privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în proprietatea publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru realizarea unui centru de date, precum şi a unor spaţii de birouri ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. + Articolul 2Transmiterea părţii de imobil se face cu menţinerea destinaţiei de parcare pentru o parte a acestuia, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să asigure Serviciului de Telecomunicaţii Speciale dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a unui număr de 300 de locuri de parcare. + Articolul 3Predarea-preluarea părţii de imobil prevăzute la art. 1 se efectuează pe bază de protocol încheiat între Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 4Autorităţile publice implicate în aplicarea prevederilor prezentei hotărâri şi Ministerul Finanţelor Publice operează modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Viceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaDirectorul Serviciuluide Telecomunicaţii Speciale,Marcel Oprişp. Ministrul finanţelor publice,Dan Manolescu,secretar de statMinistrul delegat pentru buget,Darius-Bogdan VâlcovBucureşti, 29 octombrie 2014.Nr. 961. + Anexă*Font 7* DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii de imobil aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală┌──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬─────────────┐│Locul unde este situat│Persoana juridică de la│Persoana juridică la│Caracteristicile tehnice│ Valoarea │Nr. M.F.P./ ││ │ care se transmite │ care se transmite │ ale imobilului supus │ contabilă │ Cod ││ │ │ │ transmiterii │ – lei – │clasificaţie │├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼─────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼─────────────┤│Localitatea Bucureşti,│ Serviciul de │ Ministerul │ S teren = 10.219 mp │ 820.930 │35519/8.29.19││Splaiul Independenţei │ Telecomunicaţii │ Finanţelor │ Număr cadastru: 226885 │ │ (parţial) ││nr. 323 A │ Speciale CUI 4267230 │ Publice – │ │ │ ││ │ │Agenţia Naţională de│ │ │ ││ │ │Administrare Fiscală│ │ │ ││ │ │ CUI 16031712 │ │ │ │└──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴─────────────┘––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.