Informatii Document
Emitent: GUVERN
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 7 noiembrie 1992
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind achiziţionarea, reconditionarea şi valorificarea unor bunuri de folosinţă îndelungată, de uz personal şi a unor subansamble sau piese ale acestora, provenite de la unităţi economice de stat
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Unităţile de prestări servicii subordonate Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pot achizitiona de la unităţile economice de stat contra plata, bunuri de folosinţă îndelungată, obiecte de uz personal (aparate electrocasnice, aparate de radio şi televizoare, autoturisme, mobilier etc.), precum şi subansamble sau piese aflate în dotarea acestora ca mijloace fixe şi obiecte de inventar, uzate sau defecte. Achiziţionarea se efectuează în vederea reconditionarii şi valorificării către populaţie, ca atare sau ca subansamble şi piese de schimb rezultate din dezmembrari. +
Articolul 2Preţurile de achiziţie pentru bunurile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărîre se stabilesc de către conducerea unităţii achizitoare, de comun acord cu conducerea unităţii economice vînzătoare, iar cele de vînzare cu amănuntul se stabilesc de către conducerea unităţii care achiziţionează şi reconditioneaza respectivele bunuri în conformitate cu art. 4 şi 5 din Decretul nr. 332/1977. +
Articolul 3La piesele de schimb şi subansamblele care pot fi folosite ca atare sau necesita prelucrari simple, preţurile de achiziţie vor fi de cel mult 80% din preţurile acestora în stare noua, iar la cele ce necesita reconditionari, vor fi de cel mult 40% din preţurile acestora în stare noua, potrivit prevederilor art. 1. din Decretul nr. 249/1981. +
Articolul 4Sumele încasate de unităţile economice de stat, reprezentind contravaloarea bunurilor achiziţionate de unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti, potrivit prezentei hotărîri, se diminuează cu cheltuielile efectuate pentru transportul de la unitatea vînzătoare la unitatea achizitoare.PRIM-MINISTRUPETRE ROMAN–––––-