privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
+
Articolul 1Constituie contravenţie silvică următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sînt considerate infracţiuni:a) taierea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi ori lastari, cu sau fără ridicarea acestora, din păduri sau de pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră aparţinînd unităţilor socialiste; … b) taierea ori însuşirea, fără drept, de arbori pentru "pomi de iarna" – brad şi molid – sau "arbori de ornament", din păduri sau de pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră aparţinînd unităţilor socialiste, ori vînzarea sau transportul acestora, fără acte legale; … c) însuşirea din păduri sau alte terenuri cu vegetaţie forestieră aparţinînd unităţilor socialiste, de arbori darimati de fenomene naturale, sau de arbori, puieţi ori lastari care au fost taiati ori scoşi din rădăcini, fără drept, de altă persoană; … d) distrugerea sau degradarea arborilor, puietilor, lastarilor ori a seminţelor din culturi sau din regenerari naturale din păduri sau de pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră aparţinînd unităţilor socialiste; … e) vătămarea arborilor, puietilor ori lastarilor, prin pasunare în zone sau păduri în care pasunatul este interzis; … f) pasunatul fără autorizaţie ori contrar prevederilor autorizaţiei de pasunare, în cuprinsul pădurilor sau terenurilor din fondul forestier; … g) deteriorarea amenajărilor silvice, piscicole din apele de munte sau vinatoresti, a imprejmuirilor, barierelor sau altor lucrări asemănătoare, aflate în păduri sau pe terenuri din fondul forestier; … h) deteriorarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate sau de corectare a torenţilor, executate în perimetre de ameliorare din fondul forestier sau în alte asemenea perimetre care se afla în grija organelor silvice ori nerespectarea restrictiilor de folosinţă impuse pe suprafeţele cuprinse în aceste perimetre; … i) deteriorarea, ştergerea sau ridicarea semnelor de hotar, geodezice sau topografice, a tablitelor de avertizare sau a indicatoarelor, aflate în păduri sau pe alte terenuri din fondul forestier; … j) transportul de material lemnos, de la locul de tăiere sau depozitare, neînsoţit de actele tip de provenienţă sau refuzul conducătorului autovehiculului sau vehiculului cu tracţiune animala încărcat cu asemenea materiale de a le transporta la locul indicat de personalul silvic ori refuzul conducătorului mijlocului de transport încărcat cu material lemnos de a opri la semnalul făcut de personalul silvic sau de a prezenta, la cererea acestuia, actele de provenienţă; … k) amplasarea, fără aprobarea organelor competente, în interiorul pădurilor ori în apropierea acestora, a unor instalaţii industriale sau a altor asemenea obiective ce pot pricinui vătămări pădurilor; … l) taierea de către deţinătorii sau posesorii terenurilor cu vegetaţie forestieră, necuprinse în amenajamente silvice, de arbori nemarcati de organele silvice; … m) scoaterea din rădăcini sau ridicarea din padure, fără aprobarea unităţii socialiste în a carei administrare sau folosinţă se afla padurea, de cioate ce nu sînt destinate regenerarii naturale a pădurii, de craci sau resturi de exploatare; … n) culegerea sau recoltarea, fără drept, din păduri sau alte terenuri din fondul forestier, de frunzare, iarba, fin, lucerna, ghinda, jir şi alte seminţe forestiere, rasina, cetina, muguri, plante medicinale, fructe de padure, ciuperci, bureti şi alte produse accesorii ale pădurii; … o) efectuarea de săpături în păduri sau pe alte terenuri din fondul forestier, pentru a scoate piatra, pietriş, nisip, pămînt, brazde de iarba sau altele asemenea, fără aprobarea prealabilă a unităţii socialiste în a carei administrare sau folosinţă se afla pădurile sau terenurile, ori aducerea şi depozitarea, în păduri sau pe terenuri din fondul forestier, de piatra, moloz, gunoaie, cadavre de animale sau reziduuri; … p) parcarea de autovehicule în păduri, grădini dendrologice, parcuri forestiere, pepiniere silvice sau alte terenuri din fondul forestier, în alte locuri decît cele marcate, precum şi circulaţia vehiculelor sau trecerea cu animale în afară drumurilor permise pentru circulaţie ori în părţile de padure expuse incendiilor pe vreme de seceta şi marcate ca atare; … q) aruncarea de tigari, chibrituri sau alte obiecte aprinse, în păduri sau pe terenuri aflate în cuprinsul acestora, chiar dacă nu s-a pricinuit un incendiu, ori facerea focurilor în păduri în alte locuri decît cele special amenajate şi marcate; … r) exploatarea de parchete, cupoane sau loturi de arbori înaintea termenului prevăzut în autorizaţia de exploatare ori după expirarea acestuia sau în epocile în care exploatarea este interzisă prin normele legale, ori dotarea în producţie, în anul în curs, de masa lemnoasă din parchetele destinate potrivit planului de stat pe anii următori; … s) taierea de arbori nemarcati sau vătămarea arborilor nemarcati din parchetele aflate în curs de exploatare; nu constituie contravenţie vătămarea ce nu a putut fi evitata în aplicarea normelor de protecţie a muncii, dacă în locul arborilor vătămaţi şi în imediata lor apropiere au fost lasati arbori corespunzatori din cei destinaţi exploatării, marcati ca atare de organele silvice; … s,) deteriorarea cioatelor destinate regenerarii sau lăsarea, în parchetul ce se exploatează, de cioate cu înălţimea masurata în partea din amonte, care depăşeşte o treime din diametrul secţiunii cioatei, sau cioate avînd diametrul secţiunii mai mare de 45 centimetri, cu înălţimea ce depăşeşte 15 centimetri;t) lăsarea în parchet, la expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de exploatare, de arbori netaiati din cei destinaţi exploatării, de arbori taiati şi material fasonat valorificabili ori lăsarea de material lemnos pe vai sau de-a lungul instalaţiilor de scos şi transport; … t,) nestringerea sau necuratirea resturilor de la exploatare, în parchetele atribuite spre exploatare, în termenele şi condiţiile prevăzute de normele legale;u) necojirea la exploatare a rasinoaselor, conform normelor legale, a fusului arborilor, inclusiv a iescarilor şi muscarilor, pînă la grosimea de 3 centimetri, precum şi a cioatelor şi radacinilor proeminente de la suprafaţa solului; … v) ştergerea marcilor sau a numerelor de pe arbori ori cioate; … w) amplasarea în păduri a unor construcţii, drumuri de scoatere sau instalaţii pasagere, necesare exploatării parchetelor ori a bocselor de mangalizare fără avizul organelor silvice sau în alte locuri decît cele prevăzute în avizul acestora; … x) vînzarea, fără forme legale, de material lemnos cumpărat pentru trebuinţele proprii; … y) primirea spre prelucrare, în instalaţii de prelucrat busteni, altele decît cele aparţinînd unităţilor cooperatiste agricole, de material lemnos, fără acte de provenienţă legală. … +
Articolul 2Contravenţiile prevăzute la art. 1 se sancţionează după cum urmează:– cu amendă de la 80 la 300 lei, în cazurile prevăzute la lit. p);– cu amendă de la 200 la 500 lei, în cazurile prevăzute la lit. q);– cu amendă de la 200 la 800 lei, în cazurile prevăzute la lit. d), e), f), g), i, l), m), n) şi o);– cu amendă de la 300 la 1.000 lei, în cazurile prevăzute la lit. a), c), r) s), s,), t), t,), u), v), w) şi x);– cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei, în cazurile prevăzute la lit. b) şi y);– cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei, în cazurile prevăzute la lit. j), cînd transportul se face cu mijloace auto, şi cu amendă de la 500 la 2.000 lei, cînd transportul se face cu alte mijloace. Pentru contravenţia constind în transportul materialului lemnos de la locul de tăiere sau depozitare neînsoţit de actele tip de provenienţă, sancţiunea se aplică atît conducătorului autovehiculului sau vehiculului cu tracţiune animala, cît şi beneficiarului transportului. +
Articolul 3În cazul în care contravenţiile prevăzute în art. 1 lit. a), b), c), f), i), m), n), o), v), şi x) sînt săvîrşite de personalul silvic, precum şi în cazul în care contravenţiile prevăzute în art. 1 lit. d), e), g), h), j), p), r), s), s,), t), t,), u), v), w) şi y) sînt săvîrşite de salariaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, minimul şi maximul amenzilor stabilite pentru aceste contravenţii se dublează. +
Articolul 4Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o, p), q), x) şi y) se constata de padurarii, brigadierii, tehnicienii şi inginerii de la ocoalele silvice, de tehnicienii şi inginerii de la inspectoratele silvice şi din Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii – Direcţia generală a silviculturii, de primării localităţilor pe teritoriul cărora s-au savirsit contravenţiile, precum şi de ofiţeri şi subofiteri de militie.Contravenţiile prevăzute în alineatul precedent, săvîrşite în păduri, pe terenuri din fondul forestier sau pe terenuri cu vegetaţie forestieră, deţinute de alte unităţi socialiste decît cele silvice, se constata şi de către personalul de paza al acestor păduri sau terenuri.Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. r), s), s,), t), t,), u), v) şi w) se constata de padurarii, brigadierii, tehnicienii şi inginerii de la ocoalele silvice, de tehnicienii şi inginerii de la inspectoratele silvice şi din Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii – Direcţia generală a silviculturii, precum şi de primării localităţilor pe teritoriul cărora s-au savirsit contravenţiile.În cazurile prevăzute la art. 1 lit. j), x) şi y) contravenţiile se constata şi de către tehnicienii şi inginerii de la unităţile de exploatare sau de prelucrare a lemnului ale Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii, precum şi de tehnicienii şi inginerii din minister, împuterniciţi în acest scop. +
Articolul 5Aplicarea sancţiunii se face după cum urmează:a) în cazul contravenţiilor constatate de tehnicienii şi inginerii din Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii, de la unităţile de exploatare sau de prelucrare a lemnului, inspectoratele silvice şi ocoalele silvice, sancţiunea se aplică de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare, iar originalul acestuia se trimite ocolului silvic în raza căruia s-a savirsit contravenţia, în vederea punerii în executare a sancţiunii; … b) în celelalte cazuri sancţiunea se aplică prin rezoluţie pe procesul-verbal, de către şeful ocolului silvic în raza căruia s-a savirsit contravenţia. Agenţii constatatori vor trimite de îndată procesele-verbale de constatare a contravenţiilor organului competent să aplice sancţiunea. … +
Articolul 6Sînt supuse confiscării lucrurile produse prin contravenţie, lucrurile care au servit la săvîrşirea contravenţiei, dacă sînt ale contravenientului, ori lucrurile dobîndite prin săvîrşirea contravenţiei, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate. +
Articolul 7Pentru evaluarea pagubelor pricinuite prin săvîrşirea contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. a), b), d) şi e), se aplică tarifele aprobate prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1396/1962 privind modul de stabilire a valorii pagubelor cauzate avutului obştesc, pentru arborii pe picior şi puieţi. +
Articolul 8Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.Plîngerea se depune la organul din care face parte agentul constatator. +
Articolul 9În cazul contravenţiilor pentru care se prevăd amenzi mai mari de 1.000 lei sau dacă despăgubirea stabilită pe bază de tarif ori valoarea lucrurilor confiscate depăşeşte 1.000 lei, plîngerea se soluţionează de judecătoria în a carei raza teritorială a fost săvîrşită contravenţia. +
Articolul 10În celelalte cazuri plîngerea se soluţionează după cum urmează:a) de conducătorul organului din care face parte agentul constatator sau de către alt angajat ierarhic superior agentului constatator, împuternicit de conducătorul acestui organ, în cazurile prevăzute de art. 5 lit. a). Dacă contravenţia a fost constatată de conducătorul organului, plîngerea se soluţionează de conducătorul organului ierarhic superior. … b) de directorul inspectoratului silvic în cadrul căruia funcţionează ocolul silvic respectiv, în cazurile prevăzute la art. 5 lit. b); … c) de comitetul executiv al consiliului popular, în cazurile în care contravenţia a fost constatată de primar. … +
Articolul 11În măsura în care prezenta hotărîre nu dispune, contravenţiilor prevăzute la art. 1 le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. +
Articolul 12Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri se abroga Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2499/1969 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.––––––