INSTRUCȚIUNI din 22 aprilie 2003

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL APELOR SI PROTECTIEI MEDIULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 21 mai 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEINSTRUCTIUNI 22/04/2003
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 105 din 22 aprilie 2003, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 21 mai 2003.
 + 
Capitolul IPrevederi generale + 
Articolul 1(1)Se supun prevederilor prezentelor instrucțiuni barajele aflate în toate etapele de realizare și de exploatare a acestora: proiectare, execuție, exploatare în perioada de execuție, punere sub sarcină, exploatare curentă, postutilizare, conservare sau abandonare/dezafectare, încadrate în categorii de importanță conform Metodologiei privind stabilirea categoriilor de importanță a barajelor – NTLH – 021, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 115/288/2002, denumite în continuare baraje.(2)Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată, prin noțiunea baraj se înțelege orice lucrare hidrotehnică având o structură existentă sau propusă, care este capabilă să asigure acumularea, permanentă sau nepermanentă, de apă, de deșeuri industriale lichide sau solide depuse prin metode hidraulice, precum și lucrările hidrotehnice speciale, a căror rupere poate produce pierderea necontrolată a conținutului acumulat, cu efecte negative deosebit de importante asupra mediului social, economic și/sau natural.
 + 
Articolul 2(1)Conform Procedurii de emitere a acordului și autorizației de funcționare în siguranță a barajelor – NTLH – 032, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 118/2002, pentru orice baraj aflat în exploatare sau în fază provizorie de punere în exploatare, denumit în continuare baraj existent, deținătorul cu orice titlu al acestuia este obligat să obțină autorizația de funcționare în condiții de siguranță a barajului, denumită în continuare autorizație.(2)Pentru proiectele barajelor noi sau în cazul proiectelor pentru intervenții constructive care modifică parametrii de bază ai barajelor existente, pentru proiectele lucrărilor de conservare, postutilizare sau abandonare/dezafectare a unor baraje existente, pentru proiectele de închidere a unor depozite de deșeuri industriale, precum și alte proiecte asemenea, denumite în continuare proiecte de lucrări la baraje, deținătorii cu orice titlu sau titularii de investiție sunt obligați să obțină acordul privind respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor pentru soluția tehnică prevăzută în proiectul respectiv (acordul de funcționare în siguranță), denumit în continuare acord.(3)Pentru barajele existente și proiectele de lucrări la baraje care sunt încadrate în categoriile de importanță A și B, competențele de emitere a autorizației și a acordului revin autorității publice centrale din domeniul apelor, iar pentru barajele existente și proiectele de lucrări la baraje încadrate în categoriile de importanță C și D, competențele respective revin Administrației Naționale "Apele Române", prin administrațiile bazinale de apă aflate în subordinea sa, unități denumite în continuare autorități competente. Pentru barajele existente și proiectele de lucrări la baraje încadrate în categoriile de importanță C și D administrate de administrațiile bazinale de apă, autoritatea competentă este Administrația Națională "Apele Române + 
Articolul 3(1)Autorizația de funcționare în condiții de siguranță pentru barajele existente, respectiv acordul de funcționare în siguranță pentru proiectele de lucrări la baraje se obțin de la autoritatea competentă pe baza documentației de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajului pentru barajele existente sau a referatului de expertizare-avizare a proiectelor de lucrări la baraje, întocmite, semnate și ștampilate de un expert certificat/avizat de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, și a avizului favorabil asupra acestor documentații, emis de o comisie de avizare, constituită conform prevederilor prezentelor instrucțiuni. Eliberarea autorizației/ acordului se efectuează de autoritatea competentă după achitarea tarifelor stabilite în condițiile prevăzute de lege.(2)Documentațiile de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor existente și referatele de expertizare-avizare a proiectelor de lucrări la baraje, denumite în continuare documentații de expertiză a siguranței barajelor, reprezintă expertiza tehnică cu caracter special privind evaluarea stării de funcționare în condiții de siguranță a barajului efectuată conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 244/2000, republicată, expertiză pe care deținătorii de baraje cu orice titlu au obligația să o efectueze la termenele stabilite prin lege, indiferent de mărimea barajului sau de folosințele acestuia, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) și ale art. 68 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.(3)În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 244/2000, republicată, documentațiile de expertiză a siguranței barajelor se întocmesc de experți tehnici sau specialiști verificatori de proiecte atestați de autoritatea publică centrală din domeniul lucrărilor publice pentru exigențe specifice construcțiilor și amenajărilor hidrotehnice (A7, B5) și certificați/avizați de autoritatea publică centrală din domeniul apelor pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor, denumiți în continuare experți.(4)Experții care întocmesc documentații de expertiză a siguranței barajelor sunt certificați, respectiv avizați în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și certificarea corpului de experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B – NTLH – 014 și cu Procedura de avizare a specialiștilor pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță C și D – NTLH – 015, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 114/2002, cu modificările ulterioare.
 + 
Articolul 4(1)Documentațiile de expertiză a siguranței barajelor existente necesare pentru obținerea autorizației de funcționare în condiții de siguranță se elaborează de către experți, în conformitate cu Metodologia privind evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și lacurilor de acumulare – NTLH – 022 sau, după caz, cu Metodologia privind evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și digurilor care realizează depozite de deșeuri industriale – NTLH – 023, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 116/289/2002. În cazul documentațiilor de expertiză a siguranței lucrărilor hidrotehnice speciale, experții vor adapta în mod corespunzător metodologiile mai sus amintite.(2)Documentațiile privind respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor necesare pentru obținerea acordului se elaborează de către experți prin adaptarea în mod corespunzător a metodologiilor de mai sus, sub forma unor referate de expertizare-avizare pentru soluția tehnică prevăzută în proiectul de lucrări la baraje.(3)Documentațiile de expertiză a siguranței barajelor se avizează în cadrul unei comisii de avizare, respectiv la comisia centrală de avizare sau la una dintre comisiile de avizare teritoriale, conform încadrării barajelor respective în categorii de importanță și amplasamentului acestora în cadrul districtelor de bazine hidrografice stabilite la nivel național pentru fiecare administrație bazinală de apă, denumite în continuare comisie de avizare. + 
Articolul 5(1)În funcție de concluziile analizei, comisia de avizare emite un aviz privind documentația de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajului existent, cu una dintre următoarele recomandări:a)emiterea autorizației de funcționare în condiții de siguranță, la parametrii nominali, fără restricții, pentru o perioadă de timp determinată;b)emiterea autorizației de funcționare în condiții de siguranță, cu restricții (se vor preciza restricțiile), pentru o perioadă de timp determinată;c)emiterea autorizației de funcționare în condiții de siguranță, pe o durată de timp limitată, necesară realizării unor măsuri care nu condiționează starea de siguranță a barajului existent;d)emiterea acordului de funcționare în siguranță pentru realizarea unor lucrări care nu modifică parametrii de bază, dar condiționează starea de siguranță a barajului existent;e)realizarea unor lucrări care condiționează starea de siguranță a barajului existent, într-un termen stabilit de comisie, pe baza unei documentații pentru care se va solicita acordul de funcționare în siguranță;f)completarea sau modificarea documentației în vederea reavizării.(2)În funcție de concluziile analizei, comisia de avizare emite un aviz privind referatul de expertizare-avizare a proiectelor de lucrări la baraje, cu una dintre următoarele recomandări:a)emiterea acordului de funcționare în siguranță pentru soluția tehnică prevăzută în documentația de proiectare;b)completarea sau modificarea documentației în vederea reavizării.(3)În cazul în care comisia de avizare nu agreează concluziile documentației de expertiză a siguranței barajelor, poate respinge documentația și poate solicita efectuarea unei contraexpertize de către alt expert, costurile aferente acesteia fiind suportate de deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție.(4)În alte situații decât cele menționate la alin. (1)-(3), concluziile și recomandările comisiei de avizare se consemnează într-un raport-decizie corespunzător situației analizate, semnat de președintele comisiei de avizare.
 + 
Articolul 6(1)În situația menționată la art. 5 alin (1) lit. c), după finalizarea măsurilor care nu condiționează starea de siguranță a barajului existent, expertul va întocmi, prin grija deținătorului cu orice titlu al barajului, un raport de conformare prin care se confirmă execuția măsurilor recomandate, care se asimilează cu documentația de expertiză a siguranței barajului. Pe baza analizei acestui raport, comisia de avizare poate prelungi durata de valabilitate a autorizației de funcționare în condiții de siguranță.(2)În cazul unei documentații întocmite cu mai mult de un an înainte de data transmiterii acesteia pentru avizare la autoritatea competentă, deținătorul cu orice titlu al barajului va comanda expertului care a întocmit documentația sau altui expert elaborarea unui raport de conformare.(3)În cazul confirmării concluziilor din documentația inițială, raportul de conformare va face parte integrantă din documentația transmisă pentru avizare la autoritatea competentă. În cazul în care expertul constată că s-au produs evenimente recente de natură să modifice starea de siguranță în funcționare a barajului, deținătorul cu orice titlu al barajului va realiza măsurile și lucrările de punere în siguranță ale barajului propuse de expert, urmând apoi procedura de la art. 5 alin. (1).(4)Raportul de conformare se elaborează de către expert în urma inspecției în teren și va face referire la următoarele aspecte, după caz:a)definirea obiectului raportului;b)îndeplinirea recomandărilor stabilite de comisia de avizare;c)modificări intervenite în starea barajului față de expertizele anterioare;d)apreciere generală asupra stării de siguranță a barajului în situația actuală;e)concluzii și recomandări. + 
Articolul 7Avizul este obligatoriu pentru ca autoritățile competente să emită acordul sau autorizația pentru un baraj sau, după caz, să ia decizia ce se impune, conform legii. + 
Articolul 8(1)Autorizația certifică îndeplinirea exigențelor de performanță în perioada de exploatare și este obligatorie pentru obținerea autorizațiilor de gospodărirea apelor și de mediu.(2)Pentru barajele existente autorizația se emite astfel:a)pe o perioadă determinată de maximum 7 ani pentru baraje, diguri și cuvetele lacurilor de acumulare, inclusiv pentru construcțiile și instalațiile-anexă aferente acestora;b)pe o perioadă determinată de maximum 5 ani pentru baraje și diguri care realizează depozite de deșeuri industriale;c)pe o perioadă determinată de maximum 7 ani pentru lucrări hidrotehnice speciale.(3)La expirarea termenului de valabilitate, autorizația se reînnoiește la solicitarea deținătorului cu orice titlu al barajului, în baza unei documentații complete întocmite de un expert conform prevederilor NTLH – 022, NTLH – 023 sau, după caz, în conformitate cu normele specifice existente adaptate în mod corespunzător pentru lucrările hidrotehnice speciale.(4)În cazul producerii unor accidente sau incidente de natură să afecteze siguranța lucrării, autorizația pentru barajul respectiv se suspendă, avizul aferent fiind, de asemenea, suspendat de drept. + 
Articolul 9(1)Acordul se referă la încadrarea în categoria de importanță a barajului conform legii, la adaptarea soluțiilor de proiectare la condițiile de amplasament și la respectarea normelor și reglementărilor legale în vigoare, precum și a celor mai bune practici inginerești din domeniu. Acordul este obligatoriu pentru obținerea avizului de gospodărirea apelor și a acordului de mediu.(2)Acordul își menține valabilitatea pe toată durata de realizare a lucrărilor, dar nu mai mult de 5 ani de la data emiterii, cu condiția respectării tuturor prevederilor cuprinse în acesta. Dacă execuția lucrărilor nu a început în termen de 2 ani de la data emiterii acordului, acesta își pierde valabilitatea.(3)Acordul poate fi reînnoit de către autoritatea competentă dacă se respectă integral prevederile documentației pentru care s-a emis acordul inițial, respectiv dacă deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție prezintă un referat de expertizare-avizare actualizat asupra documentației inițiale și a situației existente la data respectivă, întocmit de un expert.(4)Acordul este valabil numai pentru soluția tehnică avizată și se suspendă la modificările aduse acestei soluții. În cazul unor modificări aduse soluției inițiale din proiect, deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție trebuie să obțină un nou acord urmând procedura legală.
 + 
Articolul 10(1)Coordonarea, îndrumarea și urmărirea activității de evaluare a siguranței barajelor existente, în construcție și noi, este realizată de Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrări Hidrotehnice – CONSIB, care funcționează ca organism consultativ pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Regulamentul de organizare și funcționare al CONSIB, precum și componența acesteia se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.(2)Pentru rezolvarea problemelor curente și luarea deciziilor operative între ședințele comisiei naționale, CONSIB desemnează un birou operativ, denumit în continuare B.O. CONSIB, compus din 11 membri. B.O. CONSIB este condus de un președinte executiv, are un vicepreședinte executiv și un secretar. Secretariatul B.O. CONSIB este asigurat de direcția care gestionează problemele de siguranță a construcțiilor hidrotehnice din cadrul autorității publice centrale din domeniul apelor.(3)Comisia centrală de avizare și comisiile de avizare teritoriale își desfășoară activitățile sub coordonarea B.O. CONSIB.(4)CONSIB sau B.O. CONSIB poate dispune expertizarea barajelor evidențiate cu risc crescut de avariere, efectuarea de contraexpertize ca urmare a contestațiilor formulate de beneficiar sau de autoritățile abilitate cu controlul siguranței construcțiilor și alte asemenea. Aceste documentații se analizează în cadrul comisiilor de avizare în regim de urgență.
 + 
Capitolul IIOrganizarea și competențele comisiilor de avizare + 
Articolul 11(1)Avizarea documentațiilor de expertiză a siguranței barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B se realizează în cadrul comisiei centrale de avizare, organism consultativ sub coordonarea B.O. CONSIB. Avizarea documentațiilor de expertiză a siguranței barajelor încadrate în categoriile de importanță C și D se realizează în cadrul a 4 comisii de avizare teritoriale, organisme consultative aflate în coordonarea comisiei centrale de avizare, organizate de către Administrația Națională "Apele Române".(2)Componența nominală a comisiei centrale și a celor teritoriale de avizare și structura organizatorică a acestora se stabilesc de direcția care gestionează problemele de siguranță a construcțiilor hidrotehnice din cadrul autorității publice centrale din domeniul apelor și se aprobă prin ordin al conducătorului acesteia în baza avizului B.O. CONSIB.
 + 
Articolul 12(1)Comisia centrală de avizare are următoarea structură organizatorică:a)un președinte, care reprezintă conducerea autorității publice centrale din domeniul apelor;b)un vicepreședinte;c)maximum 15 membri, reprezentând: B.O. CONSIB, corpul experților, unitățile de învățământ superior tehnic de specialitate, unitățile de proiectare, cercetare și execuție din domeniu, șeful secretariatului;d)maximum 5 membri supleanți, care asigură aceeași reprezentare cu cea menționată la lit. c).(2)Secretariatul comisiei centrale de avizare este format din 5-9 membri, inclusiv șeful secretariatului. Pentru fiecare documentație supusă avizării se nominalizează un secretar.(3)Secretariatul comisiei centrale de avizare este asigurat de personalul de specialitate al direcției care gestionează problemele de siguranță a construcțiilor hidrotehnice din cadrul autorității publice centrale din domeniul apelor.(4)Comisia centrală de avizare are un cont pentru siguranța barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B, gestionat de un casier numit prin decizie a directorului general al Administrației Naționale "Apele Române", cu avizul B.O. CONSIB.
 + 
Articolul 13(1)Fiecare comisie de avizare teritorială are următoarea structură organizatorică:a)un președinte, care reprezintă conducerea Administrației Naționale "Apele Române";b)maximum 2 vicepreședinți, dintre care unul reprezintă autoritatea publică centrală din domeniul apelor;c)maximum 13 membri, reprezentând: administrațiile bazinale de apă ale districtelor hidrografice aferente comisiei teritoriale respective, experți, unitățile de învățământ superior tehnic de specialitate, unitățile de proiectare, cercetare și execuție din domeniu, șeful secretariatului;d)maximum 5 membri supleanți, care asigură aceeași reprezentare cu cea menționată la lit. c).(2)Secretariatul unei comisii de avizare teritoriale este format din 5-9 membri, specialiști din cadrul administrațiilor bazinale de apă ale districtelor hidrografice aferente comisiei respective. Șeful secretariatului este nominalizat de administrația bazinală de apă a districtului hidrografic unde este sediul comisiei teritoriale respective. Pentru fiecare documentație supusă avizării se nominalizează un secretar.(3)Fiecare comisie de avizare teritorială are câte un cont pentru siguranța barajelor încadrate în categoriile de importanță C și D, gestionat de câte un casier numit prin decizie a directorului general al Administrației Naționale "Apele Române", cu avizul B.O. CONSIB. + 
Articolul 14(1)Administrația Națională "Apele Române" organizează avizarea documentațiilor de expertiză a siguranței barajelor în cadrul a 4 comisii de avizare teritoriale, denumite în continuare comisii teritoriale, după cum urmează:I.Comisia teritorială Transilvania, cu sediul la Târgu Mureș, aferentă barajelor din districtele hidrografice Someș – Tisa, Crișuri, Mureș, Banat;II.Comisia teritorială Muntenia Vest, cu sediul la Pitești, aferentă barajelor din districtele hidrografice Jiu, Olt, Argeș -Vedea;III.Comisia teritorială Muntenia Est, cu sediul la Buzău, aferentă barajelor din districtele hidrografice Buzău – Ialomița, Dobrogea – Litoral;IV.Comisia teritorială Moldova, cu sediul la Iași, aferentă barajelor din districtele hidrografice Siret, Prut-Bârlad.(2)Sediile secretariatelor comisiilor teritoriale sunt organizate la sediile administrațiilor bazinale de apă ale districtelor hidrografice din subordinea Administrației Naționale "Apele Române", precizate la alin. (1), fiecare administrație bazinală de apă având unul sau mai mulți membri nominalizați în funcție de numărul barajelor din districtul hidrografic respectiv.
 + 
Articolul 15La ședințele de avizare ale comisiilor de avizare participă în calitate de invitați:a)deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție al barajului ori delegatul acestuia, cu împuternicire pentru participarea la avizare, a cărui prezență este obligatorie;b)expertul care a elaborat documentația de expertiză a siguranței barajului, a cărui prezență este obligatorie;c)expertul care a întocmit referatul de conformitate asupra documentației de expertiză a barajului;d)reprezentantul administrației bazinale de apă a districtului hidrografic pe rază căruia se află amplasat barajul analizat, care va prezenta punctul de vedere asupra documentației supuse avizării;e)alți invitați, nominalizați de secretariat.
 + 
Articolul 16Comisiile de avizare sunt constituite statutar prin prezența obligatorie a președintelui sau a unui vicepreședinte și a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor, având în vedere, după caz, și numărul de membri supleanți. Deciziile comisiei de avizare se iau prin vot deschis, cu majoritatea simplă a membrilor prezenți la ședința de avizare. + 
Articolul 17Componența nominală a comisiilor de avizare se va actualiza periodic prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor, pentru a reflecta modificările structurilor administrative.
 + 
Capitolul IIIProcedura de avizare + 
Articolul 18Cererea de avizare și documentația completă de expertiză a siguranței barajului sunt înaintate de deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție către autoritatea competentă. Cererea de avizare se întocmește conform modelului din anexa nr. 1. + 
Articolul 19O documentație completă de expertiză a siguranței barajului depusă în vederea obținerii autorizației de funcționare în condiții de siguranță sau în vederea reînnoirii acesteia cuprinde:1.documentația de expertiză a siguranței barajului, din care să rezulte explicit recomandările expertului privind situația analizată – 2 exemplare;2.datele de identificare ale barajului necesare completării avizului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;3.fișa de evidență a barajului, actualizată la data la care se solicită avizarea, cu număr de înregistrare, semnată și ștampilată de deținătorul cu orice titlu;4.proiectul de urmărire specială, pentru barajele din categoriile de importanță A și B, respectiv instrucțiunile de urmărire curentă pentru barajele din categoriile de importanță C și D, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 645/2003 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru urmărirea comportării construcțiilor hidrotehnice”, indicativ NP-087-03 – două exemplare;5.referat tehnic întocmit de administrația bazinală de apă a districtului hidrografic unde se află barajul care se avizează, cu analiza critică a documentației de expertiză a siguranței barajului;6.formatul electronic al documentației de expertiză a siguranței barajului, pe suport magnetic. + 
Articolul 20O documentație completă de expertiză a siguranței barajului depusă în vederea obținerii acordului privind respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor pentru soluția tehnică prevăzută în proiectul respectiv – acordul de funcționare în siguranță – sau pentru reînnoirea acestuia cuprinde:1.referatul de expertizare-avizare pentru soluția tehnică prevăzută în proiectul de lucrări la baraje întocmit de un expert – două exemplare;2.proiectul tehnic pentru lucrări la baraj, în faza studiu de fezabilitate. Se depune proiectul tehnic, dacă acesta se elaborează în fază unică;3.datele de identificare ale barajului necesare completării avizului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;4.fișa de evidență a barajului, actualizată la data la care se solicită avizarea, cu număr de înregistrare, semnată și ștampilată de deținătorul cu orice titlu;5.referat tehnic întocmit de administrația bazinală de apă a districtului hidrografic unde se află barajul care se avizează, cu analiza critică a documentației de expertiză a siguranței barajului;6.formatul electronic al documentației de expertiză a siguranței barajului, pe suport magnetic. + 
Articolul 21(1)Pentru ca o documentație completă de expertiză a siguranței barajului să poată fi analizată în cadrul unei comisii de avizare, secretariatul va analiza documentația respectivă și va întocmi un referat de avizare. Referatul de avizare va prezenta sintetic datele tehnice ale barajului și concluziile expertului, va constata că documentația este completă conform metodologiilor specifice, va propune nominalizarea unui raportor din cadrul corpurilor de experți în domeniul în care se încadrează barajul respectiv și va propune analizarea acesteia în cadrul comisiei, în vederea avizării.(2)În cazul unei documentații incomplete, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii de avizare și a primirii documentației, autoritatea competentă va informa, în scris, deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție asupra completărilor necesare pentru supunerea documentației la avizare.
 + 
Articolul 22(1)În cazul documentației complete pentru un baraj încadrat în una dintre categoriile de importanță A sau B, secretariatul comisiei centrale de avizare comunică deținătorului cu orice titlu sau titularului de investiție, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete, data și locul desfășurării ședinței de avizare, precum și alte precizări privind procedura de avizare.(2)În cazul documentației complete pentru un baraj încadrat în una dintre categoriile de importanță C sau D, autoritatea competentă transmite două exemplare din documentație împreună cu referatul de avizare la comisia teritorială aferentă. Secretariatul comisiei teritoriale comunică deținătorului cu orice titlu sau titularului de investiție, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete, data și locul desfășurării ședinței de avizare, precum și alte precizări privind procedura de avizare.
 + 
Articolul 23(1)Pentru a constata conformitatea întocmirii documentației de expertiză a siguranței barajului în baza prevederilor metodologiilor specifice, raportorul va analiza documentația respectivă și va întocmi un referat de conformitate.(2)Referatul de conformitate se întocmește și pentru rapoartele de conformare la propunerea secretariatului și cu aprobarea președintelui sau vicepreședintelui comisiei de avizare.(3)În referatul de conformitate raportorul va face o analiză critică a documentației de expertiză a siguranței barajului și va prezenta propria opinie privind starea de siguranță a acestuia.(4)Raportorii vor fi propuși astfel încât să fie antrenați în mod echitabil toți experții, iar un raportor să nu întocmească mai mult de 3 referate de conformitate în cadrul unei ședințe de avizare, având în vedere toate documentațiile analizate în ședința respectivă. Stabilirea raportorilor se face cu consultarea B.O. CONSIB pentru comisia centrală sau a vicepreședintelui care reprezintă autoritatea publică centrală din domeniul apelor pentru comisiile de avizare teritoriale.(5)Secretariatul comisiei de avizare transmite raportorului un exemplar din documentația de expertiză a siguranței barajului și o copie a referatului de avizare în vederea întocmirii referatului de conformitate. Documentația se restituie împreună cu referatul întocmit de raportor.(6)Raportorii prezintă referatele de conformitate în cadrul ședințelor comisiilor de avizare a documentațiilor respective. Prezentarea referatelor de conformitate se poate face și prin alți experți delegați cu împuternicire pentru participarea la ședința comisiei de avizare.
 + 
Articolul 24(1)Programarea unei ședințe de avizare se efectuează prin grija secretariatului comisiei de avizare cu cel puțin 14 zile înainte de data desfășurării.(2)Organizarea unei ședințe de avizare se realizează prin grija secretariatului comisiei de avizare.(3)Ordinea de zi, locul și frecvența ședințelor comisiilor de avizare sunt stabilite din inițiativa proprie a fiecărei comisii de avizare, în funcție de documentațiile primite pentru avizare sau la termenele stabilite de B.O. CONSIB.(4)Ședințele comisiilor de avizare se pot desfășura și în alt loc decât la sediul comisiei de avizare respective în funcție de repartiția zonală a lucrărilor analizate.(5)În cazul în care schimbarea locului de desfășurare a ședinței de avizare se face la propunerea unui deținător cu orice titlu sau titular de investiție al unui baraj, acesta va suporta integral cheltuielile necesare organizării, inclusiv cele de transport ale comisiei de avizare.(6)În cazul unor situații speciale bine fundamentate ședințele comisiilor de avizare se pot desfășura și în sistem online, prin intermediul unor aplicații de comunicare specifice.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(7)Programarea ședințelor de avizare online, precum și stabilirea ordinii de zi a ședințelor se vor face cu cel puțin 12 zile înainte de data desfășurării ședinței.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(8)Experții tehnici, raportorii, deținătorii de baraje, precum și alți participanți la ședințele online transmit către secretariatele comisiilor de avizare toate documentele ce se vor analiza în cadrul acestor ședințe, cu cel puțin 6 zile înainte de data desfășurării ședinței.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(9)Ordinea de zi a ședinței de avizare desfășurate online, precum și celelalte documente programate pentru analiză vor fi transmise membrilor comisiei de avizare de către secretariatul tehnic cu cel puțin 3 zile înainte de data ședinței.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(10)În ziua ședinței desfășurate online membrii comisiei de avizare, raportorii, deținătorii/administratorii de baraje, după caz, și alți invitați participă la ședința de avizare utilizând aplicația web stabilită în prealabil de secretariatul comisiei, în baza invitațiilor primite prin e-mail.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(11)În cazul ședințelor online membrii comisiei transmit voturile/observațiile prin intermediul aplicației web utilizate pentru desfășurarea ședinței, iar acestea sunt consemnate de secretariatul tehnic în procesul-verbal de ședință. În cazul unor voturi negative ale membrilor comisiei, aceștia transmit online motivele care au stat la baza acestor decizii pentru a fi consemnate în procesul-verbal de ședință.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(12)Modul în care se vor organiza și desfășura ședințele de avizare online sau cele cu un număr restrâns de participanți se va stabili de către secretariatul fiecărei comisii, cu aprobarea președintelui/vicepreședintelui.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
(13)Suportul tehnic pentru desfășurarea ședințelor de avizare în sistem online este asigurat de compartimentul IT din cadrul instituțiilor care organizează comisiile de avizare.(la 22-07-2020,
Articolul 24 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.382 din 8 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 22 iulie 2020
)
 + 
Articolul 25(1)Avizul se emite în două exemplare egal valabile, după modelul din anexa nr. 2. Exemplarul nr. 1 al avizului se transmite la deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție, iar exemplarul nr. 2 al avizului se păstrează la comisia de avizare. Avizul se emite în maximum 30 de zile de la data ținerii ședinței de avizare și se eliberează în baza documentului de plată a tarifului aprobat conform prevederilor legale.(2)În baza recomandărilor din avizul emis, autoritatea competentă va emite autorizația de funcționare în condiții de siguranță a barajului sau acordul de funcționare în siguranță pentru baraj.(3)Autorizația de funcționare în condiții de siguranță, respectiv acordul de funcționare în siguranță se emit în două exemplare egal valabile, conform modelului prevăzut în anexele nr. 3 și 4, în baza documentului de plată a tarifului aprobat conform prevederilor legale. Exemplarul nr. 1 se transmite deținătorului cu orice titlu sau titularului de investiție, iar exemplarul nr. 2 se păstrează la autoritatea competentă.(4)După finalizarea procedurii de avizare și emiterea autorizației sau acordului, un exemplar din documentația de expertiză a siguranței barajului și, după caz, din proiectul de urmărire specială sau instrucțiunile de urmărire curentă, cu viză spre neschimbare, se transmite deținătorului cu orice titlu sau titularului de investiție, iar al doilea exemplar și toate celelalte documente se păstrează la autoritatea competentă. Ștampila va purta denumirea autorității competente, denumirea comisiei de avizare, sintagma "AVIZAT" și data avizării.(5)În cazul pierderii sau deteriorării avizului, acordului sau autorizației de funcționare în siguranță, deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție poate solicita eliberarea unei copii de la autoritatea competentă.(6)Exemplarele din documentații care rămân la autoritatea competentă se arhivează, iar avizul, autorizația sau acordul, precum și fișa de evidență a barajului și alte documente ulterioare privind siguranța în exploatare a barajului respectiv se păstrează în dosare de obiectiv. Dosarele de obiectiv și documentațiile arhivate se păstrează pe întreaga durată de existență a barajului.
 + 
Capitolul IVAtribuțiile comisiilor de avizare + 
Articolul 26Comisiile de avizare au următoarele atribuții:1.analizează și avizează documentațiile de expertiză a siguranței barajelor, precum și alte documente asemenea;2.emit avize sau rapoarte-decizie pentru documentațiile de expertiză a siguranței barajelor în conformitate cu situațiile menționate la art. 5;3.recomandă trecerea unui baraj în procedură de conservare, postutilizare sau abandonare/dezafectare, inclusiv a termenului de realizare a acestei proceduri;4.verifică eventuale situații de conflicte de interese în care s-ar putea afla experții elaboratori ai documentației de expertiză a siguranței unui baraj sau raportorii;5.verifică și validează încadrarea unui baraj într-o categorie de importanță;6.verifică și validează lista actualizată a barajelor din aria proprie de competență, componentă a Registrul Național al Barajelor din România – REBAR;7.analizează, prin rapoarte semestriale care se vor înainta către B.O. CONSIB, activitatea comisiei și starea de siguranță a barajelor din aria proprie de competență și propune măsuri și termene pentru îmbunătățirea acestora. Un raport anual va fi prezentat în ședința anuală a CONSIB;8.propune B.O. CONSIB modificări ale reglementărilor din domeniul siguranței barajelor;9.propune B.O. CONSIB măsuri de natură să îmbunătățească activitatea comisiei;10.analizează și verifică rapoartele financiare periodice întocmite de casierul comisiei;11.analizează și verifică bugetul de venituri și cheltuieli al comisiei;12.duce la îndeplinire solicitările și sarcinile trasate de B.O. CONSIB în legătură cu domeniul siguranței barajelor.
 + 
Capitolul VDispoziții finale + 
Articolul 27(1)În cazul producerii unor evenimente de natură să modifice starea de siguranță în funcționare a unui baraj, deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție este obligat să informeze imediat autoritatea competentă.(2)În termen de 60 de zile de la data producerii evenimentelor de la alin. (1), deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție va prezenta la autoritatea competentă un raport tehnic al unui expert, referitor la siguranța barajului, bazat pe o inspecție în teren a lucrărilor. Raportul tehnic se asimilează cu documentația de expertiză a siguranței barajului și va fi analizat în ședința comisiei de avizare. În funcție de recomandările expertului și ale membrilor, comisia poate decide:a)continuarea exploatării în conformitate cu recomandările actelor de reglementare emise și încetarea situației de suspendare a acestora;b)continuarea exploatării cu emiterea unor noi acte de reglementare, care vor include noile recomandări, inclusiv privind realizarea unor măsuri structurale. Finalizarea acestor măsuri și refacerea condițiilor de siguranță se vor confirma printr-un raport de conformare al unui expert;c)sistarea exploatării sau introducerea unor restricții în exploatare pentru realizarea unor măsuri structurale care nu se pot realiza în alte condiții și pentru care este necesară obținerea unui acord. Finalizarea acestor măsuri și refacerea condițiilor de siguranță se vor confirma printr-un raport de conformare al unui expert, după care comisia de avizare poate analiza oportunitatea reluării exploatării, cu emiterea actelor de reglementare necesare;d)declanșarea procedurilor de conservare, postutilizare sau abandonare/dezafectare.(3)Pentru situațiile prezentate la alin. (2), deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție va achita tarifele pentru avizare în cadrul comisiei. În situația menționată la alin. (2) lit. c) se va urma procedura necesară emiterii acordului, pentru care se vor percepe tarifele normale.(4)Dacă evenimentele de natură să modifice starea de siguranță în funcționare au afectat un baraj reglementat din punctul de vedere al siguranței, raportul tehnic menționat la alin. (2) este în responsabilitatea expertului care a întocmit documentația de expertiză a siguranței barajului și pe baza căreia a fost emisă, după caz, autorizația sau acordul.
 + 
Articolul 28(1)În cazul în care un baraj își schimbă deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție conform prevederilor legale în vigoare, toate actele de reglementare din domeniul siguranței barajelor emise de comisiile de avizare și autoritățile competente pot fi transferate către noul deținător sau titular de investiție, cu păstrarea termenelor de valabilitate inițial prevăzute.(2)Transferul actelor de reglementare din domeniul siguranței barajelor se face de către autoritatea competentă cu avizul comisiei de avizare, pe baza următoarelor documente, depuse la autoritatea competentă:a)cerere de transfer, care va menționa datele de identificare ale noului deținător sau titular de investiție;b)document din care să reiasă calitatea de deținător cu orice titlu sau titular de investiție a solicitantului actelor de reglementare;c)raport tehnic al unui expert privind starea tehnică, funcțională și de siguranță în exploatare a barajului, realizat după inspecția în teren – 2 exemplare;d)fișa de evidență a barajului, actualizată.(3)Transferul de aviz, autorizație sau acord se face cu aceleași tarife ca pentru procedura normală de obținere sau reînnoire a actelor de reglementare din domeniul siguranței barajelor, aprobate conform prevederilor legale. + 
Articolul 29(1)Pentru barajele aflate în competența de avizare și autorizare a comisiei centrale de avizare, cuantumul tarifelor se stabilește și se actualizează prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.(2)Pentru barajele aflate în competența de avizare și autorizare a comisiilor de avizare teritoriale, cuantumul tarifelor se stabilește și se actualizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.(3)Membrii comisiei centrale de avizare, ai secretariatului, casierul și raportorul beneficiază de o indemnizație de ședință al cărei cuantum se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor, iar în cazul comisiilor de avizare teritoriale, membrii acesteia, ai secretariatului, casierul și raportorul beneficiază de o indemnizație de ședință al cărei cuantum se stabilește prin decizie a conducătorului Administrației Naționale "Apele Române". + 
Articolul 30Membrii comisiilor de avizare sunt obligați să respecte secretul profesional asupra informațiilor cuprinse în documentațiile de expertiză a siguranței barajelor, în cazurile speciale prevăzute de legislația în vigoare. + 
Articolul 31Contestațiile deținătorilor cu orice titlu sau ale titularilor de investiție ai barajelor privind deciziile comisiilor de avizare se formulează în scris și se adresează președintelui CONSIB. + 
Articolul 32Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
 + 
Anexa nr. 1la instrucțiuniModelul cererii pentru avizarea documentațieide expertiză a siguranței barajuluiCătre Autoritatea Publică Centrală din Domeniul Apelor*1)a)Subsemnatul, …(numele și prenumele solicitantului)…, posesor al buletinului de identitate/cărții de identitate seria ……… nr. ……, codul numeric personal …….., cu domiciliul în localitatea ………….., str. …………………….. nr. ….., bl. ….., sc. …, ap. …., județul/sectorul ……, tel. …….., fax ……..;b)….(denumirea instituției, persoană juridică)…, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ……………., cod unic de înregistrare ……………………, cu sediul în localitatea ………………………………, str. ……………………… nr. ….., bl. …, sc. …., ap. …., județul/sectorul ……….., tel. ………. fax …………, reprezentată prin ….(numele și prenumele)….., în calitate de*2) …………………….,solicită:AVIZprivind documentația de expertiză a siguranței barajului*3)amplasat pe râul …………….., pe teritoriul localității ……………………, județul ………………………..,în vederea emiterii ………………..*4)Anexăm documentația completă de expertiză a siguranței barajului conform prevederilor NTLH-040/2003, cu modificările și completările ulterioare.Data ……………………….L.S.Reprezentant legal,………………………………………….(nume, prenume, funcție)*1) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece denumirea actuală a autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române".*2) Se va specifică forma de deținere cu orice titlu sau de titular de investiție.*3) Se va detalia în baza art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) și art. 27 alin. (2) din instrucțiuni, conform denumirii complete a documentației depuse spre avizare.*4) Se va specifică dacă documentația este depusă pentru obținerea autorizației de funcționare în condiții de siguranță sau a acordului de funcționare în siguranță, reînnoirea, transferul acestora sau pentru alte situații. + 
Anexa nr. 2la instrucțiuniModelul avizului privind documentația de evaluarea stării de siguranță a barajelorAUTORITATEA PUBLICĂ CENTRALĂ DIN DOMENIUL APELOR*1)Comisia centrală*2) de avizare a documentațiilorde evaluare a stării de siguranțăîn exploatare a barajelorAVIZNr. …. din ………privind documentația de expertiză a siguranței barajului*3)amplasat pe râul …., pe teritoriul localității ….., județul ……..În conformitate cu prevederile art. 6 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată, ale Procedurii de emitere a acordului și autorizației de funcționare în siguranță a barajelor – NTLH-032, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 118/2002, NTLH-033/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale Instrucțiunilor de organizare și funcționare a comisiilor de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor – NTLH-040/2003, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 105/2003, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. …. din data de ……….., emis de conducătorul autorității publice centrale din domeniul apelor, privind aprobarea componenței nominale a comisiei centrale și a comisiilor teritoriale de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor,în urma solicitării ….(deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție al barajului)….. nr. …… din data de …….., înregistrată la ….(autoritatea competentă)……. cu nr. ….. din data de ……,comisia centrală*2) de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor a avizat în ședința din data de ……. documentația de expertiză a siguranței barajului*3), având următoarele date de identificare și caracteristici:1.denumirea barajului: …………………………………….;2.amplasamentul: ….(cursul de apă, bazinul hidrografic, codul cadastral, localitatea proximă, județul)….;3.unitatea deținătoare …(deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție al barajului)…..;4.regimul juridic: …(se trece regimul juridic, după caz, probat de documente doveditoare)……..;5.date privind proiectantul și constructorul, conform fișei de evidență a barajului, actualizată, anexată cererii menționate mai sus: ……………………………………;6.folosințe asigurate: …………………………………;7.categoria de importanță (validată de comisia de avizare): ………………..;8.expert elaborator al documentației de expertiză a siguranței barajului: …(nume, prenume, date de identificare document de atestare)….;9.concluziile și recomandările expertului referitoare la funcționarea în siguranță a barajului: ………………………………………………….;10.expert raportor la documentația de expertiză a siguranței barajului: ….(nume, prenume, date de identificare document de atestare)……;11.concluziile și recomandările expertului raportor: ……………………..Documentația de expertiză a siguranței barajului*3) este prezentată în anexa nr. 1 la aviz. Referatul de conformitate este prezentat în anexa nr. 2 la aviz.Având în vedere concluziile și recomandările desprinse în urma analizei din cadrul ședinței de avizare, consemnate în Procesul-verbal nr. ……./……., prezentat în anexa nr. 3 la aviz, comisia de avizare emite următorulAVIZprivind documentația de expertizăa siguranței barajului*3), cu recomandarea*4):………………………………………………………………..………………………………………………………………..Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentul aviz.Președintele comisiei de avizare,……………………………(semnătura și parafa comisiei de avizare)Avizul a fost emis în două exemplare, egal valabile.Exemplarul nr. 1 din 2 (Exemplarul nr. 2 din 2)*5)––––-*1) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece denumirea actuală a autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române".*2) Comisia teritorială pentru barajele din categoriile de importanță C și D.*3) Se va detalia în baza art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) și art. 27 alin (2) din instrucțiuni, conform denumirii complete a documentației depuse spre avizare.*4) Se va detalia conform art. 5 alin. (1) și (2), art. 27 și 28.*5) Exemplarul nr. 2 din 2 al avizului se contrasemnează de vicepreședintele comisiei de avizare și șeful secretariatului.NOTĂ:Un exemplar din aviz, împreună cu documentația de expertiză a siguranței barajului, cu semnătura, data și parafa autorității competente și a comisiei de avizare, cu viză spre neschimbare, precum și anexele nr. 2 și 3 se transmit deținătorului cu orice titlu sau titularului de investiție al barajului.Al doilea exemplar din documentațiile menționate mai sus, împreună cu exemplarul nr. 2 al avizului, se păstrează la autoritatea competentă și se constituie în dosar de obiectiv, conform prevederilor NTLH-040/2003, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Anexa nr. 3la instrucțiuniModelul autorizației de funcționareîn condiții de siguranță pentru barajeAUTORITATEA PUBLICĂ CENTRALĂ DIN DOMENIUL APELOR*1)AUTORIZAȚIENr. …… din ………de funcționare în condiții de siguranță pentru*2):………………………..În conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată, ale Procedurii de emitere a acordului și autorizației de funcționare în siguranță a barajelor – NTLH-032, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 118/2002, NTLH-033/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale Instrucțiunilor de organizare și funcționare a comisiilor de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor – NTLH-040, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 105/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului nr. ……… din data de …………., emis de conducătorul autorității publice centrale din domeniul apelor, privind aprobarea componenței nominale a comisiei centrale și a comisiilor teritoriale de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor,în urma solicitării …(deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție al barajului)…….. nr. ……….. din data de ………….., înregistrată la ….(autoritatea competentă)…… cu nr. ……….. din data de …………,în baza Avizului nr. …….. din data de ………, emis de comisia centrală*3) de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta autorizație,autoritatea publică centrală din domeniul apelor*1) emiteAUTORIZAȚIA DE FUNCȚIONARE ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ*4)pentru*2) ………………..De la caz la caz se va completa cu precizările:– FĂRĂ restricții/CU următoarele restricții*5): ………………….;– cu obligativitatea realizării următoarelor măsuri*6): …………..;– pentru o perioadă de timp de*7) …………………………….. .Reprezentantul conducerii autoritățiipublice centrale din domeniul apelor*8),………………………………….(semnătura și parafa autorității competente)Autorizația a fost emisă în două exemplare, egal valabile.Exemplarul nr. 1 din 2 (Exemplarul nr. 2 din 2)*1) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece denumirea actuală a autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române".*2) Se va detalia denumirea lucrării hidrotehnice aflate sub incidența legislației din domeniul siguranței barajelor, inclusiv datele de amplasament (curs de apă, bazin hidrografic, localitate, județ).*3) Comisia teritorială pentru barajele din categoriile de importanță C și D.*4) Se va detalia conform art. 5 alin. (1) și art. 27 și 28 din instrucțiuni.*5) Se vor detalia restricțiile.*6) Se vor detalia măsurile recomandate de comisia de avizare, care nu condiționează starea de siguranță.*7) Se va specifică durata de timp autorizată.*8) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece directorul autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române" sau directorul general în cazul barajelor din administrare proprie. + 
Anexa nr. 4la InstrucțiuniModelul acordului de funcționare în siguranță pentru barajeAUTORITATEA PUBLICĂ CENTRALĂ DIN DOMENIUL APELOR*1)ACORDNr. …… din ………de funcționare în siguranță pentru*2):………………………..În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată, ale Procedurii de emitere a acordului și autorizației de funcționare în siguranță a barajelor – NTLH-032, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 118/2002, NTLH-033/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale Instrucțiunilor de organizare și funcționare a comisiilor de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor, NTLH-040/2003, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 105/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului nr. ………. din data ……., emis de conducătorul autorității publice centrale din domeniul apelor, privind aprobarea componenței nominale a comisiei centrale și a comisiilor teritoriale de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor,în urma solicitării ….(deținătorul cu orice titlu sau titularul de investiție al barajului)….. nr. …….. din data de ………, înregistrată la ….(autoritatea competentă)….. cu nr. …….. din data de ……….., în baza Avizului nr. …….. din data de ……….., emis de comisia centrală*3) de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta autorizație,autoritatea publică centrală din domeniul apelor*1) emiteACORDUL DE FUNCȚIONARE ÎN SIGURANȚĂ*4)pentru*2)…………………De la caz la caz se va completa cu precizările:– baraj nou;– intervenții constructive la baraj existent.Reprezentantul conducerii autoritățiipublice centrale din domeniul apelor*5),…………………………………..(semnătura și parafa autorității competente)Acordul a fost emis în două exemplare, egal valabile.Exemplarul nr. 1 din 2 (Exemplarul nr. 2 din 2)*1) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece denumirea actuală a autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române".*2) Se va detalia denumirea lucrării hidrotehnice aflate sub incidența legislației din domeniul siguranței barajelor, inclusiv datele de amplasament (curs de apă, bazin hidrografic, localitate, județ), precum și ale documentației de proiectare, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din instrucțiuni.*3) Comisia teritorială pentru barajele din categoriile de importanță C și D.*4) Se va detalia conform art. 5 alin. (1) și (2), art. 27 și 28 din instrucțiuni.*5) Se detaliază conform denumirii actuale. Pentru barajele din categoriile de importanță C și D se trece directorul autorității competente din cadrul Administrației Naționale "Apele Române" sau directorul general în cazul barajelor din administrare proprie.
(la 04-01-2011,
Anexa a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.219 din 10 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 04 ianuarie 2011
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x