privind reorganizarea şi funcţionarea prefecturilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 115 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Prefecturile, ca instituţii publice cu personalitate juridică, sunt organizate şi funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. … (2) Prefecturile au rolul de a îndeplini atribuţiile şi prerogativele conferite prefectului prin Constituţia României, Legea administraţiei publice locale sau prin alte acte normative. … (3) Prefectura urmăreşte modul de realizare în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a strategiei şi obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi propune adoptarea de măsuri corespunzătoare. … +
Articolul 2(1) Prefectura are sediul în municipiul reşedinţa de judeţ, de regula în Palatul administrativ, proprietate publică de interes naţional, aflat în administrarea comuna a prefectului şi a consiliului judeţean. … (2) Prefectura Municipiului Bucureşti are sediul în municipiul Bucureşti. … (3) Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale prefecturii se realizează numai de către prefect sau de o altă persoană desemnată de acesta prin ordin. Prefectul este ordonator secundar de credite. … (4) Exercitarea capacităţii juridice de drept public aparţine în exclusivitate prefectului. … +
Articolul 3(1) Prefectura are un aparat tehnic de specialitate propriu, care este condus de prefect. … (2) Structura organizatorică a aparatului tehnic de specialitate al prefecturii este prevăzută în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexe se pot organiza, după caz, prin ordin al prefectului, servicii sau birouri. … +
Articolul 4(1) În judeţele cu o suprafaţa întinsă, cu localităţi numeroase sau care sunt amplasate la distanţe mari faţă de municipiul reşedinţa de judeţ, prefectul poate organiza, prin ordin, oficii prefecturale. … (2) Oficiile prefecturale se organizează numai cu aprobarea scrisă a ministrului administraţiei publice. … (3) Oficiile prefecturale funcţionează în subordinea directa a prefectului şi fac parte integrantă din structura organizatorică a aparatului tehnic de specialitate al prefecturii respective. … (4) Oficiile prefecturale se organizează şi funcţionează în cadrul numărului de posturi şi al fondurilor aprobate anual, potrivit prevederilor prezentei hotărâri. … (5) Oficiile prefecturale asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice aparatului tehnic de specialitate al prefecturii în unităţile administrativ-teritoriale situate în raza lor de competenţa. Modul de organizare a oficiului prefectural şi nominalizarea unităţilor administrativ-teritoriale arondate acestuia se stabilesc prin ordin al prefectului. Prefectul, cu sprijinul primarului din unitatea administrativ-teritorială în care se organizează oficiul prefectural, va asigura spaţiul corespunzător pentru funcţionarea acestuia. … (6) Conducerile serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate în judeţ, vor desemna 1-3 specialişti, care îşi vor desfăşura activitatea în zona respectiva şi vor conlucra direct cu oficiul prefectural pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice instituţiilor pe care le reprezintă. … +
Articolul 5(1) Conducerea operativă a aparatului tehnic de specialitate al prefecturii se exercită de către secretarul general de prefectura. … (2) Secretarul general de prefectura este funcţionar public şi are, de regula, studii superioare juridice sau administrative, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalenta. … (3) Numirea secretarului general de prefectura şi eliberarea sa din funcţie se fac prin ordin al ministrului administraţiei publice, în condiţiile legii. … (4) Concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiei de secretar general de prefectura va fi organizat de Ministerul Administraţiei Publice, la solicitarea prefectului. Publicitatea concursului se efectuează de prefectura, împreună cu Ministerul Administraţiei Publice. … (5) Secretarul general de prefectura îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile stabilite de lege în sarcina secretarului general al ministerului. … +
Articolul 6Oficiile prefecturale sunt conduse de un director general, ale cărui numire şi eliberare din funcţie se fac prin ordin al prefectului. +
Articolul 7(1) Aparatul tehnic de specialitate al prefecturii îndeplineşte următoarele atribuţii principale: … 1. Cu privire la controlul legalităţii actelor consiliului judeţean, ale consiliilor locale şi ale primarilor:a) examinează, sub aspectul legalităţii şi în termenele prevăzute de lege, actele administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene, precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean şi face propuneri corespunzătoare pentru restabilirea legalităţii, solicitând modificarea sau revocarea actului de către autoritatea emitenta sau sesizand, după caz, instanţa de contencios administrativ; actul atacat în contenciosul administrativ este suspendat de drept; … b) elaborează rapoarte şi prezintă informări cu privire la actele controlate, la modul de organizare a executării legilor şi a altor acte normative de către consiliile locale şi judeţene, de către primari, precum şi de către preşedintele consiliului judeţean ori de către delegaţia permanenta; … c) realizează procedura prealabilă cu privire la actele socotite ilegale, întocmind, cu motivarea corespunzătoare, propunerile ce vor fi adresate autorităţilor emitente pentru reanalizarea actelor socotite ilegale sau, dacă este cazul, întocmeşte documentaţia şi formulează acţiunea pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ; susţine în faţa instanţelor acţiunile formulate; … d) asigura evidenta şi păstrarea actelor transmise potrivit legii, în vederea exercitării dreptului de control cu privire la legalitatea acestora; controlează modul de îndeplinire de către secretarii unităţilor administrativ-teritoriale a obligaţiilor ce le revin, potrivit legii, cu privire la transmiterea actelor supuse controlului; … e) conlucreaza cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la elaborarea proiectelor de hotărâri ale Guvernului care au ca obiect soluţionarea unor probleme de interes local. … 2. Cu privire la serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale:a) urmăreşte activitatea desfăşurată de serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, precum şi activitatea unităţilor din subordinea ministerelor care nu au servicii descentralizate, a regiilor autonome de interes naţional şi a filialelor acestora din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti; în acest scop poate solicita de la acestea informări şi rapoarte; … b) urmăreşte modul de conlucrare dintre autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice descentralizate în soluţionarea problemelor comunităţilor locale; elaborează şi supune spre aprobare măsuri pentru îmbunătăţirea acestei conlucrari şi a asistenţei tehnice acordate autorităţilor locale; … c) întocmeşte informări cu privire la activitatea desfăşurată de serviciile publice descentralizate, semnaleaza divergenţele apărute între acestea şi autorităţile administraţiei publice locale şi organizează acţiuni concrete de mediere a acestora; … d) examinează, împreună cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, stadiul de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun; … e) emite avizul prevăzut de lege pentru numirea sefilor serviciilor publice descentralizate din judeţ. … 3. Cu privire la activitatea comisiei administrative:a) întocmeşte şi supune spre aprobare prefectului regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei administrative, pe baza regulamentului-cadru elaborat de Ministerul Administraţiei Publice; … b) asigura secretariatul comisiei administrative şi elaborează propuneri cu privire la programul de activitate al acesteia; … c) elaborează, pe baza consultării cu conducerile serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţ, precum şi cu delegaţii preşedintelui consiliului judeţean, proiectul programului principalelor lucrări şi activităţi ale comisiei administrative; … d) difuzează hotărârile adoptate de comisia administrativă organelor şi autorităţilor interesate şi ia măsuri pentru aducerea acestora la cunoştinţa cetăţenilor; urmăreşte modul de aplicare a măsurilor hotărâte şi informează operativ asupra constatărilor făcute. … 4. Cu privire la respectarea legilor şi hotărârilor Guvernului, asigurarea ordinii publice şi apărarea drepturilor cetăţenilor:a) desfăşoară acţiuni de control la nivelul întregului judeţ cu privire la aplicarea şi respectarea actelor normative, elaborează studii şi rapoarte cu privire la aspectele constatate, precum şi propuneri privind îmbunătăţirea stării de legalitate; … b) conlucreaza cu reprezentanţii locali ai Ministerului de Interne în vederea exercitării atribuţiilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi la prevenirea infracţiunilor; controlează modul în care organele locale ale Ministerului de Interne îşi îndeplinesc obligaţia legală de a acorda sprijin, la solicitarea primarilor, pentru menţinerea ordinii publice şi combaterea infracţiunilor pe teritoriul localităţilor din judeţ; în acelaşi scop conlucreaza cu reprezentanţii locali ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Serviciului Roman de Informaţii; … c) organizează, împreună cu primării, acţiuni de cunoaştere şi de interpretare corecta a legii; … d) urmăreşte modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de prefect, ca şef al apărării civile din judeţ; se îngrijeşte de elaborarea şi supunerea spre aprobare a propunerilor privind acordarea de către Guvern a unor ajutoare umanitare de prima urgenta constând în bunuri, produse şi bani, în scopul protecţiei populaţiei în situaţii excepţionale, determinate de calamitati naturale, epidemii, incendii sau alte fenomene periculoase. … 5. Cu privire la realizarea Programului de guvernare:a) elaborează, pe baza Programului de guvernare, programe proprii ale judeţului de dezvoltare economico-socială pe o perioadă de 4 ani, cu consultarea larga a autorităţilor publice locale şi a specialiştilor de prestigiu din judeţ, precum şi a conducerilor serviciilor publice descentralizate; … b) anual elaborează Planul de acţiuni pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi în programul propriu al judeţului prevăzut la lit. a); … c) programul de lungă durata (4 ani) şi programul de scurta durata (1 an) se analizează şi se aproba de comisia administrativă; … d) contribuie la organizarea aplicării programelor şi strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectoriala, privatizare, aprovizionarea populaţiei cu produse de baza şi combustibili, protecţia consumatorilor, precum şi pentru dezvoltarea prestărilor de servicii; … e) realizează documentarea necesară şi elaborează, pe baza acesteia, raportul anual privind starea generală economico-socială a judeţului, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului prin Ministerul Administraţiei Publice; elaborează informări cu privire la activitatea serviciilor publice descentralizate, pe care le va prezenta autorităţilor administraţiei publice judeţene şi ministerelor de resort. … 6. Cu privire la integrarea europeană:a) elaborează, împreună cu delegaţii preşedintelui consiliului judeţean şi pe baza consultării autorităţilor locale şi a serviciilor publice descentralizate, propuneri privind îndeplinirea sarcinilor ce revin judeţului din Programul naţional de integrare europeană; … b) urmăreşte modul de aplicare în activitatea proprie şi a celorlalte autorităţi din judeţ a prevederilor cuprinse în Planul de acţiune al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004; … c) elaborează informări privind activitatea desfăşurată şi stadiul aplicării în judeţ a măsurilor de integrare; … d) urmăreşte ca proiectele de hotărâri ale Guvernului, iniţiate la nivel judeţean, actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi hotărârile comisiei administrative să fie în concordanta cu legislaţia europeană în materie şi cu acordurile şi convenţiile organismelor europene, semnate şi ratificate de România; … e) acorda consultanţa şi asistenţa autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la elaborarea proiectelor acordurilor de colaborare, cooperare, asociere sau înfrăţire, precum şi cu ocazia aderării, în condiţiile legii, la acorduri şi convenţii internaţionale. … 7. Cu privire la controlul gestiunii bunurilor:a) urmăreşte modul de aplicare de către autorităţile administraţiei publice locale a prevederilor legale referitoare la întocmirea inventarelor bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale; … b) acorda sprijin pentru corecta întocmire a inventarului şi pentru medierea eventualelor neintelegeri dintre autorităţile administraţiei publice, pe de o parte, şi ministere şi alte organe centrale, pe de altă parte; acorda sprijin la elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului; … c) după adoptarea de către Guvern a hotărârii privind atestarea apartenentei bunurilor de interes judeţean sau local participa la predarea-preluarea patrimoniului cuvenit fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi urmăreşte înregistrarea acestuia în evidente; … d) urmăreşte şi controlează evidentierea riguroasă a miscarii bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi legalitatea trecerii acestor bunuri din domeniul public în domeniul privat şi evidentierea corecta a acestei operaţiuni. … 8. Cu privire la alesii locali:a) elaborează, pe baza datelor statistice oficiale, proiectul de ordin privind stabilirea numărului de consilieri locali şi judeţeni şi îl supune spre aprobare prefectului; … b) asigura îndeplinirea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce revin prefectului în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale; … c) acorda sprijin primarilor pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din legile electorale; … d) întocmeşte graficul de convocare a consiliilor locale în şedinţa de constituire; … e) efectuează verificările necesare, întocmeşte documentaţia şi elaborează propunerile pentru sesizarea Guvernului în vederea dizolvării, în condiţiile legii, a unor consilii locale sau a consiliului judeţean, pentru suspendarea din funcţie a unor consilieri sau primari ori pentru demiterea unor primari; elaborează propunerile pentru organizarea noilor alegeri; … f) participa la activitatea comisiilor de examinare a candidaţilor înscrişi la examen sau concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de secretari ai unor unităţi administrativ-teritoriale; întocmeşte documentaţia necesară în vederea emiterii de către prefect a ordinului de numire în funcţie a celor declaraţi castigatori; urmăreşte modul de îndeplinire de către secretarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi al judeţului a atribuţiilor de comunicare a actelor şi face propunerile corespunzătoare. … 9. Alte atribuţii:a) participa la efectuarea lucrărilor de secretariat ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; elaborează proiectele de ordin privind atribuirea în proprietate a unor terenuri; verifica şi soluţionează contestaţiile şi prezintă concluzii în legătură cu operaţiunile de stabilire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri; susţine în faţa instanţelor acţiunile formulate în aplicarea legii; … b) elaborează şi fundamentează proiectele de ordin ale prefectului, având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate; … c) exercita, din însărcinarea ministrului administraţiei publice, singur sau împreună cu reprezentanţii acestuia, acţiuni de îndrumare şi control, punctuale, complexe sau tematice, cu privire la modul de exercitare de către primari a atribuţiilor delegate. … (2) Prefectul poate stabili prin ordin şi alte sarcini pentru aparatul tehnic de specialitate, în vederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a atribuţiilor ce i-au fost conferite prin reglementările legale. … +
Articolul 8(1) Prefectul va aproba prin ordin, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modificările ce se impun în regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului tehnic de specialitate propriu, în care vor fi detaliate prevederile prezentei hotărâri şi se vor stabili sarcinile ce revin fiecărui compartiment. … (2) Pe baza regulamentului prevăzut la alin. (1) se va întocmi fişa fiecărui post din statul de funcţii. … +
Articolul 9(1) Încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul tehnic de specialitate se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii. … (2) Numărul maxim de posturi aferent aparatului propriu al prefecturilor, cu precizarea funcţiilor publice şi a numărului maxim de titulari pentru fiecare clasa de funcţionari publici, se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de prevederile bugetului de stat. … (3) Pentru anul 2001 numărul maxim de posturi din aparatul propriu al prefecturilor este de 1.585, exclusiv demnitarii şi cabinetele prefecţilor. … (4) Numărul maxim de posturi stabilit potrivit alin. (2) şi (3) se defalcheaza pe fiecare prefectura, prin ordin al ministrului administraţiei publice. … (5) Încadrarea personalului din aparatul propriu al prefecturii în numărul maxim de posturi aprobat se face în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. … +
Articolul 10Îndrumarea şi controlul activităţii desfăşurate de aparatul tehnic de specialitate al prefecturii se realizează de Ministerul Administraţiei Publice, iar perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului se asigura de Ministerul Administraţiei Publice prin centrele de profil. +
Articolul 11Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital pentru funcţionarea prefecturilor se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei Publice. +
Articolul 12Hotărârea Guvernului nr. 383/1997 privind organizarea şi funcţionarea prefecturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 30 iulie 1997, cu modificările ulterioare, se abroga.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministruladministraţiei publice,Octav CozmancaMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu +
Anexa 1*) ORGANIGRAMA PREFECTURII JUDEŢULUI ┌──────────────┐ ┌─────────────────────┐ │ COMISIA ├───┐ ┌───┤ PURTĂTOR DE CUVÂNT │ │ADMINISTRATIVĂ│ │ ╔═════════════╗ │ │ŞI RELAŢII MASS-MEDIA│ └──────────────┘ │ ║ ║ │ └─────────────────────┘ ├───╢ PREFECT ╟───┤ ┌──────────────┐ │ ║ ║ │ ┌─────────────────────┐ │ CABINETUL ├───┘ ╚══════╤══════╝ └───┤ CORPUL DE CONTROL │ │ PREFECTULUI │ │ │ AL PREFECTULUI │ └──────────────┘ │ └─────────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┼──────────────────┬────────────┐ │ │ │ │ ┌─────┴──────┐ ┌─────┴─────┐ │ │ │ SUBPREFECT │ │ SECRETAR │ │ │ │ │ │ GENERAL │ │ │ └─────┬──────┘ └─────┬─────┘ │ │ ┌─────┼─────┐ ┌─────┼─────┐ │ │ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ │ A │ │ B │ │ C │ │ D │ │ E │ │ F │ │ G │ │ H │ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ LEGENDA ––- A = DIRECŢIA PROGRAME ŞI STRATEGII GUVERNAMENTALE ŞI TERITORIALE B = DIRECŢIA COORDONARE A SERVICIILOR PUBLICE DESCENTRALIZATE C = DIRECŢIA PENTRU RELAŢIILE CU SINDICATELE ŞI PATRONATUL D = DIRECŢIA CONTROLUL LEGALITĂŢII ACTELOR ŞI CONTENCIOS ADMINISTRATIV E = DIRECŢIA RESURSE UMANE ŞI RELAŢIILE CU PUBLICUL F = SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL G = DIRECŢIA PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ ŞI RELAŢII EXTERNE H = OFICIUL PREFECTURAL––––– *) Anexa este reprodusa în facsimil. +
Anexa 2*) ORGANIGRAMA PREFECTURII MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ┌──────────────┐ ┌─────────────────────┐ │ COMISIA ├───┐ ┌───┤ PURTĂTOR DE CUVÂNT │ │ADMINISTRATIVĂ│ │ ╔═════════════╗ │ │ŞI RELAŢII MASS-MEDIA│ └──────────────┘ │ ║ ║ │ └─────────────────────┘ ├───╢ PREFECT ╟───┤ ┌──────────────┐ │ ║ ║ │ ┌─────────────────────┐ │ CABINETUL ├───┘ ╚══════╤══════╝ └───┤ CORPUL DE CONTROL │ │ PREFECTULUI │ │ │ AL PREFECTULUI │ └──────────────┘ │ └─────────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┼──────────────────────┐ │ │ │ ┌─────┴──────┐ ┌─────┴─────┐ ┌─────┴──────┐ │ SUBPREFECT │ │ SECRETAR │ │ SUBPREFECT │ │ │ │ GENERAL │ │ │ └─────┬──────┘ └─────┬─────┘ └─────┬──────┘ ┌──┴──┐ ┌─────┼─────┐ ┌──┴──┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ │ A │ │ B │ │ C │ │ D │ │ E │ │ F │ │ G │ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ LEGENDA ––- A = DIRECŢIA PROGRAME ŞI STRATEGII GUVERNAMENTALE ŞI TERITORIALE B = DIRECŢIA PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ ŞI RELAŢII EXTERNE C = DIRECŢIA CONTROLUL LEGALITĂŢII ACTELOR ŞI CONTENCIOS ADMINISTRATIV D = DIRECŢIA RESURSE UMANE ŞI RELAŢIILE CU PUBLICUL E = SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL F = DIRECŢIA COORDONARE A SERVICIILOR PUBLICE DESCENTRALIZATE G = DIRECŢIA PENTRU RELAŢIILE CU SINDICATELE ŞI PATRONATUL––––– *) Anexa este reprodusa în facsimil.––