privind păstrarea bunurilor sub supraveghere vamală pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de introducere în ţara
Guvernul României hotărăşte: + Articolul 1Bunurile aparţinând persoanelor fizice, precum şi cele intrate în ţara pentru persoane juridice, altele decît cele din cadrul operaţiunilor de comerţ exterior, pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile legale de vamuire la import, se păstrează sub supraveghere vamală în depozitele unităţilor vamale sau ale comisionarilor în vama, la dispoziţia titularilor, pe o perioadă de 30 de zile. + Articolul 2Bunurile intrate în ţara pentru persoanele juridice în cadrul activităţii de comerţ exterior şi pentru care exista un contract de transport internaţional, iar transportatorul, din motive justificate, nu le poate preda destinatarului sau destinatarul nu îndeplineşte condiţiile de vamuire la import, pot fi păstrate de transportator sau de comisionarii în vama pe o perioadă de cel mult 120 de zile. + Articolul 3În cazul vietatilor, al bunurilor perisabile sau al celor care nu sunt bine conservate, termenul de păstrare este de 48 de ore. + Articolul 4Autorităţile vamale nu răspund de deteriorarea, alterarea sau pierderilor cantitative din cauze naturale, produse la bunurile păstrate sub supraveghere vamală. + Articolul 5Pentru bunurile păstrate sub supraveghere vamală, autorităţile vamale emit adeverinte de reţinere care se înregistrează într-un registru special de evidenta al unităţii vamale, iar termenele de păstrare curg de la data emiterii adeverintei.După înregistrare, bunurile a căror deţinere sau circulaţie este reglementată de legi speciale se predau imediat autorităţilor competente sa aprobe deţinerea sau circulaţia lor. + Articolul 6La expirarea termenelor de păstrare prevăzute la art. 1-3, dacă titularii nu au soluţionat situaţia vamală a bunurilor, acestea se considera abandonate şi se valorifica potrivit normelor legale.În cazul în care titularii abandoneaza bunurile printr-o declaraţie scrisă, data autorităţilor vamale, condiţiile pentru a fi valorificate sunt îndeplinite din momentul depunerii declaraţiei.Bunurile al căror titular nu a putut fi stabilit, identificate de către autorităţile vamale în locuri unde se exercită controlul şi supravegherea vamală, se înscriu în evidentele unităţii vamale şi îndeplinesc condiţiile pentru a fi valorificate din momentul înregistrării.Bunurile al căror termen de valabilitate ori de garanţie expira în cadrul termenelor prevăzute la art. 1 şi 2 îndeplinesc condiţiile de valorificare în termen de 48 de ore de la data înregistrării. + Articolul 7Bunurile care îndeplinesc condiţiile de valorificare se declara bilunar organelor financiare locale, care sunt obligate să le preia în termen de 30 de zile de la data declarării.Bunurile prevăzute la art. 5 alin. 2 se valorifica de către autorităţile cărora le-au fost predate, potrivit legii. + Articolul 8Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Pe aceeaşi dată se abroga prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.107/1990, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:–––––Ministru de stat, ministrul finanţelor,Florin GeorgescuMinistrul comerţului,Dan Ioan Popescu––––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.