HOTĂRÂRE nr. 94 din 21 februarie 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 25 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ANEXA 1COMPLETAT DEHG 323 22/06/1998
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 92 30/12/1997 ART. 17
ANEXA 1REFERIRE LAHG 909 29/12/1997
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 92 30/12/1997 ART. 13
ANEXA 1REFERIRE LAOG 51 28/08/1997
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 31 16/06/1997
ANEXA 1REFERIRE LAHG 266 10/06/1994
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 71 16/07/1994
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 15 24/03/1994
ANEXA 1REFERIRE LALEGE (R) 35 03/04/1991 ART. 13
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ANEXA 1COMPLETAT DEHG 323 22/06/1998

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe



În temeiul art. 17 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997,Guvernul României hotărăşte: + 
Articolul UNICSe aprobă Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 30 decembrie 1997, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR CIORBEAContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor,Daniel DaianuMinistrul reformei,preşedintele Consiliuluipentru Reforma,Ilie SerbanescuMinistru de stat,ministrul industrieişi comerţului,Mircea CiumaraMinistrul privatizării,Valentin M. Ionescu
 + 
AnexăNORME METODOLOGICEde aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe + 
Articolul 1Definiţii:a) prin aport în natura la capitalul social al unei societăţi comerciale sau contribuţie la o asociaţie în participaţiune ori la o asociaţie familială -, în sensul art. 13 lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 – se înţelege bunurile şi valorile destinate sa deserveasca activitatea pe o perioadă mai mare de un an şi care se consuma treptat, supuse amortizarii conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare;b) participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal, se referă inclusiv la posibilitatea participării la creşterea activelor proprii;c) investiţiile noi – în sensul prevederilor art. 13 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 – se referă la investiţiile care se înregistrează în evidentele agentului economic după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe.
 + 
Articolul 2Sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 13 lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, bunurile mobile care constituie active amortizabile, asa cum sunt definite în Legea nr. 15/1994, cu modificările ulterioare, în următoarele condiţii care se verifica la birourile vamale, cu ocazia întocmirii declaraţiei vamale de import:a) în cazul bunurilor constituind aport în natura la capitalul social al unei societăţi comerciale, importatorul trebuie să facă dovada ca bunurile respective figurează într-o lista-anexa la actul constitutiv al societăţii comerciale sau la hotărârea de majorare a capitalului social. După efectuarea operaţiunii de import, majorarea sau constituirea capitalului social trebuie înregistrată la oficiul registrului comerţului, potrivit legii;b) în cazul contribuţiilor la o asociaţie familială ori la o asociaţie în participaţiune, importatorul trebuie să facă dovada ca bunurile respective figurează într-o lista-anexa la actul prin care s-a aprobat constituirea sau majorarea contribuţiei în natura la asociaţia familială sau la asociaţia în participaţiune respectiva;c) în cazurile prevăzute la lit. a), investitorii care beneficiază de exceptarea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 13 lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, vor completa şi o declaraţie pe propria răspundere, potrivit modelului prevăzut în anexa A care face parte integrantă din prezentele norme metodologice;d) asociaţiile familiale sau asociaţiile în participaţiune pot beneficia de prevederile art. 13 lit a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, dacă bunurile constituind active amortizabile importate servesc nemijlocit realizării obiectului de activitate al asociaţiei familiale sau al asociaţiei în participaţiune, asa cum figurează aceasta în autorizaţia de constituire a asociaţiei familiale, eliberata de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ori, în cazul asociaţiilor în participaţiune, în contractul de asociere.Realizarea acestei condiţii se dovedeşte la birourile vamale, pe baza vizei administraţiei financiare la care respectiva asociaţie familială sau asociaţie în participaţiune are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale, viza data în original pe fiecare exemplar al declaraţiei pe propria răspundere, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa A.Investitorii care contribuie în natura la asociaţiile familiale sau la asociaţiile în participaţiune întocmesc declaraţii pe propria răspundere, în trei exemplare originale, dintre care unul se păstrează de către administraţia financiară care a dat viza, unul de către biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import şi unul la documentele financiar-contabile ale asociaţiei familiale, respectiv ale asociaţiei în participaţiune.
 + 
Articolul 3Declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 2 lit. c) şi d) se întocmeşte şi de către importatorii care efectuează investiţii directe şi care beneficiază, pentru bunurile importate constituind active amortizabile, conform art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, de exceptare de la plata taxelor vamale.Investitorii care beneficiază de facilităţile vamale şi fiscale prevăzute la art. 13 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 îşi asuma întreaga răspundere privind corecta declarare a scopului pentru care se realizează importul.
 + 
Articolul 4Înstrăinarea bunului individual, constituind activ amortizabil, importat în regimul stabilit prin art. 13 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, constituie schimbare de regim vamal potrivit reglementărilor vamale şi se efectuează cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute de lege, determinate în conformitate cu noua încadrare ca regim vamal, cu excepţia următoarelor cazuri:a) înstrăinarea bunului individual se face după expirarea termenului de 5 ani de la data declaraţiei vamale sau după amortizarea integrală a activului, în cazul în care perioada normală de amortizare a acestuia este mai mica de 5 ani;b) înstrăinarea bunului individual se realizează după scoaterea din funcţiune, în caz de forta majoră.
 + 
Articolul 5Societăţile comerciale cu sediul în România, autorizate sa desfăşoare activitate de leasing, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, beneficiază de prevederile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 pentru activele amortizabile importate în nume propriu şi utilizate pentru operaţiuni de leasing.
 + 
Articolul 6Investitorii pot opta, cu ocazia efectuării unor investiţii noi, pentru una dintre facilităţile fiscale prevăzute la art. 13 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, în următoarele condiţii:a) opţiunea se face cu prilejul înregistrării în evidentele agentului economic a fiecărui bun individual ce constituie activ amortizabil, potrivit prevederilor Legii nr. 15/1994, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994.Opţiunea de a folosi una dintre cele doua facilităţi prevăzute la art. 13 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 se comunică de către contribuabili o dată cu depunerea la organele fiscale a primei declaraţii de impunere, după data înregistrării în evidenta agentului economic a bunului individual ce constituie activ amortizabil.Amortizarea accelerata consta în includerea în primul an de funcţionare, în cheltuielile de exploatare, a unei amortizari de până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv; pentru anii următori, amortizarile anuale sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat în regim liniar, prin raportarea acesteia la durata normală de utilizare rămasă;b) în cazul în care investitorul a optat pentru deducerea din profitul impozabil a cotei de 20% din valoarea de achiziţie a bunurilor ce constituie active amortizabile, conform art. 13 lit. c) liniuţa a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, respectiv echipamente tehnologice – maşini şi utilaje -, asa cum sunt prevăzute în Catalogul privind duratele normale de funcţionare şi clasificarea mijloacelor fixe aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 266/1994, acesta nu mai poate opta pentru regimul de amortizare accelerata pentru acel activ, ci numai pentru regimul de amortizare liniara.Cota de 20% din preţul de achiziţie al echipamentelor tehnologice – maşini şi utilaje – se deduce numai în primul an, respectiv anul în care s-a efectuat achiziţia, suplimentar faţă de cheltuielile de amortizare calculate şi deduse potrivit prevederilor alineatului precedent.Valoarea acestei cote se înregistrează pe cheltuieli de exploatare analitic distinct al agentului economic.
 + 
Articolul 7Prevederile art. 13 lit. e) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 se aplică pentru pierderile fiscale anuale, declarate de contribuabil, începând cu profitul impozabil aferent exerciţiului financiar al anului 1998.
 + 
Articolul 8Lista ţărilor care nu aplica reglementări similare privind regimul importurilor şi exporturilor de produse strategice va fi transmisă Direcţiei Generale a Vamilor de către Agenţia Naţionala de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice şi va fi actualizată ori de câte ori este necesar.
 + 
Articolul 9În sensul art. 15 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, prin facilităţile în derulare se înţelege:a) cele prevăzute la art. 12 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, republicată, pentru aporturile de capital străin, în numerar, numai pentru capitalul subscris până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 31/1997;b) cele prevăzute la art. 13 din Legea nr. 35/1991, republicată, până la expirarea termenului de 2 ani;c) cele prevăzute la art. 14-16 din Legea nr. 35/1991, republicată, acordate investiţiilor străine înfiinţate până la data de 31 decembrie 1994, pentru care s-au eliberat certificate de investitor;d) cele prevăzute de Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie, până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate, conform art. 1 lit. a) – c);e) cele prevăzute la art. 6-10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate. Beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 societăţile privatizate prin contracte de vânzare-cumpărare (inclusiv eventuale acte adiţionale), încheiate în perioada 19 iunie – 29 decembrie 1997.Acordarea facilităţilor vamale reglementate de Legea nr. 35/1991, republicată, de Legea nr. 71/1994 şi de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 se face pe baza documentelor prevăzute pentru aplicarea acestor acte normative.
 + 
Articolul 10Organele Ministerului Finanţelor efectuează controlul aplicării reglementărilor vamale, precum şi a facilităţilor fiscale, prin structurile sale abilitate în acest sens.
 + 
Articolul 11Lista cu denumirea comercială şi codurile din Tariful vamal de import al României, prevăzute la art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997, se actualizează şi se supune aprobării Guvernului de către Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor.
 + 
Anexa A––-la normele metodologice––––––––

               
  TITULARUL ……………………………….. (societate comercială/asociaţie în participaţiune/asociaţie familială) BIROUL VAMAL ……………….. Nr. …………. Data ……….
  Nr. ……………… Data ………………..  
     
  DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE privind aplicarea facilităţilor vamale cuprinse în art. 13 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe
   
    Prezentul import constă în:
  A. Bunurile mobile, active amortizabile, care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, necesare pentru realizarea obiectului de activitate DA NU
  sau    
  B. Reprezintă contribuţia la o asociaţie în participaţiune, necesară pentru realizarea obiectului de activitate DA NU
    Viza administraţiei financiare ………………………………….    
  sau    
  C. Reprezintă contribuţia la o asociaţie familială, necesară pentru realizarea obiectului de activitate DA NU
    Viza administraţiei financiare …………………………………..    
  D. Reprezintă echipamente tehnologice – maşini şi utilaje – constituind active amortizabile, conform Legii nr. 15/1994, cu modificările ulterioare, importate de un investitor care realizează o investiţie directă DA NU
    Anexăm lista cu bunurile importate şi încadrarea acestora conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997.    
    Viza administraţiei financiare ………………………………….    
    (în cazul asociaţiilor în participaţiune sau al asociaţiilor familiale)  

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x