privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei şi Comerţului
În temeiul prevederilor art. 115 din Constituţia României,Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1(1) Ministerul Industriei şi Comerţului este organul de specialitate al administraţiei publice centrale care stabileşte politica industriala şi de comerţ la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a activităţilor industriale şi de comerţ în cadrul politicii generale a Guvernului, asigura şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniul industriei şi comerţului, indeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteza, coordonare şi control în aceste domenii. … (2) Domeniile specifice principale ale activităţii Ministerului Industriei şi Comerţului sunt: energie electrica, termica, nucleara, petrol, gaze, mine, geologie, fabricarea produselor industriale şi a bunurilor de consum din metalurgie, construcţii de maşini, electrotehnica, electronică, chimie, petrochimie, textile, pielarie, lemn, sticlă, ceramica, materiale de construcţii şi alte activităţi ale industriei şi comerţului, serviciile aferente acestor activităţi, precum şi relaţiile economice internaţionale, comerţul exterior, piaţa interna, protecţia consumatorilor, programe cu organisme internaţionale şi integrarea României în Uniunea Europeană. … +
Articolul 2Ministerul Industriei şi Comerţului, în calitatea sa de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, îndeplineşte următoarele atribuţii principale:1. fundamentează şi asigura aplicarea politicii stabilite în conformitate cu programul de guvernare, în domeniile specifice ale activităţii din industrie şi comerţ prevăzute la art. 1 alin. (2), participa la fundamentarea şi elaborarea strategiei şi a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului;2. elaborează şi supune spre aprobare cadrul legislativ adecvat activităţilor din domeniile specifice şi avizează proiectele de acte normative ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate care influenţează aceste activităţi;3. asigura armonizarea reglementărilor legislative din domeniile specifice cu cele ale Uniunii Europene;4. elaborează strategii şi programe referitoare la restructurarea, ajustarea structurală şi dezvoltarea industriei pe domenii de activitate, pieţe de desfacere la export şi intern, orientarea forţei de muncă şi urmăreşte implementarea lor;5. studiază tendintele pieţelor interne şi externe, în vederea informării şi orientarii activităţilor de producţie şi de servicii, în condiţii de competitivitate şi profitabilitate, ale agenţilor economici din domeniile industriei şi comerţului;6. asigura implementarea programelor rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale, bilaterale şi multilaterale, la care România este parte;7. implementeaza politicile energetice, tehnologice şi de creştere a eficientei în domeniul producţiei şi al cercetării aplicative;8. înfăptuieşte politicile referitoare la restructurarea regiilor autonome şi la privatizarea companiilor şi societăţilor naţionale care funcţionează sub autoritatea sa, precum şi la celelalte societăţi comerciale din domeniile sale de competenţa;9. asigura, potrivit legii, monitorizarea administrării proprietăţii publice a statului din domeniul resurselor minerale, precum şi a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, prin structurile economice autonome de sub autoritatea sa;10. sprijină înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniile specifice activităţii sale şi asigura dialogul permanent cu acestea, cu sindicatele, cu mass-media şi cu societatea civilă, în scopul informării reciproce şi al perfecţionării cadrului legislativ aferent;11. promovează activităţi în domeniile industriei şi comerţului, în plan zonal, prin înfiinţarea de structuri fără personalitate juridică în domeniile specifice, în condiţiile legii;12. colaborează cu instituţiile specializate la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în profil regional, naţional şi internaţional, în domeniile industriei şi comerţului;13. stimuleaza, în colaborare cu camerele de comerţ şi industrie, relaţiile cu asociaţiile profesionale în domeniile specifice de activitate, în scopul:a) consolidării capitalului autohton; … b) atragerii investitorilor străini, cu concursul reprezentantelor economice române din străinătate; … c) cooperării cu firmele din străinătate în domeniile industriei şi comerţului; … 14. urmăreşte şi participa la implementarea politicilor de cercetare şi inovare în domeniile industriei şi comerţului; coordonează, direct sau împreună cu Agenţia Naţionala pentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare, institutele naţionale de cercetare din domeniile specifice de activitate, potrivit legii;15. implementeaza în sectorul industriei măsurile privind apărarea naţionala din programele Guvernului şi ale Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;16. coordonează activităţile specifice ale agenţilor economici din industria de apărare, precum şi alte atribuţii rezultate din legislaţia în acest domeniu;17. participa, împreună cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, la dezvoltarea parteneriatului şi a colaborării pe linia cercetării şi producţiei militare cu state membre ale Uniunii Europene şi ale Aliantei Nord-Atlantice;18. stabileşte şi asigura, în condiţiile legii, aplicarea măsurilor de protecţie civilă în cazul situaţiilor deosebite;19. elaborează norme şi aplica măsuri privind regimul materialelor explozive pentru agenţii economici, în condiţiile legii;20. iniţiază şi avizează programe pentru reducerea impactului asupra mediului şi de refacere ecologica a zonelor afectate de activităţi industriale, urmărind realizarea măsurilor stabilite, în condiţiile legii;21. elaborează şi urmăreşte realizarea politicilor în domeniul calităţii produselor şi serviciilor; coordonează dezvoltarea sistemului naţional al infrastructurii calităţii;22. organizează activitatea de prelucrare şi gestionare de informaţii şi date în domeniile industriei şi comerţului, participând la sistemul informaţional naţional şi internaţional; editează publicaţii de specialitate în domeniile sale specifice de activitate;23. negociaza direct sau participa la negocierea şi la încheierea de tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României, potrivit legii;24. promovează interesele economice şi comerciale ale României în relaţiile cu alte state, precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universala, cu caracter regional şi cu grupări economice;25. numeşte, în condiţiile legii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, personalul de specialitate al reprezentantelor comerciale din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare şi îndrumă activitatea acestora;26. fundamentează şi elaborează propuneri privind proiectul de buget pentru activităţile din domeniile specifice, potrivit legii;27. gestionează mijloacele financiare care sunt alocate ministerului pentru restructurarea, dezvoltarea industriei şi promovarea comerţului interior şi exterior, controlează, în condiţiile legii, modul de utilizare a mijloacelor respective de către unităţile din subordine;28. administrează bunurile proprietate publică a statului: terenuri, clădiri şi altele pe care le deţine cu acest titlu şi exercită dreptul de proprietate privată asupra bunurilor dobândite din venituri proprii extrabugetare ale unităţilor din subordine;29. exercita drepturile şi obligaţiile statului ca acţionar la companiile şi societăţile naţionale aflate sub autoritatea sa, precum şi la societăţile comerciale al căror obiect principal de activitate se încadrează în domeniile specifice prevăzute la art. 1 alin. (2);30. iniţiază măsuri pentru stimularea cooperării economice internaţionale şi a exportului de produse şi servicii;31. participa la elaborarea politicii vamale a României;32. iniţiază negocieri şi participa la încheierea şi derularea de acorduri cu ţările debitoare şi/sau cu firme intermediare specializate pentru recuperarea creanţelor externe ale statului rezultate din operaţiuni comerciale;33. eliberează, în condiţiile legii, licentele de import şi export în conformitate cu interesele României şi cu angajamentele internaţionale asumate de aceasta;34. verifica la agenţii economici capacitatea tehnica şi profesională; acorda permise de operare;35. eliberează certificate de abilitare a agenţilor economici care realizează operaţiuni de import al produselor care pot afecta sănătatea populaţiei sau mediul înconjurător;36. elaborează programul anual şi coordonează activitatea de participare a României la târguri şi expoziţii internaţionale;37. urmăreşte şi sprijină, în condiţiile legii, păstrarea climatului de concurenta loiala, protejarea intereselor consumatorilor de produse şi servicii şi ale agenţilor economici pe piaţa interna şi internationala;38. colaborează cu Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor la elaborarea strategiei privind protecţia consumatorului şi face recomandări pentru implementarea acesteia;39. dezvolta programe de informare şi educare a consumatorilor privind drepturile şi reglementările care îi protejeaza şi modalităţile de acţiune în caz de litigiu;40. asigura implementarea programelor şi proiectelor de promovare a sistemelor moderne de distribuţie şi a calităţii bunurilor de consum;41. ca minister de sinteza, elaborează norme, implementeaza şi controlează politicile în materie de: recuperarea şi conservarea energiei, metrologie, securitatea instalaţiilor din industrie şi comerţ, precum şi reciclarea materialelor;42. organizează şi efectuează controlul aplicării actelor normative în vigoare de către agenţii economici cu activităţi în domeniile specifice industriei şi comerţului;43. îndeplineşte orice alte atribuţii, stabilite prin lege, care sunt de competenţa sa. +
Articolul 3(1) Conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului este asigurata de către ministrul industriei şi comerţului. … (2) Ministrul industriei şi comerţului conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi cu organisme din ţara şi din străinătate. … (3) În exercitarea atribuţiilor sale ministrul industriei şi comerţului emite ordine şi instrucţiuni. … (4) În activitatea de conducere a ministerului ministrul industriei şi comerţului este ajutat de 3 secretari de stat şi de un subsecretar de stat. … (5) Atribuţiile şi competentele secretarilor şi subsecretarului de stat se stabilesc prin ordin al ministrului industriei şi comerţului. … (6) În cazul în care, din diferite motive, ministrul industriei şi comerţului nu îşi poate exercita atribuţiile curente, el poate delega competente secretarilor de stat pentru exercitarea acestora. … +
Articolul 4(1) Structura organizatorică a Ministerului Industriei şi Comerţului este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului industriei şi comerţului, se pot organiza servicii, birouri sau colective temporare, stabilindu-se numărul posturilor de conducere. … (2) Înfiinţarea de oficii, agenţii sau alte structuri teritoriale, fără personalitate juridică, pentru a reprezenta activitatea industriala şi comercială în plan zonal, se face, potrivit prevederilor legale, în limita resurselor financiare alocate în acest sens prin bugetul anual. … (3) Ministrul industriei şi comerţului poate constitui organisme consultative, care să contribuie la realizarea reformei în industrie şi comerţ şi la colaborarea cu societatea civilă. … (4) Numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 790, din care 167 de posturi – reprezentanţi proprii în străinătate pentru activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internationala. Numărul de posturi necesar pentru fiecare direcţie generală, direcţie şi compartiment din structura organizatorică se stabileşte prin ordin al ministrului industriei şi comerţului. … (5) Ministerul Industriei şi Comerţului propune Guvernului înfiinţarea în străinătate de oficii sau birouri comerciale proprii în centre comerciale de interes pentru România, ori de câte ori este necesar. … (6) Încadrarea în structura organizatorică şi în numărul de posturi aprobat se va încheia în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. … +
Articolul 5(1) Secretarul general al ministerului este funcţionar public de cariera, numit prin concurs sau prin examen, potrivit legii, pe criterii de profesionalism. Acesta asigura stabilitatea funcţionarii ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor functionale între structuri. … (2) Secretarul general este subordonat ministrului industriei şi comerţului şi coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi a activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului, asigurând legătură operativă dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister şi unităţile subordonate. … (3) Secretarul general este ajutat în activitatea sa de 3 secretari generali adjuncţi. Aceştia sunt funcţionari publici de cariera, numiţi prin concurs sau prin examen. … (4) Funcţia de secretar general adjunct se salarizeaza la nivelul salariului de baza prevăzut pentru funcţia de secretar general în anexa nr. V la Legea nr. 154/1998, cu modificările ulterioare, diminuat cu 10% . … (5) Funcţiile de secretar general şi de secretar general adjunct se înscriu în numărul maxim de posturi aprobat prin prezenta hotărâre. … +
Articolul 6Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile secretarului general, ale secretarilor generali adjuncţi şi ale compartimentelor din aparatul propriu al ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului industriei şi comerţului. +
Articolul 7Pe lângă ministru funcţionează colegiul ministerului, ca organ consultativ. Componenta colegiului se stabileşte prin ordin al ministrului industriei şi comerţului. +
Articolul 8(1) Unităţile care funcţionează, după caz, în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei şi Comerţului sunt prevăzute în anexa nr. 2. Unităţile din subordine sunt finanţate integral din alocaţii de la bugetul de stat, din alocaţii de la bugetul de stat şi venituri extrabugetare sau din venituri extrabugetare, după caz. … (2) Structura organizatorică a unităţilor din subordinea Ministerului Industriei şi Comerţului se aproba prin ordin al ministrului. … (3) Ministrul industriei şi comerţului este ordonator principal de credite atât pentru unităţile din subordinea Ministerului Industriei şi Comerţului, prevăzute în anexa nr. 2, cat şi pentru societăţile comerciale cu capital de stat din domeniile industriei şi comerţului, pentru care sunt prevăzute în bugetul de stat cheltuieli economice. … +
Articolul 9(1) Ministerul Industriei şi Comerţului, conform structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, poate avea în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme, stabilit potrivit normelor legale în vigoare, 4 autoturisme pentru extinderea activităţii de control şi deservirea secretarului general şi a celor 3 secretari generali adjuncţi, un autovehicul pentru transport de marfa şi persoane, cu un consum maxim de carburant de 450 litri/luna, un autovehicul pentru transport de marfa, cu un consum maxim de carburant de 400 litri/luna, şi un număr de 5 autovehicule de intervenţie pentru domeniile mine, petrol, gaze, energie etc. … (2) Autovehiculele destinate transporturilor specifice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 351/1995 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 955/1995, se utilizează în continuare. … (3) Reprezentanţii în străinătate ai Ministerului Industriei şi Comerţului pentru activitatea de comerţ exterior vor beneficia de un număr normat de autoturisme, în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 502/1995, pe bază de protocol încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe. … (4) Repartizarea în cadrul ministerului a autoturismelor şi a autovehiculelor destinate transporturilor specifice la unităţile subordonate se face prin ordin al ministrului industriei şi comerţului. … +
Articolul 10Ministerul Industriei şi Comerţului are în administrare următoarele bunuri imobile din domeniul public al statului:– sediul (clădiri, anexe şi terenul aferent) din municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1;– corpurile C şi D, cu anexe şi terenul aferent din municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 24;– clădirea şi terenul aferent Institutului pentru Management şi Informatica din municipiul Bucureşti, bd Timişoara nr. 6, sectorul 2;– clădirea şi terenul aferent Centrului de Perfecţionare pentru Personalul din Industrie Busteni, Str. Paltinului nr. 16, judeţul Prahova;– baza sportiva din municipiul Bucureşti, str. Gabriel Perri nr. 11, sectorul 1. +
Articolul 11Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 12Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 382/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 23 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:–––––Ministrul industrieişi comerţului,Radu BerceanuMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul munciişi protecţiei sociale,Alexandru Athanasiu ANEXA 1 Numărul maxim de posturi = 790, din care 167 la extern (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora) MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI ╔══════════════════════════╗ ║ ┌────────────────┐ ║ ┌─────────────────┐ ┌─────────────────┐ ║ │ MINISTRU │ ║ ┌─┤Direcţia specială│ │ Colegiul ├──╫──┼────────────────┼──────╫────┤ └─────────────────┘ │ ministerului │ ║ │Cabinet demnitar│ ║ │ ┌─────────────────┐ └─────────────────┘ ║ └───────┬────────┘ ║ └─┤Direcţia control │ ║ │ ║ └─────────────────┘ ╔══════════════════╝ │ ╚═══════════════════════════╗ ║ ┌───────────────────┼─────────────┬──────────────────┐ ║ ║ ┌───────┴────────┐ │ ┌───────┴────────┐ ┌───────┴────────┐ ║ ║ │Secretar de stat│ │ │Secretar de stat│ │Secretar de stat│ ║ ║ ├────────────────┤ │ ├────────────────┤ ├────────────────┤ ║ ║ │Cabinet demnitar│ │ │Cabinet demnitar│ │Cabinet demnitar│ ║ ║ └───────┬────────┘ │ └───────┬────────┘ └───────┬────────┘ ║ ╚═════════╪═══════════════════╪═════════════╪══════════════════╪══════════╝ └───────────────────┼─────────────┴──────────────────┘ │ ┌─────────────────────┴────────────────────────────────┐ │ Secretar general │ ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │Secretar general Secretar general Secretar general│ │ adjunct adjunct adjunct │ ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │ Secretariat general │ └─────────────────────┬────────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────┬──┴────────────────┬───────────────────┐ ┌–––┼–––┐ ┌–––┼–––┐ ┌–––┼–––┐ ┌–––┼–––┐ | ┌───┴────┐ | | ┌───┴────┐ | | ┌───┴────┐ | | ┌───┴────┐ | | │ A │ | | │ B │ | | │ C │ | | │ D │ | | └───┬────┘ | | └───┬────┘ | | └───┬────┘ | | └───┬────┘ | | ┌───┼────┐ | | ┌───┬─┴─┬───┬─┐| | ┌────┼───┐ | | ┌────┼───┬───┐| | ┌─┴┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ | |┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐│| | ┌─┴┐ ┌─┴┐ ┌┴─┐ | | ┌─┴┐ ┌─┴┐ ┌┴─┐ │| |┌─┤A1│ │A2│ │A3├┐| |│B1││B2││B3││B4││| |┌┤C1│ │C2│ │C3│ | |┌┤D1│ │D2│ │D3│ │| |│ └──┘ └┬─┘ └──┘│| |└──┘└──┘└──┘└──┘│| |│└──┘ └──┘ └┬─┘ | |│└──┘ └──┘ └┬─┘ │| |│┌───┐┌─┴─┐┌───┐│| | ┌───┬───┬───┬─┘| |│┌───┐ ┌───┐│ | |│┌───┐ ┌───┐│ │| |├┤A11││A21││A31├┤| |┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐ | |├┤C11│ │C31├┤ | |├┤D11│ │D31├┤ │| |│└───┘└───┘└───┘│| |│B5││B6││B7││B8│ | |│└───┘ └───┘│ | |│└───┘ └───┘│ │| |│┌───┐ ┌───┐│| |└──┘└──┘└──┘└─┬┘ | |│┌───┐ ┌───┐│ | |│┌───┐ ┌───┐│ │| |└┤A12│ │A32├┘| | ┌─┴─┐| |├┤C12│ │C32├┘ | |├┤D12│ │D32├┘ │| | └───┘ └───┘ | | │B81│| |│└───┘ └───┘ | |│└───┘ └───┘ │| | | | └───┘| |│┌───┐ | |│┌───┐┌───┐ ┌──┐│| | | | | |├┤C13│ | |├┤D13││D41├┬┤D4├┤| | | | | |│└───┘ | |│└───┘└───┘│└──┘│| | | | | |│┌───┐ | |│┌───┐┌───┐│┌──┐│| | | | | |└┤C14│ | |└┤D14││D42├┘│D5├┤| | | | | | └───┘ | | └───┘└───┘ └──┘│| | | | | | | | ┌───┬───┬───┬─┘| | | | | | | |┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐┌─┴┐ | | | | | | | |│D6││D7││D8││D9│ | | | | | | | |└──┘└──┘└──┘└──┘ | └––––––┘ └––––––┘ └––––––┘ └––––––┘ LEGENDA A = Departamentul energie şi resurse minerale –––––––––––––– A1 = Direcţia generală energie A11 = Direcţia energie electrica şi termica A12 = Direcţia energie nucleara A2 = Direcţia generală mine şi geologie A21 = Direcţia inchideri de mine A3 = Direcţia generală petrol şi gaze A31 = Direcţia petrol A32 = Direcţia gaze naturale B = Departamentul servicii generale ––––––––––- B1 = Direcţia generală strategie şi programe de dezvoltare B2 = Direcţia generală legislaţie şi contencios B3 = Direcţia restructurare şi privatizare B4 = Direcţia generală cooperare economică internationala B5 = Direcţia organizare, resurse umane şi pregătire profesională B6 = Direcţia relaţii publice şi protocol B7 = Direcţia administrativă B8 = Direcţia generală bugete şi finanţe B81 = Direcţia valutară C = Departamentul industrie –––––––– C1 = Direcţia generală produse industriale C11 = Direcţia metalurgie C12 = Direcţia chimie, petrochimie C13 = Direcţia construcţii de maşini C14 = Direcţia electronică, electrotehnica C2 = Direcţia protecţia mediului şi calitatea produselor industriale C3 = Direcţia generală bunuri de consum C31 = Direcţia textile, pielarie C32 = Direcţia materiale de construcţii, lemn, sticlă şi ceramica D = Departamentul comerţ ––––––– D1 = Direcţia generală relaţii europene D11 = Direcţia integrare europeană şi regionala D12 = Direcţia programe cu Uniunea Europeană D13 = Direcţia relaţii bilaterale cu ţările Uniunii Europene D14 = Direcţia relaţii bilaterale cu celelalte tari europene D2 = Subsecretar de stat D3 = Direcţia generală comerţ interior D31 = Direcţia practici comerciale D32 = Direcţia protecţia consumatorului D4 = Direcţia generală promovare şi administrare comerţ exterior D41 = Direcţia promovare export D42 = Direcţia administrare comerţ exterior D5 = Direcţia relaţii bilaterale cu Asia şi Oceania D6 = Direcţia instrumente de apărare comercială D7 = Direcţia relaţii bilaterale cu America D8 = Direcţia organizaţii internaţionale şi relaţii multilaterale D9 = Direcţia relaţii bilaterale cu Africa şi Orientul Mijlociu +
Anexa 2UNITĂŢILEcare funcţionează în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei şi ComerţuluiA. Unităţi aflate în subordinea ministeruluiI. Cu finanţare de la bugetul de stat:1. Agenţia Română pentru Conservarea Energiei2. Comisia Naţionala pentru Reciclarea Materialelor3. Institutul de Management şi InformaticaII. Cu finanţare extrabugetara:1. Centrul de Formare şi Management pentru Comerţ Bucureşti2. Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu unităţi în teritoriu, BucureştiIII. Cu finanţare mixtă:1. Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Busteni2. Centrul Roman de Comerţ Exterior Bucureşti3. Biroul Roman de Metrologie Legală BucureştiIV. Cu finanţare externa şi de la bugetul de stat:1. Unitatea de management a proiectului – UMP2. Unitatea de implementare a proiectului – UIPNOTĂ:Numărul de personal pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat se stabileşte anual prin ordin al ministrului, în funcţie de fondurile aprobate; aceste unităţi se organizează ca direcţii generale, fiind organe de specialitate în subordinea ministerului.B. Unităţi aflate sub autoritatea ministerului1. Regia Autonomă "Zirom" Giurgiu2. Compania Naţionala de Electricitate – S.A. Bucureşti3. Compania Naţionala a Lignitului "Oltenia" – S.A. Targu Jiu4. Compania Naţionala a Huilei – S.A. Petrosani5. Compania Naţionala a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" – S.A. Deva6. Compania Naţionala a Uraniului – S.A. Bucureşti7. Compania Naţionala a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" – S.A. Baia Mare8. Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" – S.A. Bucureşti9. Societatea Naţionala de Gaze Naturale "Romgaz" – S.A. Medias10. Societatea Naţionala a Carbunelui – S.A. Ploiesti11. Societatea Naţionala a Sarii – S.A. Bucureşti12. Societatea Naţionala "Nuclearelectrica" – S.A.13. Societatea Naţionala "Romarm" – S.A.14. Societatea Comercială "Uzina Mecanică Marsa" – S.A.15. Societatea Comercială "Uzina Mecanică Ramnicu Valcea" – S.A.16. Societatea Naţionala a Apelor Minerale – S.A. Bucureşti17. Societatea Naţionala "Plafar" – S.A. Bucureşti18. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu SeverinC. Unităţi aflate în coordonarea ministerului1. Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) Bucureşti2. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanică Fina – CEFIN Bucureşti3. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnica – ICMET Craiova4. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industriala – ECOIND Bucureşti5. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudura şi Încercări de Materiale – ISIM Timişoara6. Institutul de Proiectari pentru Industria Uşoară – IPIU Bucureşti7. Institutul de Cercetări Chimice – ICECHIM Bucureşti.––