Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 24 septembrie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecător Mihai Constantinescu – judecătorIoan Deleanu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVirgil Firuleasa – procurorGeorgeta Panoviciu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea candidaturii domnului Gyorgy Frunda pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depusa de domnul Rai I. Mircea la Biroul Electoral Central, cu nr. 206 din 19 septembrie 1996.Contestaţia a fost înaintată Curţii Constituţionale şi formează obiectul Dosarului nr. 222D/1996.Curtea a dispus soluţionarea contestaţiei fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii ei în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiei.În motivarea contestaţiei se arata ca domnul Gyorgy Frunda este candidatul Uniunii Democrate Maghiare din România care, "deşi asimilată ca o formaţiune politica potrivit art. 4 din legea electorală, atentează la respectarea prevederilor constituţionale din art. 1 şi art. 13"; "Uniunea Democrata Maghiara din România alături de forţele politice interne şi structurile politice externe au complotat împotriva dezvoltării social-economice din ţara, cu efecte dezastruoase în special asupra nivelului de trai şi moralităţii populaţiei; o parte dintre membrii Uniunii Democrate Maghiare din România împreună cu complicii din interior şi din exterior pun în pericol integritatea statului unitar român, mai ales după semnarea tratatului cu Ungaria". În concluzie, considera ca domnul Gyorgy Frunda "nu îndeplineşte condiţiile de moralitate necesare" şi solicita "respingerea admiterii la înscrierea pe lista candidaţilor la Preşedinţia României".Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neîntemeiată contestaţia, motivele invocate nefiind impedimente legale de neeligibilitate, ci simple consideratiuni politice.CURTEA,luând în dezbatere contestaţia înaintată de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa să soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.Analizînd contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:Motivele invocate în contestaţie nu reprezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcţia de Preşedinte al României, în sensul art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 35 alin. (2) şi art. 81 alin. (4) din Constituţie, astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Gyorgy Frunda la alegerile preşedinţiale din 3 noiembrie 1996. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe hotărâri cu prilejul alegerilor din anul 1992 şi al alegerilor din acest an, neexistand temeiuri pentru a se reveni asupra celor statuate.Prin natura lor, aceste motive exced atribuţiile Curţii Constituţionale, definite de Constituţie şi de Legea nr. 69/1992, putind fi, eventual, apreciate numai de corpul electoral cu prilejul exprimarii votului.În consecinţa, contestaţia ce face obiectul judecaţii de faţa urmează a fi respinsă.Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi pe cele ale art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca neîntemeiată contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Gyorgy Frunda la funcţia de Preşedinte al României, formulată de domnul Rai I. Mircea.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Georgeta Panoviciu –––––