Informatii Document
Emitent: CONSILIUL DE MINISTRI
Publicat în: COLECŢIA DE HOTĂRÎRI ŞI DISPOZIŢII ALE CONSILIULUI DE MINIŞTRI AL R.P.R. nr. 25 din 24 iulie 1959
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru aprobarea INSTRUCŢIUNILOR privind sancţionarea contravenţiilor săvîrşite în sectoarele de posta şi telecomunicaţii
În temeiul Legii nr. 2/1957 şi în baza Decretului nr. 184/1954 pentru reglementarea sanctionarii contravenţiilor, modificat şi republicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 28 mai 1955, ministrul Transporturilor şi Telecomunicatiilor emite următoarele instrucţiuni privind sancţionarea contravenţiilor în sectoarele de posta şi telecomunicaţii:1. Se sancţionează cu amendă de la 5 – 100 lei – dacă fapta prin modul cum a fost săvîrşită nu constituie infracţiune – predarea spre expediere prin orice trimitere poştală de:a) obiecte care prin natura sau ambalarea lor, la manipulare sau transport periclitează viaţa sau sănătatea oamenilor sau distrug, degradeaza ori deteriorează instalaţiile sau celelalte trimiteri poştale; … b) materii explozibile, inflamabile, otravuri, acizi sau alte substanţe toxice; … c) materiale sau obiecte a căror circulaţie este interzisă, cu excepţia cazurilor în care se prezintă o autorizare specială data de organele competente; … d) obiecte cu caracter obscen şi imoral; … e) animale vii, cu excepţia celor prevăzute în regulamentul poştal sau instrucţiunile emise de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor. … În cazurile prevăzute mai sus trimiterile poştale vor fi sau vor putea fi confiscate, potrivit distinctiunilor prevăzute în art. 8 din Decretul nr. 184/1954.Despăgubirile civile vor reprezenta valoarea reală a pagubelor materiale produse.2. Se sancţionează cu amendă de la 10 – 150 lei sau avertisment:a) introducerea în scrisori simple şi recomandate, de bani, valori sau obiecte preţioase de orice natura; … b) introducerea în trimiterile poştale cu tarif redus, de alte trimiteri taxabile la o categorie superioară; … c) introducerea în acelaşi plic sau ambalaj, de trimiteri poştale de orice natura, purtind adrese diferite; … d) introducerea în scrisori cu valoare declarata, de comunicări scrise cu caracter de corespondenta, moneda metalică, metale preţioase lucrate sau nelucrate, bijuterii sau alte obiecte preţioase; … e) introducerea în colete poştale, de comunicări scrise cu caracter de corespondenta, moneda metalică, bilete de banca, valori la purtător. Se exceptează expeditiile de hirtie moneda sau moneda metalică, efectuate de Banca de Stat a Republicii Populare Române prin casetele sale. … Expeditorul va plati o despăgubire egala cu taxele de transport prevăzute de tariful poştal al categoriei fiecărui obiect din trimiterea respectiva.În cazul în care destinatarul va plati despăgubirea, i se va preda trimiterea poştală, expeditorul raminind obligat numai la plata amenzii.Atunci cînd expeditorul sau destinatarul, înainte de descoperirea contravenţiei, incunostiinteaza, din proprie iniţiativă, unitatea P.T.T.R., despre introducerea de bani, valori sau obiecte de orice natura, în cazul contravenţiilor prevăzute de alin. a, d şi e, sancţiunea va fi avertismentul, iar despăgubirea va reprezenta plata taxelor tarifare.3. Francarea trimiterilor cu timbre tăiate după cărţi poştale sau alte formulare cu timbru imprimat pe ele, ori cu timbre care au mai fost întrebuinţate, dacă fapta prin modul cum a fost săvîrşită nu constituie infracţiune, se sancţionează cu amendă de la 5 – 50 lei.Despăgubirea va reprezenta taxa conform tarifului poştal pentru trimiterile nefrancate sau insuficient francate.4. Colectarea, primirea, transportul şi distribuirea corespondentelor de orice fel, a banilor, a valorilor şi coletelor, efectuate în mod obişnuit de către acei care nu sînt îndreptăţiţi la acestea potrivit Decretului nr. 197 din 25 mai 1955 privind exploatarea serviciilor de posta şi telecomunicaţii, se sancţionează cu amendă de la 20 – 100 lei.Atunci cînd faptele prevăzute la alineatul precedent sînt săvîrşite în mod obişnuit, din proprie iniţiativă, de angajaţii instituţiilor, unităţilor sau organizaţiilor obşteşti, în alte situaţii decît cele prevăzute în art. 3 din Decretul nr. 197/1955, se vor sanctiona cu amendă de 20 – 150 lei.Cînd faptele prevăzute în alineatul precedent sînt săvîrşite de angajaţi în urma dispoziţiei primite din partea unităţii sau organizaţiei, aceasta se sancţionează cu amendă de la 50 – 150 lei.Prin expresia "în mod obişnuit", în sensul acestui articol, se înţelege atît repetarea în timp a activităţilor prevăzute în alin. 1, cît şi săvîrşirea mai multor asemenea activităţi deodată.În cazurile prevăzute în prezentul articol, contravenientul va fi obligat la plata unei despăgubiri egale cu taxele de transport potrivit tarifului poştal al categoriei fiecărui obiect din trimiterea respectiva.5. Modificarea ori schimbarea fără autorizaţie eliberata de unităţile Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor, a instalaţiilor telefonice, telegrafice sau de radioficare care fac parte din inventarul acestor unităţi, aflate la un abonat, sau a acelor publice, se sancţionează, dacă fapta în modul cum a fost săvîrşită nu constituie infracţiune, cu amendă de la 10 – 150 lei.Despăgubirile civile vor reprezenta valoarea cheltuielilor de refacere. În caz de adăugiri de aparataj se vor plati în plus taxele tarifare de abonament pentru adaugirea respectiva.Instalatia adaugita poate fi confiscată în folosul Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor.Atunci cînd faptele de mai sus se săvîrşesc de către o instituţie, unitate sau organizaţie obsteasca, aceasta se va sanctiona cu amendă de la 50 – 150 lei.6. Neanuntarea de către abonatul telefonic, în termen de 30 zile, a schimbării intervenite în situaţia sa referitor la încadrarea în alta categorie de serviciu telefonic decît cea contractată, se sancţionează cu amendă de la 50 – 150 lei.Despăgubirea civilă va reprezenta diferenţa de taxe între categoriile de serviciu respective pentru o perioadă de trei luni.7. Efectuarea de convorbiri telefonice interurbane, sau mesagii telegrafice în interese personale sau străine de interesele unităţii, de către instituţiile şi întreprinderile ce au închiriate de la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor circuite telefonice interurbane sau fire telegrafice, precum şi de către instituţiile şi întreprinderile ce poseda circuite telefonice interurbane şi din fire telegrafice proprii, constituie contravenţii şi atrage sancţionarea unităţii cu amendă de la 10 – 100 lei pentru fiecare contravenţie săvîrşită.Despăgubirea civilă reprezintă valoarea convorbirii efectuate conform tarifului telegrafic sau telefonic.8. Deteriorarea sau degradarea fără intenţie a instalaţiilor exterioare de telecomunicaţii, dacă fapta nu constituie infracţiune, se sancţionează cu amendă de la 25 – 150 lei.Despăgubirea civilă va reprezenta valoarea instalaţiei şi cheltuielile de refacere.9. Împiedicarea accesului publicului la posturile telefonice publice, sau afişarea unor anunţuri inexacte în legătură cu funcţionarea acestora, se sancţionează cu amendă de la 10 – 150 lei.10. Instalarea, folosirea sau păstrarea de aparataj radiofonic – radio recepţie, televiziune, difuzor radioficare, staţii şi difuzoare de amplificare, fără autorizaţie legală, personală, se sancţionează după cum urmează:a) pentru un post receptor cu galena, cu amendă de la 20 – 50 lei; … b) pentru un aparat de radio recepţie, televiziune, difuzor radioficare sau difuzor amplificare ce se foloseşte la domiciliu, în magazine şi ateliere care nu se ocupa cu vînzarea sau repararea aparatajelor radiofonice, în şcoli, internate, cluburi şi cămine culturale, sfaturi populare, spitale, sanatorii, cantine şi în orice alte locuri publice, – cu excepţia celor prevăzute la lit. "c" -, precum şi pentru posturi portabile în valize sau instalate pe mijloace de transport, cu amendă de la 20 – 100 lei; … c) pentru un aparat de radio recepţie, televiziune, difuzor radioficare sau difuzor amplificare, ce se foloseşte în cinematografe, teatre sau alte sali de spectacole, în hoteluri, restaurante şi alte localuri de consum, în magazine sau ateliere care se ocupa cu vînzarea aparatajelor radiofonice, precum şi pentru o statie de amplificare indiferent de locul unde este instalata, cu amendă de 50 – 150 lei. … Despăgubirile civile vor reprezenta valoarea reală a pagubelor materiale, stabilite pe bază de tarif, care se vor calcula de la data eliberării facturii de către unitatea vînzătoare, iar în cazul în care nu se poate prezenta aceasta dovada, ele vor fi egale cu costul abonamentului pe un an.11. Folosirea aparatajului radiofonic prevăzut la pct. 10, în alte condiţii decît cele specificate în autorizaţie, se sancţionează după cum urmează:a) neanuntarea de către abonat a schimbării domiciliului în raza altui oficiu P.T.T.R., în termen de o luna, cu amendă de la 5 – 50 lei; … b) neanuntarea schimbării categoriei sau destinaţiei aparatajului folosit, cu amendă prevăzută la lit. "a", "b" sau "c" de la pct. 10, după caz. … În cazurile prevăzute în alineatul precedent – dacă pentru categoria sau destinaţia schimbată a aparatajului este prevăzută o taxa mai mare de abonament – despăgubirile civile vor fi egale cu diferenţa de abonament între aparatajul autorizat şi cel găsit cu ocazia constatării.Aceasta diferenţa se va calcula de la data înregistrării abonamentului pentru aparatajul autorizat, în afară de cazul cînd se face dovada procurării noului aparataj cu factura eliberata de unitatea vînzătoare, situaţie în care despăgubirile civile se vor calcula de la acea data.12. Vinderea, revinderea, construirea, repararea sau transmiterea în orice mod a aparatajului radiofonic prevăzut la pct. 10, de către întreprinderile comerciale, precum şi de către constructorii sau reparatorii radio care exercită meseria în scop comercial, unei persoane care nu poseda autorizaţie radio, se sancţionează cu amendă de la 50 – 150 lei.Netinerea registrelor tip de vinzari şi reparaţii a aparatajului radiofonic de către unităţile sau persoanele menţionate în alineatul precedent, se sancţionează cu aceeaşi amenda.13. Folosirea unei instalaţii de radiocomunicatii de către o unitate sau organizaţie obsteasca pe uscat, pe o nava sau aeronava, fără a avea o autorizaţie legală de funcţionare eliberata de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, atrage sancţionarea conducătorului unităţii sau organizaţiei, respectiv a comandantului navei sau aeronavei, cu amendă 50 – 150 lei. Despăgubirile civile vor reprezenta taxa de autorizare.De asemenea se sancţionează cu amendă de la 50 – 150 lei;a) folosirea pentru manipularea de instalaţii de radiocomunicatii prevăzute în al. 1 a unor persoane care nu poseda certificat de radiotelegrafist, valabil pentru clasa cel puţin corespunzătoare categoriei statiei, eliberat de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, conform dispoziţiilor legale în vigoare; … b) ieşirea în larg a unei nave şi zborul unei aeronave fără a avea la bord instalatie de radio sau fără a avea un radiotelegrafist posesor de certificat, în cazul în care tonajul sau specificul vasului sau aparatajului impun, conform dispoziţiilor legale în vigoare, prevederea lor cu o astfel de instalatie; … c) mutarea sau modificarea instalaţiilor radio dintr-o statie de radioficatie fixa sau mobila, fără aprobarea legală prealabilă a Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor. … 14. Emiterea sau receptionarea de corespondenta cu alt caracter decît cel prevăzut în autorizaţia de funcţionare a unei staţii radioelectrice, autorizate de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, precum şi emiterea sau receptionarea corespondentei aparţinînd altor instituţii, întreprinderi sau organizaţii, atrage sancţionarea unităţii sau organizaţiei în cauza, cu amendă de la 50 – 150 lei. În acest caz despăgubirea va reprezenta valoarea taxelor tarifare neachitate.15. Folosirea sau exploatarea de instalaţii electrice de tot felul, care tulbura funcţionarea normală a instalaţiilor de telecomunicaţii şi care nu sînt utilate cu sisteme de protecţie, în termenul prevăzut de instrucţiunile corespunzătoare publicate de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, se sancţionează cu amendă de la 50 – 150 lei. Instalaţiile vor putea fi confiscate.16. Contravenţiile se constata de organele Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor delegate în mod special în acest scop.17. Procesul verbal de constatare a contravenţiei se înaintează unităţii din care face parte organul constatator al contravenţiei.Conducătorul acelei unităţi sau locţiitorul sau rezolva procesul verbal potrivit art. 20 din Decretul nr. 184/1954, republicat la 28 mai 1955.18. În cazul contravenţiilor săvîrşite de unităţile sau organizaţiile obşteşti se poate face intimpinare împotriva încheierilor de aplicare a sancţiunii şi a măsurii confiscării.Intimpinarea se rezolva de organul ierarhic superior celui care a rezolvat procesul verbal de constatare a contravenţiei.În celelalte cazuri decît cel prevăzut la alineatul precedent contravenientul poate face plîngere la tribunalul popular în circumscripţia căruia domiciliază, împotriva încheierii de aplicare a sancţiunii, a măsurii confiscării şi de stabilire a despăgubirilor pe bază de tarif.Plîngerea se introduce la organul care a rezolvat procesul verbal de constatare a contravenţiei sau direct la instanţa, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii şi suspenda executarea acesteia.19. Executarea despăgubirilor se face de organele Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor conform Decretului nr. 216/1949 şi a Decretului nr. 344/1952.20. Dispoziţiile prezentelor instrucţiuni se completează cu prevederile Decretului nr. 184/1954, astfel cum acest decret a fost republicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 28 mai 1955. –––-