HOTĂRÂREA din 12 martie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CEDO: Decizii, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 mai 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 34
ART. 1REFERIRE LAORDIN 762 31/08/2007
ART. 1REFERIRE LACRITERII 31/08/2007 CAP. 7
ART. 1REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 1REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 1REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 35
ART. 3REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
ART. 7REFERIRE LAORDIN 762 31/08/2007
ART. 7REFERIRE LACRITERII 31/08/2007
ART. 9REFERIRE LAORDIN 762 31/08/2007
ART. 9REFERIRE LACRITERII 31/08/2007
ART. 9REFERIRE LACRITERII 31/08/2007 CAP. 7
ART. 10REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 8
 Nu exista acte care fac referire la acest act






Strasbourg
(Cererea nr. 22.415/22)
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În Cauza Toader împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o cameră compusă din: Tim Eicke, președinte, Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători, și Crina Kaufman, grefier adjunct interimar de secție,având în vedere:– Cererea nr. 22.415/22 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Ana Toader („reclamanta“), care s-a născut în 1933, locuiește în Filioara – Agapia și a fost reprezentată de domnul T.A. Chiuariu, avocat în București, a sesizat Curtea la 3 mai 2022, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“);– decizia de a comunica prezenta cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;– decizia de a examina cererea cu prioritate (art. 41 din Regulamentul Curții);– observațiile părților,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 februarie 2024,pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
OBIECTUL CAUZEI
1.Cererea privește plângerea reclamantei potrivit căreia autoritățile naționale au apreciat greșit severitatea handicapului său, privând-o astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal, ceea ce a dus la reducerea drastică a autonomiei sale personale.2.Reclamanta este o văduvă pensionară în vârstă de 90 de ani. Din 2020 a suferit de mai multe afecțiuni ortopedice (inclusiv fracturi periprotetice și gonartroze) dezvoltate ca urmare a unei fracturi a piciorului și a implanturilor protetice ulterioare. Trăiește singură în locuința sa și este asistată în activitățile zilnice de nora sa, care locuiește în același sat.3.Potrivit diferitelor rapoarte întocmite în cadrul anchetelor medicale și sociale, reclamanta este imobilizată la pat și are nevoie să fie ajutată pentru a se hrăni și pentru igiena corporală. Este total dependentă de ajutor pentru nevoile zilnice.4.La 4 august 2020, în urma unei vizite efectuate la locuința reclamantei pentru a evalua condițiile sale de viață și compatibilitatea acestora cu situația sa medicală, lucrătorii sociali din cadrul primăriei locale au întocmit un raport de anchetă socială. Potrivit raportului, reclamanta era o văduvă pensionară care trăia singură în locuința sa, avea un fiu adult care locuia în același sat, era imobilizată la pat, era necesar să fie ajutată pentru a se hrăni, pentru igiena corporală și pentru finanțele personale, era total dependentă de ajutor pentru a se îmbrăca, pentru a se deplasa și pentru transport, activități casnice, folosirea mijloacelor de comunicare, prepararea hranei și efectuarea de cumpărături alimentare. Raportul menționa că reclamanta avea nevoie de un asistent personal.5.În raport se preciza, de asemenea, că reclamanta locuia într-o casă formată dintr-o cameră, o bucătărie și o toaletă, situată în exterior. Existau apă curentă rece și o fântână, iar încălzirea era furnizată doar de o sobă.6.La 14 septembrie 2020 un raport de evaluare complex a fost realizat de o echipă alcătuită dintr-un asistent social, un medic și un psiholog. Aceștia au constatat că reclamanta trăia singură în locuința proprietate personală și că era imobilizată la pat, comunica cu dificultate din cauza pierderii auzului, pentru care nu avea proteză auditivă, și că nora sa era cea care o îngrijea. În raport se arăta în continuare că, în afara afecțiunilor sale ortopedice, reclamanta suferea, de asemenea, de o tristețe constantă și de o deteriorare cognitivă incipientă. Conform raportului, reclamanta demonstra un grad ridicat de dependență și o capacitate limitată de a îndeplini sarcini zilnice. În raport se menționa că, din cauza situației sale, reclamanta ar avea nevoie să beneficieze de „gradul maxim de protecție“. În raport se mai constata că pensia lunară pentru limită de vârstă a reclamantei era de 704 lei românești (RON), ceea ce reprezenta aproximativ 145 euro (EUR).7.La 2 octombrie 2020 Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Neamț („Comisia Neamț“) a emis un certificat care stabilea că situația medicală a reclamantei nu reprezenta o dizabilitate în temeiul criteriilor stabilite în Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007.8.Bazându-se pe constatările raportului de evaluare din 14 septembrie 2020 și pe alte probe, reclamanta a depus o cerere în care solicita anularea respectivului certificat și emiterea unuia nou care să ateste că avea un handicap grav care necesita un asistent personal. La 2 aprilie 2021 Tribunalul Neamț a admis cererea reclamantei și a dispus emiterea unui nou certificat de către Comisia Neamț prin care să fie recunoscut faptul că reclamanta suferea de o dizabilitate severă și că avea nevoie de un asistent personal.9.Comisia Neamț a declarat recurs împotriva acestei sentințe. Prin Decizia definitivă din 19 octombrie 2021, notificată reclamantei la 5 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins cererea reclamantei pentru motivul că, în pofida dependenței și a nevoii ei pentru asistență personală pentru toate sarcinile zilnice, starea ei nu putea fi considerată handicap în temeiul legislației relevante din România, deoarece nu era menționată în capitolul 7.I.1 din Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007, care enumeră afecțiunile ortopedice considerate dizabilități. Părțile relevante ale deciziei sunt redactate după cum urmează:Existența unor afecțiuni, necontestate de părți, nu îndreptățește, în mod automat, încadrarea într-un anumit grad de handicap, fără respectarea criteriilor medico-psihosociale menționate în Ordinul nr. 762/1.992/2007.[…] [Curtea de apel] […] [nu poate reține] nici argumentul primei instanțe referitor la necesitatea încadrării intimatei în gradul de handicap grav, cu asistent personal, motivat de existența unei dependențe totale sau parțiale de altă persoană în efectuarea activităților zilnice, precum și de faptul că este imobilizată la pat, având nevoie de sprijin pentru mobilizare, deplasare în interiorul și exteriorul locuinței.10.Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 8 din Convenție considerat separat și, în esență, coroborat cu art. 14 din Convenție, că instanțele naționale nu au efectuat o evaluare complexă a dizabilității și a afecțiunilor sale.
MOTIVAREA CURȚII
I.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție11.Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.12.Principiile generale privind obligațiile pozitive ce revin statului pentru a garanta dreptul la respectarea vieții private în contextul refuzului de a-i acorda unui reclamant dreptul la asistența adecvată necesară pentru afecțiunea sau pentru dizabilitatea sa au fost rezumate în Jivan împotriva României (nr. 62.250/19, pct. 40-42, 8 februarie 2022).13.Curtea reiterează faptul că, în general, statului i se acordă o marjă amplă în temeiul Convenției în chestiuni de politică generală, inclusiv politicile sociale, economice și de asistență medicală (a se vedea, de exemplu, McDonald împotriva Regatului Unit, nr. 4.241/12, pct. 54, 20 mai 2014, cu trimiterile suplimentare). Totuși, atunci când restrângerea drepturilor fundamentale se aplică unui grup deosebit de vulnerabil în societate, care a suferit o discriminare considerabilă în trecut, precum persoanele cu dizabilități sau persoanele vârstnice dependente, atunci marja de apreciere a statului este considerabil mai redusă și trebuie să existe motive foarte solide pentru a impune restrângerile în cauză (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 42, cu trimiterile suplimentare).14.După cum a subliniat Curtea în hotărârea pronunțată în Cauza Jivan (citată anterior, pct. 43), Legea română privind persoanele cu handicap prevede protecția persoanelor cu handicap în lumina principiilor directoare consacrate de această lege, inclusiv libertatea de alegere, incluziunea socială și respectarea nevoilor specifice ale persoanelor în cauză. Nivelul de protecție acordat se bazează pe o evaluare complexă și personalizată prin care se stabilește gradul de handicap al unei persoane. Această evaluare trebuie să se bazeze nu numai pe date medicale, ci și pe alți indicatori ai gradului de autonomie al persoanei în cauză (sau ai lipsei autonomiei acesteia) analizați în funcție de condițiile sale de viață.15.Pe baza cerințelor din legislația internă, serviciile sociale au apreciat că reclamanta avea un grad ridicat de dependență și o capacitate limitată de a îndeplini sarcini zilnice și necesita un asistent personal pentru a răspunde nevoilor sale de bază (a se vedea supra, pct. 4-6). Cu toate acestea, Comisia Neamț a emis un certificat care stabilea că situația medicală a reclamantei nu reprezenta o dizabilitate în temeiul criteriilor stabilite în Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007 (a se vedea supra, pct. 7). Această apreciere a fost împărtășită și de curtea de apel, ultima instanță națională care a examinat fondul cauzei (a se vedea supra, pct. 9). Curtea nu poate decât să observe că aceste constatări sunt în mod evident contrare situației deosebite a reclamantei, astfel cum este explicată în detaliu în raportul din 14 septembrie 2020 (a se vedea supra, pct. 6).16.În lumina principiului subsidiarității, nu este de competența Curții să înlocuiască opiniile autorităților naționale cu cele proprii și să interpreteze și să aplice dreptul intern. Cu toate acestea, instanțele naționale, cărora le revine această sarcină, trebuie să interpreteze dreptul intern într-un mod care să respecte obligațiile ce revin statului în temeiul Convenției (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 47).17.În această privință, Curtea nu poate decât să observe că atât Comisia Neamț, cât și curtea de apel și-au concentrat aprecierea asupra afecțiunilor ortopedice ale reclamantei, apărute după ce aceasta a suferit o fractură de picior, rezumându-se doar să recunoască gradul ridicat de dependență și capacitatea limitată a acesteia de a îndeplini sarcini zilnice (supra, pct. 9). În cererile sale adresate autorităților, reclamanta a invocat argumente referitoare la situația sa mai generală, atât medicală, cât și socială, și a furnizat probe în susținerea acțiunii sale în fața instanțelor interne. În opinia Curții, aceste argumente au fost specifice, relevante și importante, iar Guvernul nu a susținut contrariul. Cu toate acestea, nici Comisia Neamț, atunci când a emis certificatul din 2 octombrie 2020 (a se vedea supra, pct. 7), nici instanța de apel, în decizia sa definitivă din 19 octombrie 2021, nu le-au luat cu adevărat în considerare.18.În special, dreptul reclamantei la autonomie și la respectarea demnității sale nu pare să fi fost luat în considerare în cadrul aprecierilor interne. În plus, vârstei reclamantei nu i s-a acordat nicio atenție de către autorități. În contrast evident cu Hotărârea judecătorească din 2 aprilie 2021 a Tribunalului Neamț (a se vedea supra, pct. 8), nimic din deciziile Comisiei Neamț ori ale curții de apel nu explică discrepanța evidentă dintre situația specială a reclamantei caracterizată de lipsa autonomiei și constatarea că starea sa de sănătate nu reprezenta o dizabilitate în temeiul capitolului 7.I.1 din Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007, unde sunt enumerate afecțiunile ortopedice considerate dizabilități (a se vedea supra, pct. 9). Ca urmare a acestor decizii, reclamanta a fost lăsată să se descurce singură, iar autoritățile nu au propus niciun aranjament practic alternativ pentru a-i asigura sprijinul constant de care avea nevoie (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 49).19.Ținând seama de ceea ce era în joc pentru reclamantă, precum și de vulnerabilitatea sa generală – care impunea o protecție sporită din partea autorităților, și sub rezerva rolului său subsidiar și a marjei de apreciere a statului pârât, Curtea nu este convinsă că, în deciziile lor, comisia județeană și curtea de apel au asigurat un echilibru just între interesele publice și private concurente în joc, după cum prevede art. 8.20.În consecință, a fost încălcat art. 8 din Convenție.II.Alte capete de cerere21.Reclamanta s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție. Având în vedere faptele cauzei, susținerile părților și constatările sale de mai sus, Curtea consideră că a examinat principalele probleme juridice ridicate de speță și că nu este necesar să examineze celelalte capete de cerere [a se vedea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014]. + 
Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție22.Reclamanta a solicitat 10.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.23.Guvernul a susținut că o constatare a încălcării ar trebui să constituie o reparație echitabilă suficientă. De asemenea, a subliniat că în Cauza Jivan (citată anterior) Curtea a acordat 8.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.24.Curtea acordă reclamantei 10.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1.declară cererea admisibilă;2.hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție;3.hotărăște că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia capătului de cerere formulat în temeiul art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție;4.hotărăște:(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, suma de 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;(b)că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale.Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 12 martie 2024, în conformitate cu art. 77 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții.
PREȘEDINTE
TIM EICKE
Grefier adjunct interimar,
Crina Kaufman

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x