Parlamentul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul UNICHotărârea Parlamentului României nr. 8/1995 privind constituirea Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 15 iulie 1995, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – Comisia prevăzută la art. 1 este alcătuită din 23 de parlamentari, la actualii 11 membri ai delegaţiei Parlamentului României la Parlamentul European adaugindu-se încă 12 noi membri, în conformitate cu normele de reprezentare a partidelor politice în diferite organisme parlamentare.Componenta nominală a comisiei şi a biroului acesteia este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre."2. După articolul 2 se introduce articolul 2^1, cu următorul cuprins:"Art. 2^1. – Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană se constituie ca o comisie specială, având acelaşi statut ca şi comisiile permanente.Spaţiile, dotările tehnice, precum şi numărul de personal, necesare pentru funcţionarea comisiei, se aproba de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului."Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 17 aprilie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN + Anexa 1COMPONENTAComisiei Parlamentului României pentru Integrare EuropeanăBiroul comisiei:1. Preşedinte – Ovidiu Popescu, senator, Partidul Democrat2. Vicepreşedinte – Agatha Iliescu Nicolau, deputat, Partidul DemocraţieiSociale din România3. Vicepreşedinte – Radu Vasile, senator, Partidul Naţional TaranescCrestin Democrat4. Secretar – Ovidiu Tiberiu Musetescu, deputat, Partidul DemocraţieiSociale din România5. Secretar – Petru Ioan, deputat, Partidul Unităţii NaţionaleRomâne.Membri:6. Petru Romul Vonica – senator, Partidul Democraţiei Sociale din România7. Gabriel Ţepelea – deputat, Partidul Naţional Taranesc CrestinDemocrat8. Bogdan Bujor Teodoriu – deputat, Partidul Democrat9. Teodor Ardelean – senator, Partidul Unităţii Naţionale Române10. Ladislau Borbely – deputat, Uniunea Democrata Maghiara din România11. Sergiu Cunescu – deputat, Partidul Social Democrat Roman12. Nicolae Manolescu – senator, Partidul Aliantei Civice13. Ioan Lupu – senator, Partidul Democraţiei Sociale din România14. Radu Baltazar – senator independent15. Valentin Soroceanu – deputat, Partidul Democraţiei Sociale din România16. Constantin Teculescu – deputat, Partidul Democraţiei Sociale din România17. Ilie Ştefan – deputat, Partidul Democrat18. Tanase Tavala – senator, Partidul Naţional Taranesc CrestinDemocrat19. Baranyi Francisc – deputat, Uniunea Democrata Maghiara din România20. Ioan Marinescu – deputat, Partidul România Mare21. Fition Gheorghe – deputat, Partidul Socialist al Muncii22. Horia Mircea Rusu – deputat, Partidul Liberal '9323. Anton Nicolau – deputat, Uniunea Elena din România.–––––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.