Informatii Document
Emitent: GUVERN
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 3 februarie 1992
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
cu privire la stabilirea tarifelor orare şi a salariilor de baza în cazul desfăşurării unor activităţi plătite cu ora sau prin cumul de funcţii
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1(1) Salariile de baza ale persoanelor încadrate prin cumul de funcţii la instituţiile publice finanţate de la bugetul administraţiei centrale de stat sau de la bugetele locale nu cuprind sumele reprezentind indexarea pentru creşterea preţurilor. Aceste sume nu se cuprind nici în salariile pe baza cărora se stabilesc indemnizaţiile clinice de care beneficiază personalul medical sau farmaceutic pe lîngă salariul funcţiei didactice, nici în sumele acordate pentru activităţi salarizate cu tarife orare prin plata cu ora sau pentru efectuarea de garzi în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale. … (2) Salariile de baza pentru stabilirea drepturilor prevăzute la alin. (1) sînt cele care au fost cuprinse în anexele nr. 1-11 la Hotărîrea Guvernului nr. 307/1991, neindexate, fără a fi mai mici decît salariul minim brut pe ţara, orar sau lunar, după caz. … +
Articolul 2Prezenta hotărîre se aplică pînă la data de 31 martie 1992. PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJANContrasemnează:–––––Ministrul muncii şi protecţiei sociale,Dan Mircea PopescuMinistrul economiei şi finanţelor,George DanielescuMinistrul bugetului, veniturilor statuluişi controlului financiar,Florian Bercea–––––––