Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 2 septembrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind asigurarea fondurilor necesare aplicării măsurilor prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în scopul identificării animalelor domestice aflate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6^3 lit. m) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) În scopul identificării animalelor domestice din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", precum şi al evaluării stării de sănătate a acestora, finanţarea cheltuielilor pentru amenajarea oboarelor-capcană, plata personalului ajutător, acoperirea cheltuielilor necesare crotaliilor, materialelor sanitar-veterinare de diagnostic şi eutanasie, substanţelor dezinfectante, combustibililor, a manoperei cheltuielilor sanitar-veterinare executate, achiziţionarea echipamentelor pentru contenţie, îmbarcarea, transportul, asigurarea condiţiilor de hrană şi, după caz, ecarisarea teritoriului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. … (2) Fondurile alocate conform alin. (1) se gestionează de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea. … (3) Pentru anul 2005, fondurile necesare finanţării activităţilor prevăzute la alin. (1), în sumă de 750 mii lei (RON), se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. … (4) Cu suma de 750 mii lei (RON) se suplimentează bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, la capitolul "Agricultură şi Silvicultură", titlul "Subvenţii", prin diminuarea cu aceeaşi sumă a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005. … (5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe anul 2005. … +
Articolul 2Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", Garda Naţională de Mediu şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor asigura, după caz, sprijinul necesar pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare în scopul identificării animalelor domestice aflate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" la solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul mediuluişi gospodăririi apelor,Lucia Ana Varga,secretar de statMinistrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe Fluturp. Preşedintele AutorităţiiNaţionale Sanitare Veterinareşi pentru Siguranţa Alimentelor,Dan Marcup. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Nicolae Ivan,secretar de statBucureşti, 25 august 2005.Nr. 975.–––-