HOTĂRÂRE nr. 917 din 20 august 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 28 august 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 246 16/05/2001
ActulREFERIRE LAOG 112 31/08/2000 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 10
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
 + 
Articolul 3După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:───────────────p. Ministrul apărării,Corneliu Dobriţoiu,secretar de statMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 20 august 2008.Nr. 917.
 + 
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREa construcţiilor care trec din domeniul public în domeniul privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării

*Font 9*
Nr.
crt.

Adresa imobilului

Persoana
juridică ce
administrează
imobilul
Caracteristicile bunurilor care trec
în domeniul privat al statului

1.

Satul Boteni,
judeţul Dâmboviţa

Ministerul Apărării

Imobil 3026, nr. M.F. = 103.695
Pavilionul Q1:
– suprafaţa construită = 45 mp
– valoarea contabilă = 5,4 lei
Pavilionul Z4:
– suprafaţa construită = 134 mp
– valoarea contabilă = 7,23 lei
Pavilionul Z5:
– suprafaţa construită = 78 mp
– valoarea contabilă = 3,6 lei
2.

Municipiul Roman,
judeţul Neamţ

Ministerul Apărării

Imobil 710, nr. M.F. = 106.936
Pavilionul L1:
– suprafaţa construită = 303 mp
– valoarea contabilă = 11 lei
Pavilionul R:
– suprafaţa construită = 221 mp
– valoarea contabilă = 3,69 lei
3.

Municipiul Roman,
judeţul Neamţ

Ministerul Apărării

Imobil 348, nr. M.F. = 106.933
Pavilionul H1:
– suprafaţa construită = 132 mp
– valoarea contabilă = 5,1 lei
Pavilionul H2:
– suprafaţa construită = 100 mp
– valoarea contabilă = 3,8 lei
Pavilionul H3:
– suprafaţa construită = 72 mp
– valoarea contabilă = 2,7 lei
4.

Municipiul Câmpulung,
judeţul Argeş

Ministerul Apărării

Imobil 361, nr. M.F. = 103.723
Pavilionul G2:
– suprafaţa construită = 505 mp
– valoarea contabilă = 52 lei
Pavilionul G3:
– suprafaţa construită = 488 mp
– valoarea contabilă = 50,2 lei
Pavilionul X:
– suprafaţa construită = 190 mp
– valoarea contabilă = 16,7 lei
Pavilionul T:
– suprafaţa construită = 280 mp
– valoarea contabilă = 43,7 lei
5.

Oraşul Otopeni,
judeţul Ilfov

Ministerul Apărării

Imobil 546, nr. M.F. = 103.652
Pavilionul X16:
– suprafaţa construită = 2.010 mp
– valoarea contabilă = 60,7 lei
Pavilionul E1:
– suprafaţa construită = 25 mp
– valoarea contabilă = 4,6 lei
Pavilionul E4:
– suprafaţa construită = 3.120 mp
– valoarea contabilă = 31,2 lei
Pavilionul L3:
– suprafaţa construită = 29 mp
– valoarea contabilă = 0,5 lei
Pavilionul S2:
– suprafaţa construită = 360 mp
– valoarea contabilă = 6,7 lei
Pavilionul S3:
– suprafaţa construită = 283 mp
– valoarea contabilă = 5,4 lei
Pavilionul X1:
– suprafaţa construită = 62 mp
– valoarea contabilă = 1,7 lei
Pavilionul X2:
– suprafaţa construită = 274 mp
– valoarea contabilă = 4,3 lei
Pavilionul X3:
– suprafaţa construită = 545 mp
– valoarea contabilă = 7,6 lei
Pavilionul X4:
– suprafaţa construită = 386 mp
– valoarea contabilă = 5,7 lei
Pavilionul X5:
– suprafaţa construită = 20 mp
– valoarea contabilă = 1 leu
Pavilionul X6:
– suprafaţa construită = 32 mp
– valoarea contabilă = 1,9 lei
Pavilionul X7:
– suprafaţa construită = 113 mp
– valoarea contabilă = 4,8 lei
Pavilionul X8:
– suprafaţa construită = 173 mp
– valoarea contabilă = 20 lei
Pavilionul X11:
– suprafaţa construită =28 mp
– valoarea contabilă = 0,7 lei
Pavilionul W2:
– suprafaţa construită = 30 mp
– valoarea contabilă = 19,2 lei
Pavilionul W4:
– suprafaţa construită = 6 mp
– valoarea contabilă = 16,9 lei
Pavilionul O:
– suprafaţa construită = 38 mp
– valoarea contabilă = 6,5 lei
Pavilionul P:
– suprafaţa construită = 224 mp
– valoarea contabilă = 4,5 lei
Pavilionul R:
– suprafaţa construită = 55 mp
– valoarea contabilă = 5 lei
Pavilionul S:
– suprafaţa construită = 24 mp
– valoarea contabilă = 3,8 lei
Pavilionul Ş:
– suprafaţa construită = 72 mp
– valoarea contabilă = 4,38 lei
Pavilionul T:
– suprafaţa construită = 31 mp
– valoarea contabilă = 6 lei
Pavilionul Ţ:
– suprafaţa construită = 60 mp
– valoarea contabilă = 5,8 lei
Pavilionul U:
– suprafaţa construită = 107 mp
– valoarea contabilă = 5 lei
Pavilionul V:
– suprafaţa construită = 8,3 mp
– valoarea contabilă = 2,58 lei
Pavilionul F:
– suprafaţa construită = 39,56 mp
– valoarea contabilă = 19,7 lei
Pavilionul V5:
– suprafaţa construită = 8,82 mp
– valoarea contabilă = 2,2 lei
Pavilionul V6:
– suprafaţa construită = 1,21 mp
– valoarea contabilă = 0,19 lei
Pavilionul V7:
– suprafaţa construită = 49 mp
– valoarea contabilă = 4,5 lei
Pavilionul V4:
– suprafaţa construită = 4,8 mp
– valoarea contabilă = 1,7 lei
6.

Municipiul Sebeş,
judeţul Alba

Ministerul Apărării

Imobil 1025, nr. M.F. = 104.060
Pavilionul U1:
– suprafaţa construită = 27 mp
– valoarea contabilă = 6,47 lei
7.

Satul Păltiniş-Ciuc,
judeţul Harghita

Ministerul Apărării

Imobil 2781, nr. M.F. = 104.022
Pavilionul 33:
– suprafaţa construită = 80 mp
– valoarea contabilă = 3,37 lei
8.

Comuna Bodoc,
judeţul Covasna

Ministerul Apărării

Imobil 1143, nr. M.F. = 103.974
Pavilionul V12:
– suprafaţa construită = 480 mp
– valoarea contabilă = 30 lei
Pavilionul V5:
– suprafaţa construită = 42 mp
– valoarea contabilă = 0,5 lei
Pavilionul X:
– suprafaţa construită = 44 mp
– valoarea contabilă = 0,7lei
Pavilionul Z1:
– suprafaţa construită = 9 mp
– valoarea contabilă = 0,45 lei
Pavilionul Z3:
– suprafaţa construită = 9 mp
– valoarea contabilă = 0,45 lei
9.

Oraşul Otopeni,
judeţul Ilfov

Ministerul Apărării

Imobil 2794, nr. M.F. = 103.654
Pavilionul H:
– suprafaţa construită = 247,45 mp
– valoarea contabilă = 16,2 lei
Cablu electric aerian:
– suprafaţa construită = 600 ml
– valoarea contabilă = 1.190,1 lei

__________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x