În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 decembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 2Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic are drept scop creșterea relevanței sistemului de educație și formare profesională inițială în raport cu nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel național, regional și local, în condițiile asigurării de șanse egale de dezvoltare personală și profesională a tuturor elevilor, în continuarea reformei învățământului profesional și tehnic, începută cu sprijinul Uniunii Europene prin Programul PHARE VET RO 9405. … 2.La articolul 3, literele k), l) și o) se abrogă. … 3.La articolul 3, după litera o) se introduc zece noi litere, literele p)-x), cu următorul cuprins:p)coordonează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul învățământului profesional și tehnic; … q)urmărește și participă la evaluarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul învățământului profesional și tehnic; … r)coordonează extinderea și dezvoltarea metodelor de învățare care dezvoltă competențele antreprenoriale ale participanților la programele de formare, prin învățământul profesional și tehnic, din unitățile de învățământ profesional și tehnic; … s)dezvoltă metodologiile specifice de asigurare și monitorizare a calității programelor de educație și formare profesională din învățământul profesional și tehnic, inclusiv pentru componenta de învățare la locul de muncă și învățământul dual; … ș)implementează programe de formare profesională continuă a personalului didactic din învățământul profesional și tehnic, inclusiv în domeniul educației antreprenoriale, precum și a personalului partenerilor economici implicat în formarea profesională inițială; … t)asigură, cu aprobarea Ministerului Educației Naționale, controlul, monitorizarea și evaluarea anumitor componente ale procesului de educație și formare profesională inițială, inclusiv pentru învățământul dual; … ț)dezvoltă principiile și metodologiile de monitorizare a inserției socio-profesionale a absolvenților din învățământul profesional și tehnic și realizează, în parteneriat cu instituții cu atribuții în ocuparea forței de muncă monitorizarea inserției profesionale a acestora; … u)asigură, la solicitarea și în numele Ministerului Educației Naționale, reprezentarea în organismele/instituțiile și în organizațiile naționale, regionale și internaționale, pentru domeniile sale de activitate; … v)îndeplinește responsabilități în cadrul Sistemului de informare al pieței interne (sistemul IMI), în măsura în care se află sub controlul său, inclusiv prin transmiterea de răspunsuri adecvate și prompte la cererile de cooperare administrativă; … x)sprijină promovarea învățământului profesional și tehnic și a învățământului dual, consilierea și orientarea profesională a elevilor în scopul creșterii participării acestora în învățământul profesional și tehnic și monitorizează acțiunile de informare și publicitate de la nivel național și județean destinate promovării învățământului profesional și tehnic. … … 4.Articolul 6 se abrogă. … 5.La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1)Numărul maxim de posturi ale Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic este de 55. … 6.La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic are dreptul de a angaja personal necesar pentru derularea unor proiecte cofinanțate din fonduri externe nerambursabile, în care centrul este beneficiar sau partener, în afara numărului maxim de posturi, potrivit legislației în vigoare. … 7.La articolul 8, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:(5)Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic poate înființa Unitate de implementare (UIP), în vederea coordonării, programării, implementării tehnice, raportării și monitorizării asistenței financiare nerambursabile acordate de Uniunea Europeană și alte state, având ca beneficiar centrul și alte structuri din coordonarea acestuia. (6)Structura organizatorică, numărul de personal, funcțiile și atribuțiile UIP se stabilesc prin decizie a directorului centrului.(7)Unitatea de implementare a proiectelor se finanțează din bugetele proiectelor menționate la alin. (5), pe perioada implementării acestora. … +
Articolul II(1)Personalul care a asigurat îndeplinirea funcției de Organism intermediar pentru Programul operațional sectorial – Dezvoltarea resurselor umane, axa prioritară 2, domeniile majore de intervenție 2.1 – tranziția de la școala la viața activă și 2.3 – accesul și participarea la formarea profesională continuă este preluat în structura organizatorică a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate.(2)Preluarea personalului prevăzut la alin. (1) în structura organizatorică, în statul de funcții și stabilirea prevederilor privind acesta în cadrul regulamentului de funcționare al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic se fac în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. +
Articolul IIIHotărârea Guvernului nr. 855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 decembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul educației naționale,
Liviu-Marian Pop
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
Paul Stănescu
p. Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Octav-Dan Paxino,
secretar de stat
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț MișaBucurești, 14 decembrie 2017.Nr. 907.