HOTĂRÎRE Nr. 5 din 10 septembrie 1996

Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorIoan Deleanu – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVirgil Firuleasa – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, după cum urmează:– nr. 80 din 7 septembrie 1996, a domnului Marsu Gheorghe;– nr. 84 din 7 septembrie 1996, a domnului Somacescu Iulian.Contestaţiile au fost înaintate Curţii Constituţionale la data de 8 septembrie 1996 şi formează obiectul dosarelor nr. 171 D/1996 şi nr. 172 D/1996.Curtea a decis soluţionarea contestaţiilor, fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiilor.În motivarea contestaţiei depuse de domnul Marsu Gheorghe, prezentată sub forma unui act xeroxat după contestaţii anterioare soluţionate de Curtea Constituţională, se susţine ca: potrivit art. 10 din Legea nr. 69/1992, domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit de mai multe ori funcţia de Preşedinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca „emanat al Revoluţiei”, în funcţia de conducător al României, exercitind toate atribuţiile unui şef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Preşedinte al României de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala; în mai 1990 a fost ales Preşedinte în urma alegerilor desfăşurate pe baza Decretului-lege nr. 92/1990; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcţia de Preşedinte al României potrivit art. 121 din Constituţie; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Preşedinte al României pentru a patra oara şi în noiembrie 1996 doreşte sa participe din nou la alegeri.În motivarea contestaţiei domnului Somacescu Iulian, se invoca, în esenta: încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 69/1992, precum şi a celor ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie; în final propune o „soluţie de compromis”, în sensul că domnul Ion Iliescu „sa îndeplinească, în continuare, funcţia preşedinţială, pentru o perioadă de încă un an şi opt luni, până la completarea duratei constituţionale de 4 ani a primului mandat”. De asemenea, domnul Somacescu Iulian invoca amplu în motivarea sa art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990, care prevede: „Parlamentul României, alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, precum şi Preşedintele României, se aleg prin vot universal, egal, direct şi secret, liber exprimat”.Deoarece contestaţiile au acelaşi obiect, şi anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legătură, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru o mai buna administrare a justiţiei, pune în discuţie conexarea dosarelor.Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 172 D/1996 la Dosarul nr. 171 D/1996, urmînd a se pronunţa asupra contestaţiilor printr-o singura hotărâre.Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, susţinând, în esenta, următoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referă la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizează pentru prima data prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul Constituţiei din 1991, de unde rezultă ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinţa, solicita respingerea contestaţiilor.CURTEA,luând în dezbatere contestaţiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa să le soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.Analizînd contestaţiile în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:Un prin motiv de contestare a înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României l-ar constitui încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 69 din 15 iulie 1992, potrivit cărora: „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României”.Astfel cum rezultă din motivarea contestaţiilor, se invoca numai încălcarea acelor prevederi ale art. 10 din Legea nr. 69/1992 care se referă la imposibilitatea aceleiaşi persoane de a candida, dacă a fost aleasă anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României.În legătură cu acest motiv, Curtea Constituţională s-a pronunţat, prin Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996, neexistand temeiuri pentru a se reveni asupra celor statuate.Prin Hotărârea nr. 1/1996 a Curţii Constituţionale s-a considerat şi, în cele din urma, s-a statuat ca invocarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 69/1992, abstractie făcând de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacă este pertinenta, nu este concludenta. Potrivit art. 81 alin. (4) din Constituţie, „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive”. Asa fiind, deşi contestaţiile se întemeiază pe încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 69/1992, întrucît ele vizează implicit şi nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, aceasta împrejurare imprima litigiului cu care a fost sesizată Curtea Constituţională trăsăturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie să se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte normative subsecvente şi inferioare lor. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, considerindu-se ca ne-am afla în prezenta unui simplu contencios electoral, având în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, ca dimensiune a statului de drept, este de la sine înţeles ca norma legală nu poate fi opusă normei constituţionale. Întrucît prevederile art. 10 din Legea nr. 69/1992 au fost adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei, aceste prevederi nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, care privesc exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinută, chiar dacă, sub aspect literal, textul ar permite-o.Art. 81 alin. (4) din Constituţie consacra, pentru prima data, instituţia mandatului presedintial, având determinări constituţionale specifice şi inedite faţă de reglementările anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobândire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilităţile şi imunităţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinătorul acestuia cu celelalte autorităţi publice, răspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia.Nici un act normativ preconstitutional nu a consacrat instituţia mandatului presedintial. Pe cale de consecinţa, mandatul presedintial nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României, anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale. Pentru desprinderea sensului autentic al dispoziţiilor art. 81 alin. (4) din Constituţie trebuie, totodată, sa nu se facă referire exclusiva la funcţia de Preşedinte al României, ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementării cuprinse la art. 81 alin. (4), adică mandatul. Cu alte cuvinte, funcţia de preşedinte nu poate fi dislocata din cuprinsul reglementării, neţinându-se seama de conceptul de mandat. Asa cum s-a precizat şi în Hotărârea nr. 1/1996 a Curţii Constituţionale, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie să se observe ca instituţia Preşedintelui României este definită între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de mandat, anterior intrării în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergătoare Constituţiei este nefondata.Un alt motiv al uneia dintre contestaţii împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, după intrarea în vigoare a Constituţiei, de la data de 8 decembrie 1991 şi până la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un alt mandat constituţional. Dar exercitarea funcţiei de preşedinte în această perioadă s-a făcut în temeiul prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi".Prevederile menţionate au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea funcţionarii autorităţilor publice existente până la constituirea celor noi, după regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfăşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecătoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autorităţile publice cu caracter electiv – Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimării conferite anterior, în urma scrutinului din 20 mai 1990, conform Decretului-lege nr. 92/1990.În consecinţa, numai prin alegerile din 1992, organizate înăuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevăzut de art. 80 alin. (2) combinat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, aceste autorităţi publice s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autorităţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autorităţi, având semnificatia unei rupturi faţă de legitimitatea lor anterioară, este, fără indoiala, consecinţa alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevăzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.Este adevărat, asa cum s-a mai arătat, ca mandatele pe care le poate exercita Preşedintele României sunt cel mult două, dar aceasta numai în condiţiile cuprinse în legea fundamentală a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridică limitării respective.În contestaţia domnului Somacescu Iulian, după câteva asa-zise "comentarii de limba română", formulându-se "temeiurile juridice ale restrictionarii candidaturii pentru cel mult două mandate", se invoca şi prevederile art. 15 alin. (1) şi cele ale art. 49 alin. (1) din Constituţie. În sensul art. 15 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai în anumite situaţii. Aceste dispoziţii constituţionale, deşi nu au o legătură nemijlocită cu problema legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, dacă, totuşi, ar fi reţinute, ele ar confirma tocmai aceasta legitimitate, prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie neputind sa li se aducă o restringere în aplicare, neprevăzută de lege.Invocarea în aceasta contestaţie a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990 semnifica o grava eroare din partea autorului contestaţiei, întrucît acele prevederi se refereau la atribuţiile votului pentru alegerea Adunării Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României, nu la mandatul acestora.În contextul motivelor aceleiaşi contestaţii sunt invocate şi prevederile Decretului-lege nr. 92/1990.Prin Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevăr funcţia de şef al statului, sub denumirea „Preşedintele României”. Reglementarea acestei instituţii se remarca însă prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, între care şi faptul că nu s-a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparând acele reglementări cu reglementările constituţionale actualmente în vigoare, având ca obiect instituţia de Preşedinte al României, rezultă ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar părea ca suntem în prezenta uneia şi aceleiaşi autorităţi, în realitate cele doua instituţii sunt esenţial diferite, prima având un caracter tranzitoriu, cealaltă în condiţii de stabilitate constituţională.Decretul-lege nr. 92/1990, deşi a fost un act cu valoare constituţională, nu a fost totuşi o constituţie. Caracterul lui tranzitoriu a fost marcat prin chiar prevederile art. 99 din cuprinsul sau: „Prezentul decret-lege se aplică până la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii”. Constituţia României, prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementărilor anterioare. De altfel, prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încât nici una dintre reglementările cuprinse în acel decret-lege nu poate fi considerată în vigoare decît artificial şi anacronic, contrar dispoziţiilor exprese şi imperative cu privire la abrogarea lui."Soluţia de compromis" pe care o oferă unul dintre contestatori, anume ca instanţa de jurisdicţie constituţională să-i permită domnului Ion Iliescu îndeplinirea funcţiei preşedinţiale încă un an şi opt luni, "până la completarea duratei constituţionale de 4 ani a primului mandat întrerupt fără demisie", nu numai ca ar fi în vădită contradictie cu întreaga reglementare în materie, sintetizata în considerentele acestei hotărâri, dar ea ar şi excede competentei exprese şi limitative a Curţii Constituţionale.În fine, considerentele de ordin moral cuprinse în una dintre contestaţii nu pot fi reţinute ca argumente juridice în faţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţa în numele legii", iar, potrivit art. 29 din regulamentul ei de organizare şi funcţionare, ea "nu statuează decît asupra problemelor de drept".Faţa de cele arătate, contestaţiile care fac obiectul judecaţii de faţa urmează să fie respinse.Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulate de domnii Marsu Gheorghe şi Somacescu Iulian.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește