HOTĂRÂRE nr. 907 din 17 decembrie 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 22 decembrie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEHG 525 29/06/1999
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 24 30/09/1998 ART. 14
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 61 05/03/1998
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 24 30/09/1998
ANEXA 1REFERIRE LAORDIN 1329 14/07/1997
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 108 24/06/1997
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 59 27/09/1997
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 9 14/04/1997 ART. 2
ANEXA 1REFERIRE LAOG (R) 70 29/08/1994
ANEXA 1REFERIRE LADECRET-LEGE 54 05/02/1990
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEHG 525 29/06/1999

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate



În temeiul prevederilor art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate,Guvernul României hotărăşte: + 
Articolul UNICSe aprobă Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 2 octombrie 1998, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:–––––Consiliul pentru ReformaPetre Diaconu,secretar de statMinistrul industriei şi comerţului,Radu BerceanuMinistrul muncii şi protecţiei sociale,Alexandru AthanasiuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes
 + 
AnexăNORME METODOLOGICEpentru aplicarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate + 
Capitolul 1Dispoziţii generale, definiţii + 
Articolul 1În sensul prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, notiunile de mai jos se definesc astfel:a) arii geografice, strict delimitate teritorial – una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale alăturate, care, individual, îndeplinesc prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 şi care pot face parte din aceeaşi regiune sau din regiuni de dezvoltare diferite;b) structuri productive monoindustriale – structurile industriale aflate în pronunţat declin, care în economia zonei mobilizeaza mai mult de 50% din populaţia salariata şi care necesita reconversia spre noi activităţi;c) zone miniere – una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se executa operaţiuni miniere, în sensul Legii minelor nr. 61/1998, precum şi unităţile administrativ-teritoriale limitrofe din care provine forta de muncă pentru operaţiunile miniere şi care îndeplinesc cel puţin una dintre condiţiile enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998;d) concedieri colective – definite în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele măsuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1997;e) rata somajului – indicatorul statistic calculat oficial pe baza datelor furnizate de către organele teritoriale ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi de organele/serviciile autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul Comisiei Naţionale pentru Statistica;f) lipsa mijloacelor de comunicaţii şi infrastructura slab dezvoltata – îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii:– lipsa accesului la centrala telefonica automată;– lipsa accesului la un drum naţional sau judeţean;g) investiţii noi – investiţiile care se înregistrează în evidentele agentului economic după declararea zonei defavorizate;h) forta de muncă neocupata – persoane, numite în continuare persoane neocupate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:– sunt apte de muncă;– manifesta disponibilitate pentru a lucra;– nu sunt încadrate în baza unui contract individual de muncă şi nu realizează venituri din activităţi autorizate conform legii;i) membri de familie – soţ/sotie şi alte persoane aflate în întreţinere, potrivit legii.
 + 
Capitolul 2Declararea zonelor defavorizate + 
Articolul 2(1) După îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 de către o unitate administrativ-teritorială, primarul – în urma aprobării de către consiliul local – transmite propunerea scrisă de acordare a statutului de zona defavorizată Agenţiei pentru dezvoltare regionala din regiunea de dezvoltare din care aceasta face parte.(2) Agenţia pentru dezvoltare regionala analizează propunerile de înfiinţare a zonelor defavorizate primite de la consiliile locale, delimiteaza ariile geografice corespunzătoare şi întocmeşte documentaţiile necesare declarării acestor arii geografice ca zone defavorizate.(3) Agenţia pentru dezvoltare regionala înaintează Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala documentaţia necesară pentru declararea zonei defavorizate, avizată favorabil de către Consiliul pentru Dezvoltare Regionala.(4) Documentaţia necesară pentru declararea zonei defavorizate trebuie să cuprindă precizări şi motivari cu privire la:a) aria geografică precis delimitata care se propune a fi declarata zona defavorizată;b) condiţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998, care sunt îndeplinite pentru declararea zonei defavorizate;c) perioada propusă pentru care aria geografică ar urma să fie declarata zona defavorizată;d) facilităţile prevăzute în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998, propuse a fi acordate.
 + 
Articolul 3(1) Pe baza analizei documentaţiilor care însoţesc fiecare solicitare de declarare a zonei defavorizate, Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala înaintează spre aprobare Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala propuneri de înfiinţare a zonelor defavorizate. (2) În urma aprobării de către Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala a propunerii de înfiinţare a zonei defavorizate, aceasta se înaintează Guvernului spre adoptare.
 + 
Capitolul 3Acordarea facilităţilor + 
Articolul 4Facilităţile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 se acordă în conformitate cu documentaţia şi cu metodologia prevăzute în anexa A.
 + 
Articolul 5(1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 se au în vedere metodologia şi procedura de calcul al impozitului pe profit conform Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinului ministrului finanţelor nr. 1.329/14 iulie 1997, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 29 iulie 1997. Astfel, persoanele juridice şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale autorizate care beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 au obligaţia de a calcula şi de a evidenţia extracontabil impozitul pe profit pe toată perioada de scutire de la plata impozitului pe profit şi de a depune declaraţia de impunere.(2) Facilităţile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) şi la art. 6 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 se acordă în conformitate cu procedurile stabilite de Ministerul Finanţelor şi de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
 + 
Articolul 6(1) Facilităţile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 se acordă în baza programelor aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Consiliului pentru Reforma. (2) Sumele se acordă în limita soldului Fondului special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar.
 + 
Articolul 7(1) Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998, societăţile comerciale, persoane juridice române, precum şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990, care au sediul social şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul zonei defavorizate în momentul declarării acesteia, trebuie să prezinte unităţilor/instituţiilor care acorda facilităţile legale, precum şi organelor de control prevăzute de lege, la solicitarea acestora, un angajament vizat de Oficiul forţei de muncă şi şomaj (Agenţia judeteana de ocupare şi formare profesională) teritorial respectiv.(2) Angajamentul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa B.(3) Statutul de persoana neocupata se dovedeşte prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată, conform modelului prevăzut în anexa C.(4) Declaraţia prevăzută la alin. (3) se păstrează de către angajator.
 + 
Capitolul 4Dispoziţii finale + 
Articolul 8Anexele A, B şi C fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
 + 
Anexa A––-la normele metodologice––––––––DOCUMENTAŢIA ŞI METODOLOGIAprivind restituirea taxelor vamale în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate1. În vederea aprobării restituirii taxelor vamale aferente importurilor efectuate pentru investiţiile din zonele defavorizate, solicitanţii care au sediul social şi care îşi desfăşoară activitatea în aceasta zona vor depune la organul financiar teritorial – administraţia financiară, circumscripţia fiscală, după caz – o cerere care trebuie să conţină următoarele elemente:– denumirea persoanei juridice, forma juridică şi sediul acesteia sau, după caz, denumirea asociaţiei familiale sau a întreprinzătorului şi adresa acestuia;– codul fiscal;– obiectul de activitate;– băncile la care au deschise conturile în valută şi în lei, valoarea capitalului social, numerele conturilor bancare;– datele personale ale celor abilitaţi de lege sa angajeze solicitantul, respectiv numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul actual, funcţia deţinută.2. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:– actele constitutive ale solicitantului (statut, contract, hotărâre judecătorească, autorizaţie de funcţionare);– avizul unităţii vamale în a carei raza de competenţa îşi desfăşoară activitatea solicitantul, din care să rezulte ca bunurile pentru care se pretinde restituirea taxelor vamale au fost importate de către solicitant şi, totodată, ca s-au achitat taxele vamale aferente;– confirmarea din partea persoanei abilitate sa angajeze legal solicitantul ca importul de maşini, utilaje, instalaţii, echipamente, mijloace de transport – altele decât autoturisme -, know-how, alte bunuri amortizabile este destinat efectuării şi derulării de investiţii în zona defavorizată;– copii de pe documentele în baza cărora s-a făcut importul (factura, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie vamală de import, declaraţie de valoare în vama, documente de transport, documente pentru acordarea taxelor vamale preferenţiale, unde este cazul, etc.);– avizul Agenţiei pentru dezvoltare regionala în a carei raza de competenţa îşi desfăşoară activitatea solicitantul, care să confirme ca solicitantul efectuează investiţii în zona defavorizată, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998.3. În cerere se va specifică obiectul solicitării, respectiv dacă se solicita restituirea taxelor vamale pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport – altele decât autoturisme -, know-how, alte bunuri amortizabile, care s-au importat în vederea efectuării şi derulării de investiţii în zona sau pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate, necesare pentru realizarea producţiei proprii în zona.4. Restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate, necesare realizării producţiei proprii în zona, se va efectua în situaţia în care pe lângă documentele mai sus menţionate vor fi depuse şi:– factura din care să rezulte ca producţia obţinută a fost comercializata;– extrasul de cont prin care se confirma încasarea contravalorii produselor nominalizate în factura;– chitanţele fiscale care atesta încasarea contravalorii mărfurilor vândute;– normele de consum prevăzute în fişele tehnice, precum şi calculul concret privind consumul efectiv de materii prime, piese de schimb şi/sau componente importate pentru care se solicita restituirea taxelor vamale, care se regăsesc în producţia realizată şi valorificată.5. Nu se va efectua nici o restituire de taxe vamale în situaţia în care materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate nu se utilizează în producţia proprie, ci se valorifica în starea în care au fost importate.6. În urma verificării întregii documentaţii, organele financiare teritoriale – administraţiile financiare sau circumscripţiile fiscale, după caz – transmit avizul de specialitate, împreună cu cererea şi cu celelalte documente direcţiilor judeţene de impozite şi taxe din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, care vor verifica şi vor confirma sau nu avizul organelor teritoriale.7. Restituirile se fac prin trezoreriile statului, pe baza deciziei directorului Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, în termen de 5 zile de la primirea acestora, din încasările înregistrate la cap. 16.01 "Taxe vamale de la persoane juridice". Operaţiunea se efectuează cu ordin de plată sau în numerar, după caz, respectând reglementările legale.8. Cererile de restituire a taxelor vamale vor fi soluţionate în maximum 20 de zile de la data înregistrării solicitării la organul financiar teritorial. Acest termen nu include perioada acordată trezoreriilor pentru efectuarea plăţilor efective.
 + 
Anexa B––-la normele metodologice––––––––

  Unitatea . . . . . . . . . . .  
  Nr. . . . . . . . . . . . . .  
    Avizat,
    Oficiul forţei de muncă şi şomaj
    al judeţului . . . . . . . . . .
    Nr. . . . . . . . . /. . . . . .
   
  ANGAJAMENT*)
   
  Subsemnatul/a . . . . . . . . . ., reprezentant/ă al/a unităţii . . . . . . , cu sediul social şi activitate în localitatea . . . . . . . . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . nr. . . . . . . . ., aflată în zona . . . . . . . . . . . . , declarată zonă defavorizată prin Hotărârea Guvernului nr. . . din data de . . . . . . . . . ., pe o perioadă de . . . . . . ani, unitate solicitantă a facilităţilor prevăzute la art. 5 lit. . . din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998, mă oblig, în conformitate cu art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998:
  – să comunic noile locuri de muncă vacante, create prin realizarea investiţiei, Oficiului forţei de muncă şi şomaj al judeţului . . . . . . . . . ;
  – să angajez pe noile locuri de muncă vacante persoane neocupate, cu domiciliul în zona defavorizată mai sus menţionată;
  – să comunic în maximum 3 zile Oficiului forţei de muncă şi şomaj al judeţului . . . . . . . . . . modul în care au fost ocupate locurile de muncă (angajare directă, repartizare prin Oficiul forţei de muncă şi şomaj).
   
    . . . . . . . . . . . . . .
    (semnătura şi ştampila)

––––    *) Acest angajament va fi prezentat la unităţile/instituţiile care vor acorda facilităţile prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998, precum şi organelor de control prevăzute de lege, la solicitarea acestora. + 
Anexa C––-la normele metodologice––––––––                  DECLARAŢIEpe propria răspundere    Subsemnatul/subsemnata*) ……………………….., domiciliat/a în ……………………………., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria ……, nr. ….., eliberat/a de Poliţia …………… la data de ………………, declar că nu sunt angajat/a în baza unui contract de muncă şi că nu realizez venituri din activităţi autorizate conform legii.        ……………. ……………..            (data) (semnatura)––––-    *) Se completează de persoane neocupate, solicitante de locuri de muncă, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:    – au vârsta cuprinsă între 16-57 de ani pentru femei şi 16-62 de ani pentru bărbaţi;    – sunt apte de muncă;    – manifesta disponibilitate pentru a lucra;    – nu sunt încadrate în baza unui contract de muncă şi nu realizează venituri din activităţi autorizate conform legii.                  –––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x