+ Articolul 1(1) Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, are obligaţia de a pune la dispoziţie celor interesaţi documente sau date obţinute din: … a) analiza, de către Departamentul licentieri, autorizari, reglementări tehnice din cadrul ANRGN, a cererilor pentru acordarea autorizaţiilor şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale; … b) verificările efectuate de Direcţia control, inspecţii, auditare din cadrul ANRGN; … c) luarea unei măsuri de punere în aplicare a reglementărilor emise de ANRGN. … (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1): … a) informaţiile confidenţiale sau de afaceri, stabilite de comun acord cu ANRGN, a căror difuzare poate cauza daune economice, informaţiile cu regim special şi informaţiile care constituie secret de stat; … b) documentele şi datele solicitate de titularii de autorizaţii şi de licenţe, care au obligaţia achitării tarifelor prevăzute în anexa nr. 8 la Regulamentul pentru acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2000. … + Articolul 2(1) Pentru eliberarea documentelor şi/sau a datelor prevăzute la art. 1 alin. (1) ANRGN percepe tarife diferenţiate, în funcţie de natura solicitării, conform modelului de calcul prevăzut în anexa la prezentele instrucţiuni. … (2) Criteriile care stau la baza stabilirii tarifelor prevăzute la alin. (1) sunt: … a) cheltuielile cu munca vie – numărul de ore prestate de specialişti, inclusiv contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate; … b) cheltuielile materiale – birotica, hârtie, consumabile imprimanta şi altele asemenea; … c) cheltuielile generale – chirii, utilităţi. … + Articolul 3(1) Persoanele care solicită ANRGN documente sau date trebuie să depună la sediul acesteia o cerere, însoţită de dovada achitării în contul ANRGN nr. 500312712134, deschis la Trezoreria sectorului 1, sau direct la casieria ANRGN a tarifului aferent prestării acestui serviciu. … (2) Cererea prevăzută la alin. (1) trebuie să poarte menţiunea "Către ANRGN – Serviciul relaţii publice, comunicare şi imagine". … (3) ANRGN, prin direcţiile şi serviciile de specialitate, are obligaţia de a analiza cererea, comunicându-i solicitantului documentele sau datele respective ori, după caz, notificandu-i imposibilitatea furnizarii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii. … (4) În termen de 7 zile calendaristice de la data înregistrării cererii în registrul unic întocmit în acest sens şi ţinut de Serviciul relaţii publice, comunicare şi imagine, ANRGN poate cere solicitanţilor lămuriri cu privire la conţinutul acesteia. Aceştia sunt obligaţi sa notifice răspunsul la cererea ANRGN în termen de 7 zile calendaristice de la data comunicării prin posta, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire a acesteia. … + Articolul 4În scopul furnizarii de documente şi date reale ANRGN are dreptul de a solicita agenţilor economici din sectorul gazelor naturale, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000, informaţiile necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi. + Articolul 5Anexa face parte integrantă din prezentele instrucţiuni. + Anexă ––-la instrucţiuni––––– MODEL de calcul al tarifelor percepute de ANRGN pentru eliberarea documentelor solicitate*) I. Cheltuieli cu munca vie (numărul de ore prestate de specialişti) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Specialişti Salariul orar Numărul(funcţii de execuţie)**) brut de ore Total ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Consilier juridic X(1) 10 Y(1) = X(1) x 10Economist X(2) 5 Y(2) = X(2) x 5Informatician X(3) 10 Y(3) = X(3) x 10 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL(1) = Y(1) + Y(2) + Y(3) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────II. Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la Fondul de asigurări sociale de sănătateTotal(2) = Total(1) x 0,42***) III. Cheltuieli materiale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Tipuri Cantitatea sau Valoarea Valoareade materiale numărul materialelor nominală totală ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Birotica X(1) Y(1) Z(1) = X(1) x Y(1)Hârtie X(2) Y(2) Z(2) = X(2) x Y(2)Consumabileimprimanta X(3) Y(3) Z(3) = X(3) x Y(3) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL(3) = Z(1) + Z(2) + Z(3) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── IV. Cheltuieli generale (chirii + utilităţi) ────────────────────────────────────────────── Tipuri Cheltuieli ────────────────────────────────────────────── Chirii X(1) Utilităţi X(2) ────────────────────────────────────────────── TOTAL(4) = X(1) + X(2)––––-Notă … ***) Modelul de calcul prevăzut în prezenta anexa are caracter orientativ, stabilirea tarifelor făcându-se în funcţie de natura serviciilor prestate.Notă … ***) Conform anexei nr. 6 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ANRGN.Notă … ***) 0,42 = contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate (30% – CAS; 5% – pentru Fondul pentru plata ajutorului de şomaj; 7% – pentru Fondul de asigurări sociale de sănătate).V. Calculul tarifuluiTotal tarif = Total(1) + Total(2) + Total(3) + Total(4)––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.