiceAgentii economici virează la termenul stabilit sumele datorate în contul 64.12……. "Disponibil din fondul special de cercetare-dezvoltare" deschis la sucursalele judetene ale Băncii Comerciale Române – S.A. şi a municipiului Bucureşti, pe seama Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei. Extrasul de cont împreună cu documentele de virare se trimit de către unitatile bancare direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat.Unitatile bancare virează pe data de 18 şi 25 a fiecarei luni soldul contului de mai sus în contul 64.12.4.01.04 al Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei deschis la Sucursala municipiului Bucureşti a Băncii Comerciale Române – S.A.b) La judeţele unde funcţionează trezorerii ale finanţelor publice (Arad, Iasi, Neamt, Prahova, Vilcea)Contul fondului special pentru cercetare dezvoltare este deschis la trezoreria municipiului reşedinţa de judet, având codul 30.07.31.04 "Veniturile fondului special pentru cercetare – dezvoltare" deschis pe seama Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei.Agentii economici virează sumele cuvenite fondului din conturile lor, cu dispoziţie de plată, care se completeaza astfel:– la pozitia "banca beneficiarului" se inscrie sucursala judeteana a Băncii Naţionale a României, cont 51.000 ……….– la pozitia "beneficiar" se inscrie Trezoreria municipiului ………… cont 30.07.31.04.Trezoreria municipala virează la data de 18 şi 25 a fiecarei luni soldul contului 30.07.31.04 "Veniturile fondului special pentru cercetare – dezvoltare" în contul 64.12.4.01.04 al Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei, deschis la Sucursala municipiului Bucureşti a Băncii Comerciale Române – S.A.3. Organele fiscale, cu ocazia verificării modului de indeplinire a obligaţiilor către stat ale agentilor economici, vor urmări şi modul de calculare şi virare a sumelor cuvenite fondului special pentru cercetare dezvoltare.În cazul în care se constata intirzieri în plata contributiei la acest fond se aplică majorări de întârziere de 0,3% pentru fiecare zi, ca şi în cazul veniturilor bugetare, precum şi celelalte penalităţi prevăzute de normele în vigoare. La agentii economici cu capital privat, penalizarile se aplică de la data prezentelor instrucţiuni.În cazul în care agentii economici nu virează din proprie iniţiativă sumele cuvenite fondului special pentru cercetare – dezvoltare, organele fiscale vor introduce dispozitii de încasare în condiţiile prevederilor art. 39 din Legea nr. 21/1993.II. Alocarea sumelor pentru finantarea cheltuielilor din fondul pentru cercetare – dezvoltare.1. Pentru utilizarea fondului special pentru cercetare – dezvoltare, ministrul cercetării şi tehnologiei indeplineste atribuţiile şi raspunderile ordonatorului principal de credite, stabilite de Legea privind finanţele publice nr. 10/1991.În acest scop va stabili masurile necesare pentru utilizarea acestui fond în stricta concordanta cu prevederile legale şi asigurarea respectarii legalităţii în efectuarea cheltuielilor.2. Cheltuielile prevăzute în bugetul fondului special pentru cercetare dezvoltare pe anul 1993 (anexa nr. 7 la Legea nr. 21/1993) se aproba pe baza documentelor justificative de către ordonatorul principal de credite şi se avizeaza de către compartimentul controlului financiar preventiv, în functie de natura cheltuielilor astfel:a) Programele naţionale de cercetare – dezvoltare aprobate în condiţiile legii alte teme de importanţa majoră pentru economia naţionala, subventionarea literaturii tehnico-stiintifice şi a activităţii de informare-dezvoltare, promovarea rezultatelor cercetării româneşti prin prezentarea de expozitii, simpozioane şi alte asemenea activităţi se executa pe bază de contracte ferme incheiate cu: unităţi de cercetare – dezvoltare, institutii de invatamint superior, academii de stiinte, ministere, departamente şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale.În baza contractelor menţionate mai sus, academiile de stiinte, ministerele, departamentele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale incheie, la rindul lor, contracte cu unităţi de cercetare dezvoltare – proiectare sau alte unităţi pentru teme privind retehnologizarea şi modernizarea ramurilor, domeniilor şi sectoarelor economiei naţionale, precum şi pentru alte teme de interes major pentru economie (reciclarea deseurilor, calitate, standardizare, aparare, protectia mediului, comert, turism etc).În contract se prevad în mod obligatoriu termenele de execuţie, modul de plată, valoarea lucrărilor stabilita pe bază de deviz de calculatie pe fiecare tema şi obiectiv, receptie s.a.b) Pe baza contractelor incheiate, Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei aloca fonduri pentru finantarea cheltuielilor astfel:– la inceputul fiecarui trimestru aloca sume de până la 30% din valoarea contractului aferent trimestrului respectiv, pe baza cererilor justificative prezentate de executanţii contractelor;– la finele trimestrului, pe baza cererilor şi a decontului justificativ (modelul din anexa nr. 1*) privind decontarea lucrărilor angajate prin contracte, pe baza documentelor de receptie a lucrărilor. Sumele solicitate se vor reduce cu cele alocate la inceputul trimestrului.3. Finantarea programelor naţionale privind prospectiunile şi lucrarile geologice de cercetare pentru descoperiri de zacaminte noi, evaluarea volumului şi caracteristicile zacamintelor valorificabile se efectueaza în limita programelor aprobate şi pe baza documentelor justificative din care să rezulte executarea şi receptia lucrărilor respective, în care scop se procedeaza astfel:a) Programele naţionale privind prospectiunile şi lucrarile geologice se aproba de către organele prevăzute de reglementarile în vigoare, iar functionarea se asigura de Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei, pe baza unui contract global cu incadrarea în limita maxima a fondurilor aprobate prin Legea nr. 21/1993.b) Ministerul Industriilor, prin Departamentul Minelor şi Geologiei, pe baza programului naţional şi a contractului global mentionat mai sus, incheie contracte economice cu regiile autonome şi societăţile comerciale, după caz, care executa lucrarile respective, în care se prevad condiţiile de executare receptie, decontare, penalizari pentru neexecutarea clauzelor contractuale etc.c) Alocarea sumelor de către Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei se efectueaza în limita disponibilitatilor din contul fondului special pentru cercetare-dezvoltare şi pe baza cererilor justificative prezentate de către Ministerul Industriilor, prin Departamentul Minelor şi Geologiei, potrivit modelului din anexa nr. 2*.În cazuri justificate, se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea lucrărilor finantate din fondul special pentru cercetare-dezvoltare, executate în luna precedenta, cu decontare definitivă la finele lunii, pe baza situaţiilor definitive de lucrari.Sumele se virează în contul Ministerului Industriilor, cod 15.8…. deschis la Banca Română pentru Dezvoltare – S.A., din care se aloca sume unităţilor beneficiare pe baza situaţiilor de lucrari executate.d) Ministerul Industriilor, prin Departamentul Minelor şi Geologiei, va lua masurile necesare ca decontarea fondurilor alocate să se asigure pe baza situaţiilor de lucrari, asa cum se procedeaza şi în cazul lucrărilor finantate din bugetul de stat.4. Subventionarea literaturii tehnice, stiintifice se face în limita fondurilor stabilite de Colegiul Consultativ pentru Cercetare şi Dezvoltare, iar Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei virează sumele în conformitate cu metodologia elaborata de Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor.5. Cheltuielile pentru finantarea investitiilor din fondul special pentru cercetare – dezvoltare se efectueaza potrivit metodologiei stabilite pentru investiţiile finantate din bugetul de stat, procedindu-se astfel:a) Beneficiarii de investitii intocmesc liste pentru finantarea investitiilor cu respectarea prevederilor art. 17 din Legea privind finanţele publice nr. 10/1991.b) Finantarea se asigura prin Banca Română pentru Dezvoltare – S.A. prin conturi deschise pe seama unităţilor beneficiare, care efectueaza şi controlul potrivit Convenţiei nr. 130/27.04.1993, incheiata cu Ministerul Finanţelor, astfel:– Ministerul Culturii şi Academia Română, precum şi unitatile de cercetare-dezvoltare prezinta cereri de alocare de sume din fondul special pentru cercetare-dezvoltare pentru finantarea investitiilor, potrivit anexei nr. 3.– Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei pe baza cererilor de fonduri verificate şi aprobate de organele în drept virează sumele în conturile deschise la Banca Română pentru Dezvoltare – S.A., contul 64.11…..pentru instituţiile bugetare şi contul 15…… pentru unitatile de cercetare-dezvoltare-proiectare.– Unitatile beneficiare efectueaza plati din sumele primite cu respectarea destinatiei şi a dispoziţiilor legale în vigoare.6. Cheltuielile pentru functionarea Colegiului Consultativ pentru Cercetare şi Dezvoltare, a comisiilor acestuia, precum şi cele pentru administrarea fondului special pentru cercetare-dezvoltare se efectueaza de către Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei pe bază de documente justificative, aprobate de organele în drept, în limita şi potrivit destinatiei aprobate prin lege.Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei va întocmi un buget de venituri şi cheltuieli pentru cheltuielile de functionare, cu defalcarea pe articole şi alineate, precum şi pe trimestre, pe baza prevederilor aprobate în anexa nr. 7 la Legea nr. 21/1993.Cheltuielile vor fi aprobate şi efectuate numai în limita prevederilor pe articole şi alineate din bugetul de venituri şi cheltuieli.7. Sumele rămase disponibile la finele anului se restituie în contul Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei, din care au fost alocate.8. Ministerele şi unitatile din subordinea acestora care au primit sume din fondul special pentru cercetare-dezvoltare au obligaţia să respecte destinaţia fondurilor primite, să le utilizeze cu maxima eficienta şi să asigure contabilizarea şi raportarea operaţiunilor gestionate.Pentru fondurile utilizate cu alta destinatie, precum şi în cazul neregularizarii la termenele stabilite, se aplică dobinda de refinantare a Băncii Naţionale a României pe perioada respectiva, care se încasează de către Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei.III. Contabilitatea şi prezentarea executiei fondului pentru cercetare-dezvoltare.1. Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei asigura contabilitatea veniturilor încasate şi a cheltuielilor (plăţilor) efectuate cu ajutorul conturilor:343 "Fondul pentru cercetare-dezvoltare";143 "Disponibil din fondul pentru cercetare-dezvoltare";443 "Cheltuieli din fonduri cu destinatie speciala" (analitic pe structura cheltuielilor).2. Ministerele şi departamentele înregistrează sumele primite şi utilizate din fondul special pentru cercetare-dezvoltare în conturile:– 119 "Disponibil din fonduri cu destinatie speciala", analitic:"Disponibil din sume primite de la fondul special pentru cercetare-dezvoltare";– 337 "Fonduri cu destinatie speciala" analitic 04 "Sume primite de la fondul special pentru cercetare-dezvoltare";– 421 "Cheltuieli din fonduri cu destinatie speciala" (analitic pe structura cheltuielilor).3. Directiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat din judeţele în care nu funcţionează trezorerii înregistrează, pe baza extraselor de cont şi a documentelor justificative, veniturile încasate pentru fondul special pentru cercetare-dezvoltare din contul Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei, folosind conturile 143 şi 343 de mai sus.Pentru reflectarea corecta a operaţiunilor de plati în contabilitate, ordonatorii de credite pot folosi, pe linga conturile de mai sus şi alte conturi prevăzute în normele metodologice contabile în vigoare.La sfirsitul fiecarui trimestru, directiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat din judeţele în care nu funcţionează trezorerii comunică Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei eventualele sume rămase în contul de disponibil, care vor fi evidentiate în contabilitatea ministerului respectiv.4. Agentii economici înregistrează sumele datorate fondului special pentru cercetare-dezvoltare în creditul contului 499, analitic 10 "Sume datorate fondului special pentru cercetare-dezvoltare", prin debitul contului 750, analitic 40 "Alte cheltuieli prevăzute de lege".În formularul "Rezultatele financiare şi oblibaţiile fiscale" la capitolul "Date informative" se raporteaza veniturile la care se aplică cota de 1%, sume datorate şi varsaminte efectuate până la finele perioadei de raportare.5. Ministerele, academiile de stiinte care au primit sume din fondul special pentru cercetare-dezvoltare au obligaţia ca la finele anului să prezinte Ministerului Cercetarii şi Tehnologiei, până la data de 15 februarie din anul următor, contul de execuţie privind justificarea sumelor primite, conform modelului din anexa nr. 4(*).Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei are obligaţia sa verifice conturile de execuţie şi sa ia masurile necesare pentru abateri repetate.6. Ministerul Cercetarii şi Tehnologiei are obligaţia de a raporta trimestrial şi anual, o dată cu execuţia bugetară, contul de execuţie a fondului special pentru cercetare-dezvoltare, potrivit anexei nr. 5(*).7. Prevederile Normelor metodologice nr. 2280 şi 138 a din 1992 ale Ministerului Finanţelor şi Ministerului Învăţământului şi Stiintei îşi inceteaza aplicabilitatea.Ministru de stat,ministrul finanţelor,Florin GeorgescuMinistrul cercetării şi tehnologiei,Doru Dumitru Palade + 
Anexa 1EXECUTANT(MINISTERUL)…………………………….(INSTITUTUL)…………………………….                              DECONT JUSTIFICATIV        privind sumele alocate pentru teme şi obiective de cercetare din         fondul special pentru cercetare-dezvoltare, pentru trimestrul                                                                  -mii lei-────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Teme contractate – total valoare contract pe trimestru………………….2. Valoare teme (faze) executate potrivit documentatiei de receptie *)………3. Sume alocate la inceputul trimestrului………………………………..4. Sume rămase de decontat (2-3)………………………………………..────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    Datele se confirma pe raspunderea noastra.              Director general, Contabil sef,NOTĂ:Anexa nr. 1 se completeaza de executanţii prevăzuţi la pct. 2a şi pct. 4 de la cap. II din prezentele instrucţiuni.––––––Notă *) Se anexeaza documentaţia de receptie a lucrărilor.
 + 
Anexa 2MINISTERUL……………………………………….DEPARTAMENTUL…………………………………….REGIA……………………………………………SOCIETATEA……………………………………….                              NOTA DE FUNDAMENTARE        privind sumele necesare de alocat pentru lucrari şi prospectiuni                      geologice, din fondul special pentru                 cercetare-dezvoltare, pentru luna…………                                                                    – mii lei-────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Lucrari de prospectiuni şi lucrari geologice   (valoare conform contract)…………………………………………..2. Cheltuieli efectuate de la inceputul anului conform situaţiei de lucrari   până la finele lunii………………………………………………..3. Cheltuielile propuse pentru luna curenta de execuţie……………………4. Total cheltuieli (2+3)………………………………………………5. Sume alocate până la finele lunii…………………………………….6. Diferente (4-5):    – disponibil de sume (5-4)    – sume de alocat 4-5)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   Datele se confirma pe raspunderea noastra.            Director general, Contabil sef,    ANEXA 3    ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITEMINISTERUL…………………………….ACADEMIA………………………………INSTITUTUL…………………………….SOCIETATEA…………………………….                              NOTA DE FUNDAMENTARE         privind sumele necesare de alocat pentru investitii din fondul     special pentru cercetare-dezvoltare, pentru luna………………….                                                                      -mii lei-────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Valoarea lucrării de investitii conform listei aprobate…………………2. Plati pentru investitii de la inceputul anului până la finele   lunii……………………………………………………………..3. Plati propuse pentru luna curenta de execuţie………………………….4. Total cheltuieli (2+3)………………………………………………5. Sume alocate până la finele lunii…………………………………….6. Diferente (4-5):……………………………………………………   – disponibil de sume (5-4)   – sume de alocat (4-5)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   Datele se confirma pe raspunderea noastra.           Director general, Contabil sef,    ANEXA 4MINISTERUL……………………………                                CONT DE EXECUŢIE         privind justificarea sumelor primite din fondul special pentru           cercetare-dezvoltare la finele anului…………………                                                                    – mii lei-────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Denumirea programelor şi Nr. teme Total Sume Platialtor acţiuni finantate din care încheiate alocate efectuate Disponibildin fondul special pentru  cercetare-dezvoltare────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────          1 2 3 4 5 6────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Datele se confirma raspunderea noastra.      Ordonator de credite, Serviciul financiar-contabil    ANEXA 5MINISTERUL CERCETARII ŞI TEHNOLOGIEI                                CONT DE EXECUŢIE                 a fondului special pentru cercetare-dezvoltare                la data de ……………………………….

      – mii lei –
    Prevederi anuale Prevederi perioada Realizări
    1 2 3
    I. Venituri – total
  1. Venituri din contribuţia agenţilor economici asupra încasărilor din activitatea industrială, construcţii-montaj, agricolă şi silvică, transporturi şi telecomunicaţii, comerţ, turism şi prestări servicii
  2. Alte venituri
    II. Cheltuieli – total*)
  1. Cheltuieli pentru finanţarea programelor naţionale de cercetare-dezvoltare aprobate în condiţiile legii, alte teme de importanţă majoră pentru economia naţională, subvenţionarea literaturii tehnice, ştiinţifice şi a activităţii de informare-documentare, promovarea rezultatelor cercetării româneşti prin prezentarea de expoziţii, simpozioane şi alte asemenea acţiuni
  2. Cheltuieli pentru finanţarea programelor naţionale privind prospecţiunile şi lucrările geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi şi evaluarea volumului şi a caracteristicilor zăcămintelor valorificabile
  3. Cheltuieli pentru finanţarea investiţiilor, la
    – "Casa Academiei"
    – "Biblioteca Naţională"
    – Obiective de investiţii pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a unităţilor de cercetare potrivit listei de investiţii aprobate în condiţiile legii
  4. Cheltuieli pentru funcţionarea Colegiului Consultativ pentru Cercetare şi Dezvoltare, a comisiilor acestuia, precum şi cele pentru administrarea fondului special
    Din total cheltuieli:
  1. Cheltuieli curente
    1.1. Cheltuieli de personal
    1.2. Cheltuieli materiale
  2. Cheltuieli de capital
    III. Sold (I – II)

–––––Notă *) La coloana de realizări se vor trece plăţile de casă.–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x