ÎNCHEIERE din 28 februarie 2019

Redacția Lex24
Publicat in Jurisprudenta relevanta, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1182 din 14 decembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 3236 27/12/2018
ActulREFERIRE LAORDIN 3236 27/12/2018 ART. 9
ActulREFERIRE LAORDIN 1960 06/08/2018
ActulREFERIRE LAORDIN 1849 17/06/2016
ActulREFERIRE LAHG 520 24/07/2013 ART. 7
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 394
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 396
ActulREFERIRE LALEGE 52 21/01/2003 ART. 4
ActulREFERIRE LALEGE 52 21/01/2003 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE (R) 52 21/01/2003 ART. 4
ActulREFERIRE LALEGE (R) 52 21/01/2003 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE (R) 21 10/04/1996 ART. 25
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Dosar nr. 572/64/2018Completul compus din:Președinte – Demis-Marius SpăriosGrefier – Mihaela FurnicăPe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta S.C. ROMTANK – S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ – Ordinul nr. 1.960/6.08.2018“.La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Prepeliță Dumitru pentru reclamanta S.C. ROMTANK – S.R.L. și consilier juridic Daniela Zaharia pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat sau chestiuni prealabile de invocat.Nefiind alte cereri formulate, instanța deschide dezbaterile și acordă reprezentantei cuvântul în susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare, și excepției rămânerii fără obiect a cauzei, invocată prin nota de ședință de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.Consilierul juridic Zaharia Daniela pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulată. MFP nu este emitentul actului administrativ care se contestă. Actul administrativ cu caracter normativ este emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel că nu se impune prezența Ministerului Finanțelor Publice ca parte în prezentul proces.Referitor la excepția rămânerii fără obiect a cauzei, reprezentanta pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită admiterea acesteia, ca fiind fondată. Arată că la finele lunii decembrie 2018 a fost abrogat actul administrativ normativ a cărui anulare se solicită, aspect relevat în cadrul notelor de ședință depuse de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală înaintea primului termen de judecată. Mai arată că în mod greșit s-a consemnat pe a doua filă a acestor note de ședință faptul că reclamanta a solicitat suspendarea, iar nu anularea actului administrativ care se contestă, fiind vorba de o simplă eroare materială.Curtea acordă reclamantei, prin apărător, cuvântul asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare, și excepției rămânerii fără obiect a cauzei, invocată prin nota de ședință de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și în susținerea cererii de chemare în judecată.Reprezentantul convențional al societății reclamante solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că Agenția Națională de Administrare Fiscală este structură subordonată a Ministerului Finanțelor Publice și nu putea emite un astfel de act administrativ cu caracter normativ fără avizul ministerului de resort.Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a cererii de anulare a actului administrativ cu caracter normativ arată că, într-adevăr, în data de 28.12.2018 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.236/2018, în care, la art. 9, se precizează faptul că se abrogă prevederile atât ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.960, cât și, respectiv, 1.849, în forma în vigoare din anul 2016. Solicită a se avea în vedere că în acest moment, în ceea ce privește societatea reclamantă, prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.326/2018 sunt suspendate ca urmare a dispozițiilor hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 2/64/2019 al Curții de Apel Brașov, astfel încât nu sunt aplicabile aceste prevederi și, respectiv, art. 9, care prevede că se abrogă prevederile Ordinului nr. 1.849/2016.Totodată, au fost suspendate și prevederile ordinului a cărui anulare se solicită în cauză, respectiv Ordinul nr. 1.960/6.08.2018 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în Dosarul nr. 468/64/2018 la data de 9.11.2018, în ce privește Societatea ROMTANK – S.R.L.Pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii de anulare a Ordinului nr. 1.960/6.08.2018 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să se aibă în vedere faptul că acest ordin a fost suspendat în peste 170 de dosare, la nivelul tuturor curților de apel din țară, și că, în conformitate cu acest ordin, act administrativ cu caracter normativ, până la data de 31.12.2018, operatorii economici care comercializează produse accizabile trebuie să se adreseze Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru emiterea unui nou atestat în vederea desfășurării activității, fiind vorba de societățile comerciale care desfășoară acest tip de activitate fără a avea depozite.Este aproape imposibil ca o societate comercială care a desfășurat acest tip de activitate fără depozitare să întreprindă demersuri pentru a deține un astfel de depozit. Aceste depozite sunt foarte mari, există un astfel de depozit la Mangalia, un altul la Satu Mare; Lukoil, Petrom, OMV reprezintă cei mai mari producători care dețin depozite, restul societăților comerciale desfășoară acest tip de activitate fără a deține astfel de depozite. Mai există un depozit. De altfel, s-a arătat faptul că pentru construirea unui asemenea depozit este nevoie de aproximativ 2 ani pentru obținerea avizelor, iar pentru achiziționarea terenului în vederea demarării construcției depozitul ar trebui să se situeze în afara localității, la mare distanță de cea mai apropiată localitate. În totală contradicție cu susținerile Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice sunt prezentate noi măsuri de simplificare și de debirocratizare, iar măsura nr. 1, la codul fiscal, prevede eliminarea obligației de înregistrare la autoritatea competentă a ordonatorului care comercializează angro și en détail produse accizabile. Așadar, în accepțiunea Ministerului Finanțelor Publice nu ar mai fi necesară obținerea unui astfel de atestat de către comercianții care desfășoară un astfel de tip de activitate. Mai mult decât atât, solicită a se reține că cel mai mare producător, Moll România, a atacat în instanță actul administrativ cu caracter normativ, împrejurare de fapt care poate fi verificată în aplicația ECRIS.Pentru a se înțelege efectele negative ale ordinului a cărui anulare se solicită, reprezentantul reclamantei arată că piața funcționează pe trei niveluri. Primul nivel este cel al producătorilor și importatorilor, al doilea nivel este cel al comercianților angro, care, la rândul lor, sunt împărțiți în categoria celor care au depozite proprii, foarte puțini, și cei care nu au, majoritatea societăților comerciale care desfășoară o astfel de activitate. Al treilea nivel îl reprezintă consumatorii, care pot fi producători agricoli, firme de transport, firme de construcții, benzinării.Firmele de pe nivelul al doilea acționează ca un lanț de transmisie între producător și consumator, iar în prezent, prin emiterea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.960/2018, acest ciclu este întrerupt. În situația în care se va menține acest act administrativ cu caracter normativ, este posibil să se întâlnească combine sau tractoare în benzinării. Mai mult, acești comercianți de la nivelul al treilea pot cumpăra aceste produse cu scadență la 60 de zile, conform contractului, fiind atașate contracte încheiate între societăți comerciale, dovedindu-se faptul că se oferă și această posibilitate. De asemenea, se oferă și foarte multe discounturi, or, de la benzinărie nu pot fi achiziționate aceste produse cu scadență la un anumit interval de timp.Se mai arată că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis fără avizul Consiliului Concurenței, aviz care este obligatoriu, conform art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 și art. 25 alin. (1) lit. l din Legea concurenței nr. 21/1996.Mai mult, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a respectat prevederile art. 4 alin. (1),art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională și este evident că există discuții cu privire la prezumția de legalitate a acestui act administrativ cu caracter normativ. La un moment dat, în apărările părții pârâte, se arată că s-a publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.236/2018 care, la art. 9, prevede abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016. Or, pe data de 28.12.2018, în ultima zi când se puteau publica acte normative în Monitorul Oficial, este puțin probabil a se observa această publicare, prin urmare, consideră că nu a fost îndeplinit criteriul prevăzut de legea privind transparența decizională.Pentru argumentele expuse, reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, anularea actului administrativ cu caracter normativ, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.Reprezentanta pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală arată că nu a avut cunoștință de suspendarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.236/2018, împrejurare față de care urmează a formula concluzii scrise. În replică, reprezentantul societății reclamante arată că a indicat numărul dosarului în care Curtea de Apel Brașov a dispus suspendarea executării acestui ordin, respectiv nr. 2/64/2019.Reprezentanta pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală susține în continuare admiterea excepției lipsei de obiect, având în vedere că Ordinul nr. 1.960 care modifică Ordinul nr. 1.849 face doar să prelungească un termen-limită până la care se pot depune cereri pentru atestatele emise pentru operatorii economici și acest termen este de 31.12.2018, prin urmare, nu mai are nicio valoare, având în vedere faptul că nu i-a adus societății reclamante niciun prejudiciu și nicio vătămare. Solicită instanței acordarea unui termen de două săptămâni pentru pronunțare, în vederea depunerii de concluzii scrise, întrucât urmează a trimite la Agenția Națională de Administrare Fiscală concluziile prezentei cauze, iar aceasta va înainta concluziile scrise la dosarul cauzei. Instanța pune în discuție cererea formulată de reprezentanta pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru amânarea pronunțării.Reprezentantul societății reclamante arată că nu se opune solicitării reprezentantei pârâte de a fi amânată pronunțarea peste două săptămâni, în vederea depunerii concluziilor scrise.În raport cu dispozițiile art. 394 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Pentru a acorda pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală posibilitatea de a depune concluzii scrise, la cererea reprezentantei acesteia în instanță, având în vedere și poziția exprimată de reprezentantul societății reclamante, va dispune amânarea pronunțării la data de 15 martie 2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 15 martie 2019.Pronunțarea se va face în condițiile art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.
PREȘEDINTE
DEMIS-MARIUS SPĂRIOS
Grefier,
Mihaela Furnică
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x