Informatii Document
Emitent: MINISTERUL FINANTELORBANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 68 din 15 martie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici
În temeiul art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, se emit următoarele instrucţiuni: 1. Prevederile art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, se aplică astfel: – pentru convenţiile comerciale încheiate între agenţii economici, indiferent de forma în care au fost încheiate, înainte de data la care ordonanţa a intrat în vigoare, penalitatea pentru fiecare zi de întârziere este de 0,15%; – pentru convenţiile comerciale dintre agenţii economici, indiferent de forma în care se încheie, după data intrării în vigoare a ordonanţei, penalitatea pentru fiecare zi de întârziere este de 0,4%. 2. Dispoziţiile de încasare trebuie însoţite de actele emise de organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor, care constituie, potrivit legii, titluri executorii şi urmează regimul juridic al acestora. În cazul în care aceste titluri nu pot fi onorate imediat din lipsa de disponibil, banca comercială va urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate până la lichidarea creanţelor sau până la începerea urmăririi silite asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor. 3. Prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 se aplică debitelor care devin scadente după data intrării în vigoare a acesteia. 4. Documentele de încasare aferente exportului de mărfuri, executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate, precum şi cele rezultate din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe vor fi remise partenerilor străini şi, respectiv, băncilor acestora numai prin băncile comerciale române sau străine autorizate sa funcţioneze în România. Băncile comerciale autorizate sa funcţioneze în România au obligaţia gasirii celor mai rapide cai şi metode de transmitere a documentelor la extern şi încasarea valutei aferente acestora, avizând despre aceasta clienţii lor. În sensul aplicării unitare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 se definesc următoarele notiuni: – data trecerii frontierei române se considera data înscrisă de organele vamale româneşti pe Declaraţia de încasare valutară (D.I.V.), data care trebuie să coincida cu cea înscrisă în Declaraţia vamală de export; – termenul de încasare a valutei (scadenta) este cel înscris în D.I.V., în cazul exporturilor de mărfuri, sau în documentele depuse la bănci pentru a fi remise la încasare, pentru celelalte operaţiuni, în funcţie de natura operaţiunilor; – data repatrierii valutei este data la care suma de încasat a fost creditata în contul de corespondent al băncii exportatorului, prestatorului de servicii şi celorlalţi agenţi economici cărora le-a aparţinut creanta externa. În cazul încasării în numerar, data repatrierii valutei se considera data documentului care atesta depunerea sumei la ghiseele băncii exportatorului, prestatorului de servicii şi celorlalţi titulari cărora le-a aparţinut creanta. 5. Băncile comerciale vor deconta în conturile valutare ale clienţilor sumele în valută încasate în favoarea acestora în termen de maximum 5 zile lucrătoare bancare de la primirea avizului de creditare de la corespondenţii externi. Decontarea se va face cu data valutei la care suma a fost creditata în contul de corespondent. În cazul depăşirii termenului de 5 zile lucrătoare bancare menţionat mai sus, băncile comerciale datorează beneficiarului plăţii penalităţile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. 6. În cazul operaţiunilor de export de mărfuri cu încasare la vedere, termenele limita de repatriere a sumelor în valută, în funcţie de zona geografică a partenerului extern, sunt următoarele: – zona Europa şi Orientul Mijlociu, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 30 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar; – zona Australia, Oceania şi Noua Zeelanda, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 90 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar; – celelalte zone, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 45 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar. La avizarea declaraţiilor de încasări valutare, băncile comerciale vor solicita agenţilor economici sa completeze şi pct. 10 din D.I.V. (termenul de încasare). Totodată, aceştia vor înscrie în D.I.V. (pct. 5 – specificaţia mărfurilor vamuite) grupa de produse unde se încadrează exportul în cadrul listei elaborate de Ministerul Comerţului şi aprobate de Guvern. 7. Agenţii economici, la încheierea contractelor de export, vor tine seama de listele grupelor de produse, întocmite de Ministerul Comerţului şi aprobate de Guvern, care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum şi pentru cele cu plata peste un an de la data livrării. Produsele necuprinse în cele două categorii de grupe pot fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice. Totodată, pentru operaţiunile legate de export-import destinate fondului de marfa pe piaţa interna, agenţii economici au obligaţia ca la încheierea contractelor externe sa negocieze şi sa prevadă clauza obligativitatii plăţii în devize convertibile a exporturilor, astfel încât să se asigure încasarea acestora în cazul în care importul nu se realizează în maximum 90 de zile calendaristice de la efectuarea exporturilor. 8. Încasarea sumelor în valută aferente exporturilor de mărfuri efectuate de către persoanele juridice şi fizice autorizate în condiţiile legii se urmăreşte de către băncile comerciale prin care s-au derulat operaţiunile, pe baza "Declaraţiei de încasare valutară" (D.I.V.), în conformitate cu Regulamentul nr. V/3616/2/1992 privind efectuarea operaţiunilor valutare şi cu normele şi circularele Băncii Naţionale a României emise în aplicarea acestuia. Pe baza raportarilor întocmite de băncile comerciale potrivit unor proceduri stabilite de Banca Naţionala a României, sucursalele Băncii Naţionale a României (judeţene şi a municipiului Bucureşti) întocmesc săptămînal "Situaţia sumelor în valută nerepatriate din exporturi de mărfuri conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 a şi normelor comune Banca Naţionala a României – Ministerul Finanţelor date în aplicare”. Un exemplar se transmite la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat ( judeteana sau a municipiului Bucureşti). 9. Urmărirea încasărilor valutare aferente executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate şi altor operaţiuni şi tranzacţii externe se efectuează de către băncile comerciale pe baza documentelor primite de la executanţii de lucrări, prestatorii de servicii sau alte categorii de agenţi economici, din care rezultă creanţele acestora faţă de străinătate. Sucursalele Băncii Naţionale a României (judeţene şi a municipiului Bucureşti), pe baza raportarilor băncilor comerciale întocmite potrivit unor proceduri stabilite de Banca Naţionala a României, vor întocmi bilunar "Situaţia documentelor remise la încasare aferente executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate şi altor operaţiuni externe neîncasate în termen". Un exemplar se remite la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti. 10. În cazul plăţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, băncile comerciale autorizate vor aplica prevederile Normelor Băncii Naţionale a României nr. 3/1993. Banca Naţionala a României, în urma analizelor efectuate, va transmite lunar Ministerului Finanţelor lista agenţilor economici care nu au repatriat avansurile plătite la extern potrivit art. 4 pct. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. 11. Pentru urmărirea şi controlul modului de efectuare a repatrierii sumelor în valută rezultate din operaţiunile menţionate la art. 4 pct. 4 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, sucursalele Băncii Naţionale a României (judeţene şi a municipiului Bucureşti) vor comunică lunar la Banca Naţionala a României situaţia repatrierii de către agenţii economici din raza lor teritorială a sumelor în valută încasate cu titlu de dividende din activitatea de investiţii în străinătate, cote-părţi provenite din lichidarea acestor investiţii, rate şi dobinzi aferente creditelor externe acordate, precum şi alte venituri rezultate în urma unor transferuri externe de capital autorizate. Situaţia va cuprinde şi încasările în valută cuvenite agenţilor economici care au participat numai cu aport în natura la capitalul social al unor firme din străinătate. Banca Naţionala a României va transmite lunar la Ministerul Finanţelor lista agenţilor economici care nu au respectat termenele de repatriere a valutei, precum şi orice alte informaţii necesare pentru identificarea agenţilor economici care au efectuat transferuri de capital în străinătate şi sunt obligaţi sa repatrieze valuta cuvenită în urma efectuării unor astfel de operaţiuni. 12. Persoanele juridice şi fizice prevăzute la art. 4 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 au obligaţia ca în maximum 3 zile lucrătoare de la data înscrierii în conturile curente de valuta sa declare băncilor comerciale natura încasărilor, astfel încât acestea să poată identifica documentele care au stat la baza operaţiunilor respective. Nerespectarea de către agenţii economici a acestei obligaţii nu-i exonereaza de la aplicarea prevederilor art. 4 pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. 13. Pentru contravenţiile menţionate la art. 4 pct. 8 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, amenzile ce se aplică de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor sunt: – 1 milion lei pentru datorii la intern scadente şi neachitate de peste 60 de zile; – 3 milioane lei pentru datorii la intern scadente şi neachitate de peste 90 de zile; – 5 milioane lei pentru datorii la intern scadente şi neachitate de peste 120 de zile. 14. În vederea participării la licitaţiile bancare pentru cumpărarea de valuta, agenţii economici sunt obligaţi să prezinte o declaraţie semnată de conducerea executivă, din care să rezulte că nu au datorii la intern neachitate la scadenta. Băncile comerciale nu vor accepta participarea la licitaţiile bancare, pentru cumpărarea de valuta, a agenţilor economici care nu prezintă declaraţia prevăzută la alineatul precedent. Înscrierea în declaraţie a unor menţiuni neconforme cu realitatea constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal. 15. Ministerul Finanţelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare, va proceda la constatarea contravenţiilor săvârşite de agenţii economici şi la aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 4 pct. 7 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 pe bază de proces-verbal de constatare a contravenţiilor. Banca Naţionala a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi cu prevederile Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, va organiza, la băncile comerciale autorizate sa funcţioneze în România, controlul privind respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 şi a prezentelor instrucţiuni. Guvernatorul Băncii Naţionalea României,Mugur IsarescuMinistru de stat,ministrul finanţelor,Florin Georgescu––––