HOTĂRÂRE nr. 93 din 11 decembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 13 decembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 373 18/12/2013
ActulREFERIRE LAHOTARARE 8 24/02/1994
ActulREFERIRE LAHOTARARE 8 24/02/1994
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 24/02/1994 ART. 160
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 67
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 67
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 76
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 76
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. + 
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-19/482, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 21 noiembrie 2017, Camera Deputaților:1.Salută eforturile făcute permanent la nivel european pentru gestionarea crizei migrației, având în vedere contextul fluid de provocări și riscuri globale cu care se confruntă spațiul european și internațional în ultimii ani.2.Salută înființarea poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european, planul comun de acțiune UE-Turcia, eforturile pentru o politică comună în materie de azil, identificarea elementelor-cheie pentru realizarea unei politici europene în materie de migrație eficace și durabile.3.Apreciază poziția Comisiei Europene privitoare la gestionarea migrației bazată pe principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii, însă reamintește că pentru aceasta este necesar să se țină cont de specificul, caracteristicile și posibilitățile fiecărui stat membru.4.Atrage atenția Comisiei Europene asupra faptului că este necesară o abordare cuprinzătoare a eforturilor tuturor statelor membre în criza migrației, nu doar în privința relocării, ci și în ceea ce privește contribuția la apărarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, nu doar ale spațiului Schengen, precum și în ceea ce privește contribuția și implicarea statelor membre în programele sau în cadrul agențiilor europene care se ocupă cu securitatea frontierelor, gestionarea migrației, criminalitatea sau cu alte activități conexe.5.Apreciază eforturile întreprinse până acum în ceea ce privește sprijinul acordat statelor de origine pentru criza migrației și asistența pentru dezvoltare, însă consideră că acest efort nu ar trebui să se concentreze doar pe oferirea unei asistențe financiare; în acest sens recomandă o serie de măsuri, precum instituirea unor programe de dezvoltare educațională, de sprijinire a societății civile, implementarea de proiecte privind importul unor modele de succes din statele Uniunii Europene pentru organizarea statului și a societății în țările respective, sau în ceea ce privește încurajarea și sprijinirea parcursului democratic, cu atât mai mult în statele partenere ale Uniunii Europene din cadrul politicii europene de vecinătate.6.Reamintește poziția și contribuția României, prin care a răspuns favorabil diverselor solicitări de sprijin din partea comunității europene și internaționale pentru a atenua presiunea umanitară, prin acordarea de contribuții financiare organizațiilor internaționale, precum și prin ajutorul umanitar bilateral acordat statelor afectate, fiind totodată activă în acordarea de asistență financiară prin intermediul Fondului Fiduciar UE-Siria, al Fondului de urgență al UE pentru Africa sau al proiectelor în cadrul Facilității UE pentru refugiații din Turcia.7.Totodată, subliniază contribuția României la activitatea și eforturile agențiilor și instituțiilor europene cu atribuții și responsabilități în gestionarea migrației.8.Consideră că în Uniunea Europeană trebuie să fie menținut un nivel de alertă și de siguranță ridicat, având în vedere că migranții caută în permanență rute alternative pentru a ajunge în statele membre ale UE, cele mai noi posibile rute, în acest sens, fiind prin România și Spania.9.Subliniază că pentru România este important ca procesul de cooperare cu statele terțe în domeniul migrației să aibă în vedere toate regiunile geografice cu potențial migratoriu și, în mod specific, pe cele care ar putea avea un impact asupra frontierelor României.10.Atrage atenția asupra posibilității deschiderii unei noi rute de migrație prin Marea Neagră și recomandă, în acest sens, efectuarea unei analize aprofundate și a unui studiu al impactului potențial pe care această posibilitate ar aduce-o asupra Uniunii Europene și a statelor membre, cu precădere în cele riverane, respectiv România și Bulgaria.11.Consideră că ar fi utilă, în aceeași notă, efectuarea unei simulări a posibilelor implicații provocate de deschiderea unei rute migraționiste prin Marea Neagră, inclusiv a aspectelor financiare și a implicării tuturor statelor membre, pe baza rezultatelor și a deprinderilor de până acum privind Agenda europeană a migrației; consideră că ar fi util să se includă și date referitoare la sprijinul Uniunii pentru statele vizate direct de o astfel de posibilitate, care să urmeze sprijinului acordat altor state membre aflate pe rute migraționiste până la acest moment.12.De asemenea, după modelul implicării statelor din Balcanii de Vest – statele terțe -, consideră că ar fi benefică detalierea unei posibile implicări a altor state partenere ale Uniunii, în special a celor vizate de politica europeană de vecinătate, care s-ar putea afla pe ruta migraționistă dinspre Marea Neagră către statele Uniunii Europene.13.Reiterează susținerea României pentru continuarea implementării Acordului UE-Turcia din martie 2016, ceea ce va permite controlul și pe viitor al migrației pe ruta balcanică.14.Consideră că este necesară o actualizare a situației parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Turcia în ceea ce privește criza migrației, ținând cont de cele mai recente evoluții în plan geopolitic, precum și de evoluția relațiilor dintre cele două părți.15.Consideră că, în ceea ce privește cooperarea cu alte organizații regionale și internaționale, există premisele unei întăriri, aprofundări și diversificări, împreună cu o eventuală împărțire a responsabilităților și a eforturilor în gestionarea actualei crize a migrației, cu atât mai mult cu cât aceasta afectează nu doar statele membre ale Uniunii Europene, ci riscă să devină o problemă a întregii lumi.16.Apreciază ilustrarea exemplului Niger ca model de cooperare cu țările terțe, bazat pe echipele comune de anchetă, cu privire la combaterea introducerii ilegale de migranți, însă atrage atenția că adoptarea modelului în alte locații impune, în primul rând, o adaptare la specificul statului în cauză și la realitățile geopolitice și sociale; totodată, consideră că ar trebui să fie luată în considerare posibilitatea introducerii unor asemenea practici și în cooperarea cu statele de origine pentru fluxurile migraționiste.17.Referitor la combaterea muncii ilegale bazate pe migrație neregulamentară consideră că una dintre principalele preocupări ar trebui să vizeze modalitățile de încurajare a muncii în condiții de legalitate pentru migranții aflați în situații de legalitate, astfel încât să fie încurajată o atitudine corespunzătoare a acestora în raport cu respectarea legislației UE și a celei specifice statelor membre; consideră că o astfel de conduită ar trebui să constituie o prioritate, inclusiv față de eforturile de integrare a migranților în statele și comunitățile destinatare.18.De asemenea consideră că dezvoltarea parteneriatelor public-privat în gestionarea migrației poate contribui, la rândul său, la combaterea muncii ilegale bazate pe migrație neregulamentară.19.Recomandă, ca măsură suplimentară privind securitatea internă a UE și gestionarea migrației, ca prelevarea de amprente digitale în cazul migranților să fie introdusă și la nivelul altor agenții sau programe care privesc gestionarea fenomenului migraționist, și nu doar la nivelul centrelor de primire și înregistrare a migranților („hotspot-uri“) organizate în zonele cele mai expuse în momentul de față.20.Apreciază măsurile luate în direcția îmbunătățirii unei funcționări eficiente a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, însă atrage atenția că este necesar, în privința demersurilor care se referă la elaborarea și aplicarea planului de readmisie împreună cu statele membre, să se țină seama în mod efectiv de ordinea de drept specifică din statul membru sau din statele membre în cauză.21.Consideră că este necesară o implicare din ce în ce mai activă a autorităților statelor membre în dezbaterile pentru politici ale Uniunii Europene, care să creeze un sistem eficace și care să răspundă adecvat crizelor, conflictelor, instabilității și sărăciei ce duc la migrații în spațiul european.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 11 decembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
București, 11 decembrie 2017.Nr. 93.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x