pentru modificarea pct. 35 din Instrucţiunile privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 724/2010
În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni. + Articolul IPunctul 35 din Instrucţiunile privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 724/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 5 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"35. În situaţia în care angajamentele propuse sunt considerate prima facie acceptabile, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina web un rezumat al cazului şi conţinutul esenţial al angajamentelor propuse. În cazul în care investigaţia a fost iniţiată pe baza unei plângeri, Consiliul Concurenţei îl va informa, de asemenea, în acest stadiu, pe reclamant cu privire la testul de piaţă şi îl va invita să prezinte observaţii. Terţii interesaţi îşi pot prezenta observaţiile în termenul stabilit de autoritatea de concurenţă, care nu poate fi mai mic de 30 de zile. Pe lângă publicarea pe pagina web, Consiliul Concurenţei poate solicita anumitor persoane fizice sau juridice ori instituţii şi autorităţi publice, cu competenţe în domeniu, să formuleze observaţii cu privire la angajamentele propuse." + Articolul IIPrezentele instrucţiuni se pun în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I._________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.