de aplicare a Legii nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei
+
Articolul 1Beneficiază de dreptul prevăzut de Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, denumită în continuare Legea nr. 396/2006, familia în care fiecare dintre soţi se află la prima căsătorie, are domiciliul sau reşedinţa în România, indiferent de cetăţenia soţilor. +
Articolul 2(1) Sprijinul financiar la constituirea familiei, denumit în continuare sprijin financiar, se acordă familiei prevăzute la art. 1, a cărei căsătorie a fost încheiată de către ofiţerul de stare civilă în una din următoarele situaţii: … a) la sediul autorităţii administraţiei publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi; … b) la sediul autorităţilor locale competente de pe teritoriul altor ţări; … c) la sediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare de carieră ale României, în condiţiile legii; … d) la bordul unei nave şi în timpul unei călătorii în afara apelor teritoriale române. … (2) Documentul doveditor privind încheierea căsătoriei în una din condiţiile prevăzute la alin. (1) este certificatul de căsătorie, eliberat de autorităţile române competente. … (3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) documentul doveditor este certificatul de căsătorie, eliberat ca urmare a înscrierii sau, după caz, transcrierii în registrele de stare civilă române. … +
Articolul 3Sprijinul financiar se acordă şi familiilor în care unul sau ambii soţi sunt cetăţeni străini sau, după caz, apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii, precum şi cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit, în condiţiile legii, statutul de refugiat în România sau cărora li s-a acordat o altă formă de protecţie umanitară prevăzută de lege. +
Articolul 4(1) Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere şi se depune de unul dintre soţi astfel: … a) la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor al municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei sau, după caz, la sediul oficiului de stare civilă unde s-a încheiat căsătoria, pentru familiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a); … b) la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor al municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei sau, după caz, la sediul oficiului de stare civilă, unde îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi, pentru familiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c); … c) la sediul Direcţiei de Stare Civilă din cadrul Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, pentru familiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit d). … (2) Cererea se depune în termen de 30 de zile, după cum urmează: … a) de la data încheierii căsătoriei, în situaţia persoanelor a căror căsătorie a fost încheiată în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a); … b) de la data înscrierii sau transcrierii în registrele de stare civilă a certificatelor de căsătorie, eliberate de autorităţile străine, în situaţia persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c); … c) de la data eliberării certificatului de căsătorie de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 al municipiului Bucureşti, direcţia de stare civilă, în situaţia persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d). … (3) Cererea se înregistrează la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor într-un registru distinct care conţine numele şi prenumele solicitantului, data înregistrării cererii şi data emiterii dispoziţiei primarului privind acordarea/neacordarea sprijinului financiar. … (4) Cererea este însoţită de declaraţia pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi că se află la prima căsătorie, dată prin înscris sub semnătură privată şi certificată de funcţionarul care a primit cererea. … (5) Funcţionarul care a primit cererea verifică corectitudinea datelor din cererea şi declaraţia pe proprie răspundere depuse de familia solicitantă. … (6) Formularal de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi este prevăzut în anexa nr. 1. … +
Articolul 5(1) Dreptul la sprijinul financiar se stabileşte prin dispoziţie scrisă a primarului, în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii. Modelul dispoziţiei primarului este prevăzut în anexa nr. 2a. … (2) În termenul prevăzut la alin. (1), primarii comunică solicitanţilor care nu îndeplinesc condiţiile de acordare a sprijinului financiar dispoziţia privind neacordarea sprijinului financiar conform modelului prevăzut în anexa nr. 2b. … +
Articolul 6(1) Pe baza dispoziţiei prevăzute la art. 5 alin. (1), serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor întocmeşte o situaţie centralizatoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3. … (2) Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (1) se transmite direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale, în prima zi a săptămânii următoare pentru săptămâna precedentă. … (3) Pe baza situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (1), în termen de 2 zile de la primirea acesteia, direcţia teritorială întocmeşte un borderou cu situaţiile centralizatoare, la nivelul judeţului, pe baza căruia solicită Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei necesarul de credite bugetare în vederea plăţii sprijinului financiar şi a cheltuielilor de transmitere a dreptului. … (4) Sumele primite de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru acordarea sprijinului financiar sunt transferate de direcţiile teritoriale într-un cont deschis cu această destinaţie la trezoreria statului, din care primarii vor dispune plata dreptului. … (5) Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (1) constituie document justificativ de plată şi se redactează în sistem electronic, fără modificări manuale sau alte vicii de formă sau de fond. … +
Articolul 7(1) Cuantumul sprijinului financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 euro şi se acordă o singură dată. … (2) Sprijinul financiar se acordă în lei şi se calculează la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedentă emiterii dispoziţiei primarului. … +
Articolul 8Fondurile necesare pentru plata sprijinului financiar şi pentru plata cheltuielilor cu transmiterea dreptului, se suportă din transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. +
Articolul 9(1) Plata sprijinului financiar se efectuează de către primar şi se realizează prin casierie, la domiciliul sau, după caz, reşedinţa titularului prin mandat poştal sau în cont curent personal ori prin cont de card deschis la o unitate bancară, în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziţiei scrise a primarului. … (2) Fondurile necesare achitării cheltuielilor de transmitere pentru plata sprijinului financiar se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei din aceleaşi fonduri din care se suportă plata drepturilor. … +
Articolul 10(1) În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 396/2006, primarii au obligaţia să comunice direcţiilor teritoriale semestrial, până la data de 20 a lunii următoare expirării semestrului, date privind numărul familiilor care au beneficiat de sprijinul financiar, vârsta şi cetăţenia soţilor, precum şi sumele plătite cu acest titlu, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4. … (2) Transmiterea datelor statistice prevăzute la alin. (1), precum şi a oricăror comunicări operative între primari şi direcţiile teritoriale, se fac şi prin intermediul poştei electronice. În acest sens, primarii, precum şi direcţiile teritoriale, au obligaţia reciprocă de a-şi face cunoscute adresele de poştă electronică prin intermediul cărora pot face comunicările respective. În conţinutul datelor statistice transmise, precum şi în cel al oricăror alte adrese ce privesc activitatea specifică Legii nr. 396/2006, primarii au obligaţia inserării adreselor de poştă electronică pe care le utilizează. … (3) Până la data de 25 a lunii următoare expirării semestrului, direcţiile teritoriale transmit Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Raportul statistic semestrial privind aplicarea prevederilor Legii nr. 396/2006 la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. … +
Articolul 11Anexele nr. 1, 2a, 2b, 3 şi 4 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Anexa 1––-la Instrucţiuni––––– CERTIFICARE PRIMAR (L.S.) CERERE şi DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE pentru acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei Domnului primar al municipiului/orasului/comunei/sectorului ………………………………………………….. I. SUBSEMNATA(UL), Numele şi prenumele [][][][][][][][][][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Cod numeric personal* [][][][][][][][][][][][][] Adresa: Str. [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Nr. [][][][] Bl. [][][][][][][][] Sc. [][] Ap. [][][] Sector [] Mun./oraş [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Com./sat [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Judeţul [][][][][][][][][][][][][][] Telefon [][][][][][][][][][] Fax [][][][][][][][][][] E-mail ………….. Actul de identitate*1) [][][] Seria [][][] Nr. [][][][][][][][][] Eliberat de secţia de poliţie [][][][][][]][]-[][][][][][][][][] Cetăţenia [][][][][][][][][][][][][] Vârstă [][] Certificat de căsătorie [][][][][][][][] Seria [][][][] Nr. [][][][] Act de căsătorie [][][][][][][][][] Nr. [][][][][][][] din [][][][][][][][] Paşaport*2) Seria [][][] Nr. [][][][][][][][][][][][][] Vă rog să-mi aprobaţi acordarea, sprijinului financiar la constituirea familiei. Doresc să primesc acest drept*2): – prin casierie (stat de plată) [] – la domiciliu/reşedinţa prin mandat poştal [] – în cont personal [] nr. [][][][][][][][][][][][][][][] deschis la Banca ………………………………………. – în cont de card [] nr. [][][][][][][][][][][][][][][] deschis la Banca ……………………………………….–––- *) În situaţia cetăţeanului străin se va completa în mod corespunzător. *1) În cazul cetăţenilor români se va specifică tipul de actde identitate: – B.I. – buletin de identitate – C.I. – carte de identitate – C.I.P. – carte de identitate provizorie Pentru cetăţenii străini sau apatrizi: – P.S.T. – permis de şedere temporară – P.S.P. – permis de şedere permanentă – D.I. – document de identitate *2) Se va marca cu "X" căsuţă corespunzătoare. II. DECLAR PE PROPRIE RĂSPUNDERE următoarele: CERTIFICARE FUNCŢIONAR, (L.S.) A. Căsătoria a fost încheiată cu respectarea prevederilor legale în vigoare. B. Sunt la prima căsătorie [] Nu sunt la prima căsătorie [] C. Declar că mă oblig să comunic în scris primăriei orice modificarea stării mele civile intervenită până la plata sprijinului financiar,respectiv desfacerea, desfiinţarea sau încetarea căsătoriei, care poateconduce la încetarea dreptului. Declar pe proprie răspundere că datele şi informaţiile prezentatecorespund realităţii, sub sancţiunea prevăzută de legea penală. Data Semnătura solicitantului ….. …………………….. III. DECLARAŢIE A CELUILALT SOŢ: CERTIFICARE FUNCŢIONAR (L.S.) I. Subsemnata (ul), Numele şi prenumele [][][][][][][][][][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Cod numeric personal* [][][][][][][][][][][][][] Actul de identitate*1) [][][] Seria [][][] Nr. [][][][][][][][][] Eliberat de secţia de poliţie [][][][][][]][]-[][][][][][][][][] Cetăţenia [][][][][][][][][][][][][] Vârstă [][] A. Sunt la prima căsătorie [] Nu sunt la prima căsătorie [] B. Declar că mă oblig să comunic în scris primăriei orice modificarea stării mele civile intervenită până la plata sprijinului financiar,respectiv desfacerea, desfiinţarea sau încetarea căsătoriei, care poateconduce la încetarea dreptului. Declar pe proprie răspundere că datele şi informaţiile prezentatecorespund realităţii, sub sancţiunea prevăzută de legea penală. Data Semnătura ….. …………–––- *) În situaţia cetăţeanului străin se va completa în mod corespunzător. *1) În cazul cetăţenilor români se va specifică tipul de actde identitate: – B.I. – buletin de identitate – C.I. – carte de identitate – C.I.P. – carte de identitate provizorie Pentru cetăţenii străini sau apatrizi: – P.S.T. – permis de şedere temporară – P.S.P. – permis de şedere permanentă – D.I. – document de identitate +
Anexa 2a–––la Instrucţiuni––––– ROMÂNIA Judeţ / Mun. Bucureşti ………….. (cod, denumire) Primar comună/oraş/municipiu/sector mun. Buc …………… (cod, denumire) DISPOZIŢIE nr. ……./…… pentru acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei Primarul unităţii administrativ-teritoriale/sectorului mun.Bucureşti …… având în vedere: – prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţieipublice locale, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile Legii nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiarla constituirea familiei, – cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordareasprijinului financiar la constituirea familiei înregistrată la nr. ….. DISPUNE 1. Acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei în cuantumde …….. lei, calculat la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale aRomâniei din ziua lucrătoare precedentă emiterii prezentei dispoziţii,respectiv la data de …….., pentru familia dlui (d-nei) …………..,cu domiciliul/reşedinţa în ……. 2. Plata sprijinului financiar se efectuează prin…………………………………………………….(casierie, mandat poştal, cont curent personal, cont de card)în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentei dispoziţii. 3. Prezenta dispoziţie poate fi contestată în termen de 30 de zile dela comunicare la primarul unităţii administrativ-teritoriale/sectoruluimunicipiului Bucureşti. 4. În cazul în care sunteţi nemulţumit de soluţionarea contestaţiei,dispoziţia poate fi atacată la Tribunalul …………………….,potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. PRIMAR, …….. +
Anexa 2b–––la Instrucţiuni––––– ROMÂNIA Judeţ / Mun. Bucureşti ………….. (cod, denumire) Primar comună/oraş/municipiu/sector mun. Buc …………… (cod, denumire) DISPOZIŢIE nr. ……./…… pentru neacordarea sprijinului financiar la constituirea familiei Primarul unităţii administrativ-teritoriale/sectorului mun.Bucureşti …… având în vedere: – prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţieipublice locale, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile Legii nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiarla constituirea familiei, – cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordareasprijinului financiar la constituirea familiei înregistrată la nr. ….. DISPUNE 1. Neacordarea sprijinului financiar la constituirea familiei, pentrufamilia dlui (d-nei) …………., cu domiciliul/reşedinţa în …………. 2. Motivul neacordării sprijinului financiar îl constituie neîndeplinireacondiţiilor prevăzute de Legea nr. 396/2006 la art. 1 şi art. 3 alin. (4),şi anume: a) unul dintre soţi nu se află la prima căsătorie şi, după caz, nu aredomiciliul sau reşedinţa în România; [] b) până la data plăţii sprijinului financiar a intervenit desfacerea,desfiinţarea sau încetarea căsătoriei. [] 3. Prezenta dispoziţie poate fi contestată în termen de 30 de zile dela comunicare la primarul unităţii administrativ-teritoriale/sectoruluimunicipiului Bucureşti. 4. În cazul în care sunteţi nemulţumit de soluţionarea contestaţiei,dispoziţia poate fi atacată la Tribunalul ………., potrivit prevederilorLegii contenciosului administrativ nr. 554/2004. PRIMAR, ……. +
Anexa 3––-la Instrucţiuni––––– ROMÂNIA Judeţ / Mun. Bucureşti …………….. (cod, denumire) Primar comună/oraş/municipiu/sector mun. Bucureşti ……………. (cod, denumire) SITUAŢIE CENTRALIZATOARE cuprinzând dispoziţiile emise în vederea stabilirii dreptului la sprijinul financiar pe perioada ……….. anul ……..┌────┬───────────────┬────────────────┬───────────────┬──────────────────────┐│NR. │TITULAR SPRIJIN│NUMAR DISPOZIŢIE│CUANTUM SPRIJIN│CHELTUIELI DE TRANSMI-││CRT.│ FINANCIAR │ A PRIMARULUI │FINANCIAR │TERE A DREPTURILOR ││ │ │ │STABILIT DE ├───────────┬──────────┤│ │ │ │PRIMAR │MANDAT │UNITATI ││ │ │ │ – LEI – │POSTAL │BANCARE │├────┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────┼──────────┤│ 1. │ … │ │ │ │ │├────┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────┼──────────┤│ 2. │ … │ │ │ │ │├────┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────┼──────────┤│ 3. │ … │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │└────┴───────────────┴────────────────┴───────────────┴───────────┴──────────┘ PRIMAR, …….NOTĂ:Se transmite în scris şi în format electronic. +
Anexa 4––-la Instrucţiuni––––– ROMÂNIA Judeţ / Mun. Bucureşti …………….. (cod, denumire) Primar comună/oraş/municipiu/sector mun. Bucureşti ……………. (cod, denumire) TABEL cu date statistice privind aplicarea prevederilor Legii nr. 396/2006 pe semestrul …… anul …….. ┌────┬────────┬───────────┬────────┬───────┬────────┬────────────────┬───────┐ │NR. │NUMAR │NUMAR TOTAL│CUPLURI │CUPLURI│CUPLURI │ VARSTA SOTILOR │TOTAL │ │CRT.│CERERI │FAMILII │CETATENI│MIXTE │CETATENI├───────┬────────┤SUME │ │ │INREGIS-│BENEFICIARE│ROMÂNI │ │STRAINI │ SOT │ SOTIE │PLATITE│ │ │TRATE │DE │ │ │ │ │ │- LEI -│ │ │ │SPRIJINUL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │FINANCIAR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │din care: │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────┼───────────┼────────┼───────┼────────┼───────┴────────┼───────┤ │ 1. │ … │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────┼───────────┼────────┼───────┼────────┼────────────────┼───────┤ │ 2. │ … │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────┼───────────┼────────┼───────┼────────┼────────────────┼───────┤ │ 3. │ … │ │ │ │ │ │ │ └────┴────────┴───────────┴────────┴───────┴────────┴────────────────┴───────┘ PRIMAR, …….NOTĂ:Se transmite în scris şi în format electronic.––-