Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 343 din 12 decembrie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 370/1994 privind introducerea experimentala a unui nou sistem de acordare a asistenţei medicale şi de alocare a resurselor în acest domeniu
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 370/1994 privind introducerea experimentala a unui nou sistem de acordare a asistenţei medicale şi de alocare a resurselor în acest domeniu se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se completează cu doua alineate, care vor avea următorul cuprins: "(3) În primele 6 luni de experimentare, la calculul numărului de puncte cuvenite medicului în raport cu numărul şi cu structura pe virste a pacientilor se iau în considerare persoanele înscrise pe lista medicului din ultima zi a fiecărei luni. (4) În acelaşi mod prevăzut la alin. (3) se va proceda şi în cazul medicilor care îşi încep activitatea la cabinetul medical respectiv. Pacientii preluati de la alţi medici vor fi luati în considerare numai în cazul în care au fost radiati de pe listele medicilor pe care au fost înscrişi." … 2. Articolul 6 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 6. – Numărul total de puncte rezultat potrivit art. 2 se majorează, în raport cu gradul profesional obţinut de medicul de medicina generală, cu 10%, dacă a obţinut gradul de medic specialist şi cu 20%, dacă a obţinut gradul de medic primar". 3. Articolul 7 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 7. – Fondul total alocat pentru asistenţa medicală primara în cele opt judeţe cuprinse în experimentare se stabileşte de către Ministerul Sănătăţii cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor, şi se utilizează pentru calculul valorii unui punct pentru judeţele respective, respectiv pentru plata drepturilor cuvenite medicilor cuprinşi în experimentare, pe baza statelor de funcţii aprobate acestor judeţe, potrivit legii. La elaborarea statelor de funcţii se va avea în vedere ca numărul de pacienti ce revin unui medic să fie de cel puţin 1.500, iar numărul de medici să se încadreze în numărul mediu total de posturi finanţate de la bugetul de stat." 4. Articolul 8 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 8. – Suma cuvenită lunar fiecărui medic cuprins în experimentare se determina pe baza numărului de puncte rezultat în raport cu numărul şi cu structura pe virste a pacientilor, corectată în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea şi, respectiv, gradul profesional al medicului, precum şi a numărului de puncte cuvenit lunar pentru serviciile medicale realizate. La sfârşitul trimestrului se va face regularizarea drepturilor cuvenite, luindu-se în considerare şi activităţile sanitare realizate." 5. După articolul 8 se introduc articolele 9, 10 şi 11, care vor avea următorul cuprins: "Art. 9. – Medicii cărora li s-a redus numărul de puncte, ca urmare a depăşirii limitelor prevăzute la art. 2 alin. (1), pot beneficia de o anulare cu 25% a reducerii, dacă se angajează să asigure condiţii pentru desfăşurarea practicii medicale tinerilor medici, pe perioada cît funcţionează ca medici debutanti la pacientii înscrişi pe listele lor. Ţinerii absolvenţi vor fi plătiţi în perioada respectiva de către direcţiile sanitare judeţene cu salariul de baza prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările ulterioare, pentru medic debutant. Art. 10. – (1) În localităţile în care pacientii posibil de înscris pe lista unui medic se situeaza în medie sub 1.000, o parte dintre medici vor fi redistribuiti la alte cabinete medicale pe baza metodologiei stabilite de Ministerul Sănătăţii. (2) În mod excepţional, pe o perioadă de 3 luni de la data începerii experimentului, perioada în care se va realiza, în mod efectiv, redistribuirea de către Ministerul Sănătăţii, medicii care se încadrează în prevederile alin. (1) şi care vor realiza până la data redistribuirii un venit mai mic de 75% din salariul calculat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 281/1993 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994, vor primi şi diferenţa până la 75% din salariul respectiv. … (3) Sumele acordate, potrivit prevederilor alin. (2), ca diferenţa se vor deduce din fondul total de salarii determinat potrivit art. 7, ce se va lua în calcul la sfârşitul trimestrului pentru stabilirea finala a valorii unui punct pe baza căreia se va face regularizarea drepturilor cuvenite medicilor pentru trimestrul expirat. … Art. 11. – În cazul medicilor care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate, cu un număr mic de locuitori şi la care Ministerul Sănătăţii a stabilit ca necesar menţinerea unui post de medic, numărul de puncte poate fi majorat cu până la 100% de către Ministerul Sănătăţii, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor." +
Articolul 2Hotărârea Guvernului nr. 370/1994 privind introducerea experimentala a unui nou sistem de acordare a asistenţei medicale şi de alocare a resurselor în acest domeniu, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României. PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:––––––Ministrul sănătăţii,Iulian MincuMinistru de stat,ministrul muncii şi protecţiei sociale,Dan Mircea PopescuMinistru de stat,ministrul finanţelor,Florin Georgescu––––––––