HOTĂRÂRE nr. 949 din 26 iulie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 28 iulie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 9
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 12
ActulREFERIRE LAOG (R) 96 27/08/1998 ART. 4
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind transmiterea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor comune din judeţul Suceava şi în administrarea consiliilor locale ale acestora



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă transmiterea unor drumuri forestiere şi a unor sectoare de drumuri forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor comune din judeţul Suceava şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
 + 
Articolul 2(1) Se aprobă transmiterea terenurilor aferente drumurilor forestiere şi sectoarelor de drumuri forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor comune din judeţul Suceava şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.(2) Pentru terenurile forestiere prevăzute la alin. (1) consiliile locale asigură respectarea regimului silvic.
 + 
Articolul 3(1) Predarea-preluarea drumurilor prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la alin. (1) al art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Prin protocolul prevăzut la alin. (1) se stabileşte şi valoarea de inventar a sectoarelor de drumuri forestiere prevăzute la poziţiile nr. 1, 2, 3, 5, 9, 13, 14, 15 şi 16 din anexa nr. 1. Această valoare se stabileşte în funcţie de valoarea de inventar înregistrată în evidenţele financiar-contabile, proporţional cu sectorul de drum care se transmite.
 + 
Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul administraţieişi internelor,Vasile BlagaMinistrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 26 iulie 2006.Nr. 949.
 + 
Anexa 1DATELE DE IDENTIFICAREa drumurilor forestiere care se transmit dindomeniul public al statului şi din administrareaRegiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva îndomeniul public al unor unităţi administrativ-teritorialeşi în administrarea consiliilor locale ale acestora

  Nr. crt. Denumirea bunului imobil Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil Persoana juridică la care se transmite bunul imobil Nr. de inventar la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Cod de identificare Indicativul drumului în amenajament Lungime (km) Valoarea de inventar (RON) Nr. de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice
  1. Ţiganca Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Boroaia prin Consiliul Local al Comunei Boroia, judeţul Suceava 101651 1.3.7.3. 90D = FE005 = 10,8 km Hm 0+00-46+00 4,6 620.925 11160
  2. D.A.F. Dragoşa I Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Frumosu prin Consiliul Local al Comunei Frumosu, judeţul Suceava 101636 1.3.7.3. 388D = FE11 = 11,6 km Hm 0+00-30+00 3 1.078.322 10709
  3. D.A.F. Frumosu Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Frumosu prin Consiliul Local al Comunei Frumosu, judeţul Suceava 101573 1.3.7.3. 397D = FE016 = 7,8 km Hm 0+00-25+00 2,5 700.247 10739
  4. D.A.F. Dănileni Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Izvoarele Sucevei prin Consiliul Local al Comunei Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava 102236 1.3.7.3. 249D = 9 km Hm 00+00-90+00 9 121.113 10682
  5. D.A.F. Pietrele Muierii Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Marginea prin Consiliul Local al Comunei Marginea, judeţul Suceava 101715 1.3.7.3. 246D = FE026 = 10,2 km Hm 0+00-50+00 5 450.172 10925
  6. D.A.F. Văcăreni Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstire a Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava 105659 1.3.7.3. 81D = FE021 = 1,3 km Hm 0+00-13+00 1,3 1 152353
  7. D.A.F. Dulcea Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstire a Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava 105660 1.3.7.3. 80D = FE022 = 2,4 km Hm 0+00-24+00 2,4 1 152354
  8. D.A.F. Magherniţa Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstirea Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava 101631 1.3.7.3. 77D = FE020 = 3,1 km Hm 0+00-31+00 2,5 50.057 10840
  9. D.A.F. Baisescu 1 (axial) Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Ostra prin Consiliul Local al Comunei Ostra, judeţul Suceava 101702 1.3.7.3. 70D = FE010 = 1 Km Hm 0+00-24,3+00 2,43 576.432 10540
  10. Huta Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava 101620 1.3.7.3. 247 D = 2,3 km Hm 0+00-23+00 2,3 5.379 10790
  11. D.A.F. Huta – ramificaţie Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava 105662 1.3.7.3. 248D = 1,5 km Hm 0+00-15+00 1,5 1 152711
  12. D.A.F. Glodu Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava 101950 1.3.7.3. 245D = 6,6 Km Hm 0+00-66+00 6,6 110.000 10761
  13. Ţurana Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava 105661 1.3.7.3. 249D = 2 Km Hm 0+00-20+00 2 1 152355
  14. Magdalena Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava 102107 1.3.7.3. 246D = 3,2 km Hm 0+00-14+00 3,2 15.000 10838
  15. D.A.F. Slătioara Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Râşca prin Consiliul Local al Comunei Râşca, judeţul Suceava 101611 1.3.7.3. 62D = FE030 = 2,5 km Hm 0+00-25+00 2,5 104.715 11114
  16. D.A.F. Iezerul Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Sadova prin Consiliul Local al Comunei Sadova, judeţul Suceava 101807 1.3.7.3. 113D = FE043 = 1,7 km Hm 0+00-9+00 0,9 192.187 10795
  17. D.A.F. Holohosca Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Sadova prin Consiliul Local al Comunei Sadova, judeţul Suceava 101846 1.3.7.3. 109D = FE038 = 7,8 km Hm 0+00-12+00 1,2 964.263 10785
  18. D.A.F. Petrişor Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava 101842 1.3.7.3. 92D = FE001 = 4,0 km Hm 0+00-4+00 1,2 380.171 10920
  19. D.A.F. Boul Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava 101970 1.3.7.3. 245D = FE025 = 0,7 km Hm 00+00-3+00 1,0 40.000 10579
  20. D.A.F. Voievodeasa Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava 101614 1.3.7.3 264D = FE013 = 4,4 km Hm 0+00-4+00 2,4 186.939 11231
  21. D.A.F. Remezău Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Vicovu de Jos prin Consiliul Local al Comunei Vicovu de Jos, judeţul Suceava 102045 1.3.7.3. 101D = FE010 = 2 km Hm 0+00-31+00 3,1 124.000 11056
  22. D.A.F Volovăţ ramif. I 1,8 km Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava 102127 1.3.7.3. 262D = 1,8 km Hm 0+00-18+00 1,8 152.386 11235
  23. D.A.F Volovăţ ramif. II 0,5 km Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava 102129 1.3.7.3. 262D = 0,5 km Hm 0+00-5+00 0,5 40.000 11236
  24. D.A.F. Voivodeasa axial 2,4 Km Statul român prin administrat or Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava 102128 1.3.7.3. 256D = 2,4 km Hm 0+00-24+00 2,4 130.534 11232

 + 
Anexa 2DATELE DE IDENTIFICAREa terenurilor aferente drumurilor forestiere care setransmit din domeniul public al statuluişi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilvaîn domeniul public al unor unităţi administrativ-teritorialeşi în administrarea consiliilor locale ale acestora

  Nr. crt. Amplasamentul terenului Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil Persoana juridică la care se transmite bunul imobil Localizarea terenului în cadastrul forestier Suprafaţa (ha) Numărul de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice
  1. Comuna Boroaia, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Boroaia prin Consiliul Local al Comunei Boroia, judeţul Suceava Ocolul silvic Râşca U.P. I Ţiganca u.a. 90D 3,4 1364 parţial
  2. Comuna Frumosu, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Frumosu prin Consiliul Local al Comunei Frumosu, judeţul Suceava Ocolul silvic Vama U.P. IV Frumosu u.a. 397D 2,8 1364 parţial
  3. Comuna Frumosu, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Frumosu prin Consiliul Local al Comunei Frumosu, judeţul Suceava Ocolul silvic Vama U.P. III Dragoşa u.a. 388D 3,7 1364 parţial
  4. Comuna Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Izvoarele Sucevei prin Consiliul Local al Comunei Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava Ocolul silvic Breaza U.P. II u.a. 249D 2,8 1364 parţial
  5. Comuna Marginea, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Marginea prin Consiliul Local al Comunei Marginea, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III Şoarec u.a. 246D 2,6 1364 parţial
  6. Comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstirea Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Ocolul silvic Gura Humorului U.P. III Humor u.a. 81D 0,8 1364 parţial
  7. Comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstirea Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Ocolul silvic Gura Humorului U.P. III Humor u.a. 80D 1,4 1364 parţial
  8. Comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Mănăstirea Humorului prin Consiliul Local al Comunei Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava Ocolul silvic Gura Humorului U.P. III Humor u.a. 77D 1,9 1364 parţial
  9. Comuna Ostra, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Ostra prin Consiliul Local al Comunei Ostra, judeţul Suceava Ocolul silvic Stulpicani U.P. III Ostra u.a. 70D 0,5 1364 parţial
  10. Comuna Putna, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava Ocolul silvic Putna U.P. I u.a. 247D 1,4 1364 parţial
  11. Comuna Putna, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava Ocolul silvic Putna U.P. I u.a. 248D 0,9 1364 parţial
  12. Comuna Putna, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava Ocolul silvic Putna U.P. I u.a. 245D 0,7 1364 parţial
  13. Comuna Putna, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava Ocolul silvic Putna U.P. I u.a. 249D 1,2 1364 parţial
  14. Comuna Putna, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Putna prin Consiliul Local al Comunei Putna, judeţul Suceava Ocolul silvic Putna U.P. I u.a. 246D 1,9 1364 parţial
  15. Comuna Raşca, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Raşca prin Consiliul Local al Comunei Raşca, judeţul Suceava Ocolul silvic Raşca U.P. VII Slătioara u.a. 62D 1,1 1364 parţial
  16. Comuna Sadova, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Sadova prin Consiliul Local al Comunei Sadova, judeţul Suceava Ocolul silvic Pojorâta U.P. V Sadova u.a. 113D 1 1364 parţial
  17. Comuna Sadova, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Sadova prin Consiliul Local al Comunei Sadova, judeţul Suceava Ocolul silvic Pojorâta U.P. V Sadova u.a. 109D 1,9 1364 parţial
  18. Comuna Suceviţa, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. I Codru Voivodesei u.a. 92D 1,6 1364 parţial
  19. Comuna Suceviţa, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III Şoarec u.a. 245D 0,1 1364 parţial
  20. Comuna Suceviţa, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Suceviţa prin Consiliul Local al Comunei Suceviţa, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III Şoarec u.a. 264D 2,6 1364 parţial
  21. Comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Vicovu de Jos prin Consiliul Local al Comunei Vicovu de Jos, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. I Codru Voivodesei u.a. 101D 0,6 1364 parţial
  22. Comuna Volovăţ, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III u.a. 262D 1,3 1364 parţial
  23. Comuna Volovăţ, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III u.a. 262D 1,3 1364 parţial
  24. Comuna Volovăţ, judeţul Suceava Statul român prin administrator Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva Comuna Volovăţ prin Consiliul Local al Comunei Volovăţ, judeţul Suceava Ocolul silvic Marginea U.P. III u.a. 256D 1,4 1364 parţial

––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x