privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor săvîrşite în domeniul apelor
În temeiul Decretului nr. 879 din 26 noiembrie 1962 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat al Apelor de pe lîngă Consiliul de Miniştri şi a Decretului nr. 143 din 4 aprilie 1953 privind folosirea raţională, amenajarea şi protecţia apelor precum şi în baza Decretului nr. 184/1954 pentru reglementarea contravenţiilor republicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 28 mai 1955,Preşedintele Comitetului de Stat al Apelor de pe lîngă Consiliul de Miniştri emite următoarele instrucţiuni pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul apelor: +
Articolul 1Constituie contravenţii în domeniul apelor următoarele fapte:a) executarea de lucrări care au legătură directa sau indirecta cu folosirea apelor, cu apărarea împotriva efectelor dăunătoare ale apelor, cu protecţia calităţii apelor sau care pot aduce modificări în orice fel regimului de scurgere a apelor, fără avizul organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestuia; … b) folosirea apelor de suprafaţa sau subterane fără avizul sau autorizaţia organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestora. Se exceptează folosirea apelor pentru nevoi casnice ca: baut, adapat, spălat, imbaiat etc; … c) exploatarea construcţiilor hidrotehnice de gospodărire a apelor fără respectarea prevederilor din regulamentele de exploatare avizate de organele de gospodărire a apelor; … d) evacuarea de ape reziduale în ape curgătoare, lacuri, balti, eleşteie, canale, în mare în lungul litoralului sau în ape subterane, fără avizul sau autorizaţia organelor de gospodărire a apelor, cu încălcarea acestora sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în regulamentul de exploatare; … e) descărcarea de orice fel de materiale în cursurile de apa curgătoare, lacuri, eleşteie, balti, canale sau în mare în lungul litoralului, fără avizul sau autorizaţia organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestora; … f) deversarea apelor reziduale încărcate cu substanţe nocive în reţeaua de canalizare a localităţilor şi industriilor fără autorizaţia organelor de exploatare a reţelei sau cu încălcarea acesteia; … g) darea în exploatare sau extinderea unor unităţi care prin activitatea lor evacueaza ape reziduale, fără funcţionarea instalaţiilor de epurare potrivit proiectelor legal avizate; … h) neexploatarea de către beneficiari a întregii capacităţi a statiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor reziduale sau neintretinerea lor conform regulamentului de exploatare; … i) folosirea de canale deschise pentru scurgerea apelor reziduale fecaloide şi a apelor toxice industriale; … j) deversarea în cursurile de apa a excesului de ape reziduale neepurate biologic folosite la irigaţii, fără autorizaţia organelor de gospodărire a apelor; … k) depozitarea în albiile sau pe malurile cursurilor de apa şi a canalelor ori pe malurile lacurilor, helesteelor, baltilor sau pe coronamentul, banchetele, taluzele şi zonele de protecţie a digurilor, a materialelor de orice fel care ar putea dăuna regimului de scurgere a apelor, sau fiind duse de ape mari sau ape meteorice ar ingusta albiile sau ar schimba calitatea apei; … l) exploatarea carierelor de piatra sau extragerea pietrisului, nisipului, argilelor şi altor materiale din albiile sau malurile cursurilor de apa şi canalelor, fără autorizaţia organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia; … m) topirea în cursurile de apa, lacuri, eleşteie, balti sau canale a cînepii, inului sau altor plante textile fără autorizarea organelor de gospodărire a apelor, în afară de locurile anume destinate în acest scop; … n) folosirea terenurilor situate pe o zona de 20 metri de-a lungul malurilor apelor navigabile, precum şi în lungul digurilor de apărare contra inundaţiilor pe ambele părţi, fără avizul organizaţiilor de stat care le au în folosinţă sau cu încălcarea acesteia; … o) transportul liber de lemne sau plutitul pe apele curgătoare, fără autorizaţia organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia; … p) neintretinerea în buna stare a malurilor sau albiilor în zonele stabilite de organele de gospodărire a apelor, de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă; … q) plantarea sau taierea arborilor, tufelor şi puietilor în albiile cursurilor de apa, pe malurile lor, pe diguri sau în zonele de protecţie a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, fără autorizaţia organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia; … r) extragerea de pămînt de pe diguri sau de-a lungul acestora în zona stabilită de organele de gospodărire a apelor sau plantarea de stîlpi în diguri sau baraje de pămînt; … s) facerea de arături sau santuri pe maluri şi în albiile cursurilor de apa sau canalelor, în diguri sau baraje de pămînt, înăuntrul zonei stabilite de organele de gospodărire a apelor; … t) circulaţia cu vehicule sau trecerea cu animale pe diguri sau prin canale, în afară de cazul în care trecerea se face prin locuri anume destinate în acest scop; … u) pasunatul animalelor, cositul sau degradarea ierbii pe malurile cursurilor de apa în zonele în care sînt executate lucrări hidrotehnice precum şi pe diguri şi pe malurile canalelor, fără aprobarea prealabilă a beneficiarilor acestor lucrări; … v) degradarea reperelor, bornelor sau instalaţiilor hidrometrice aşezate în albiile sau pe malurile cursurilor de apa şi canalelor; … x) instalarea de conducte prin, peste sau sub diguri sau baraje de pămînt, fără aprobarea prealabilă a beneficiarilor acestora; … y) refuzul de a prezenta avizele şi autorizaţiile legale de folosire a apelor, de evacuare a apelor reziduale sau de exploatarea materialelor din cursurile de apa sau canale, la cererea organelor de gospodărire a apelor; … z) refuzul de a permite persoanelor împuternicite de organele de gospodărire a apelor accesul pe terenurile şi în incintele beneficiarilor de folosinţe în vederea exercitării dreptului de supraveghere a gospodăririi apelor, în afară de cazul în care potrivit actelor normative este necesară o autorizaţie specială. … În înţelesul prezentului articol, prin canale se înţeleg canale de irigatie, desecare, navigaţie şi derivatie. +
Articolul 2Pentru săvîrşirea contravenţiilor prevăzute în art. 1 se sancţionează după caz:a) salariaţii răspunzători din cadrul organizaţiei socialiste: … – cu amendă de la 100-500 lei, în cazul contravenţiilor de la literele: a, b, c, k, l, m, n, o, p, q, r, s, t, u, v, x, y şi z;– cu amendă de la 100-1.000 lei, în cazul contravenţiilor de la literele: d, e, f, g, h, i, şi j;b) persoanele particulare cu amendă de la 25-150 lei. … +
Articolul 3Contravenţiile prevăzute în prezentele instrucţiuni se constata prin procese-verbale care se încheie de către organele Inspecţiei de stat a apelor şi alţi delegaţi desemnaţi de Comitetul de Stat al Apelor.Contravenţiile de la art. 1 literele d)-n) pot fi constatate şi de delegaţi desemnaţi de Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale şi de delegaţi desemnaţi de Ministerul Industriei Alimentare, dintre angajaţii acestora. +
Articolul 4În cazul în care prin săvîrşirea vreuneia din contravenţiile prevăzute la art. 1 s-a cauzat o paguba, în procesul-verbal de constatare a contravenţiei vor fi arătate şi toate împrejurările ce pot servi la evaluarea ei, în vederea realizării despăgubirii cuvenite pe calea dreptului comun. +
Articolul 5Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 literele a)-c) şi o)-z) se rezolva de şefii direcţiilor de gospodărire a apelor din bazinele hidrografice în raza cărora contravenţiile au fost săvîrşite.În cazul în care constatarea contravenţiilor menţionate în alineatul precedent se face de organele Inspecţiei de Stat a Apelor, acestea au dreptul să aplice şi amenda legală.Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 literele d)-n) se rezolva de către o comisie care funcţionează pe lîngă Comitetul de Stat al Apelor, compusa dintr-un delegat al acestui Comitet ca preşedinte şi cîte un delegat al Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale şi Ministerului Industriei Alimentare, ca membri.Comisia lucrează în prezenta tuturor delegaţilor. Încheierile se dau cu majoritate de voturi. +
Articolul 6În conformitate cu prevederile Decretului nr. 184/1954, încheierea de aplicare a sancţiunii va fi data cel mult în termen de una luna de la data săvîrşirii contravenţiei şi va fi comunicată celui sancţionat împreună cu procesul-verbal de constatare a contravenţiei în copii, cel mult în doua luni de la aceeaşi dată. +
Articolul 7Împotriva încheierii de aplicare a sancţiunii, contravenienţii pot face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare, la tribunalul popular în circumscripţia căruia domiciliază.Plîngerea poate fi introdusă fie la organul care a rezolvat procesul-verbal de contravenţie, fie la tribunalul popular în circumscripţia căruia contravenientul domiciliază.Judecarea plingerii se face de acest tribunal.Plîngerea suspenda executarea încheierii.–––