Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 230 din 25 septembrie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecător Mihai Constantinescu – judecătorIoan Deleanu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVirgil Firuleasa – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depusa de domnul Vasilescu M. Gheorghe la Biroul Electoral Central, cu nr. 208 din 19 septembrie 1996.Contestaţia a fost înaintată Curţii Constituţionale şi formează obiectul Dosarului nr. 224D/1996.Curtea a decis soluţionarea contestaţiei fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii ei în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiei.În motivarea contestaţiei se arata ca domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze la funcţia de Preşedinte al României, deoarece a îndeplinit doua mandate în aceasta funcţie: primul în perioada 1990-1992 şi al doilea în perioada 1992-1996. Contestatorul mai arata că nu operează principiul neretroactivitatii Constituţiei, întrucît în ambele perioade domnul Ion Iliescu a exercitat funcţia de Preşedinte. În sprijinul afirmaţiilor sale invoca Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 18 din 7 septembrie 1992.Procurorul, având cuvintul în fond, pune concluzii de respingere a contestaţiei ca neîntemeiată, deoarece Curtea Constituţională a statuat prin Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996 ca primul mandat presedintial a fost exercitat urmare alegerilor din anul 1992, astfel încât domnul Ion Iliescu poate candida pentru un nou mandat la alegerile din 1996.CURTEA,luând în dezbatere contestaţia înaintată de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa sa o soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.Analizînd contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:Contestaţia domnului Vasilescu M. Gheorghe se întemeiază pe un singur motiv, şi anume depunerea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru un al treilea mandat. În legătură cu acest motiv, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, şi nu exista motive să se revină asupra celor statuate. Astfel s-a stabilit ca „mandatul presedintial reglementat de Constituţia României nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale” şi ca „mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu”. În consecinţa, motivul invocat în legătură cu numărul mandatelor exercitate până în prezent de domnul Ion Iliescu este neîntemeiat.În sprijinul argumentarii din contestaţiei s-a invocat şi referirea la funcţia de Preşedinte al României din Hotărârea nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, pronunţată într-un litigiu ce interesa funcţiile îndeplinite de domnul Ion Iliescu, ca preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala, nefacându-se însă distincţia necesară între aceste funcţii anterioare Constituţiei şi regimul funcţiei de Preşedinte al României, definit prin mandatul constituţional prevăzut de art. 81 alin. (4).Faţa de cele arătate, rezultă ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu. În consecinţa, contestaţia ce face obiectul judecaţii de faţa urmează să fie respinsă.Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a), ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca neîntemeiată contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulată de domnul Vasilescu M. Gheorghe.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––