cu privire la unificarea cursurilor de schimb ale leului şi extinderea convertibilitatii interne a leului la operaţiunile valutare curente
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Pe data de 11 noiembrie 1991 încetează aplicabilitatea cursului oficial de schimb al leului de 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.Cursul de schimb al leului se determina zilnic, cu respectarea procedurii stabilite de Banca Naţionala a României. +
Articolul 2Agenţii economici au obligaţia sa vinda băncilor autorizate, contra lei, la cursul de schimb al zilei, toate sumele în valută realizate din exporturi, executări de lucrări sau prestări de servicii internaţionale, precum şi din orice alte operaţiuni efectuate cu strainatatea. +
Articolul 3În vederea efectuării plăţii pentru importuri, executări de lucrări, prestări de servicii, transferuri de capital şi orice alte operaţiuni cu strainatatea, agenţii economici au dreptul sa cumpere de la băncile autorizate, contra lei, la cursul de schimb al zilei, sumele în valută necesare. +
Articolul 4Efectuarea operaţiunilor de încasări şi de plati în valută, în alte condiţii decît cele prevăzute de art. 2 şi 3, se face conform normelor emise de Banca Naţionala a României. +
Articolul 5Agenţii economici, cu excepţia celor cu capital integral sau parţial privat, vor ceda, în întregime, contra lei, la rezerva valutară a statului, disponibilităţile în valută.Agenţii economici constituiţi cu participare de stat şi privată vor ceda, contra lei, o parte din disponibilităţile în valută, stabilită proporţional cu cota de participare a statului.Cedarea se efectuează la cursul de 180 lei pentru 1 dolar S.U.A.Agenţii economici prevăzuţi la alin. 1 şi 2 vor utiliza, cu prioritate, sumele în lei dobîndite din cedarea disponibilităţilor în valută pentru deblocarea plăţilor, conform normelor emise de Banca Naţionala a României.Agenţii economici privati au dreptul sa dispună, pînă la data de 31 decembrie 1991, de disponibilităţile în valută pentru efectuarea de plati în valută, în condiţiile legii, sau pentru schimbarea acestora la cursul de schimb. De acest drept beneficiază şi agenţii economici prevăzuţi la alin. 2 pentru disponibilităţile în valută rămase la dispoziţia lor.Prin disponibilitati în valută, în sensul prezentului articol, se înţeleg sumele aflate în contul în valută al agenţilor economici la data de 11 noiembrie 1991.Sumele în valută rămase la dispoziţia agenţilor economici, prevăzute la alin. 2 şi 4, neutilizate pînă la data de 31 decembrie 1991, vor fi preluate la rezerva valutară a statului, la cursul de schimb al zilei.Băncile la care agenţii economici au deschise conturi în valută vor efectua, din oficiu, operaţiunile ce decurg din aplicarea dispoziţiilor prevăzute la alin. 1, 2 şi 7. +
Articolul 6Diferenţele de curs, pentru operaţiunile contractate la cursul oficial şi aflate în executare la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, rezultate din aplicarea cursului de schimb, se regularizează în condiţiile stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor împreună cu Banca Naţionala a României. +
Articolul 7Constituie contravenţie, dacă fapta nu este săvîrşită în astfel de condiţii încît, potrivit legii, să fie infracţiune, faptele de necedare, netransferare sau păstrare fără autorizare în conturi străine a sumelor în valută şi se sancţionează cu o amenda de 10.000 lei şi confiscarea sumei necedate, netransferate sau păstrate fără autorizare.Contravenţiile prevăzute la alin. 1 se constata de personalul Băncii Naţionale a României, al băncilor comerciale autorizate în acest scop, precum şi de personalul organelor de control financiar al statului.Dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor sînt aplicabile şi contravenţiilor prevăzute de prezenta hotărîre. PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJAN–––––