privind înfiinţarea Societăţii comerciale "Solaris" – S.A.
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Se înfiinţează Societatea comercială "Solaris" – S.A., persoana juridică, cu sediul în Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu nr. 27, sector 1, cu un capital social în valoare de 6.713 mii lei stabilit pe baza bilanţului la data de 30.06.1990 prin preluarea activului şi pasivului de la Întreprinderea de turism, alimentaţie publică şi servicii – Solaris.Capitalul social are următoarea structura:– fonduri fixe la valoarea de 6.621 mii lei;– fonduri circulante la valoarea de 92 mii lei.Valoarea capitalului societăţii va fi corectată după finalizarea acţiunii de reevaluare a patrimoniului, dar nu mai tirziu de 15.02.1991. +
Articolul 2Societatea comercială "Solaris" – S.A. are ca obiect de activitate, alimentaţia publică, turism, comercializarea de produse, prestarea de servicii şi operaţiuni de comerţ exterior. +
Articolul 3Societatea comercială "Solaris" – S.A. îşi desfăşoară activitatea şi în spaţiile aferente statiilor de cale ferată, autogări, porturi, pe navele fluviale şi maritime, în conformitate cu legislaţia română şi cu statutul societăţii din anexa. +
Articolul 4Se desfiinţează Întreprinderea de turism, alimentaţie publică şi servicii – Solaris. Personalul acesteia este preluat de Societatea comercială "Solaris" – S.A., este considerat transferat în interesul serviciului şi beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut, precum şi de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcţii cu niveluri de salarizare mai mici. +
Articolul 5Anexa face parte integrantă din prezenta hotărîre. +
Articolul 6Pe data prezentei hotărîri orice dispoziţie contrară se abroga.PRIM-MINISTRUPETRE ROMAN +
Anexa 1STATUTULSocietăţii comerciale "Solaris" – S.A. +
Capitolul 1Denumirea, forma juridică, sediul, durata +
Articolul 1Denumirea societăţiiDenumirea societăţii este Societatea comercială "Solaris" – S.A. În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile emanind de la societate, denumirea societăţii va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau initialele "S.A.", de capitalul social, şi numărul de înregistrare şi sediul societăţii. +
Articolul 2Forma juridică a societăţiiSocietatea comercială "Solaris" – S.A. este persoana juridică, avînd forma juridică de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. +
Articolul 3Sediul societăţiiSediul societăţii este în România, municipiul Bucureşti, strada Dinicu Golescu nr. 27, sectorul 1, cod 7713, oficiul poştal 12. Sediul societăţii poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale, birouri, filiale, agenţii, reprezentante în orice alta localitate de pe teritoriul României sau în alte tari în conformitate cu legile române şi prevederile prezentului statut. +
Articolul 4Durata societăţiiDurata societăţii este nelimitată, cu începere de la data înregistrării actului sau de înregistrare în Registrul comerţului. +
Capitolul 2Scopul şi obiectul de activitate al societăţii +
Articolul 5Scopul societăţii este organizarea, coordonarea activităţii de turism, alimentaţie publică, prestări servicii, agrement, comercializare de produse alimentare şi nealimentare şi realizarea de beneficii. +
Articolul 6Obiectul de activitate al societăţii este: – prestarea de servicii turistice către cetăţenii români şi străini prin organizarea de excursii interne şi externe cu prioritate pentru salariaţii CFR;– prestaţii hoteliere, cu prioritate pentru salariaţii CFR;– alimentaţie publică;– efectuarea de schimb valutar;– vinzari de mărfuri pe valuta prin recepţia hotelului şi în spaţii special amenajate;– prestări de servicii pe valuta;– import de mărfuri şi utilaje;– transport turistic şi de marfa;– producţie industriala anexa activităţilor menţionate anterior (laboratoare patiserie, carmangerie etc.);– efectuarea de alte activităţi legale profitabile societăţii. +
Capitolul 3Capitalul social, acţiunile +
Articolul 7Capitalul socialCapitalul social iniţial al Societăţii comerciale "Solaris" – S.A. este în valoare de 6.713 mii lei împărţit în 1.343 acţiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, subscrise în întregime de acţionari.Capitalul social iniţial, împărţit în acţiuni nominative cu valoare nominală de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român în calitate de acţionar unic şi vărsat în întregime la data constituirii societăţii. +
Articolul 8AcţiunileAcţiunile societăţii vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii şi semnatura a doi administratori.Societatea va tine evidenta acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie; registrul se păstrează la sediul societăţii sub îngrijirea consiliului de administraţie. +
Articolul 9Reducerea sau mărirea capitalului socialCapitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege. +
Articolul 10Drepturi şi obligaţii decurgind din acţiuniFiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea dividendelor potrivit legii.Deţinerea acţiunii implica adeziunea de drept la statutul societăţii.Drepturile şi obligaţiile decurgind din deţinerea de acţiuni urmează de drept acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.Obligaţiile societăţii sînt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limita valorii acţiunilor ce le deţin. Patrimoniul societăţii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra părţii din beneficiul societăţii ce i se va repartiza de către adunarea generală a acţionarilor sau a cotei-părţi venite acestuia la lichidarea societăţii, efectuată în condiţiile prezentului statut. +
Articolul 11Cesiunea acţiunilorAcţiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaşte pentru fiecare acţiune decît un singur proprietar.Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau terţi se face în condiţiile şi cu procedura prevăzută de lege. +
Articolul 12Pierderea acţiunilorÎn cazul pierderii uneia sau mai multor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie al societăţii şi să facă public pierderea prin presa. După scurgerea unui termen de 6 luni de la publicarea pierderii va putea obţine un duplicat al acţiunii. +
Capitolul 4Adunarea generală a acţionarilor +
Articolul 13AtribuţiiAdunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii, care decide asupra activităţii acesteia şi asigura politica ei economică şi comercială.Adunările generale ale acţionarilor sînt ordinare şi extraordinare şi au următoarele atribuţii principale:a) aproba structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie; … b) aleg membrii consiliului de administraţie şi ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanţi, le stabilesc remunerarea, îi descarca de activitate şi îi revoca; … c) aleg directorul (directorul general) şi adjunctii acestuia, le stabilesc remunerarea, îi descarca de activitate şi îi revoca; directorul (directorul general) şi adjunctii acestuia pot fi numiţi şi dintre membrii consiliului de administraţie; … d) stabilesc competentele şi răspunderile consiliului de administraţie şi comisiei de cenzori; … e) stabilesc nivelul de salarizare al personalului angajat la societate, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege; … f) aproba şi modifica programele de activitate şi bugetul societăţii; … g) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare şi la acordarea de garanţii; … h) examinează, aproba sau modifica bilanţul şi contul de profit şi pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori sau ale expertului de gestiune, după caz, aproba repartizarea beneficiilor între acţionari; … i) hotărăsc cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de sucursale, filiale birouri, agenţii, reprezentante; … j) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi la cesiunea acţiunilor; … k) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea formei juridice a societăţii; … l) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea şi lichidarea societăţii; … m) hotărăsc cu privire la executarea de reparaţii capitale şi realizarea de investiţii noi; … n) hotărăsc cu privire la actionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, directorului, adjunctilor acestora şi a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societăţii; … o) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea. … Hotărîrile în problemele prevăzute la lit. k) şi l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societăţii în perioada în care statul este acţionar unic.Atribuţiile adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor se diferentiaza potrivit legii. +
Articolul 14Convocarea adunării generale a acţionarilorAdunarea generală a acţionarilor se convoacă de preşedintele consiliului de administraţie sau de unul dintre vicepreşedinţi desemnat de preşedinte. Adunarea generală ordinară are loc o dată pe an, la doua luni de la încheierea exerciţiului economic financiar pentru examinarea bilanţului şi a contului de beneficii şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi bugetului pe anul în curs.Adunările generale extraordinare se convoacă, la cererea acţionarilor, reprezentind cel puţin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum şi în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepţia primilor doi ani de la înfiinţarea societăţii.Convocarea adunării generale a acţionarilor va fi facuta cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial şi într-unul din ziarele de larga circulaţie din Bucureşti.Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care vor fi obiectul dezbaterilor adunărilor.Cînd, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte în sediul societăţii sau în alt loc, din aceeaşi localitate. +
Articolul 15Organizarea adunării generale a acţionarilorAdunarea generală ordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.Adunarea generală extraordinară este constituită valabil şi poate lua hotărîri dacă, la prima convocare, actionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţin jumătate din capitalul social.Adunarea generală a acţionarilor este prezidata de preşedintele consiliului de administraţie, iar în lipsa acestuia de către unul din vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte.Preşedintele consiliului de administraţie desemnează, dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezenta a acţionarilor şi sa întocmească procesul-verbal al adunării.Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit. La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunării generale a acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societăţii, pot fi invitaţi şi reprezentanţii sindicatelor existente în societate. +
Articolul 16Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilorHotărîrile adunărilor se iau prin vot deschis.Actionarii votează, de regula prin ridicarea de mîini. La propunerea persoanei care prezidează şedinţa, sau a unui grup de acţionari prezenţi sau reprezentaţi, ce deţin cel puţin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea şi pentru luarea hotărîrilor referitoare la răspunderea administratorilor.Hotărîrile adunării generale sînt obligatorii chiar pentru actionarii absenţi sau nereprezentati. +
Articolul 17În perioada în care statul este acţionar unic atribuţiile adunării generale a acţionarilor, vor fi exercitate de consiliul imputernicitilor statului, alcătuit şi numit potrivit legii. Consiliul imputernicitilor statului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul societăţii. Consiliul imputernicitilor statului se va desfiinta de drept la data la care se va tine şedinţa de constituire a adunării generale a acţionarilor. +
Capitolul 5Consiliul de administraţie +
Articolul 18OrganizareSocietatea pe acţiuni este administrată de un consiliul de administraţie format din 11 persoane alese de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleşi pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acţionari. Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acţionari în aceeaşi proporţie cu cota lor de participare la capital. Cînd se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor, alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acţionarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de acelaşi acţionar care a desemnat pe predecesorul sau. Durata pentru care este ales administratorul pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas pînă la expirarea mandatului predecesorului sau.Pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, consiliul de administraţie al societăţii comerciale va fi numit de consiliul imputernicitilor statului cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului. Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte. La prima şedinţa consiliul de administraţie va alege dintre membrii săi un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul societăţii ori de cîte ori este necesar la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreşedinţi desemnat de preşedinte. Preşedintele numeşte un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia. Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puţin jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie şi deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilită pe baza proiectului comunicat de preşedinte cu cel puţin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei care se înscrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar. Consiliul de administraţie poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate şi poate recurge la experţi pentru studierea anumitor probleme. În relaţiile cu terţii, societatea este reprezentată de către preşedintele consiliului de administraţie, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acţionarilor sau în lipsa lui, de către unul din administratori desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează faţă de terţi. Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societăţii în interesul acesteia în limita drepturilor care li se conferă.Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţia acţionarilor şi comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societăţii.Preşedintele, vicepreşedinţii şi ceilalţi membrii ai consiliului de administraţie şi directorii răspund individual sau solidar, după caz, faţă de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea societăţii. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor. +
Articolul 19Atribuţiile consiliului de administraţieConsiliul de administraţie are în principal următoarele atribuţii:a) angajează şi concediază personalul şi stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia; … b) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii pe compartimente; … c) aproba operaţiunile de încasări şi plati potrivit competentelor acordate; … d) aproba operaţiunile de cumpărare şi vînzare de bunuri (cu excepţia mijloacelor fixe) potrivit competentelor acordate; … e) aproba încheierea sau realizarea altor contracte potrivit competentelor acordate; … f) stabileşte tactica şi strategia de marketing, de cercetare şi dezvoltare, de asigurare a calităţii, de protecţia mediului; … g) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului economic-financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul şi contul de profit şi pierderi, pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societăţii, pe anul în curs; … h) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor sau care privesc conducerea curenta a activităţii societăţii. … +
Capitolul 6 +
Articolul 20Comitetul de direcţieConsiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie, compus din membrii aleşi de consiliul de administraţie, fixindu-le în acelaşi timp şi salariile potrivit legii.Preşedintele îndeplineşte şi funcţia de director în care calitate conduce şi comitetul de direcţie, asigurind conducerea curenta a societăţii, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administraţie în limitele activităţii societăţii.Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritate absolută a voturilor membrilor săi.Comitetul de direcţie este obligat sa comunice la fiecare şedinţa a consiliului de administraţie registrul sau de deliberări. În comitetul de direcţie votul nu poate fi dat prin delegaţie. +
Articolul 21Comisia de cenzoriGestiunea societăţii este controlată de acţionari şi de comisia de cenzori, aleşi de adunarea generală a acţionarilor formată din trei membri, care trebuie să fie asociaţi, cu excepţia experţilor contabili. În perioada în care statul este acţionar unic, cenzorii sînt reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.Adunarea generală alege de asemenea, cenzori supleanţi care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.Pentru a putea exercita dreptul de control, acţionarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societăţii, situaţia patrimoniului, a beneficiilor şi a pierderilor.Comisia de cenzori are următoarele atribuţii principale:– în cursul exerciţiului financiar, verifica gospodărirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate;– la încheierea exerciţiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor societăţii, a bilanţului şi a contului de beneficii şi pierderi, prezentind adunării generale a acţionarilor un raport scris;– la lichidarea societăţii, controlează operaţiunile de lichidare;– prezintă adunării generale a acţionarilor punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi obiectului societăţii.Comisia de cenzori se întruneşte la sediul societăţii şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale.Comisia de cenzori poate cere convocarea adunării generale extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea societăţii) sau ori de cîte ori considera necesar pentru alte situaţii.Atribuţiile şi modul de funcţionare a comisiei de cenzori, precum şi drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale. Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusa din 5 membri. +
Capitolul 7Activitatea societăţii +
Articolul 22Exerciţiul economico-financiarExerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu începe la data constituirii societăţii. +
Articolul 23Personalul societăţiiPersonalul de conducere al societăţii şi cenzorii sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administraţie sau de directorul societăţii. Nivelul salariilor pentru personalul societăţii, pe categorii de calificare şi funcţii, se stabileşte şi poate fi modificat de către adunarea generală a acţionarilor, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege.Plata salariilor, impozitelor pe acestea şi a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii. +
Articolul 24Amortizarea fondurilor La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:– amortizarea se stabileşte prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziţie a fondurilor fixe şi se include, după caz, în preţul de cost al producţiei, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulaţie şi se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe şi alte nevoi ale societăţii;– prin valoarea de achiziţie a fondurilor fixe se înţelege suma cheltuielilor de cumpărare şi a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcţiune a fiecărui fond fix;– amortizarea se calculează de la data punerii în funcţiune a fondurilor fixe. +
Articolul 25Reparaţii capitale şi investiţii noiLucrările de reparaţii capitale şi de investiţii noi se vor executa pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor. Fondurile necesare se asigura prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în preţul de cost al producţiei, al prestărilor de servicii, sau în cheltuielile de circulaţie în anul în care au fost executate sau eşalonat pe mai mulţi ani. +
Articolul 26Evidenta contabila şi bilanţul contabilSocietatea va tine evidenţa contabilă în lei şi va întocmi anual bilanţul şi contul de profit şi pierderi, avînd în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor. Bilanţul contabil anual şi contul de profit şi pierderi se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. +
Articolul 27Calculul şi repartizarea beneficiilorBeneficiul societăţii se stabileşte pe baza bilanţului aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Beneficiul impozabil se stabileşte ca diferenţa între suma totală a veniturilor încasate şi suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezerva care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului obţinut din bilanţul anual (constituirea lui efectuindu-se pînă se va atinge minimum a 5-a parte din capitalul social), precum şi alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.Din beneficiul prevăzut în bilanţ se scade impozitul legal, rezultind profitul cuvenit acţionarilor care se repartizează între aceştia proporţional cu aportul la capitalul social, precum şi pentru alte nevoi ale societăţii. Plata beneficiului cuvenită acţionarilor se face de societate în condiţiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanţului de către adunarea generală a acţionarilor.În cazul înregistrării de pierderi, părţile se obliga sa analizeze cauzele şi ia măsuri de recuperare.Suportarea pierderilor de către acţionari se va face proporţional cu aportul la capital şi în limita capitalului subscris. +
Articolul 28Registrele societăţiiSocietatea tine registrele prevăzute de lege. +
Capitolul 9Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii +
Articolul 29Modificarea formei juridiceSocietatea va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor.În perioada în care statul este unic acţionar transformarea formei juridice a societăţii se va putea face prin hotărîrea guvernului. Noua societate va îndeplini formalităţile legale de înregistrare şi publicitate cerute la înfiinţarea societăţilor. +
Articolul 30Dizolvarea societăţiiUrmătoarele situaţii duc la dizolvarea societăţii:– imposibilitatea realizării obiectului social;– hotărîrea adunării generale;– faliment;– pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;– numărul de acţionari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;– la cererea oricărui acţionar, dacă împrejurările de forta majoră şi consecinţele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acţionarilor constata ca funcţionarea societăţii nu mai este posibila;– în orice alte situaţii, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, luate în unanimitate.Dizolvarea societăţii comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial. +
Articolul 31Lichidarea societăţiiÎn caz de dizolvare, societatea va fi lichidată. Lichidarea societăţii şi repartiţia patrimoniului se fac în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege. +
Articolul 32LitigiiLitigiile societăţii cu persoane fizice sau juridice române sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România.Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate şi persoanele juridice române pot fi soluţionate şi prin arbitraj potrivit legii. +
Articolul 33Societatea comercială "Solaris" – S.A. se va asocia cu Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române conform prevederilor art. 1 alin. 3 şi urm. din Legea nr. 15/1990, pentru realizarea în comun a unor activităţi de comercializare, iar salariaţii căilor ferate vor beneficia de următoarele facilităţi;– în toate restaurantele din garile din ţara vor fi scutite de remiza la nota de plată.Totodată, Societatea comercială "Solaris" – S.A. va colabora permanent cu Societatea naţionala a căilor ferate, care are statut de regie autonomă, privind spaţiile comerciale existente în gări. +
Capitolul 10Dispoziţii finale +
Articolul 34Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.–––––––-