HOTĂRÂRE nr. 873 din 20 august 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 21 august 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 95 14/04/2006 ART. 40
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 82 21/07/1992 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Georgia, precum şi finanţarea unor măsuri speciale determinate de conflictul din zona Caucaz



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 40 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă acordarea de către România a unui ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Georgia, în limita sumei de 4.624 mii lei, din care 224 mii lei Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi 4.400 mii lei Ministerul Sănătăţii Publice, exclusiv cheltuielile de transport, constând în medicamente şi dispozitive medicale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2(1) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, prin conturile "Finanţarea din bugetul de stat privind anii precedenţi şi alte surse", respectiv "Venituri proprii din anii precedenţi", după caz, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza procesului-verbal de predare-primire încheiat cu comandantul aeronavei.(2) Medicamentele şi dispozitivele medicale acordate de Ministerul Sănătăţii Publice se scad din evidenţă pe baza procesului-verbal de predare-primire încheiat cu comandantul aeronavei.(3) Cheltuielile de ambalare, de transport pe parcurs intern, precum şi alte cheltuieli interne ocazionate de îndeplinirea acestei acţiuni se suportă de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat din venituri proprii, conform prevederilor legale.(4) Reîntregirea stocurilor rezerve de stat cu cantităţile de produse acordate ca ajutor umanitar se asigură de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2009, în limita bugetului aprobat.(5) Reîntregirea stocurilor rezervei Ministerului Sănătăţii Publice cu cantităţile de produse acordate ca ajutor umanitar se asigură de Ministerul Sănătăţii Publice în anul 2009, în limita bugetului aprobat.
 + 
Articolul 3(1) Transportul se va efectua în regim de urgenţă, pe calea aerului, cu o aeronavă din dotarea Ministerului Apărării.(2) Cheltuielile de transport aerian, în limita sumei de 144 mii lei, se suportă din bugetul Ministerului Apărării aprobat pentru anul 2008.
 + 
Articolul 4(1) Ministerul Afacerilor Externe va întreprinde, pe cale diplomatică, demersurile necesare în vederea preluării ajutorului la destinaţie.(2) Predarea ajutorului umanitar către autoritatea desemnată de Guvernul Republicii Georgia se va face prin grija Ambasadei României la Tbilisi.
 + 
Articolul 5Se aprobă plata cheltuielilor aferente evacuării cetăţenilor români ca urmare a crizei determinate de conflictul din Georgia, începând cu data de 8 august 2008, pe durata existenţei acestei crize.
 + 
Articolul 6Cheltuielile prevăzute la art. 5 se suportă, cu titlu gratuit, de statul român, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2008, cu suma de 187 mii lei la capitolul "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul "Bunuri şi servicii".PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul afacerilor externe,Anton Niculescu,secretar de statPreşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat,Dκzsi Iosif Zoltanp. Ministrul internelor şi reformei administrative,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul apărării,Teodor Viorel MeleşcanuMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 20 august 2008.Nr. 873.
 + 
Anexa LISTAproduselor care se acordă ca ajutor umanitar de urgenţă Republicii Georgia

         
  Nr. crt. Produsul U.M. Cantitatea
    Produse scoase de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat
  1. Seringi de unică întrebuinţare cu ac bucăţi 586.000
  2. Feşi tifon bucăţi 40.000
    Produse scoase din rezerva Ministerului Sănătăţii Publice
  1. Aciclovir 200 mg x 20 cp. cutii 74
  2. Atenolol 50 mg x 20 cp. cutii 575
  3. Chinidină 200 mg x 20 cp. cutii 20
  4. De-Nol 120 mg x 40 cp. cutii 120
  5. Diazepam 10 mg x 20 cp. cutii 825
  6. Dobutamin sol. perf. 250 mg/50 ml fiole 100
  7. Dormicum 7,5 mg x 10 cp. cutii 50
  8. Enalapril 20 mg x 30 cp. cutii 148
  9. Eritro 200 sirop 200 mg/5 ml flacoane 980
  10. Epitrim susp. 240 mg/5 ml flacoane 1.400
  11. Etamsilat sol. inj. 250 mg/2ml x 5 fiole cutii 50
  12. Fungolon 100 mg x 16 cps. cutii 100
  13. Flucovim 150 mg x 1 cps. cutii 208
  14. Fenobarbital sol. inj. 10% x 5 fiole cutii 200
  15. Flonidan 10 mg x 10 cp. cutii 100
  16. Glucoză sol. perf. 5%, 250 ml pungi 5.000
  17. Glucoză sol. perf. 10%, 500 ml pungi cu conector 2.950
  18. Hidrocortizon hemisuccinat sol. inj. 25 mg/5 ml, 5 fiole cutii 1.000
  19. Metronidazol sol. perf. 100 ml x 500 mg flacoane 50
  20. Moxilen sirop 125 mg/5 ml x 60 ml flacoane 400
  21. Ospen 500 mg x 12 cutii 150
  22. Penicilină G pulb. inj. 1.000.000 UI flacoane 1.000
  23. Plavix 75 mg x 28 cp. cutii 78
  24. Sinopryl 10 mg x 20 cp. cutii 100
  25. Sumetrolim sirop 100 ml flacoane 700
  26. Tagremin 480 mg x 20 cp. cutii 150
  27. Vit. B12 sol. inj. 50 gama x 5 fiole cutii 400
  28. Xilină sol. inj.1% x 5 fiole cutii 245
  29. Set perfuzii bucăţi 500
  30. Hemosfere microporoase polizaharidice (hemostatic) bucăţi 2.000
  31. VICRYL fir sutură resorbabil COD W9024 x 12 plicuri cutii 15
  32. VICRYL fir sutură resorbabil COD W9105 x 12 plicuri cutii 15
  33. VICRYL PLUS fir sintetic resorbabil COD VCP 340H x 36 plicuri cutii 5

NOTĂ:Cantităţile de medicamente şi dispozitive medicale pot fi diminuate în funcţie de capacitatea aeronavei.–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x