În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1)Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, denumită în continuare ANDIS, este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul sănătății, aflat în subordinea Ministerului Sănătății.(2)ANDIS are sediul în municipiul București, Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1.(la 30-03-2023,
Alineatul (2) din Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 276 din 29 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 30 martie 2023
)
Notă …
Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 276 din 29 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 267 din 30 martie 2023, prevede:
Articolul II
În aplicarea art. 1 din prezenta hotărâre, cheltuielile privind funcționarea în noul sediu vor fi asigurate în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. +
Articolul 2Scopul, obiectivele, principalele atribuții, organizarea, funcționarea și conducerea ANDIS sunt stabilite potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. +
Articolul 3Vicepreședintele ANDIS îndeplinește următoarele atribuții specifice:a)participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare instituțională a ANDIS, a programelor de activitate și programelor de cooperare, inclusiv la elaborarea sistemului de management și control intern al obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate; … b)participă la elaborarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare al ANDIS; … c)poate propune numirea echipelor de management și de implementare pentru proiectele individuale; … d)avizează proiectele de acte normative care se aprobă prin ordin al președintelui ANDIS, inclusiv proiectele de acte normative elaborate la nivelul ANDIS, în vederea aprobării inițierii de către Ministerul Sănătății; … e)participă alături de președinte la supravegherea și revizuirea portofoliului ANDIS, a activităților instituționale curente ale ANDIS, inclusiv a activităților care implică Consiliul de supraveghere al ANDIS și alte părți interesate; … f)orice alte sarcini și responsabilități stabilite prin alte acte normative sau delegate de președintele ANDIS. … +
Articolul 4Secretarul general este înalt funcționar public, subordonat președintelui ANDIS, și îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte atribuții prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al ANDIS ori încredințate de președintele ANDIS. +
Articolul 5Numărul maxim de posturi al ANDIS este de 85 inclusiv președintele, vicepreședintele și secretarul general. +
Articolul 6(1)Se aprobă structura organizatorică a ANDIS, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2)În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului sănătății, se pot organiza și alte compartimente funcționale decât cele prevăzute în anexă, la propunerea președintelui ANDIS, cu avizul Consiliului de supraveghere și cu încadrarea în numărul maxim de posturi și bugetul aprobat.(la 01-07-2024,
Alineatul (2) , Articolul 6 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 726 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 1 iulie 2024
)
+
Articolul 7ANDIS are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit potrivit anexei nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 8În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică detaliată și statul de funcții pentru aparatul propriu al ANDIS. +
Articolul 9Aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2022 se realizează după aprobarea actelor administrative prevăzute la art. 8 din prezenta hotărâre și a bugetului de venituri și cheltuieli pentru ANDIS.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Marcel-Ioan Boloș
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian CâciuBucurești, 6 iulie 2022.Nr. 857. +
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
(la 01-07-2024,
ANEXA a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 726 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 1 iulie 2024
)
Notă …
Conform aticolului II din HOTĂRÂREA nr. 726 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 1 iulie 2024, încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea dispozițiilor legale și a regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.