HOTĂRÂRE nr. 951 din 19 august 2009

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 47 17/03/2004
ActulREFERIRE LAOUG 84 18/09/2003 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 12
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 31.364 mp, trecute în domeniul public al statului, în vederea finalizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a obiectivului de investiţie "Construcţia variantei de ocolire Deva şi Orăştie la profil de autostradă"



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1) Se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 31.364 mp, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Turdaş nr. 56 din 2006, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Turdaş nr. 17 din 2009, în vederea finalizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a obiectivului de investiţie "Construcţia variantei de ocolire Deva şi Orăştie la profil de autostradă".(2) Suprafaţa de teren transmisă potrivit alin. (1) nu poate primi altă destinaţie.
 + 
Articolul 2Predarea-preluarea suprafeţei de teren prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:───────────────Ministrul transporturilorşi infrastructurii,Radu Mircea BerceanuViceprim-ministru,ministrul administraţiei şi internelor,Dan NicaMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 19 august 2009.Nr. 951.
 + 
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREale unor suprafeţe de teren trecute în domeniul public al statului şi carese dau în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,în vederea finalizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şiDrumuri Naţionale din România – S.A. a obiectivului de interes naţional"Construcţia variantei de ocolire Deva şi Orăştie la profil de autostradă"

*Font 9*
Nr.
crt.

Locul unde
este situată
suprafaţa de
teren care se
transmite
Persoana juridică
de la care se
transmite
suprafaţa
de teren
Persoana juridică
la care se transmite
suprafaţa de teren

Caracteristicile tehnice
şi categoria de folosinţă
a suprafeţelor de teren
care se transmit

1.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 1.201 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 492/2
Canal

2.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 518 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 493/2
Drum exploatare

3.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 82 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 607/2
Drum comunal

4.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 1.060 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 611/2
Drum exploatare

5.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 9 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 611/3
Drum exploatare

6.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 443 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 573/2
Drum exploatare

7.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 475 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 495/2
Drum exploatare

8.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 213 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 496/2
Drum exploatare

9.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 551 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 494/2
Drum exploatare

10.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 254 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 491/2
Drum exploatare

11.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 378 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 568/2
Drum exploatare

12.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 341 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 570/2
Drum exploatare

13.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 373 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 572/2
Drum exploatare

14.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 521 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 502/2
Drum exploatare

15.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 221 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 502/4
Drum exploatare

16.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 196 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 501/2
Drum exploatare

17.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 1.990 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 505
Drum exploatare

18.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 579 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 500/1
Drum exploatare

19.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 234 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 497/1
Canal

20.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 729 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 567/2
Canal

21.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 45 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 609/2
Drum exploatare

22.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 773 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 604/2
Drum comunal

23.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 878 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 605/2
Canal

24.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 336 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 605/4
Canal

25.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 121 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 606/1
Drum exploatare

26.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 356 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 608/2
Drum exploatare

27.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 656 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 583/2
Canal

28.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 281 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 584/2
Drum exploatare

29.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 649 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 582/2
Canal

30.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 266 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 586/2
Drum exploatare

31.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 286 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 585/2
Drum exploatare

32.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 197 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 587/2
Drum exploatare

33.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 161 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 569/1
Canal

34.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 609 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 569/3
Canal

35.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 3.392 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 571/2
Drum comunal

36.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 731 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 571/4
Drum comunal

37.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 8.964 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 566/2
Canal

38.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 969 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 574/1
Canal

39.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 683 mp
Cod de clasificare 4.5.1.1
Număr cadastral 574/3
Canal

40.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 322 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 504/2
Drum exploatare

41.

Comuna Turdaş,
judeţul
Hunedoara,
extravilan

Comuna Turdaş –
Consiliul Local
al Comunei Turdaş

Ministerul
Transporturilor şi
Infrastructurii –
Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din
România – S.A.
Suprafaţa: 321 mp
Cod de clasificare 1.3.7.1
Număr cadastral 503/2
Drum exploatare

      Suprafaţa totală supusă transferului: 31.364 mp

__________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x