privind aprobarea unor măsuri speciale pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi al uleiurilor minerale
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă Măsurile speciale pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi al uleiurilor minerale, prevăzute în anexa nr. 1. +
Articolul 2(1) În vederea îndeplinirii măsurilor prevăzute în anexa nr. 1 se constituie o comisie centrală de coordonare şi echipe de control la nivel teritorial, denumite în continuare echipe mixte de control. … (2) Comisia centrală de coordonare va fi alcătuită din câte un reprezentant cu putere de decizie din Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi din organizaţiile patronale reprezentative pe ramură, potrivit anexei nr. 3. … (3) Componenţa nominală a Comisiei centrale de coordonare va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe baza propunerilor transmise de instituţiile şi organizaţiile patronale implicate. … (4) Echipele mixte de control vor fi alcătuite din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Economiei şi Comerţului, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai organizaţiilor patronale reprezentative pe ramură. Reprezentanţii organizaţiilor patronale reprezentative pe ramură au calitatea de observator pentru expertizarea capacităţilor tehnice de producţie. … (5) Componenţa nominală a echipelor mixte de control se stabileşte de Comisia centrală de coordonare, pe baza propunerilor transmise de fiecare instituţie implicată. … (6) Modul de constituire şi funcţionare a Comisiei centrale de coordonare şi a echipelor mixte de control este prevăzut în anexa nr. 2. … +
Articolul 3Cheltuielile ocazionate de expertizarea capacităţilor tehnice de producţie sau pentru analiza şi expertizarea, în laboratoarele de specialitate acreditate în ţară, a probelor prelevate în timpul controalelor se suportă de către operatorul economic verificat. +
Articolul 4Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 5Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.184/2001 privind constituirea echipelor mixte de control pentru verificarea producătorilor de alcool şi băuturi alcoolice spirtoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 19 decembrie 2001.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Ionel PopescuMinistrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul economiei şi comerţului,Codruţ Ioan ŞereşMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaBucureşti, 28 iulie 2005.Nr. 873. +
Anexa 1MĂSURI SPECIALEpentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziunefiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă,băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi al uleiurilor mineralePentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul producţiei, importului, distribuţiei şi comercializării alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi a uleiurilor minerale, se instituie următoarele măsuri:I. În domeniul alcoolului etilic de origine agricolă şi al băuturilor spirtoase1. (1) Verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare pentru producerea, importul, distribuţia şi comercializarea alcoolului etilic de origine agricolă şi a băuturilor spirtoase(2) În acest sens se vor verifica: … a) deţinerea licenţelor de fabricaţie şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; … b) originalitatea documentelor fiscale cu regim special folosite în comercializarea alcoolului şi a băuturilor alcoolice, precum şi a banderolelor de marcare a băuturilor alcoolice; … c) concordanţa dintre condiţiile existente la data controlului faţă de cele declarate pentru obţinerea licenţelor de fabricaţie şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal sau a autorizaţiilor de import; … d) instalaţiile şi echipamentele autorizate pentru fabricarea alcoolului etilic de origine agricolă şi a băuturilor spirtoase, prin expertizare tehnică pentru determinarea capacităţilor reale de producţie; … e) respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor; … f) respectarea prevederilor legale privind normele de igienă şi sănătate publică, elaborate de Ministerul Sănătăţii; … g) respectarea normelor de calitate şi securitate declarate de producător sau prevăzute prin reglementări legale, precum şi respectarea modului de etichetare efectuat de producători; … h) respectarea normelor legale referitoare la producţia, importul, distribuţia şi comercializarea băuturilor spirtoase; … i) respectarea normelor legale referitoare la definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase. … (3) Acţiunea de control va începe cu prelevarea de probe pentru toate produsele distribuite şi comercializate, provenite din producţia internă sau din import, în vederea stabilirii calităţii şi concentraţiei alcoolice, precum şi a modului de respectare a normelor legale referitoare la definirea, descrierea şi prezentarea acestora. Probele prelevate vor fi transmise pentru analize la laboratoarele de specialitate acreditate în ţară pentru astfel de operaţiuni. … (4) În orice situaţie în care se constată neîndeplinirea sau nerespectarea condiţiilor de acordare şi deţinere a licenţelor de fabricaţie, precum şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, echipele mixte de control vor proceda la sigilarea instalaţiilor. Sigiliile vor fi aplicate de către reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, membri ai echipelor mixte de control. … (5) Măsura de sigilare, precum şi motivele care au dus la luarea acesteia vor fi comunicate în aceeaşi zi autorităţii fiscale care a emis autorizaţia de antrepozit fiscal, pentru luarea măsurilor legale. … (6) În cazul în care vor fi depistaţi astfel de operatori, se va proceda la extinderea controlului la antrepozitele fiscale implicate, urmând a fi atrase în acţiune organele fiscale teritoriale, pentru stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare la bugetul general consolidat, precum şi organele de urmărire penală, dacă se constată îndeplinirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, potrivit legii. … 2. (1) Echipele mixte de control, prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale, vor lua măsuri de identificare a cazanelor din gospodăriile individuale, care sunt utilizate la obţinerea ţuicii şi a rachiurilor din fructe sau din alte materii prime, destinate consumului propriu ori pentru comercializare.(2) Datele vor fi centralizate lunar şi vor fi transmise de echipa mixtă de control Comisiei centrale de coordonare până cel mai târziu în data de 10 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea. … II. În domeniul produselor din tutun(1) Verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare pentru producerea, importul, distribuţia şi comercializarea producţiei de ţigarete sau a altor produse din tutun … (2) În acest sens se vor verifica: … a) deţinerea licenţelor de fabricaţie şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; … b) concordanţa dintre condiţiile existente la data controlului faţă de cele declarate pentru obţinerea licenţelor de fabricaţie şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal sau a autorizaţiilor de importator; … c) respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor; … d) respectarea prevederilor legale privind normele de igienă şi sănătate publică, elaborate de Ministerul Sănătăţii; … e) respectarea normelor de calitate şi securitate declarate şi a modului de inscripţionare a produselor; … f) autenticitatea elementelor de siguranţă conţinute în timbrele de marcare a pachetelor de ţigări. … (3) În cazul în care vor fi depistaţi astfel de operatori, se va proceda la extinderea controlului la antrepozitele fiscale implicate, urmând a fi atrase în acţiune organele fiscale teritoriale, pentru stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare la bugetul general consolidat, precum şi organele de urmărire penală, dacă se constată îndeplinirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, potrivit legii. … III. În domeniul uleiurilor minerale1. (1) Verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare pentru producerea, importul, distribuţia şi comercializarea de uleiuri minerale(2) În acest sens se vor verifica: … a) deţinerea avizelor tehnice şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; … b) concordanţa dintre condiţiile existente la data controlului faţă de cele declarate pentru obţinerea avizelor tehnice şi a autorizaţiilor de antrepozit fiscal sau a autorizaţiilor de importator; … c) respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor … 2. (1) Verificarea contribuabililor distribuitori angro de uleiuri minerale şi a staţiilor de distribuire a carburanţilor în scopul de a depista:a) aprovizionările cu produse care nu provin de la antrepozite fiscale sau de la importatori; … b) uleiurile minerale contrafăcute … (2) În cazul în care vor fi depistaţi astfel de operatori, se va proceda la extinderea controlului la antrepozitele fiscale implicate, urmând a fi atrase în acţiune organele fiscale teritoriale, pentru stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare la bugetul general consolidat, precum şi organele de urmărire penală, dacă se constată îndeplinirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, potrivit legii. … 3. Verificarea utilizatorilor de uleiuri minerale care achiziţionează astfel de produse în regim de scutire de accize, cu scopul depistării cazurilor în care produsele au fost deturnate de la destinaţia pentru care a fost acordată scutirea, şi aplicarea măsurilor legale. +
Anexa 2MODULde constituire şi funcţionare a Comisieicentrale de coordonare şi a echipelor mixte de control1. Pentru îndeplinirea măsurilor speciale de reducere a faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi al uleiurilor minerale se constituie o comisie centrală de coordonare a tuturor activităţilor de control ce se vor efectua în aceste domenii, conform procedurilor speciale prezentate în anexa nr. 1 la hotărâre.2. (1) Se constituie echipe mixte de control la nivel teritorial, alcătuite, după caz, din reprezentanţi ai unităţilor subordonate următoarelor instituţii: Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale reprezentative pe ramură.(2) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, fiecare instituţie va comunică secretariatului Comisiei centrale de coordonare lista persoanelor nominalizate pentru a face parte din echipele mixte de control. … (3) Coordonarea echipei mixte de control la nivel teritorial se asigură de către reprezentantul direcţiei generale a finanţelor publice. … 3. (1) Echipele mixte de control constituite potrivit prezentei hotărâri vor efectua controale potrivit dispoziţiilor Comisiei centrale de coordonare.(2) Controalele se vor efectua conform graficelor proprii de control avizate de Comisia centrală de coordonare. … 4. (1) Comisia centrală de coordonare va stabili prin decizie, pentru fiecare tip de acţiune de control, obiectivele şi procedura de lucru ale echipelor mixte de control. De asemenea, va stabili termenele de realizare a acţiunilor, precum şi termenele de prezentare a rapoartelor cuprinzând constatările şi măsurile dispuse la sfârşitul acţiunilor de control.(2) Echipele mixte de control au obligaţia respectării procedurii de lucru stabilite de Comisia centrală de coordonare, asigurând îndeplinirea obiectivelor specifice proprii, în mod operativ şi cu maximă eficienţă, în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. … 5. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va comunică lunar, până la data de 15 a lunii următoare, Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia de autorizări lista cuprinzând contribuabilii cărora le-au fost acordate licenţe de fabricaţie, precum şi lista cuprinzând contribuabilii cărora le-au fost anulate licenţele de fabricaţie şi va asigura publicarea acestor liste pe pagina proprie de web, la adresa www.maap.ro.6. Comisia centrală de coordonare, prin secretariatul său, are obligaţia ca, lunar, să prezinte conducerii Ministerului Finanţelor Publice o informare privind rezultatele acţiunilor de verificare întreprinse de echipele mixte de control, iar trimestrial, o sinteză a acestor rezultate va fi prezentată Guvernului. +
Anexa 3COMPONENŢAComisiei centrale de coordonareComisia centrală de coordonare va fi formată din reprezentanţi cu putere de decizie din:a) Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; … b) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; … c) Ministerul Economiei şi Comerţului; … d) Ministerul Administraţiei şi Internelor; … e) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor; … f) Ministerul Sănătăţii; … g) organizaţiile patronale reprezentative pe ramură. … Preşedintele Comisiei centrale de coordonare va fi vicepreşedintele coordonator pe probleme de control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.Fiecare autoritate va nominaliza persoanele propuse pentru a face parte din Comisia centrală de coordonare.În baza acestor propuneri, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se va stabili componenţa nominală a Comisiei centrale de coordonare.Secretariatul Comisiei centrale de coordonare va fi numit de preşedintele acesteia.––––