HOTĂRÂREA ARBITRALĂ nr. 1 din 9 februarie 2012

având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia



Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de AutorDosarul de arbitraj nr. 2/2012Completul de arbitraj este constituit din:Victor Babiuc – preşedinteTatiana Manolache-Onofrei – arbitruIon Niţu – arbitruCătălin Ion Ciubotă – arbitruFlorin Ştiolică – arbitruPe rol se află soluţionarea cererii de arbitraj formulate de către COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (COPYRO), VISARTA – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (VISARTA), PERGAM – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (PERGAM), în contradictoriu cu Konica Minolta Business Solutions România – S.R.L. (Konica Minolta), Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (APDETIC), Societatea Comercială Xerox România Echipamente şi Servicii – S.A. (Xerox) şi Societatea Comercială Eurocom – S.A., cerere având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia. Dezbaterile au avut loc la data de 1 februarie 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunţarea a fost amânată succesiv pentru datele de 3 februarie 2012, 6 februarie 2012 şi 9 februarie 2012.Părţile depun concluzii scrise.COMPLETUL DE ARBITRIconstată următoarele:Prin cererea arbitrală formulată, COPYRO şi VISARTA au solicitat să se stabilească forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia, pe care aceştia au depus-o, cu cheltuieli de judecată. Arată COPYRO şi VISARTA că achiziţiile intracomunitare sunt supuse obligaţiilor derivând din drepturile de autor.PERGAM a solicitat să se stabilească forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia în forma pe care aceştia au depus-o, în principal, şi, în subsidiar, în situaţia în care nu se va admite cererea principală, completul să respingă solicitările reclamantelor COPYRO şi VISARTA privind introducerea în forma finală a metodologiei a obligaţiei de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru achiziţiile intracomunitare, precum şi a contravenţiei prevăzute la art. 139^2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.Konica Minolta solicită "stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista de aparate pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copie privată în domeniul grafic", adaosul "în domeniul grafic" excedând cadrului arbitral. Învederează Konica Minolta acordul cu lista propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM pentru aparatele pentru care se datorează remuneraţie compensatorie – copiator, imprimantă, scanner şi aparat multifuncţional, cu sau fără funcţie de copiere.Mai arată Konica Minolta că întreg cadrul arbitral este limitat de dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi că alte aspecte deduse arbitrării pe calea cererii în arbitraj nu pot constitui domenii pentru care poate fi pronunţată o hotărâre arbitrală pentru stabilirea unor metodologii.Dacă însă completul arbitral va soluţiona şi aspectele care excedează, în opinia Konica Minolta, cadrului legal trasat prin dispoziţiile art. 107, atunci arată că nu se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată pentru aparatele achiziţionate intracomunitar, conform dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare; solicită completului arbitral să aibă în vedere practica judiciară internă, Sentinţa civilă nr. 954 din 1 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti; că, în ceea ce priveşte solicitarea formulată de COPYRO şi VISARTA, în sensul introducerii în metodologie a obligaţiei de raportare, nu se justifică impunerea unei asemenea obligaţii suplimentare pentru plătitorii de remuneraţie compensatorie pentru copia privată, întrucât această solicitare excedează cadrului legal prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare; că, în ce priveşte solicitarea formulată de COPYRO şi VISARTA, în sensul introducerii în metodologie a unei contravenţii care să sancţioneze nerespectarea obligaţiei de prezentare a acestor rapoarte, nu se poate admite o asemenea prevedere, pentru că reglementările privind contravenţiile trebuie să fie conforme cu art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că acestea nu pot fi stabilite decât prin legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului sau prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene; că, referitor la penalităţile de întârziere solicitate prin metodologia propusă de COPYRO şi VISARTA, în sensul că importatorii şi fabricanţii să fie obligaţi la plata unor penalităţi la nivel de 0,1% pe zi de întârziere, această solicitare excedează cadrului legal prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.APDETIC susţine, în esenţă, apărări similare până la identitate cu ale celorlalte părţi chemate în arbitraj şi cu ale PERGAM, în sensul că achiziţiile intracomunitare sunt exceptate (excluse) de la obligaţiile privind plata remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată, cu indicarea aceloraşi temeiuri de drept; că limitele arbitrale sunt trasate prin lege şi că metodologia arbitrată nu poate stabili decât lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţie compensatorie, în sens contrar apreciind că "s-ar adăuga la lege"; că hotărârea arbitrală este limitată la dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de relativitatea efectelor hotărârii arbitrale, în consecinţă nu poate stabili obligaţii pentru persoanele care deţin aparate, echipamente, dispozitive sau suporturi de copiere care nu au participat în arbitraj; că nu se justifică şi nu se poate accepta impunerea unei obligaţii suplimentare de raportare pentru plătitorii de remuneraţie compensatorie pentru copia privată; că nu poate fi stabilită o contravenţie nici prin vreo metodologie, nici prin vreo hotărâre arbitrală, fiind incidente dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare; că persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală nu au calitatea de „utilizatori” în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare; că nu pot fi stabilite prin metodologia arbitrată penalităţi de întârziere întrucât dispoziţiile art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai reglementează această posibilitate după modificările acestui text normativ şi că dispoziţiile art. 1.523 şi 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), prevăd numai dobânda legală, nu şi penalităţi, cu cheltuieli de judecată.Din actele şi lucrările dosarului, completul de arbitri reţine:În cadrul comisiei de negociere, constituită prin Decizia nr. 274 din 8 noiembrie 2011 a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), părţile nu au putut conveni forma finală a metodologiei supuse negocierii în termen legal, motiv pentru care la data de 9 ianuarie 2012 s-a depus cererea de arbitraj.Primul termen de arbitraj a avut loc la data de 24 ianuarie 2012.De la data constituirii comisiei de negociere şi până la depunerea cererii de iniţiere a procedurii arbitrale au trecut mai mult de 65 de zile.Se constată astfel, în raport cu prevederile art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, legala învestire a completului arbitral pentru a soluţiona cererea de arbitraj formulată de către COPYRO şi VISARTA având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia.Completul de arbitraj reţine:Excepţiile şi cererile invocate de către părţi au fost soluţionate de completul arbitral prin încheierile premergătoare, cu caracter interlocutoriu.Completul arbitral reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1.270 din Codul civil cu privire la acceptarea de către Konica Minolta a listei propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM pentru aparatele pentru care se datorează remuneraţie compensatorie – copiator, imprimantă, scanner şi aparat multifuncţional, cu sau fără funcţie de copiere.Analizând apărările şi propunerile formulate de COPYRO şi VISARTA în raport cu cererea privind includerea aparatelor provenite prin achiziţie comunitară pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată, urmează a admite această cerere ca fondată şi, în mod simetric, în procedură arbitrală, va respinge apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC, Xerox şi Societatea Comercială Eurocom – S.A. ca nefondate, pentru următoarele motive:Referitor la remuneraţia datorată pentru copia privată pentru echipamentele provenite prin achiziţia intracomunitară a echipamentelor, completul arbitral reţine că remuneraţia este datorată pentru echipamentele dobândite de către debitorii obligaţiei de remunerare pentru copia privată chiar prin achiziţie intracomunitară.Motivele avute în vedere de către complet pentru întemeierea acestui punct de vedere sunt următoarele:● Un prim motiv îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare (Codul vamal): „Punerea în liberă circulaţie atrage aplicarea măsurilor de politică comercială şi îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum şi încasarea oricăror drepturi legal datorate.”Importul mărfurilor sau achiziţia intracomunitară este, pe de altă parte, una şi aceeaşi instituţie vamală/fiscală, termenii legii stabilind însă un regim derogatoriu pentru mărfurile provenite din ţări aflate în interiorul graniţelor Uniunii Europene (UE). La această concluzie s-a ajuns observând că mărfurile provenind din achiziţie intracomunitară traversează graniţe aparţinând unor state suverane.● Al doilea motiv îl constituie regulile constituţionale şi legale privind aplicarea legii. Astfel, completul arbitral reţine că, potrivit dispoziţiilor generale ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normele vamale, fiscale ori procesual-fiscale îşi limitează efectele la raporturile juridice pentru reglementarea cărora au fost edictate.Normele ce reglementează anumite raporturi juridice nu îşi pot extinde efectele asupra unor raporturi juridice reglementate prin alte acte normative decât în măsura în care legiuitorul a înţeles să insereze dispoziţii speciale şi derogatorii în acest sens. Aşa cum se stipulează prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (unicitatea reglementării în materie): „Un act normativ poate cuprinde reglementari şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.” În acelaşi sens indicăm şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (reglementări speciale şi derogatorii), precum şi ale art. 16 din acelaşi act normativ (evitarea paralelismelor).În speţă, în aplicarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportată la dispoziţiile Codului vamal, Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) şi Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), trebuia ca legiuitorul să cuprindă reglementări din materia conexă (dacă o aprecia drept conexă) drepturilor de autor şi numai dacă aceste dispoziţii erau indispensabile scopului urmărit. Mai precis, dacă legiuitorul aprecia că dobânditorii echipamentelor pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată sunt scutiţi de la plata remuneraţiei, în situaţia în care echipamentele provin din achiziţie intracomunitară, trebuia să dispună în mod explicit acest lucru în reglementările financiar-fiscale, în sensul că orice scutire sau exonerare de la plata unei obligaţii care izvorăşte din lege trebuie prevăzută expres.Teza inversă este contrară normelor privind tehnica legislativă, dar şi succesiunii în timp a normelor pozitive: dispoziţiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt anterioare dispoziţiilor vamale şi financiar-fiscale cu privire la achiziţiile intracomunitare. Astfel, dacă ultima modificare a Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, a avut loc în anul 2006, instituţia achiziţiei intracomunitare a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.● Al treilea motiv avut în vedere de către completul de arbitraj este în strânsă legătură cu normele privind tehnica legislativă evocate anterior: dacă dispoziţiile cuprinse în Codul vamal, în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală şi-ar extinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii drepturilor de autor ar deveni subiecţi pasivi ai raporturilor juridice vamale şi/sau financiar-fiscale. Titularilor drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copia privată le-ar fi închisă calea realizării unei remuneraţii echitabile pentru ceea ce priveşte echipamentele provenite prin achiziţie intracomunitară.● Al patrulea motiv avut în vedere de către complet îl constituie pericolul intervertirii finalităţii urmărite de către legiuitor prin dispoziţiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, de la protejarea drepturilor autorilor la remuneraţie pentru copia privată, indiferent de modul de provenienţă a echipamentelor pentru care se datorează remuneraţia la lăsarea fără niciun fel de protecţie prin lege a titularilor drepturilor de autor, contrar normelor europene care stipulează un nivel ridicat de protecţie.Astfel, este de observat că sistemul evitării plăţii remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată este unul de tip recurent. Oricare dintre titularii obligaţiilor de plată, în speţă deţinătorii de echipamente, poate folosi sistemul achiziţiilor intracomunitare pentru a scoate de la plată toate echipamentele, rând pe rând sau toate odată, pe cele pe care le deţin deja ori pe care urmează să le achiziţioneze. Sistemul achiziţiilor comunitare, dacă ar fi aplicat, ar prejudicia grav drepturile autorilor cărora li se datorează remuneraţie compensatorie, sistemul putând conduce chiar la golirea totală de conţinut a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.● Al cincilea motiv îl constituie dreptul pozitiv european şi practica judiciară europeană. În acest sens completul arbitral are în vedere, pentru formarea convingerii, dispoziţiile Directivei 29/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, precum şi Hotărârea Curţii Europene de Justiţie (Camera a 3-a) pronunţată la data de 21 octombrie 2010 în Cauza C-467/2008 având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare în Cauza Padawan SL împotriva Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE), pe rolul Audiencia Provincial de Barcelona.Potrivit dreptului pozitiv şi practicii europene, orice armonizare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecţie. În cazul unor anumite excepţii sau limitări titularii drepturilor trebuie să primească o compensaţie echitabilă pentru a fi despăgubiţi corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate.Instituţia "compensaţiei echitabile" este, în opinia Curţii Europene de Justiţie, o noţiune autonomă a dreptului UE şi trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia din urmă.Compensaţia echitabilă trebuie considerată drept contraprestaţia prejudiciului cauzat autorului, care rezultă din reproducerea neautorizată a operei sale protejate pentru uz personal. Compensaţia echitabilă trebuie în mod obligatoriu să fie calculată pe criteriul prejudiciului cauzat autorilor operelor protejate.În speţă, prin excluderea echipamentelor provenite din achiziţie intracomunitară pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată s-ar crea un grav şi injust dezechilibru între autorii operelor şi utilizatori – deţinători ai echipamentelor, în sensul că autorii operelor ar fi în mod cert prejudiciaţi prin realizarea de copii private ale operelor lor, însă prejudiciul astfel creat nu ar mai putea fi reparat prin remuneraţia compensatorie.În raport cu această situaţie şi astfel cum se prevede la ultima teză a considerentului (35) al Directivei 29/2001/CE, trebuie achitată "redevenţa pentru copia privată" nu de către persoanele private care efectuează copii ale operelor protejate, ci de către persoanele care dispun de echipamente, de aparate sau de suporturi de reproducere digitală şi care, în acest temei, pun aceste echipamente, în drept ori în fapt, la dispoziţia persoanelor private sau le furnizează acestora din urmă un serviciu de reproducere. În cadrul acestui sistem persoanele care dispun de aceste echipamente au obligaţia de a plăti redevenţa pentru copia privată.Curtea Europeană de Justiţie lămureşte astfel exhaustiv atât sfera titularilor obligaţiilor de plată, cât şi temeiul obligaţiilor lor.Curtea Europeană de Justiţie arată că titularii obligaţiilor de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată sunt "persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală".O altă distincţie între persoanele care datorează remuneraţie compensatorie este contrară Directivei 29/2001/CE şi practicii judiciare europene. Or, potrivit dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţia României, dispoziţiile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.Practica judiciară europeană îşi găseşte o puternică susţinere şi în practica judiciară internă în domeniu. Astfel, în Dosarul nr. 49.813/3/2008 Tribunalul Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 316, definitivă şi irevocabilă, sentinţă care, în mod contrar Sentinţei civile nr. 954 din 1 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi depusă la dosarul cauzei în susţinerea apărărilor Konica Minolta şi APDETIC, arată că:Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de fond reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) a chemat în judecată pârâta Societatea Comercială CASETTARO VIDEO AUDIO DATA MEDIA – S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată a operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale pentru aparatele şi suporturile cuprinse în lista publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005 prin Decizia ORDA nr. 107/2005 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Listei suporturilor şi aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum şi a cuantumului acestei remuneraţii şi a Hotărârii arbitrale din data de 28 aprilie 2005.În cadrul litigiului, prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că nu mai importă suporturi şi aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, ci desfăşoară operaţiuni de achiziţii intracomunitare. Conform art. 130^1 din Codul fiscal, exclusiv de la furnizori situaţi în statele membre ale UE. În interpretarea pârâtei se susţinea că după aderarea României la UE, noţiunea de import nu mai există între statele membre, iar pârâta nu mai realizează importuri, ci achiziţii intracomunitare, iar potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a remuneraţiei compensatorii revine numai fabricanţilor şi importatorilor. Tribunalul Bucureşti a respins excepţia ca neîntemeiată, invocând argumente de fond şi de tehnică legislativă. În acest context, instanţa de fond a apreciat că: „dispoziţiile invocate de pârâtă, art. 130^1 şi art. 131 Cod fiscal reprezintă norme în materie fiscală (şi, mai mult, în materie de taxă pe valoare adăugată – titlul VI al Codului) şi au fost edictate pentru stabilirea raporturilor fiscale între contribuabili şi stat, şi nu pentru realizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare domeniul de aplicare al acestor dispoziţii trebuie interpretat după regula potrivit căreia unde legea distinge şi interpretul trebuie să o facă”.Instanţa a mai apreciat că principiile comunităţii vamale şi fiscale nu vin în contradicţie cu protejarea drepturilor ce fac obiectul cauzei. De asemenea, s-a mai apreciat de către instanţă că dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, au fost modificate implicit potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, text care stipulează că pentru norme contrare se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării implicite, astfel încât şi acest complet de arbitraj consideră că prin dispoziţiile Codului fiscal nu se poate aduce atingere realizării dreptului de proprietate intelectuală, drept garantat de Constituţia României.În ceea ce priveşte apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC şi Xerox cu privire la limitele prevăzute de art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, completul arbitral le găseşte în parte întemeiate, în sensul că nu pot forma obiectul arbitrajului aspectele deja reglementate prin norma citată, însă, pe de altă parte, celelalte aspecte care nu au fost reglementate prin lege ori nu au fost interzise a fi reglementate pe calea unor metodologii şi/sau arbitraje pot forma obiectul metodologiilor şi, după caz, al arbitrajelor.Completul de arbitraj urmează a respinge atât ca nefondată, cât şi ca neîntemeiată apărarea formulată de către APDETIC şi de către Konica Minolta, potrivit căreia "nu se justifică şi nu se poate accepta impunerea unei obligaţii suplimentare de raportare pentru plătitorii de remuneraţie compensatorie pentru copia privată".Este nefondată pentru că, în raport cu temeiurile de drept invocate în susţinerea apărărilor [art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare] şi cu interpretarea dată acestor dispoziţii, faptul că plătitorii de remuneraţie compensatorie nu au calitatea expresis verbis de utilizatori nu îi exclude cu totul de la obligaţii. Termenii art. 130 lit. h) se referă atât la „utilizatori”, cât şi la „intermediarii acestora”. Or, persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală sunt în mod indubitabil intermediari între autorii operelor şi utilizatorii care îşi procură copii private ale operelor. De altfel, de aici izvorăşte şi statutul de plătitori ai remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală, din calitatea lor de intermediari între autor şi utilizator prin punerea la dispoziţie a mijloacelor procurării copiei private.Nu mai puţin, art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, arată că „organismele de gestiune colectivă şi, respectiv, utilizatorii sau alţi plătitori (…)” legiuitorul arătând în mod expres că subiecţii pasivi în raporturile privind drepturile de autor sunt cuprinşi într-o sferă extinsă, nu numai în categoria „utilizatorilor”.Nici apărarea APDETIC potrivit căreia hotărârea completului arbitral nu trebuie să depăşească limitele prevăzute de art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de principiul relativităţii efectelor hotărârii arbitrale (res inter alios judicata, aliis neq nocere, neq prodesse potest) nu este întemeiată.Art. 131^2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează cu caracter imperativ şi de ordine publică: „Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.”Completul arbitral găseşte ca nefondată şi urmează a respinge cererea formulată de către COPYRO şi VISARTA referitoare la prevederea în cuprinsul metodologiei a unei contravenţii, practic dând conţinutul contravenţiei prevăzute de art. 139^2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.În adevăr, completul arbitral apreciază că apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC şi Xerox potrivit cărora contravenţiile nu pot fi stabilite decât printr-un subiect activ calificat de lege sunt fondate. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea contravenţională şi temeiurile acesteia nu pot fi stabilite decât prin lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului sau prin hotărâri ale autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene.În cazul de faţă, contravenţia este stabilită prin lege. O reiterare a acesteia prin hotărâre arbitrală constituie o încălcare a principiului separării puterilor în stat, o prevedere redundantă cu posibile consecinţe privind dubla sancţionare a contravenientului pentru o singură faptă contravenţională şi constituie, totodată, o trecere parţială a constatării şi sancţionării faptelor contravenţionale în domeniul privat, la îndemâna unui particular devenit agent constatator, persoană fizică sau juridică.Cererea COPYRO şi VISARTA privind introducerea în cuprinsul metodologiei a penalităţilor de întârziere pentru întârzieri la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată este întemeiată, iar completul arbitral urmează a o admite. Pe cale de consecinţă, apărările pârâtelor sunt neîntemeiate, iar trimiterea APDETIC la dispoziţiile art. 1.523 şi 1.535 ale Codului civil şi la dispoziţiile art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt nefondate.Pornind de la dispoziţiile speciale ale art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la explicaţiile oferite de însăşi pârâta APDETIC rezultă că, după modificare, textul normativ citat nu a mai precizat posibilitatea inserării unor penalităţi de întârziere în cuprinsul unei metodologii, negociată ori arbitrată, însă, ceea ce este esenţial în lămurirea problemei, în noua redactare a art. 107^1 din Legea nr. 8/1996 nu se interzice introducerea penalităţilor pentru plata cu întârziere a obligaţiilor către titularii drepturilor de autor. Or, principiul în drept este acela potrivit căruia ceea ce nu este interzis explicit este permis implicit. În realitate, legiuitorul a înţeles să lase deplină libertate de negociere între titularii drepturilor de autor şi titularii obligaţiilor corelative, fără ca măcar să mai indice ori să sugereze posibilitatea stipulării unor penalităţi de întârziere în metodologii.În ceea ce priveşte temeiurile din Codul civil indicate de către pârâta APDETIC (art. 1.523 şi 1.535) pentru a combate stipularea penalităţilor în cuprinsul metodologiei, acestea trebuie interpretate sistematic împreună cu dispoziţiile prevăzute în cartea a V-a, titlul al V-lea, cap. IV, secţiunea a IV-a art. 1.538-1.543. Astfel, art. 1.523-1.535 reglementează situaţia daunelor-interese. Art. 1.538-1.543 reglementează situaţia penalităţilor. Instituţiile juridice sunt diferite. Ele sunt diferite prin diferenţa specifică, chiar dacă genul proxim este, aşa cum îl arată expresia, comun. De aceea şi legiuitorul a reglementat în mod diferit cele două instituţii. Penalităţile constituie echivalentul daunelor-interese, anticipat de părţi la momentul iniţierii actului. Daunele-interese constituie despăgubirile stabilite ulterior apariţiei daunelor pentru obligaţii neexecutate, executate necorespunzător sau cu întârziere.Mai mult, observăm o înăsprire a condiţiilor în raport cu debitorii obligaţi la penalităţi, în sensul că legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod expres prezumţia existenţei prejudiciului, creditorul putând cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.Completul arbitral apreciază drept neîntemeiate apărările pârâtelor potrivit cărora nu pot fi definite prin metodologie ori prin hotărâre arbitrală instituţii juridice cuprinse ori definite deja în actele normative care le cuprind.În raport cu partea expozitivă a prezentei hotărâri arbitrale, completul resistematizează metodologia propusă de către COPYRO şi VISARTA.În ceea ce priveşte cheltuielile de arbitraj completul arbitral le va compensa în totalitate pentru următoarele motive:Potrivit dispoziţiilor art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cele două părţi aflate în arbitraj contribuie în mod egal la plata onorariului.Din interpretarea sistematică a art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu alineatele anterioare şi ulterioare alin. (6) rezultă că cadrul reglementărilor este stipulat pentru iniţierea arbitrajului. Aşa este şi logic şi teleologic. După iniţierea arbitrajului, completul arbitral are autoritate deplină în soluţionarea tuturor chestiunilor cu care a fost învestit, inclusiv cu administrarea cererilor părţilor privind cheltuielile de judecată.Aşa stând lucrurile, văzând şi dispoziţiile art. 138^7 teza finală din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora dispoziţiile procedurale prevăzute în lege se completează cu cele de drept comun, observând că nu există dispoziţii speciale care să îşi extindă reglementările în materia cheltuielilor de arbitraj şi după termenul constituirii completului arbitral, acesta din urmă (completul de arbitraj) constată incidenţa prevederilor art. 359, 359^1 şi următoarele din Codul de procedură civilă.Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate, sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte (art. 359 alineat final). Părţile pot fi obligate solidar la plată prin hotărârea arbitrală [art. 359^1 alin. (2)]. Tribunalul arbitral urmează să stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de către părţi [art. 359^1 alin. (3)].Pentru aceste motive, completul de arbitrajHOTĂRĂŞTE:Admite în parte cererea formulată de către COPYRO, Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.Admite în parte cererea formulată de către VISARTA, Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.Admite în parte cererea formulată de către PERGAM, Organism de Gestiune a Drepturilor de Autor.Stabileşte forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia, astfel:METODOLOGIE 09/02/2012

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește