INSTRUCȚIUNI din 19 septembrie 2003

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICEMINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 6 octombrie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 1816 16/12/2003
ActulACTUALIZEAZA PEINSTRUCTIUNI 19/09/2003
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 1.236/154/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 699 din 6 octombrie 2003.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, veniturile și cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic s-au introdus în bugetul de stat ca venituri și cheltuieli cu destinație specială, urmând regulile și principiile acestui buget. + 
Capitolul IConstituirea veniturilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termice1.Veniturile cu destinație specială pentru dezvoltarea sistemului energetic se constituie din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele în vigoare stabilite pentru energia electrica și termica livrata de agenții economici producători și autoproducatori de energie electrica și termica, indiferent de forma de proprietate a acestora, consumatorilor din economie, cu excepția consumatorilor casnici. Taxa de dezvoltare se calculează inclusiv la majorările din tarife rezultate din întârzierile la plata facturilor de energie electrica și termica.2.Taxele de dezvoltare sunt incluse în tarifele pentru energie electrica și termica și sunt stabilite în cuantum de 9% pentru energia electrica și de 2% pentru energia termica, livrate consumatorilor din economie, cu excepția consumatorilor casnici.3.Potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin Legea nr. 136/1994, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 60/2001, veniturile cu destinație specială pentru dezvoltarea Sistemului energetic național se colectează de către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – S.A. și Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice „Termoelectrica” – S.A. și de filialele acestora, Societatea Naționala „Nuclearelectrica” – S.A., Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” – S.A. – pentru energie electrica și de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice „Termoelectrica” – S.A. și filialele sale cu personalitate juridică – pentru energia termica, într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice și termice livrate consumatorilor.Pentru autoproducatorii de energie electrica și termica, interconectati la Sistemul energetic național, veniturile cu destinație specială pentru dezvoltarea Sistemului energetic național se colectează de la aceștia într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice și termice livrate consumatorilor.Unitățile colectoare prevăzute la alin. 1 și 2 au obligația sa vireze cu ordin de plată sumele reprezentând taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica și termica la bugetul de stat, lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, în contul nr. 20170119 "Venituri cu destinație specială din taxa de dezvoltare, cuprinsă în tariful energiei electrice și termice", deschis la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.Unitățile colectoare prevăzute la alin. 1 și 2 sunt obligate sa declare taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica și termica lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, pe formularul "Declarație privind taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termice", cod 14.13.01.14, aprobat prin ordinul ministrului finanțelor publice nr. 386/2003.Unitățile colectoare care nu au virat în contul veniturilor cu destinație specială sumele reprezentând taxele din dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica și termica la termenul scadent datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare. + 
Capitolul IIUtilizarea veniturilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termiceVeniturile cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termice încasate la bugetul de stat se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor de investiții din sistemul energetic, în limita sumelor încasate la acesta.1.Cheltuielile care se finanțează din veniturile cu destinație specială se reflecta în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, la capitolul bugetar în care se evidențiază energia electrica și termica sub forma:a)cheltuielilor de investiții;b)transferurilor din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic;c)rambursarilor de credite interne și externe contractate pentru finanțarea obiectivelor de investiții din sistemul energetic.2.Creditele bugetare aprobate prin bugetul Ministerului Economiei și Comerțului pe destinatiile prevăzute la lit. a), b) și c) de la pct. 1 se pot folosi, la cererea ordonatorului principal de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.Aprobarea cererii de deschidere se face în funcție de gradul de încasare a veniturilor cu destinație specială, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior.3.Veniturile cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termice se utilizează pentru:a)finanțarea următoarelor categorii de investiții din sistemul energetic al producătorilor și autoproducatorilor de energie, cuprinse în Strategia energetica a Ministerului Economiei și Comerțului, respectiv:a(1)amenajări hidroenergetice;a(2)finalizarea capacităților în execuție, precum și realizarea de capacități noi, inclusiv cele nucleare, pentru producerea energiei electrice și termice;a(3)amenajări de depozite de cărbune, păcură, cenușă;a(4)lucrări pentru mărirea gradului de siguranță în funcționarea capacităților existente;a(5)lucrări pentru protecția mediului înconjurător la obiectivele din sectorul energetic;a(6)rețelele de transport și distribuție a energiei electrice, în special în mediul rural;a(7)instalații de producere și furnizare a apei fierbinti prin utilizarea aburului disponibil în cazanele centralelor de termoficare și alte obiective din sectorul energetic;a(8)lucrări pentru creșterea eficientei energetice la consumatorii interconectati la Sistemul energetic național;a(9)finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare, aplicații și inginerie tehnologică aferentă suportului tehnic național pentru domeniul de energetică nucleară;a(10)finanțarea stocului de uraniu necesar în vederea realizării primei încărcături, precum și depozitarea și conservarea acestuia pentru centralele nuclearelectrice;a(11)finanțarea stocului de apă grea necesar în vederea realizării primei încărcături pentru centralele nuclearelectrice;a(12)lucrări de transport și distribuție a energiei termice, inclusiv cele aflate în subordinea administrației publice locale;a(13)lucrări pentru conservarea energiei, respectiv cele destinate reabilitării sistemelor de încălzire, modernizării rețelelor termice existente, pentru recuperarea resurselor energetice refolosibile și regenerabile, precum și pentru substituirea gazelor naturale și a altor purtători de energie;a(14)evaluarea tehnică și avizarea, în condiții de respectare a realității, regularității și legalității, precum și monitorizarea proiectelor în domeniul eficienței energetice de către Agenția Română pentru Conservarea Energiei, ca instituție de specialitate la nivel național, cu personalitate juridică, autonomie funcțională, organizatorică și financiară din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului;b)transferurile din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic se utilizează pentru:b(1)repararea, reabilitarea și modernizarea centralelor și punctelor termice;b(2)repararea, reabilitarea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei termice;b(3)contorizarea energiei termice.Sumele prevăzute ca transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic se repartizează pe județe, localități și obiective de către Ministerul Economiei și Comerțului și se aproba ca anexa la bugetul acestui minister.După aprobarea repartizării pe trimestre a sumelor prevăzute ca transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic, acestea vor fi comunicate, în termen de 15 zile, unităților administrativ-teritoriale beneficiare.Sumele necesare finanțării obiectivelor de investiții se determina pe baza notelor de fundamentare prezentate de primării, aprobate de către ordonatorul principal de credite și avizate pentru control financiar preventiv.Sumele cuvenite bugetelor locale se virează pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului, în contul de venituri al bugetelor locale nr. 21.37.02.07 "Subvenții primite de bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic", deschis la unitățile Trezoreriei Statului (anexele nr. 1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni). Anexele nr. 1-3 se semnează și de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale;b(4)evaluarea tehnică și avizarea, în condiții de respectare a realității, regularității și legalității, precum și monitorizarea proiectelor în domeniul eficienței energetice, prevăzute la lit. b(1) și b(2), de către Agenția Română pentru Conservarea Energiei, ca instituție de specialitate la nivel național, cu personalitate juridică, autonomie funcțională, organizatorică și financiară din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.(la 19-12-2003,
Litera b) din Punctul 3. , Capitolul II a fost completată de Articolul UNIC din ORDINUL nr. 1.816 din 16 decembrie 2003, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 19 decembrie 2003
)
c)din veniturile cu destinație specială pot fi efectuate cheltuieli pentru rambursarea creditelor interne și externe contractate pentru finanțarea obiectivelor de investiții din sistemul energetic și pentru plati de dobânzi și comisioane aferente acestora, potrivit legii bugetului de stat aprobat, în condițiile în care nu sunt interdicții de a utiliza aceasta sursa de finanțare.În funcție de importanța lucrărilor executate pentru dezvoltarea și modernizarea Sistemului energetic național pentru care s-au contractat credite interne și externe de către agenții producători de energie electrica și termica, cu garantarea în numele și în contul statului român, Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de ordonator principal de credite, stabilește prioritățile și cuantumul rambursarilor de credite, plăților de dobânzi și comisioane la credite în funcție de cheltuielile cu aceasta destinație aprobate prin legea anuală a bugetului de stat.
4.În condițiile legii, în cazuri bine justificate, ordonatorul principal de credite poate redistribui sumele alocate din venituri cu destinație specială pe obiectivele de investiții, în cadrul listei aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, în conformitate cu prevederile art. 43 și 44 din Legea nr. 500/2002.5.Beneficiarii de fonduri alocate din venituri cu destinație specială au obligația să respecte destinația sumelor primite, să le utilizeze cu maxima eficienta, să își organizeze evidenta urmăririi realizării finanțării obiectivelor de investiții, distinct pe obiective și surse de finanțare, avându-se în vedere ca sursele prevăzute în liste sunt limite maxime ce nu pot fi depășite, și să asigure contabilitatea și raportarea operațiunilor gestionate.Organele fiscale, cu ocazia verificării modului de îndeplinire a obligațiilor către stat, vor urmări și modul de utilizare a sumelor privind veniturile cu destinație specială. Pentru sumele utilizate cu alta destinație cei vinovați vor fi sancționați conform prevederilor legale în vigoare.6.Situațiile lucrărilor și facturile de echipamente pentru investiții, neachitate până la finele anului din lipsa de disponibil, se vor achită în anul următor pe măsura colectării și constituirii veniturilor cu destinație specială și a încasării creanțelor, cu încadrarea în plafoanele aprobate prin listele-anexe la legea anuală a bugetului de stat.7.Alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 500/2002 prevede că veniturile și cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se introduc în bugetul de stat ca venituri și cheltuieli cu destinație specială, urmând regulile și principiile acestui buget.Având în vedere aceste prevederi, prezentele instrucțiuni privind finanțarea cheltuielilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 29/1994, aprobată prin Legea nr. 136/1994, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu normele, instrucțiunile și precizările aprobate pentru finanțarea cheltuielilor din fonduri publice.
 + 
Capitolul IIIContabilitatea și prezentarea execuției veniturilor și a cheltuielilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare a sistemului energetic1.1.Principalele înregistrări contabile privind colectarea și utilizarea de către agenții economici a veniturilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare a sistemului energetic:La unitățile colectoare:● Constituirea veniturilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare a sistemului energetic pe măsura ce se factureaza consumul de energie electrica și termica în al cărui tarif este inclusă aceasta taxa

635 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate" = 447/analitic distinct "Fonduri speciale – taxeși vărsăminte asimilate"

● Virarea sumelor colectate în conturile deschise la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului

447/analitic distinct "Fonduri speciale – taxe = 5121 "Conturi la bănci în lei"și vărsăminte asimilate"

La unitățile beneficiare:a)În cazul finanțării obiectivelor de investiții:● Primirea sumelor alocate din veniturile cu destinație specială, virate de către Ministerul Economiei și Comerțului pentru finanțarea obiectivelor de investiții aprobate

5121 "Conturi la bănci în lei" = 131 "Subvenții pentru investiții"

● Evidentierea imobilizarilor corporale și necorporale recepționate, care au fost efectuate din sumele primite pentru investiții

213 "Instalații tehnice, mijloace de transport animale și plantații" 203 "Cheltuieli de dezvoltare" = sau = 404 (231) "Furnizori de imobilizări ("Imobilizări corporale în curs") 404 (233) "Furnizori de imobilizări ("Imobilizări necorporaleîn curs")

● Plata facturilor furnizorilor pentru realizarea obiectivelor de investiții

404 (401) "Furnizori de imobilizări" ("Furnizori") = 5121 "Conturi la bănci în lei"

● Înregistrarea cotei-părți din subvenții pe seama veniturilor, pe măsura amortizarii imobilizarilor corporale și necorporale– înregistrarea amortizarii imobilizarilor corporale

681 "Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele" = 281 "Amortizări privind imobilizări corporale"

sau– înregistrarea amortizarii imobilizarilor necorporale

681 "Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele" 131 "Subvenții pentru investiții" = și, concomitent, = 280 "Amortizări privind imobilizări necorporale"7584 "Venituri din subvențiipentru investiții"

b)În cazul finanțării altor activități decât investiții:● Primirea sumelor alocate din veniturile cu destinație specială, virate de către Ministerul Economiei și Comerțului pentru finanțarea altor activități decât cele de natura investițiilor

5121 "Conturi la bănci în lei" = 472 "Venituri înregistrateîn avans"

● Recunoașterea venitului corespunzător cheltuielilor efectuate, colectate după natura lor

472 "Venituri înregistrate în avans" = 741 "Venituri din subvențiide exploatare"

1.2.Operațiunile contabile care se efectuează la Ministerul Economiei și Comerțului● Virarea sumelor către unitățile beneficiare

410 "Cheltuieli ale instituției publice finanțate de la buget" = 700 "Finanțare de la bugetprivind anul curent"

Prezentele instrucțiuni înlocuiesc Instrucțiunile ministrului finanțelor și ministrului industriei și comerțului nr. 91.825/255.479/1999 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 16 iunie 1999, cu completările ulterioare. + 
Anexa nr. 1la instrucțiuniJudețul ………………………..Consiliul Județean/Local …………
NOTA DE FUNDAMENTARE
pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale
pentru dezvoltarea sistemului energetic
pentru luna ……. anul ………..

– mii lei –
Nr. crt. Obiectivul Valoarea Sume alocate cumulat de la începutul anului până la finele lunii precedente Sume dealocat
lucrărilor conform listei aprobate pe anul curent situației lucrărilor executate cumulat de la începutul anului până la finele lunii precedente
A B 1 2 3 4=2-3
TOTAL:


Ordonator principal de credite
––––––––––
Numele și prenumele: ……………..
Semnatura: ………………………
L/S

 + 
Anexa nr. 2la instrucțiuniJudețul ………………………..Consiliul Județean/Local …………
BORDEROU Nr. ………..
privind efectuarea de cheltuieli din transferurile din bugetul
de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic
din data de ………….. anul …………..

– mii lei –
Nr. crt. Codul Denumirea Suma repartizată
1. 2. 3. …………………… …………………… ……………………

Sumele solicitate la plata reprezintă lucrări executate, achiziții de utilaje și servicii prestate în cadrul contractelor încheiate și au la baza facturi fiscale întocmite și vizate în conformitate cu prevederile legale (Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată și modificată prin Legea nr. 301/2002, cu modificările ulterioare, și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 123/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cadrul general al atribuțiilor și exercitării controlului financiar preventiv propriu).
Ordonator principal de credite––––––––––-Numele și prenumele: ……….
Semnatura: ………………..
L/S
 + 
Anexa nr. 3la instrucțiuniJudețul ……………………….Consiliul Județean/Local ………..
BORDEROU
privind efectuarea de cheltuieli din transferurile din bugetul de stat
către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic
din data de ………… anul ………..

Suma repartizată – mii lei –
1. Obiectivul 1.1. Executanți ……………. ……………. 1.2. Furnizori de echipamente ……………. ……………. 1.3. Alți prestatori de servicii ……………. …………….
2. Obiectivul 2.1. Executanți ……………. ……………. 2.2. Furnizori de echipamente ……………. ……………. 2.3. Alți prestatori de servicii ……………. …………….


Ordonator principal de credite
––––––––––
Numele și prenumele: ………
Semnatura: ……………….
L/S

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x