pentru aprobarea fuziunii societăţilor comerciale cu capital integral de stat "Suinprod" Leorda – S.A. şi "Nutrileor" Leorda – S.A.
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă fuziunea societăţilor comerciale cu capital integral de stat "Suinprod" Leorda – S.A. şi "Nutrileor" – S.A. *).În urma fuzionării ia fiinta Societatea Comercială cu capital integral de stat "Suinprod" Leorda – S.A., prin preluarea activului şi pasivului societăţilor comerciale prevăzute la alin. 1, care încetează sa existe.Societatea Comercială "Suinprod" Leorda – S.A. este persoana juridică română şi are sediul principal în comuna Leorda, judeţul Botosani. +
Articolul 2Societatea Comercială "Suinprod" Leorda – S.A. are un capital social în valoare de 1.993.563 mii lei, stabilit pe baza bilanţului întocmit la 30 septembrie 1992 de societăţile comerciale care fuzionează.Valoarea capitalului social se va definitivă după finalizarea acţiunii de reevaluare a patrimoniului, potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 26/1992. +
Articolul 3Obiectul de activitate al Societăţii Comerciale "Suinprod" Leorda – S.A. consta în:a) producerea, industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice; … b) producerea nutreturilor combinate pe categorii şi specii de animale; … c) contractarea şi achiziţionarea materiilor prime de la producătorii interni şi din import ; … d) comercializarea nutreturilor combinate către diverse societăţi comerciale şi crescatori particulari; … e) achiziţionarea de produse alimentare, bunuri de larg consum, industrie uşoară, electrice şi electronice şi comercializarea acestora, en gros şi cu amănuntul, prin magazine proprii şi în puncte de desfacere mobile; … f) activitate de alimentaţie publică şi turism; … g) prestări de servicii, construcţii, transport de marfa, transport de persoane; … h) operaţiuni de comision şi intermediere; … i) operaţiuni de import-export. … +
Articolul 4Societatea Comercială "Suinprod" Leorda – S.A. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea şi statutul prevăzut în anexa la prezenta hotărîre. +
Articolul 5Orice prevederi contrare prezentei hotărîri se abroga. PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:––––––Ministru de stat, ministrul finanţelor,Florin GeorgescuMinistrul agriculturii şi alimentaţiei,Ioan OanceaNotă …
*) Societatea Comercială "Suinprod" Leorda – S.A. a fost înfiinţată prin Hotărîrea Guvernului nr. 117/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 13 martie 1991, iar Societatea Comercială "Nutrileor" Leorda – S.A. a fost înfiinţată prin Hotărîrea Guvernului nr. 44/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 22 ianuarie 1991. +
Anexa 1STATUTULSocietăţii Comerciale "Suinprod" Leorda – S.A. +
Capitolul 1Denumirea, forma juridică, durata +
Articolul 1Denumirea societăţiiDenumirea societăţii este Societatea Comercială "Suinprod" Leorda – S.A.În toate anunţurile, facturile, publicaţiile şi alte acte emanind de la societate, denumirea unităţii va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau initialele "S.A.", de sediul unităţii, capitalul social şi numărul de înregistrare la Registrul comerţului. +
Articolul 2Forma juridică a societăţiiSocietatea Comercială "Suindprod" Leorda – S.A. este persoana juridică română, avînd forma juridică de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. +
Articolul 3Sediul societăţiiSediul societăţii este în România, comuna Leorda, judeţul Botosani. Sediul societăţii poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, potrivit legii.Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agenţii situate şi în alte localităţi din ţara şi din străinătate. +
Articolul 4Durata societăţiiDurata societăţii este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării la Registrul comerţului. +
Capitolul 2 +
Articolul 5Obiectul de activitate al societăţiiObiectul de activitate al societăţii este:a) producerea, industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice; … b) producerea nutreturilor combinate pe categorii şi specii de animale; … c) contractarea şi achiziţionarea materiilor prime de la producătorii interni şi din import; … d) comercializarea nutreturilor combinate către diverse societăţi comerciale şi crescatori particulari; … e) achiziţionarea de produse alimentare, bunuri de larg consum, industrie uşoară, electrice şi electronice şi comercializarea acestora, en gros şi cu amănuntul, prin magazine proprii şi în puncte de desfacere mobile; … f) activitate de alimentaţie publică şi turism; … g) prestări de servicii, construcţii, transport de marfa, transport de persoane; … h) operaţiuni de comision şi intermediere; … i) operaţiuni de import-export. … +
Capitolul 3Capitalul social, acţiunile +
Articolul 6Capitalul socialCapitalul social iniţial al societăţii comerciale este în valoare de 1.993.563 mii lei şi se compune din mijloace fixe în valoare de 1.712.863 mii lei şi mijloace circulante în valoare de 280.700 mii lei.Capitalul social iniţial este împărţit în 199.356 acţiuni nominative, în valoare de 10.000 lei fiecare, subscrise în întregime de statul român în calitate de acţionar unic şi vărsat integral la data constituirii societăţii comerciale.Capitalul social iniţial este deţinut integral de statul român, ca acţionar unic, pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condiţiile legii. +
Articolul 7AcţiunileAcţiunile nominative ale societăţii vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii şi semnatura a doi administratori.Societatea va tine evidenta acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se păstrează la sediul societăţii. +
Articolul 8Reducerea sau mărirea capitalului socialCapitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege. +
Articolul 9Drepturi şi obligaţii decurgind din acţiuniFiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, precum şi de a exercita orice drepturi prevăzute în statut şi în lege.Deţinerea acţiunii implica adeziunea, de drept, la statut.Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.Obligaţiile societăţii sînt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limita valorii acţiunilor pe care le deţin.Patrimoniul societăţii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra părţii din profilul societăţii ce i se va repartiza de adunarea generală a acţionarilor sau a cotei-părţi cuvenite acestuia la lichidarea societăţii, efectuată în condiţiile prezentului statut. +
Articolul 10Cesiunea acţiunilorAcţiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaşte decît un proprietar pentru fiecare acţiune.Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau terţi se face în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.Cesiunea acţiunilor se înregistrează în registrul de evidenta a acţiunilor şi se menţionează pe titlu. +
Articolul 11Pierderea acţiunilorÎn cazul pierderii unor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi să facă public faptul prin presa. După 6 luni va putea obţine un duplicat al acţiunii. +
Capitolul 4Adunarea generală a acţionarilor +
Articolul 12AtribuţiiAdunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii care decide asupra activităţii acesteia şi asigura politica ei economică şi comercială.Adunările generale ale acţionarilor sînt ordinare şi extraordinare şi au următoarele atribuţii principale:a) aproba structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie; … b) aleg membrii consiliului de administraţie şi ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanţi, le stabilesc remuneraţia, îi descarca de activitate şi îi revoca; … c) aleg directorul, îl descarca de activitate şi îl revoca, directorul fiind şi preşedintele consiliului de administraţie; … d) stabilesc nivelul de salarizare a membrilor consiliului de administraţie, directorului, membrilor comitetului de direcţie şi ai comisiei de cenzori, în conformitate cu prevederile legii; … e) stabilesc bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul anului viitor; … f) examinează, aproba sau modifica bilanţul sau contul de profit şi pierderi, după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori, aproba repartizarea profitului; … g) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale şi a garanţiilor; aproba orice fel de credit financiar acordat de societate; … h) hotărăsc cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de sucursale, filiale şi agenţii; … i) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi la cesiunea acţiunilor; … j) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea formei juridice a societăţii; … k) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii; … l) analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele societăţii, cu referire la profit şi dividende, poziţia pe piaţa interna şi internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de muncă, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii; … m) hotărăsc cu privire la actionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, a directorului şi a cenzorilor pentru pagubele pricinuite societăţii; … n) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea. … Atribuţiile adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor se diferentiaza potrivit legii. +
Articolul 13Convocarea adunării generale a acţionarilorAdunarea generală a acţionarilor se convoacă de preşedintele consiliului de administraţie sau de unul dintre vicepreşedinţi, pe baza împuternicirii date de preşedinte.Adunările generale ordinare au loc cel puţin o dată pe an, la cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului economico-financiar, pentru examinarea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului pe anul în curs.Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acţionarilor, reprezentind cel puţin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum şi în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepţia primilor 2 ani de la înfiinţarea societăţii.Adunarea generală va fi convocată de administratori de cîte ori va fi nevoie, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României şi într-unul din ziarele de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale, precum şi ordinea de zi, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul adunării.Cînd în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul societăţii sau în alt loc din aceeaşi localitate. +
Articolul 14Organizarea adunării generale a acţionarilorAdunarea generală ordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentanţi deţin cel puţin 1/2 din capitalul social, iar la a doua convocare, oricare ar fi partea de capital reprezentat de actionarii prezenţi, cu majoritate.Adunarea generală extraordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.Adunarea generală a acţionarilor este prezidata de preşedintele consiliului de administraţie, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte.Preşedintele consiliului de administraţie desemnează, dintre membrii adunării generale, doi secretari care să verifice lista de prezenta a acţionarilor şi sa întocmească procesul-verbal al adunării.Procesul-verbal al adunării generale se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoanele care au prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit.La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunării generale ale acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societăţii, pot fi invitaţi şi reprezentanţii salariaţilor. +
Articolul 15Exercitarea dreptului de vot în adunarea generalăHotărîrile adunărilor generale se iau prin vot deschis.Actionarii votează, de regula, prin ridicarea miinii. La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acţionari prezenţi sau reprezentaţi, ce deţin cel puţin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărîrilor referitoare la răspunderea administratorilor.Hotărîrile adunării generale sînt obligatorii chiar pentru actionarii absenţi sau nereprezentati sau care au votat contra. +
Articolul 16În perioada în care statul este acţionar unic, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat numiţi, potrivit legii, pînă la crearea condiţiilor de constituire a adunării generale a acţionarilor.Împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea sau instituţia de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care deriva din aceasta calitate.Împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat nu pot face parte din consiliile de administraţie şi nu pot fi directori ai societăţii comerciale respective.Împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat îndeplinesc orice alte atribuţii care deriva din legislaţia în vigoare, precum şi din statutul societăţii.Împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat îşi vor inceta activitatea de drept la data la care se tine şedinţa de constituire a adunării generale a acţionarilor. +
Capitolul 5Consiliul de administraţie +
Articolul 17OrganizareSocietatea comercială este administrată de către consiliul de administraţie compus din cinci administratori, aleşi de adunarea generală pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi pe o noua perioada de 4 ani, care pot avea calitatea de acţionari.Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acţionari.Cînd se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.Adunarea generală va alege ca nou administrator o persoană indicată de aceiaşi acţionari care au desemnat pe predecesorul sau.Sînt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administraţie, al comisiei de cenzori şi de director persoanele care, potrivit legii, sînt incapabile, au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege referitor la societăţile comerciale.Pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, consiliul de administraţie al societăţii comerciale va fi numit de împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat, cu acordul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte.Componenta consiliului de administraţie şi desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acţionarilor.La prima şedinţa, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un vicepreşedinte.Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul sau ori de cîte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi.Preşedintele numeşte un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia.Pentru valabilitatea deciziilor este necesar cel puţin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administraţie şi deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte cu 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie.Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar.Consiliul de administraţie poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate şi poate recurge la experţi pentru studierea unor probleme.În relaţiile cu terţii, societatea este reprezentată de preşedintele consiliului de administraţie pe baza şi în limitele date de adunarea generală a acţionarilor sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliu.Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează faţă de terţi. Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societăţii în interesul acesteia, în limitele drepturilor care li se conferă.Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţia acţionarilor şi comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societăţii.Preşedintele, vicepreşedinţii, membrii consiliului de administraţie, directorul şi adjunctii acestuia răspund, individual sau solidar, după caz, faţă de societate pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la dispoziţiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea societăţii.În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor. +
Articolul 18Atribuţiile consiliului de administraţieConsiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:a) angajează şi concediază personalul societăţii şi stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia; … b) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii, pe compartimente; … c) aproba operaţiunile de încasări şi plati, potrivit competentelor acordate; … d) aproba operaţiunile de cumpărare şi vînzare de bunuri, potrivit competentelor acordate; … e) aproba încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie); … f) stabileşte tactica şi strategia de marketing; … g) aproba încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competentei acordate; … h) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societăţii pe anul în curs. … +
Capitolul 6Gestiunea societăţii +
Articolul 19Comisia de cenzoriGestiunea societăţii este controlată de acţionari şi de comisia de cenzori formată din 3 membri, care trebuie să fie acţionari, cu excepţia cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generală a acţionarilor.În perioada în care statul este acţionar unic, cenzorii sînt reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.Adunarea generală alege acelaşi număr de cenzori supleanţi, care vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari.Pentru a putea exercita dreptul de control, acţionarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societăţii, situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.Comisia de cenzori are următoarele atribuţii principale:a) în cursul exerciţiului economico-financiar verifica gospodărirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate; … b) la încheierea exerciţiului economico-financiar controlează exactitatea intervalului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor societăţii, a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi, prezentind adunării generale a acţionarilor un raport scris; … c) la lichidarea societăţii comerciale controlează operaţiunile de lichidare; … d) prezintă adunării generale punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social ori de modificare a statutului şi obiectul societăţii. … Comisia de cenzori se întruneşte la sediul societăţii şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale.Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea societăţii) sau ori de cîte ori considera necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare. Atribuţiile şi modul de funcţionare a comisiei de cenzori, precum şi drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în acest domeniu.Cenzorii şi cenzorii supleanţi se aleg pe o perioadă de maximum 3 ani şi pot fi realeşi.Sînt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intra sub incidenţa art. 17 alin. 5, precum şi cei care sînt rude sau afini pînă la gradul IV inclusiv, sau sotii administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decît aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administraţie sau de la societate. +
Capitolul 7Activitatea societăţii +
Articolul 20Exerciţiul economico-financiarExerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu începe la data constituirii societăţii. +
Articolul 21Personalul societăţiiPersonalul de conducere al societăţii şi cenzorii sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. În perioada cît statul este acţionar unic, personalul de conducere şi cenzorii vor fi numiţi de împuterniciţii mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat, cu acordul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.Restul personalului este angajat de consiliul de administraţie sau de către directorul societăţii comerciale, în condiţiile prevăzute de lege.Salariile se stabilesc prin negocieri în condiţiile prevăzute de lege.Plata salariilor, impozitului pe acestea şi a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.Drepturile şi obligaţiile personalului societăţii sînt stabilite de consiliul de administraţie sau de către directorul societăţii comerciale. +
Articolul 22Amortizarea fondurilor fixeConsiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe. +
Articolul 23Evidenta contabila şi bilanţul contabilSocietatea va tine evidenţa contabilă în lei, va întocmi anual bilanţul şi contul de profit şi pierderi, cu respectarea normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.Bilanţul şi contul de profit şi pierderi se publică în Monitorul Oficial al României. +
Articolul 24Calculul şi repartizarea profituluiProfitul impozabil se stabileşte în condiţiile legii şi se reflecta în bilanţul contabil.Profitul rămas după plata impozitului de profit se repartizează conform prevederilor legale.Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de societate, în condiţiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanţului de către adunarea generală a acţionarilor.În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotărî în consecinţa.Suportarea pierderilor de către acţionari se va face proporţional cu aportul la capital şi în limitele capitalului subscris. +
Articolul 25Registrele societăţiiSocietatea tine registrele prevăzute de lege. +
Capitolul 8Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii +
Articolul 26Modificarea formei juridiceSocietatea va putea fi transformata în alta forma juridică de societate prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor.În perioada în care statul este acţionar unic, transformarea formei juridice a societăţii se va face numai cu aprobarea imputernicitilor mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat. +
Articolul 27Dizolvarea societăţiiUrmătoarele situaţii duc la dizolvarea societăţii:a) imposibilitatea realizării obiectului social; … b) hotărîrea adunării generale; … c) falimentul; … d) pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă; … e) numărul de acţionari va fi redus sub 5 mai mult de 6 luni; … f) în orice alta situaţie, pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acţionarilor. … Dizolvarea societăţii comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României. +
Articolul 28Lichidarea societăţiiÎn caz de dizolvare, societatea va fi lichidată. Lichidarea societăţii şi repartizarea patrimoniului se fac în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prevăzute de lege. +
Articolul 29LitigiiLitigiile societăţii cu persoane fizice sau juridice române sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România.Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate şi persoanele juridice române pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii. +
Capitolul 9Dispoziţii finale +
Articolul 30Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.––––