privind aprobarea intrării, stationarii şi trecerii unor unităţi şi subunitati militare din armatele altor state pe teritoriul României, cu efective şi tehnica militară
Având în vedere solicitarea Preşedintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru a aproba intrarea, staţionarea şi trecerea unor unităţi şi subunitati militare din armatele altor state pe teritoriul României, cu efective şi tehnica militară, pe durata determinata, pentru aplicaţii, exercitii şi activităţi de pregătire în comun, cu unităţi şi subunitati ale Armatei României, pe teritoriul naţional, în perioada iunie-decembrie 1997,în temeiul art. 117 alin. (5) din Constituţia României, al art. 5 alin. (3) din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994 şi al art. 1 pct. 27 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,Parlamentul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă intrarea, staţionarea şi trecerea pe teritoriul României a unor unităţi şi subunitati militare din armatele altor state, cu efective şi tehnica militară, pentru participarea la aplicaţii sau exercitii NATO şi la aplicaţii sau exercitii în spiritul Parteneriatului pentru Pace, precum şi la activităţi de pregătire militară în comun, în plan bilateral, după cum urmează:a) în perioada 2 – 15 iunie 1997, în zona Braşov, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Bulgaria, la specificul subunitatilor de cercetare, de valoare pluton; … b) în perioada 18 – 29 iunie 1997, în zona Brăila, pregătire militară comuna cu subunitati din Ucraina, la specificul subunitatilor de cercetare, de valoare pluton; … c) în perioada 16 – 29 iunie 1997, în zona Buzau, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Ungara, la specificul subunitatilor de cercetare, de valoare pluton; … d) în luna iunie 1997, în zona Boteni, pregătire militară cu subunitati din Republica Franceza, la specificul subunitatilor de parasutisti, cu o companie şi un avion de transport; … e) în trimestrul II 1997, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Ungara, la specificul subunitatilor de artilerie, cu un pluton, şi al subunitatilor de protecţie NBC, cu un pluton; … f) în perioada 23 – 26 iulie 1997, în Portul Brăila şi pe Dunarea interioară, în sectorul Galaţi – Hîrşova, exerciţiul fluvial în spiritul Parteneriatului pentru Pace lt; lt;DUNAREA 97 gt; gt; cu nave din Ucraina, Republica Bulgaria, Federaţia Rusa, Republica Ungara, Austria, Republica Federala Germania şi Republica Slovaca, axat pe navigaţia în convoi pe fluviu şi pe protecţia transporturilor de ajutoare umanitare; aplicarea măsurilor specifice embargoului pe fluviu; operaţiuni antimina pe fluviu; acordarea ajutorului navelor avariate şi remorcaj pe fluviu; … g) în trimestrul III 1997, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Federala Germania, la specificul subunitatilor de apărare antiaeriana, de valoare pluton; … h) în trimestrul III 1997, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Franceza, la specificul subunitatilor de geniu, de valoare pluton; … i) în perioada 28 iulie – 10 august 1997, în zona Oradea, pregătire militară comuna cu subunitati din Republica Ceha, la specificul subunitatilor de cercetare, de valoare pluton; … j) în perioada iulie – august 1997, în zona Predeal, pregătire militară comuna, cu subunitati din S.U.A., la specificul subunitatilor de vinatori de munte, de valoare o grupa de forte speciale; … k) în trimestrul IV 1997, în zona Predeal, pregătire militară comuna cu subunitati din Regatul Ţărilor de Jos, la specificul subunitatilor de vinatori de munte, de valoare o companie de infanterie marina; … l) în trimestrul IV 1997, în zona Predeal, pregătire militară comuna cu subunitati din Marea Britanie, la specificul subunitatilor de vinatori de munte, de valoare o companie de infanterie marina; … m) în perioada 1 – 15 noiembrie 1997, în zona Sibiu, exerciţiul NATO/Parteneriat pentru Pace lt; lt;COOPERATIVE DETERMINATION 97 gt; gt;, de comandament cu transmisiuni, axat pe probleme de menţinere a păcii, la nivel forta multinationala, cu o componenta terestra – doua comandamente de brigada multinationala cu cîte 16 celule de răspuns la nivel batalion fiecare – şi o componenta aeriană cu celule de răspuns la nivel escadrila; participa 400 ofiţeri în echipe de stat major şi 10 – 15 autospeciale ale Comandamentului LANDSOUTH din Verona. … +
Articolul 2Pentru activităţile prevăzute la lit. d), e), g), h), j). k) şi l), prezenta hotărâre se aplică numai după înştiinţarea Parlamentului României asupra locului şi duratei de desfăşurare.Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 26 mai 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORION DIACONESCUPREŞEDINTELE SENATULUIPETRE ROMAN–––––