HOTĂRÎREA nr. 20 din 18 ianuarie 1992

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERN
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 24 ianuarie 1992
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEHG 565 12/07/1996
ActulREFERIT DEHG 150 27/03/1992
ActulREFERIT DEHG 773 27/11/1992
ActulREFERIT DENORMA 71906 29/05/1992
ART. 3REFERIT DEPRECIZARI 139 03/02/1992
ART. 3REFERIT DEPRECIZARI 180266 04/02/1992
ANEXA 3REFERIT DEPRECIZARI 104 28/01/1992
ANEXA 3REFERIT DEPRECIZARI 180196 29/01/1992

cu privire la indexarea unor venituri ale populaţiei, la 1 ianuarie 1992



Guvernul României hotărăşte:  + 
Articolul 1Cu începere de la 1 ianuarie 1992 se indexează cu 11,1% următoarele venituri ale populaţiei:a) pensiile de asigurări sociale de stat, militare şi I.O.V.R., precum şi indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor invalizi de gradul I;b) ajutoarele sociale care se acordă pe baza legislaţiei de pensii;c) pensiile persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi urmaşilor celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi indemnizaţia de îngrijire pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi suma lunară acordată mamelor eroilor-martiri, potrivit Legii nr. 42/1990 cu modificările ulterioare;d) indemnizaţiile şi sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991;e) ajutoarele băneşti trimestriale care se acordă potrivit Decretului-lege nr. 70/1990;f) ajutoarele pentru sotiile militarilor în termen;g) ajutorul ocazional care se acordă potrivit H.C.M. nr. 454/1957;h) alocaţiile de întreţinere pentru minorii dati în plasament familial sau încredinţaţi unor familii ori persoane;i) ajutoarele băneşti lunare stabilite conform art. 14 din Legea nr. 23/1969;j) ajutorul de şomaj pentru somerii aflaţi în plata la 1 ianuarie 1992.
 + 
Articolul 2Alocaţiile de stat pentru copii se indexează cu 80 lei lunar pentru fiecare copil.
 + 
Articolul 3Cuantumul indemnizaţiei lunare pentru fiecare an de detenţie, internare, domiciliu obligatoriu sau strămutare, acordate pe baza Decretului-lege nr. 118/1990, cu completările ulterioare, se stabileşte la 560 lei.
 + 
Articolul 4Ajutorul ce se acordă, potrivit legii, în cazul decesului salariatului sau pensionarului se stabileşte la 4.000 lei şi la 3.000 lei în cazul decesului unui membru de familie.
 + 
Articolul 5Alocaţiile de hrana pentru consumurile colective din unităţile sociale de stat se indexează integral cu creşterea preţurilor la produsele alimentare şi sînt cele prevăzute din anexa nr.1.
 + 
Articolul 6Cuantumurile burselor acordate pentru elevi şi studenţi, rezultate în urma indexării potrivit prezentei hotărîri, sînt cele prevăzute în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 7Protecţia socială, în ceea ce priveşte medicamentele utilizate în tratamentul ambulatoriu, se asigura, în continuare, potrivit reglementărilor prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr. 219/1991.
 + 
Articolul 8Drepturile cuvenite persoanelor care, la data indexării sau în continuare, se afla în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, pentru îngrijirea copilului în vîrsta de pînă la 1 an sau în alte situaţii în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcţie de salariul de baza, se vor determina în continuare în raport cu noul cuantum al salariului de baza.
 + 
Articolul 9(1) Sumele rezultate în urma indexării se includ, de la 1 ianuarie 1992, în drepturile la care se referă , obţinîndu-se astfel noile cuantumuri ale acestora.(2) Sumele reprezentind rezultatele indexării se suporta din aceleaşi fonduri ca şi drepturile indexate.(3) Sumele rezultate în urma indexării conform prezentei hotărîri, cele reprezentind indexarea şi compensarea prevăzute de hotărîrile Guvernului nr. 219/1991, nr. 579/1991 şi nr. 780/1991, precum şi sumele obţinute ca urmare a majorării pensiilor prin Hotărîrea Guvernului nr. 526/1991 nu se includ în calculul veniturilor în funcţie de care se acordă sau se stabilesc chiriile pentru locuintele din fondul de stat, alocaţiile de stat pentru copii, contribuţiile datorate de sustinatorii legali ai persoanelor internate în instituţiile de asistenţa socială, ajutoarele băneşti trimestriale şi ocazionale, reducerile care se acordă pensionarilor pentru procurarea de proteze şi orteze şi dreptul la masa la cantinele de ajutor social.(4) Plafoanele reglementate prin Hotărîrea Guvernului nr. 360/1991, în raport de care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în crese şi grădiniţe sînt prevăzute în anexa nr.3.
 + 
Articolul 10Costul mesei calde şi indemnizaţia de hrana ce se acordă, potrivit reglementărilor în vigoare, salariaţilor din unele regii autonome şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, care se suporta din cheltuielile de producţie stabilite prin negocieri cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă, vor fi majorate în limita indicelui prognozat de creştere a preţurilor produselor alimentare.
 + 
Articolul 11Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor vor emite precizări privind stabilirea şi plata drepturilor cuvenite ca urmare a aplicării prezentei hotărîri.
 + 
Articolul 12Comisia Naţionala pentru Statistica va da publicităţii, pînă la 15 ale lunii următoare, indicii lunari şi trimestriali de creştere a preţurilor de consum.
 + 
Articolul 13Se recomanda unităţilor cu capital privat majoritar, cooperatiste şi obşteşti, sistemelor de asigurări sociale – altele decît cele de stat – să aplice măsurile de protecţie socială prevăzute de prezenta hotărîre.
 + 
Articolul 14Nerespectarea prevederilor prezentei hotărîri atrage răspunderea, după caz, disciplinară, materială sau personală, conform legii. PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJANContrasemnează:–––––p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,Gheorghe BrehoiMinistrul economiei şi finanţelor,George DanielescuMinistrul bugetului, veniturilor statuluişi controlului financiar,Florian Bercea
 + 
Anexa 1ALOCAŢIA ZILNICA DE HRANApentru consumul colectiv, în unităţile sociale de stat

     
    – lei/zi –
  Învăţămînt  
  Copii în grădiniţe cu program prelungit 94
  Copii în grădiniţe cu program săptămînal 105
  Copii în case de copii preşcolari şi grădiniţe speciale 129
  Elevi şi tineri din casele de copii 115
  Elevi şi tineri din unităţile de ocrotire şi învăţămînt special pentru deficienţi recuperabili şi parţial recuperabili, din centrele de calificare sau recalificare a deficienţilor şi invalizilor 137
  Elevi din şcolile speciale de reeducare 94
  Elevi din învăţămîntul primar şi gimnazial 94
  Elevi din licee 96
  Elevi din şcolile profesionale 99
  Elevi din şcolile complementare şi de meserii 94
  Elevi din şcoli postliceale 101
  Studenţi 115
  Elevi bolnavi TBC cu forme stabilizate, din şcoli speciale 137
  Concursuri profesionale şi cultural-artistice ale elevilor şi studenţilor la fazele judeţene, zonale şi finale, precum şi pe perioada de pregătire a participanţilor la olimpiadele internaţionale 115
  Copii în tabere, colonii şi excursii 115
  Copii în tabere internaţionale 137
  Sănătate
  Bolnavi adulţi internaţi în unităţi sanitare 137
  Bolnavi internaţi în staţionare de zi 69
  Copii nou-născuţi prematuri, în maternităţi, secţii sau compartimente*) 22
  ___________  *) În cazul alimentaţiei naturale, de alimentaţia noului-născut poate beneficia mama copilului.
  Copii 0-3 ani internaţi în unităţi sanitare 69
  Copii 3-16 ani internaţi în unităţi sanitare 115
  Copii în creşe cu program zilnic 69
  Copii în creşe cu program săptămînal 105
  Copii în leagăne de copii 105
  Bolnavi arşi, internaţi în unităţi sanitare 181
  Bolnavi în leprozerii 230
  Însoţitori ai bolnavilor internaţi în unităţi sanitare 137
  Alocaţie pentru o raţie de 0,500 l lapte la bucătăriile de lapte 15
  Donatorii de sînge 232
  Bolnavii străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie*)  
  Asistenţă socială
  Cămine de bătrîni şi pensionari 105
  Cămine-spital pentru adulţi 129
  Cămine pentru copii minori cu deficienţe şi centre de primire minori 137
  Cantine de ajutor social 94
  Activitate sportivă
  Cuantumurile alocaţiilor zilnice de hrană se indexează cu 46,3% faţă de cele din luna octombrie 1991.

Notă *) Se difuzează numai unităţilor interesate. NOTĂ:Alocaţiile de hrana se aplică de la data publicării prezentei hotărîri în Monitorul Oficial al României.  + 
Anexa 2CUANTUMULburselor de şcolarizare şi de merit ce se atribuie elevilor şi studenţilor

           
      – lei/lună –
  1. Învăţămînt preuniversitar  
    a) Burse de şcolarizare 3.600
    b) Burse de merit 1.080
    c) Burse pentru elevii din Republica Moldova 4.750
  2. Învăţămînt universitar  
    a) Burse de studii categoria I 5.330
    b) Burse de studii categoria a II-a 4.610
    c) Burse de studii categoria a III-a 3.890
    d) Burse de merit 1.440
    e) Burse pentru studenţii din Republica Moldova:  
      burse de studii 5.760
      burse pentru studii postuniversitare, specializare sau doctorat 7.200
    f) Burse pentru studenţii străini, bursieri ai statului român:  
      burse pentru studenţi 5.760
      burse pentru studii postuniversitare 7.200

 + 
Anexa 3PLAFOANEîn raport de care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în crese şi grădiniţe

     
  Plafoane prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr. 360/1991 Plafoane indexate de la 1 ianuarie 1992
  pînă la 12.000 lei pînă la 25.000 lei
  12.001 – 20.000 lei 25.001 – 36.000 lei
  peste 20.000 lei peste 36.000 lei

––––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x